Blog Știri

IMG_6385

John-Henry Westen, co-fondator LifeSiteNews.com, Canada, și Alexandra Nadane, Președinta Asociaţiei „Studenti pentru Viaţă”

Când Mahatma Ghandi spunea: „Mi se pare clar ca lumina zilei că avortul ar fi o crimă”, el nu făcea altceva decât să dea glas unei înţelegeri care străbate timpurile şi civilizaţiile, şi anume să nu iei viaţa unui om nevinovat. Puţine sunt excepţiile din istoria umanităţii în care o societate să fi consimţit la curmarea vieţii celor mai lipsite de apărare fiinţe umane, copiii aflaţi în zorii vieţii lor. Din Antichitate, ştim că spartanii, o societate militarizată, ucideau copiii născuţi cu handicap, pentru că nu ar fi putut ajunge soldaţi buni. În perioada modernă, nazismul în Polonia ocupată şi comunismul în Rusia au introdus avortul, în logica dispreţului faţă de om al acestor ideologii care au pricinuit zeci de milioane de morţi. Apoi, sub presiunea revoluţiei sexuale, SUA şi apoi statele civilizaţiei occidentale au acceptat avortul, negând principiile care le stau la temelie, precum celebrul principiu din Declaraţia de Independenţă a SUA, conform căruia orice om are dreptul la „Viaţă, Libertate şi căutarea Fericirii”.

Dacă bunul simţ ne spune să nu luăm viaţa unei fiinţe umane nevinovate, credinţa ne oferă motive şi scopuri pentru a contribui la protejarea acesteia şi a o feri de distrugere. Sunt binecunoscute eforturile lui John-Henri Westen în acest scop. Excepţionalul interviu de mai jos ne oferă ocazia de a înţelege dragostea care îl însufleţeşte. Nicio persoană de bun simţ nu ar trebui să ezite când vine vorba să implice credinţa personală în apărarea vieţii umane, dincolo de alte motivaţii, mai generale.

Website-urile pentru viaţă, un far călăuzitor într-o furtună a răului

Alexandra Nadane: De ce credeţi că avem nevoie de cât mai multe surse de informare pentru-viaţă? John-Henry Westen: Trebuie să răspândim mesajul vieţii către toţi oamenii lumii. Trebuie să o facem în multe limbi, astfel încât oameni din toată lumea să aibă acces la el. Azi avem nevoie mai mult ca oricând de mai mulţi episcopi care să vorbească pe faţă, deoarece în multe locuri din lume episcopii nu mai vor să spună adevărul.

Şi astfel, uneori, episcopii din ţara voastră sau cei africani, mai ales, rămân singurii dispuşi să vorbească. Şi pot face asta, iar cuvintele lor le pot fi de folos tuturor oamenilor din lume care nu mai au episcopi buni care să le spună adevărul. Toţi oamenii, toţi catolicii, toţi creştinii au nevoie de călăuzire spirituală. Astfel, prin lifesitenews.com şi prin website-ul vostru, stiripentruviata.ro, şi prin intermediul tuturor acestor website-uri care fac cunoscute cuvintele îndrumătorilor spirituali, aprindem un far călăuzitor pe timp de furtună. Fiindcă azi întreaga lume e plină de răutate, e ca o furtună a răului şi păcatului şi minciunii, făcând binele să pară rău şi răul bine.

De aceea avem nevoie de limpezimea celor care spun adevărul, mai ales de călăuzitori spirituali. În timp ce le oferim acestora o portavoce, dezvăluim şi realitatea vieţii de cealaltă parte a Binelui. Sunt mulţi ca mine, care pot da mărturie despre cum e viaţa trăită într-un fel pe care lumea îl crede strălucitor. În realitate, această viaţă este iadul pe pământ şi te duce la iad şi în viaţa veşnică. Şi mai putem, prin aceste site-ri, să prezentăm şi aspecte pozitive.

De exemplu, când adversarii de opinie se ceartă pe chestiunea avortului, în toată lumea se aude acelaşi argument: „Dar ce te faci cu violul şi incestul?” Însă iată că noi avem posibilitatea să arătăm copii concepuţi în urma unui viol care au o viaţă frumoasă şi plină de succes. Putem publica mărturii ale unor femei care au fost violate şi şi-au născut copiii şi sunt recunoscătoare pentru aceasta.

Am făcut interviuri cu astfel de mame. Una dintre ele a fost violată în mod brutal de trei bărbaţi la vârsta de 12 ani, dar mi-a spus că a născut copilul, deşi toată lumea i-a spus să nu o facă. Iar acest copil îi aduce acum o mare bucurie! Are acum 12 ani şi este cel mai bun prieten al ei. Această mamă mi-a spus: „Aş îndura orice, chiar şi violul din nou, pentru a avea acest copil”.

Ce mai putem face pe website-urile pentru-viaţă este să prezentăm mame care au făcut avort şi cât de mult le-a afectat aceasta. Sunt multe care au vorbit. Astfel de mărturii se găsesc în toate ţările. Le putem aduce oamenilor la cunoştinţă aceste mărturii, astfel încât să poată vedea: „Doamne, cât de mult am fost minţiţi în problemele legate de viaţă!”

„Comportamentul homosexual este nociv. Pentru că te iubesc îţi spun asta”

John-Henry Westen: Astăzi întâmpinăm poate cele mai grave probleme cu care s-a confruntat vreodată familia: numai dacă ne gândim la homosexualitate sau căsătoria gay. Mereu se pune întrebarea: „Păi tipii se iubesc. De ce nu se pot căsători? Nu sunteţi pentru dragoste? Nu este Dumnezeu dragoste?” Şi foarte des se întâmplă ca şi creştinii să răspundă ceva de genul: „A, nu ştiu, sună corect, doar sună atât de bine!”

Dar noi avem un răspuns foarte simplu: „Dumnezeu ESTE iubire şi e adevărat. Răspunsul ESTE iubirea. Şi tot ce poţi face este să răspunzi în felul în care o face catehismul sau în felul în care o făcea cândva Biserica, un răspuns pe care se pare că majoritatea episcopilor l-au uitat. Şi anume să spui răspicat că comportamentul homosexual este nociv. Îţi vatămă trupul. Te vatămă cu totul. Şi, pentru că te iubesc, îţi spun asta”.

Asta nu mă face deloc popular. Ba chiar la mine în ţară aş putea fi arestat pentru astfel de afirmaţii. Dar tot îţi voi spune, pentru că îmi pasă de tine suficient cât să-ţi spun asta, pentru că îţi face rău. Şi, fiind catolic şi creştin, cred că asta nu te răneşte numai trupeşte, ci şi sufleteşte – poate pentru totdeauna –, iar eu vreau să ajungi şi tu în Rai. Aşa că îţi spun asta din dragoste pentru tine, chiar dacă asta mă face nepopular şi într-o zi chiar m-ar putea costa libertatea. Iată un răspuns de iubire pe care şi adolescenţii îl pot recunoaşte. Fiindcă toţi adolescenţii asta vor să ştie: „De ce nu sunteţi de acord cu asta? Din iubire? A, măcar acum înţeleg de ce”. Chiar dacă nu sunt de acord cu opinia noastră, vor vedea că motivul nostru ţine tot de iubire.

Trebuie să furnizăm astfel de informaţii. Şi, pentru că lumea este aşa cum este, oamenii au nevoie de aceste informaţii pretutindeni şi în toate limbile.

Să fim credincioşi adevărului. Să fim dedicaţi. Să fim talentaţi. Trebuie să încercăm să publicăm cele mai bune fotografii şi să scriem cât de bine putem. Trebuie să facem toate acestea. Nevoia este mare.

Este cea mai mare bătălie. Doamna noastră de la Fatima a spus: „Mai mulţi oameni ajung în iad pentru păcate trupeşti decât din orice altă cauză”. Dacă Satana se concentrează pe aceste aspecte – ceea ce chiar face –, atunci şi noi trebuie să ne concentrăm asupra lor: să le livrăm oamenilor adevărul.

„Dacă m-au urât pe mine, vă vor urî şi pe voi” – un adevăr pe care trebuie să-l îmbrăţişăm

Alexandra Nadane: În România, oamenii implicaţi în mişcarea pentru viaţă sunt persecutaţi şi îşi pierd curajul. Sunt batjocoriţi şi, dacă au funcţii publice, sunt marginalizaţi. De exemplu, asociaţiei noastre, Studenţi pentru viaţă, i s-a retras aprobarea de participare la un târg al educaţiei, în urma acuzaţiei că se opune avortului. Şi eu, ca preşedinte al unei asociaţii de studenţi pro-viaţă, mă confrunt cu multe dificultăţi la facultate. Mi s-a spus că se fac presiuni pentru a mi se da notă mică la lucrări şi în activitatea studenţească. Colegii mei tineri se descurajează în această atmosferă, ceea ce e de înţeles. Aţi trecut prin astfel de momente la LifeSiteNews.com? Şi cum le-aţi depăşit? John-Henry Westen: Există câteva răspunsuri la asta. Răspunsul pe care trebuie să îl primim cu toată inima, ceea ce nu e simplu, este că Însuşi Hristos ne-a spus: „Dacă m-au urât pe Mine, vă vor urî şi pe voi”. Este un adevăr pe care trebuie să-l îmbrăţişăm. Şi să vă mai spun ceva. Privind din afara credinţei, eu m-am convertit mai ales fiindcă am văzut persecuţiile pe care le suferea tata – de la colegii de muncă, de la familie şi chiar din partea mea.

Fiindcă pe atunci nu mai credeam în Dumnezeu, dar voiam să cred. Şi aveam în minte că Dumnezeu putea fi răspunsul la problemele mele, dar nu voiam să-mi dau viaţa pentru ceva care poate că nu era real. Voiam să mă duc la tata şi să-l întreb: „E pe bune?” Dar când m-am dus, n-am mai putut să-l întreb nimic.

Fiindcă îmi vorbea prin întreaga lui viaţă – şi mai ales prin persecuţiile pe care le suferea. Fiindcă mulţi se luau de el, mulţi îl făceau „ridicol”, când oamenii spuneau că e extremist, când oamenii îl făceau nebun – pentru că mulţi îl făceau aşa. Iar el era de o inteligenţă rară, vorbea şase limbi, era un tip remarcabil şi un tată extraordinar.

Şi, cu toate astea, mergea zilnic la slujbă, se ruga zilnic cu mătăniile şi vorbea aproape numai despre credinţă. Era neamţ, aşa că nu ne îmbrăţişam prea des, dar obişnuia să-mi dea o binecuvântare pe frunte în fiecare seară. Iar pentru mine asta era mai bine decât orice îmbrăţişare. Şi tocmai acest exemplu de credinţă în ciuda persecuţiei a fost foarte puternic pentru mine.

În plus, trebuie să ne luăm apărarea unii altora. Când suntem într-un grup sau o organizaţie, într-o asociaţie pentru viaţă, de exemplu, şi cineva e persecutat, trebuie să-i fim alături, chiar dacă astfel atragem atenţia asupra noastră. Trebuie să ne ridicăm pentru fraţii şi surorile noastre şi să spunem: „Nu, nu sunt nebuni!”

De fiecare dată când familia devine instabilă, la fel se întâmplă şi cu societatea

Alexandra Nadane: De ce este familia atât de importantă pentru societatea de azi şi de ce toate lucrurile acestea care o afectează distrug şi sufletele oamenilor?
John-Henry Westen: Ca să începem cu începutul, la început Dumnezeu a creat familia ca imaginea Sa în lume. Chipul familiei este chipul Sfintei Treimi. Tatăl, aşa cum este el descris de Biserică, este Tatăl care îl iubeşte pe Fiu atât de mult, încât se dăruieşte Acestuia liber, credincios şi total, iar Fiul face asemenea faţă de Tată. Aşadar Dumnezeu a înscris în natura umană de la bun început relaţia în Treime la care suntem cu toţii chemaţi în ceruri, fiind un chip al Raiului întru noi.

De asemenea, în Scriptură, când se vorbeşte despre relaţia lui Hristos cu Biserica Sa, aceasta este închipuită tot pe modelul familiei. El spune că pentru aceasta va lăsa bărbatul familia sa şi se va uni cu femeia sa şi vor deveni un singur trup. Şi toată lumea crede că a înţeles: „A, ştiu ce vrea să spună! M-am prins!” Dar ce spune, de fapt, aici Sfântul Pavel? Vorbeşte despre relaţia lui Hristos cu Biserica! Dar o face pe aceasta întru totul asemănătoare cu cea dintre soţ şi soţie – o relaţie de familie.

Aceasta pentru că Dumnezeu a rânduit familia ca exemplu al stării la care suntem chemaţi în ceruri. În acest caz, dacă ai fi Satana şi nu ai vrea ca să ajungă cineva în ceruri, vei dori să distrugi acest exemplu în ochii oamenilor. Astfel, distrugi de fapt exemplul Raiului pe pământ. De aceea se concentrează toate forţele pe familie şi de aceea bătălia pentru familie e atât de importantă. Şi pentru că Dumnezeu a creat astfel lucrurile, El a creat omenirea şi societatea. Iar familia este piatra de temelie a societăţii. Astfel că, aşa cum va fi familia, la fel va arăta şi societatea.

Motivul pentru care avem societăţi stabile este pentru că avem familii stabile. Şi, de fiecare dată când familia devine instabilă, la fel se întâmplă şi cu societatea din jurul ei.

Astfel, azi ne confruntăm cu o destabilizare a familiei. Care va fi urmată de o destabilizare a civilizaţiei care se construieşte pe baza ei.

Da, aceste chestiuni sunt extrem de importante, sunt fundamental de importante atât din punct de vedere spiritual, cât şi din perspectivă lumească. Dacă vrem să menţinem civilizaţia, trebuie să menţinem familia.

Pornografia – un drog permis în mod legal

Alexandra Nadane: Într-un interviu anterior aţi vorbit de pornografie. Cum afectează aceasta dragostea curată dintre un băiat şi o fată? John-Henry Westen: Distorsionează complet relaţiile. Dar să le iau pe rând. Tinerii expuşi la acest mare rău sunt grav afectaţi. Le este afectată abilitatea de a relaţiona cu sexul opus şi chiar şi cu ei înşişi! Şi scade sentimentul demnităţii altor fiinţe umane.

Oamenii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Fiecare persoană este fratele şi sora ta în adevăratul sens al cuvântului. De fiecare dată când merg să vorbesc într-o şcoală, le spun celor mai mari, din clasa a XII-a, cei cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani: „Auziţi, voi vă uitaţi la filme porno?” Şi ei încep: „Da, da, ne uităm!„ „Ce-ar fi dacă cineva ar face poze cu sora voastră goală şi le-ar arăta tuturor?” Şi toţi zic la fel: „L-aş omorî!” Iar atunci eu le zic: „Exact! Chiar te uiţi la sora ta. Şi aceea e sora cuiva, e mama cuiva, e fiica cuiva. Dacă era fiica ta ai fi făcut la fel?”. Iar răspunsul lor este „Sigur că nu!”

Dar nu ne afectează numai la acest nivel. Afectează şi societatea în ansamblu, într-un mod oribil. Pornografia nu se găseşte doar în filmele cu triplu X. Ea ajunge în reviste – şi nu mă refer la cele „de specialitate”. Mă refer la Cosmopolitan, la revistele cu fete în bikini.

Schimbă mintea într-un fel foarte asemănător cu drogurile. Dă dependenţă. Îţi creează în minte un model prin care eşti condiţionat să priveşti persoana din faţa ta într-un anume fel. Vei fi condiţionat şi să te aştepţi la o sexualitate nerealistă. De aceea distruge căsătoria.

Odată, un consilier marital catolic mi-a pus o întrebare. Susţinusem o conferinţă despre pornografie şi despre cât de rea şi de greşită era. După conferinţă, consilierul marital, o femeie, a venit la mine şi mi-a zis: „Un preot mi-a spus că e în regulă dacă un cuplu se uită la aşa ceva, pentru a putea…” …nu mai continui. Aşa că i-am zis: „Ba nu-i deloc aşa! Îţi distruge căsătoria!” Fiindcă, după cum am spus mai devreme, distruge conceptul de demnitate umană şi pe deasupra creează aşteptări absolut iluzorii, total nerealiste. Nu e iubire în asta. Dar acest drog ne-a infectat atât de puternic, încât până şi consilierii catolici, care chiar vor să facă bine, află de la preoţii lor că oamenii ar trebui lăsaţi să facă asta. Şi aşa se transformă într-o adevărată molimă, monstruoasă, pentru că este ca o substanţă ce dă dependenţă, exact ca heroina. Doar că majoritatea guvernelor lumii permit comercializarea ei. Vă puteţi imagina un guvern legalizând heroina? Rafturile s-ar goli cât ai clipi.

De aceea, este una dintre cele mai mari industrii din lume. Afacerea cu pornografie valorează peste 10 miliarde de dolari numai în Statele Unite. Fiindcă este un drog. Un drog permis în mod legal.

Căsătoria ca vocaţie cu care îţi câştigi viaţa veşnică

Alexandra Nadane: Violenţa în familie reprezintă o mare problemă în România. Cel mai adesea, membrilor familiei li se pare firesc ca Mama şi Tata să se certe. Dar copiii sunt puternic afectaţi psihologic şi emoţional de violenţa fizică şi verbală. Ce soluţii avem? John-Henry Westen: Ne aflăm în situaţia în care ne-am îndepărtat atât de mult de o viaţă sănătoasă de familie, încât această zonă este puternic afectată. Şi nimeni nu mai ştie cum să abordeze problema. Trebuie să ne întoarcem la înţelegerea a ceea ce este de fapt căsătoria.

Adevăratele şi principalele scopuri ale căsătoriei sunt două. În primul rând, căsătoria e o vocaţie cu care îţi câştigi viaţa veşnică. Altfel spus, la fel cum este preoţia pentru preot, şi noi suntem chemaţi să ajungem în Rai împreună cu soţia – sau cu soţul. Acesta este unul din principalele scopuri ale căsătoriei: să te ducă în Rai.

Al doilea scop al căsătoriei sunt copiii. Naşterea şi creşterea de copii. Scriptura chiar spune că femeia se mântuie prin naşterea de copii. Asta înseamnă că prin această vocaţie suntem chemaţi la viaţa veşnică.

Atunci, dacă îţi faci din asta un scop, să-ţi aduci soţul, respectiv soţia, la viaţa veşnică, înseamnă că îţi doreşti ce e mai bun pentru el sau ea. Aşadar, vei face orice pentru a-i asigura tot ce-i mai bun.

Însăşi ideea pe care s-a construit feminismul este în parte o reacţie la un tip de atitudine anti-femeie, prin care bărbaţii îşi consideră femeile ca pe nişte sclave. Înainte de Hristos, înainte de creştinism, chiar înaintea iudaismului, femeile erau realmente văzute ca cetăţeni de mâna a doua, ca proprietatea bărbaţilor. Chiar dacă feministele spun că asta e nebunie, este adevărat: creştinismul le-a eliberat pe femei şi le-a adus egalitatea. Însă azi totul este nebunesc. Se spune că nu poţi fi pro-femeie dacă nu eşti şi pro-avort, pro-contracepţie şi alte asemenea nebunii. Dar, în realitate, toate aceste lucruri nu fac decât să ducă din nou la degradarea femeii.

Azi, nebunia este la mare preţ, majoritatea emisiunilor de televiziune arătându-ne mereu cât de nebuni şi stupizi sunt bărbaţii. Şi încercând să ne explice că femeile sunt mai puternice decât bărbaţii şi că pot să te bată. E nebunie curată! Refuzăm să vedem legea firii, refuzăm lucrurile evidente din natură, şi anume că bărbaţii sunt înzestraţi cu putere. De ce? Tot pentru a le servi pe femei! Aşa că avem o societate care şi-a pierdut minţile, în care oamenii nu sunt încurajaţi să facă ceea ce este firesc: bărbaţii nu sunt încurajaţi să fie bărbaţi, iar femeile nu sunt încurajate să fie femei.

Dar în primul şi în primul rând trebuie să ştim că suntem toţi fraţi şi surori întru Hristos şi că în relaţiile maritale suntem chemaţi în primul rând să îl avem în vedere pe cel împreună cu care trebuie să cucerim Raiul. Nu doar îl ducem pe celălalt în Rai împreună cu noi, ci ne ducem pe noi înşine, căci de acum suntem un singur trup, nu mai suntem doi.

Dacă acesta ar fi principiul nostru călăuzitor când formăm o căsnicie, mariajele din ziua de azi ar arăta cu totul altfel.

Căminul părintesc e locul unde copiii Îl văd prima dată pe Dumnezeu

Alexandra Nadane: Sunt foarte multe divorţuri azi. Divorţul a devenit ceva normal. Foştii soţi cred că îşi pot vedea mai departe de viaţă. Dar cum îi afectează aceasta pe copii? John-Henry Westen: Eu însumi sunt produsul unui divorţ. Mama l-a părăsit pe tata când aveam 18 ani. Fratele meu avea 16 ani, iar sora noastră 10. Chiar dacă pe atunci trăiam deja departe de credinţă de vreo patru ani, şi chiar dacă aveam 18 ani, iar fratele meu 16 şi sora mea 10, toţi am fost traumatizaţi de divorţ, în ciuda faptului că viaţa acasă devenise mai paşnică. Mama era cam nebună uneori, iar când a plecat atmosfera a devenit mai liniştită, căci nu se mai certa cu tata.

Dar ne-a afectat teribil pe toţi. Chiar dacă viaţa acasă fusese grea cu ea, după divorţ a fost cumva şi mai grea. Atunci am înnebunit toţi. Fratele meu s-a aruncat într-o viaţă dementă. Iar eu atunci m-am încurcat cu mafia chinezească. Viaţa mea luat-o razna din acel moment. Într-un fel, era o reacţie la instabilitatea de acasă. Căminul este o ancoră pentru copii. Este locul unde Îl văd pe Dumnezeu pentru prima dată. Apoi imaginea lui Dumnezeu este distrusă, iar tu eşti doar un copil. Întreaga ta lume se prăbuşeşte. Aşa că e o tragedie. O tragedie care trebuie tratată cu atenţie. Iar divorţul uşor şi acceptarea situaţiei nu ajută în niciun fel.

De ajutor ar fi pregătirea pre-maritală, pentru ca oamenii să ştie în ce se bagă înainte să se căsătorească.

Ar ajuta ca tinerii să fie învăţaţi să nu aibă relaţii sexuale înainte de căsătorie, deoarece acestea afectează capacitatea de a intra într-o căsnicie şi stabilitatea ulterioară a acesteia. Iar practicarea contracepţiei nu este de niciun ajutor. Statisticile arată că, în familiile în care se practică contracepţia, rata divorţului este uriaşă comparată cu cea din familiile care nu practică contracepţia. În rândul acestora din urmă, divorţul este cvasi-inexistent.

Suntem chemaţi să participăm împreună cu Dumnezeu la actul de creaţie

Alexandra Nadane: Sunt două abordări în mişcarea pro-viaţă la nivel internaţional: unii sunt în mod exclusiv preocupaţi de problema avortului, alţii se concentrează pe toate chestiunile legate de viaţă: familie, pornografie, bioetică, educaţia tinerilor. Care este cea mai bună abordare şi de ce? John-Henry Westen: Aş spune că probabil abordarea integrală este cea adecvată, fiindcă toate fac parte dintr-un întreg. În primul rând, Satana atacă în toate aceste zone, fiindcă ştie că au aceeaşi valoare. Biserica tratează toate aceste probleme în acelaşi mod, deoarece vorbeşte despre păcatele trupeşti. În plus, e foarte greu dacă încerci să separi problemele. De exemplu, în Statele Unite, sunt multe organizaţii care se concentrează exclusiv pe avort. Dar se confruntă şi cu chestiunea pilulei de a doua zi. Este o pilulă abortivă, dar este o pilulă, deci un contraceptiv. Aşa că nu se opun utilizării acesteia. Dar aceasta produce avortul! Şi totuşi nu se pot poziţiona împotriva practicii respective, fiindcă nu sunt anti-contracepţie. Aceasta creează confuzii majore. Şi, fiindcă aceste probleme sunt atât de strâns împletite, trebuie să te referi la toate. Asta facem şi noi, pe LifeSiteNews.com. Cunosc oameni care încearcă să se menţină doar la abordarea anti-avort, dar le e foarte greu. Însă abordarea mea, personală, este să-mi îndrept atenţia către toate aceste chestiuni.

Alexandra Nadane: Care este diferenţa dintre a fi anti-avort şi a fi pentru-viaţă? John-Henry Westen: A fi împotriva avortului este din start o abordare negativistă. În realitate, toţi putem fi împotriva avortului, fiindcă avortul ucide oameni, ucide copii, copii inocenţi. Dar, dacă suntem pentru-viaţă, este mai bine, fiindcă nu suntem doar împotriva avortului, ci suntem, de fapt, în favoarea vieţii.

De aceea acest forum pe tema familiei numeroase este atât de minunat. Deoarece este o demonstraţie de deschidere faţă de viaţă.

Şi ce este viaţa dacă nu darul lui Dumnezeu pentru noi? Este darul creării, este procreaţia, crearea împreună cu Dumnezeu de noi suflete pentru Rai. Nu este uimitor? Iar noi suntem chemaţi să participăm la acest act de creaţie!

Şi suntem chemaţi să vedem, chiar şi în copiii şi oamenii cu dizabilităţi, un frumos exemplu al posibilităţii noastre de a-L sluji pe Hristos prin ei. Dacă ne uităm la activitatea Maicii Tereza pentru săraci şi bătrâni şi muribunzi, vedem că ea lucra pentru ei deoarece Îl vedea pe Hristos în aceştia şi vedea în aceasta ocazia de a-L sluji prin aceste persoane.

Dacă am începe cu toţii să înţelegem aceste adevăruri, am percepe întreaga noastră viaţa ca o uimitoare ocazie de a-I sluji lui Hristos prin intermediul fraţilor şi surorilor noastre, mai ales prin intermediul celor care au anumite dizabilităţi.

Astfel, suntem pentru-viaţă în cel mai deplin sens al cuvântului. Şi, în timp ce îmbrăţişăm familia, îmbrăţişăm de fapt viaţa, îmbrăţişăm tot ce e mai frumos, Îl îmbrăţişăm pe Dumnezeu! Despre asta este vorba, de fapt.

„Să încep lucrarea asta înainte să se închidă uşa!”

Alexandra Nadane: Din această perspectivă, cum ar trebui să vorbească un consilier voluntar cu o femeie în criză de sarcină care vrea să facă avort? John-Henry Westen: Depinde de circumstanţe. Unul din primele lucruri pe care ar trebui să le facem este să încercăm să ne dăm seama care este motivaţia ei. Majoritatea femeilor – aproape toate – nu vor cu adevărat să facă avort. Avortul nu e ceva ce să-ţi doreşti! Dar, de obicei, ele simt, în funcţie de circumstanţele particulare în care se află, că trebuie să facă asta, că nu au încotro. Fie nu dispun de resurse materiale, fie nu se simt pregătite pentru un copil, fie simt că prietenul le-ar părăsi dacă lasă copilul, sau că părinţilor le va fi ruşine cu ea sau chiar o vor da afară din casă, sau că nu vor mai putea să-şi termine studiile…

Unul dintre lucrurile foarte bune pe care mişcarea pentru-viaţă din Canada le face pentru aceste femei este să fie alături de ele: „Te sprijinim în timp ce treci prin asta”. În unele ţări, când aceasta nu e posibil, fiindcă oamenii sunt foarte săraci, se pot găsi alte soluţii. Maica Tereza spunea: „Dacă nu-ţi vrei copilul, dă-mi-l mie”. Şi vorbea serios, fiindcă poţi fi deschis faţă de viaţă – inclusiv faţă de alte vieţi – chiar şi atunci când eşti sărac sau slăbit.

Ştiu ce vorbesc, am opt copii. Iar veniturile mele sunt foarte mici. Şi foarte mulţi oameni îmi spun: „Cum e posibil? Îţi trebuie un milion de dolari pentru fiecare copil. Trebuie să ai opt milioane de dolari!” Nu am opt milioane de dolari. Probabil nu îi voi avea niciodată. Şi am opt copii. Fiindcă Dumnezeu poate să aibă grijă de tine. Şi o va face. Este un act de credinţă, dar deloc nerealist. E foarte real. Când a venit pe lume al şaselea copil, aveam nevoie de altă maşină, dar nu ne puteam permite. Şi atunci am primit una din senin. Nici nu ne aşteptam. Ne bazăm pe El ca să ne dea ceea ce ne trebuie. Astfel de lucruri sunt posibile, să fii capabil să ai încredere deplină şi neclintită.

Aceasta ne face pe noi, cei din mişcarea pentru-viaţă, şi pe catolici şi pe toţi creştinii sinceri să facem uneori lucruri realmente dificile. Să fim deschişi către Sfântul Duh şi să spunem: „Nu am nimic împotrivă dacă îmi ceri să ajut această femeie să îşi nască copilul. Voi face asta. Chiar dacă înseamnă să o ajut să schimbe scutece sau să spele vase sau altceva…” E greu, dar suntem chemaţi să facem astfel de lucruri. E vorba de a putea oferi ajutor adevărat şi să îl oferim până la capăt. Mulţi oameni din întreaga lume fac astfel de fapte eroice în felul lor. Când e vorba de salvarea unei femei, probabil că acesta este unul din lucrurile pe care le putem face.

Trebuie să le spunem adevărul. Fiindcă unele sunt absolut convinse că este singurul lucru corect care se poate face în contextul dat! Trebuie să le explicăm ce este avortul şi ce înseamnă el pentru copil. Dar am observat că asta funcţionează în cazul unora, dar nu cu toate, mai ales că acum cultura noastră este atât de egoistă, încât spune: „Este uciderea unui copil, dar ştii ce? Trebuie să-mi trăiesc şi eu viaţa”. Ar trebuie să le arătăm cât rău le face avortul femeilor, cu mărturii de la femei care au născut copii în circumstanţe dificile, copii care acum sunt o binecuvântare pentru ele… toate aceste lucruri ne pot ajuta să le convingem pe femei – de fapt, să le implorăm – să nu-şi ducă gândul până la capăt, deoarece consecinţele vor fi foarte nocive pentru ele.

Alexandra Nadane: Unii oameni se simt chemaţi să se implice în mişcarea pentru-viaţă, simt chemarea, dar sunt temători, sau uneori li se pare că nu au timp pentru asta. Cum i-aţi încuraja? John-Henry Westen: Dacă simţi chemarea, fă-o, cu convingerea că Dumnezeu te va opri dacă aceasta nu este pentru tine. Aşa se iau toate deciziile importante în viaţă. Simţim că ar trebui să facem ceva. Dar dacă simţim asta și spunem „nu”, atunci nu am mai face nimic cu viaţa şi talantul nostru: n-am mai deveni preoţi, n-am mai deveni maici, nu am mai deveni nimic. Fiindcă aşa ne conduce Dumnezeu. Dumnezeu ne îndreaptă paşii prin chemarea pe care o simţim. El ne îndreaptă calea şi închizând uşi în faţa noastră. Aşa că, dacă simţi că vrei să te dedici mişcării pentru-viaţă, poate să lucrezi cu normă întreagă pentru viaţă, spune-I lui Dumnezeu: „Bine, sper că asta vrei şi Tu, fiindcă, dacă aşa este, vei avea grijă de mine. Iar dacă nu este pentru mine, îmi vei închide uşile în faţă” De ce să nu te apuci să o faci, ştiind că Dumnezeu va închide porţile dacă nu te vrea pe această cale? Şi dacă te vrea astfel, şi te apuci să faci aceasta, El va avea grijă de tine. Nu va mai trebui să-ţi faci griji pentru venituri. După cum spune şi Scriptura: păsările cerului nu se îngrijesc ce vor mânca, iar crinii câmpului nu se îngrijesc de cum se vor îmbrăca şi cu toate acestea, nici Solomon, în toată slava lui nu a fost mai îmbrăcat decât unul dintre ei. De ce? Fiindcă El are grijă de ele. Dumnezeu ne poate purta de grijă, nu trebuie să ne facem griji că nu vom avea ce mânca sau cu ce ne îmbrăca. Dacă suntem cu adevărat chemaţi la această lucrare, El se va îngriji de noi. Aşa că nu mai ezita! Mai bine gândeşte-te: „Să încep lucrarea asta înainte să se închidă uşa!” E mai bine decât să spui: „Nu mă apuc de asta până nu văd un semn uriaş pe cer şi Dumnezeu îmi dă una în cap şi îmi spune: «Apucă-te de treabă!». Nu aşa merg lucrurile.