Totul a început pe când eram la sfârşitul clasei a XII-a, mai precis prin 2010. Pe atunci, o prietenă îmi sugerase să o însoţesc la Bucureşti, să-şi rezolve nişte treburi. Noi locuiam undeva la ţară, în vecinătatea Bucureştiului. Am plecat fără să ştie ai mei, pentru că nu m-ar fi lăsat să merg singură. Tata şi fratele meu mă ţineau mai din scurt, mai ales de când mama decedase.
La momentul respectiv, ţineam legătura pe Yahoo Messenger cu un băiat. El locuia în capitală. Nu îmi amintesc exact cum îl adăugasem în lista de prieteni… Când am ajuns acolo, prietena mea mi-a spus că ar cam trebui să o aştept aproximativ 3 ore. Mă plictiseam, aşa că dădusem mesaj tuturor prietenilor virtuali din zonă cum că aş vrea să mă văd cu ei. Nimeni n-a răspuns. Doar acel băiat. A venit, ne-am întâlnit.
După acea întâlnire, el a încercat să vorbească cu mine din ce în ce mai mult. Juca foarte mult teatru, iar eu, ce să zic… Eram de la ţară şi eram foarte credulă. După câteva întâlniri, prin august 2011 am trecut mai departe. A fost prima dată când am întreţinut relaţii intime cu el.
După rezultatele de la bac fusesem admisă şi la facultate. Vorbeam în continuare cu acel băiat. Era foarte agresiv! Când începusem facultatea, eram extenuată din cauza lui! Mă duceam la el, nici nu înţelegeam de ce mă duc la el. Mă lua întâi cu frumosul, îmi vorbea frumos, cu atenţii, iar când ajungeam la mâna lui, mă forţa să întreţin relaţii sexuale cu el.
Îmi făcea lucruri foarte urâte! Ba era aşa, ba era aşa…. Când vedea că mă răcesc, mă forţa şi mai mult şi mă ameninţa. Mă şi bătea… Îi minţeam şi pe ai mei pentru el şi pe toată lumea. La un moment dat, am zis că nu mai vreau să fie aşa! M-am dus la bisericuţa din campus şi m-am spovedit. Mi-a dat canon părintele şi mi-a zis să fac tot posibilul să nu mă mai culc cu el. Încet, încet, am avut curaj să mă despart de el, în ciuda ameninţărilor, înjurăturilor şi a tuturor lucrurilor urâte pe care mi le făcea.
După despărţirea de el, m-am liniştit şi eu. Am terminat cu bine primul an de facultate, m-am angajat, următorii ani am cam uitat tot. Am şters cu buretele, am strâns ceva bănuţi şi am reuşit să supravieţuiesc.
Prin 2015, după revelion, exact în prima zi a anului, auzisem că el mă căutase şi că o prietenă i-a dat numărul meu de telefon; acea prietenă nu ştia despre toate câte mi le făcuse. N-avusesem curajul să mă deschid în faţa nimănui. Sâmbătă, pe 3 ianuarie, m-a sunat. A zis că are chef să mă vadă. Am fost de acord, cu condiţia ca întâlnirea să aibă loc la Mall, ca să fie mai multă lume şi să nu se întâmple ceva. El a zis că ia un taxi şi că vine după mine, la cămin. Nici nu terminasem cu pregătitul şi atunci când am ieşit din baie, el era deja la uşa camerei mele. Am zis că sunt gata, să plecăm, el tot insista să mai stăm. Am încercat să îl întreb de ce se comportase aşa cu mine, dar el m-a luat botjocoritor… Era la fel de rău şi de hain cum îl ştiam. Acelaşi om. Atunci, m-am culcat din nou cu el. Eram cu hormonii undeva mai sus de cap. Îmi ziceam că oricum are să fie ultima oară.
Începuse să mă mustre conştiinţa. Că nu se întâmplase nimic atâta timp şi cum am putut… Mai apoi, se repeta. Din nou, forţat. Mă şi legase la un moment dat. Cel mai groaznic a fost într-o zi de duminică. La fel, mă forţase, iar eu mă gândeam cum am putut face aşa ceva mai ales când Preotul săvârşea Sfânta Liturghie… Mi-era scârbă de mine. Mă simţeam murdară.
Încet-încet, a plecat. După toate astea, n-am mai vorbit cu el. Cel puţin până prin februarie. Îmi întârziase menstruaţia şi m-am dus la un control. Am aflat atunci că sunt însărcinată. Era vineri, luni începea Postul Mare. Am încercat să-l sun pe Părintele… Nu mi-a răspuns la telefon. Apoi, i-am dat lui mesaj. Ştiu că mi-a zis că era cu mama lui la cumpărături, dar în două ore a venit la mine la cămin. I-am arătat biletul de la medic.
Mi-a zis că nu are curaj să le spună părinţilor lui despre sarcina mea. Era foarte supus în faţa mamei lui. Mi-a zis să merg cu el să le spunem împreună despre asta. Eu mă gândeam că o să rămânem împreună şi că vedem cum facem să ne descurcăm amândoi. Am rămas la el peste noapte.
Am vorbit cu mama lui în acea seară. Mi-a zis ceva ce mi s-a întipărit în minte de cum am auzit: „Ar fi normal să faci avort, că fiecare femeie din ziua de azi face avort!” Apoi a zis că şi ea a făcut, la rândul ei, avort. Spunea că pur şi simplu nu e momentul nostru. Că putem după aceea să avem o mulţime de copii după ce petrecem mai mult timp împreună. Şi mai spunea că eu sunt în momentul în care trebuie să-mi reglez viaţa, să merg la Work&Travel, că eram implicată acolo, zicea că trebuie să merg în străinătate, să termin facultatea, să nu ştiu ce… Punea interesele mele înaintea copilului. Zicea că oricum n-o să ne descurcăm că n-avem resursele financiare şi mi-a zis să sun să programez avortul. Am zis că e în regulă şi că mâine dimineaţă, adică sâmbătă, îl programez.
Aşa a rămas. Nu am putut să dorm toată noaptea. Ei n-aveau nici o treabă… Mă gândeam cum de el, pe când mă certam cu mama lui, a ales să nu-mi ia în niciun fel apărarea, să-şi spună şi el punctul de vedere, ceva… N-a spus absolut nimic! M-a derutat foarte tare. Mă gândeam că ori suntem amândoi, ori doar eu înaintea mamei lui şi el face aşa cum dictează ea. Tatăl lui zicea că e încântat să aibă un nepoţel, dar juca şi el teatru…
Am sunat sâmbătă să programez avortul. A rămas să merg vinerea viitoare şi, după aceea, am plecat de la ei. I-am zis mamei lui că o să fac avort, să stea liniştită. Toţi o ţineau de bună că nu avem bani să-l creştem. El m-a însoţit la cămin, a dormit cu mine sâmbătă seara. Am fost de acord şi am vrut să stea pentru că intenţionam să îl duc să vorbească cu Părintele. Când a venit momentul să fie testat, a dat înapoi. A început să ţipe la mine şi atunci s-a aprins o altă discuţie… Repeta că dacă vreau să păstrez copilul, să îi spun şi lui. Să îşi exercite dreptul de tată şi altele…
Am vorbit singură cu Părintele, el plecase. Părintele a zis să nu mai stau în cămin, cel puţin câteva zile, şi să mă mut în căsuţa de lângă Bisericuţă. Aşa am făcut. A fost la cămin să mă caute după ceva timp, dar colega mea i-a spus că eu nu mai stau acolo, că am plecat la ţară şi de-atunci nu l-am mai văzut. El ştie că am făcut avort.
Ai mei au aflat abia după patru luni de sarcină, când ieşisem din post. Le-am spus târziu, ca să nu mă pună şi ei la păcate. Mi-au zis şi fratele meu, şi unchiul, şi tata că trebuia să-i anunţ din timp, „să mă salveze”. Mă gândeam: „Cum s-o omor eu pe bebe?”
Am vrut să-i spun la un moment dat şi lui că are o fetiţă, dar m-am gândit că ar fi mai bine să nu afle, pentru că şi aşa suportasem suficiente scandaluri, ameninţări… N-avea rost.
Micuţa mea creşte incredibil de repede. Nu m-a împiedicat nici să termin facultatea, că mă dusesem doar la examene pe când eram însărcinată, nici nu m-am plâns că n-am avut bani, pentru că oricum aveam economiile. A fost momentul meu, deci.
Miruna, 24 ani
15.02.2016