de Brian E. Fisher
Puteți să susțineți că avortul este un beneficiu evident pentru femeie și societate. Până la urmă, zeci de milioane de femei și bărbați se poate să fi profitat de această posibilitate. Dacă e legal, cum ar putea să afecteze femeia și familia?
Chiar poate fi o formă de sclavie prezentată ca un drept? Poate fi un drept legal nedrept?
Într-adevăr, se poate. În ultimele două secole, am mai avut și altă practică legală și acceptată din punct de vedere social care era, în realitate, o formă de sclavie și de discriminare.
Comparația între comerțul cu sclavi africani și avort a făcut să curgă multă cerneală. Scopul meu nu este să reiterez ce s-a mai scris, ci să ilustrez faptul că legea și normele sociale nu validează automat pretenția că o anumită practică promovează egalitatea sau e gândită pentru a îmbunătăți societatea.
Sclavia a existat în America timp de 250 de ani, scoțând complet din ecuație și lipsind de statut legal o întreagă categorie de ființe umane. Și aceasta a avut aprobarea Curții Supreme de Justiție a SUA. Judecătorul Roger B. Taney a decis, în 1857, în cazul Dred Scott, că africanii americani erau „priviți ca ființe de ordin inferior, cu totul nepotriviți pentru a fi asociați cu rasa albă în plan social sau politic, într-o asemenea măsură, încât nu dețineau niciun drept pe care vreun alb ar fi fost obligat să îl respecte” [30].
Ne cutremură odiosul rasism din decizia Judecătorului Roger B. Taney, dar vocabularul și tonul din acel caz sunt șocant de asemănătoare cu cele din decizia în cazul Roe vs. Wade, care a legalizat avortul în SUA. Decizia neagă statutul uman al ființelor umane nenăscute, denumind copiii nenăscuți „viață potențială” și susținând că orice „viață de însemnătate” ar putea apărea într-un stadiu ulterior al sarcinii. Cel care a redactat decizia, judecătorul Harry Blackmun, citează din legea engleză anterioară în favoarea viziunii că abia mai târziu pe parcursul sarcinii „fătul devine format și recognoscibil ca ființă umană, sau… o persoană ia naștere…” [31]
Într-un ecou ciudat de asemănător la decizia din cazul Dred Scott, cea din cazul Roe le retrage copiilor nenăscuți protecția legală, deoarece, conform concluziei Curții, „cuvântul persoană folosit în al Paisprezecelea Amendament nu-i include pe cei nenăscuți” [32]. Al Paisprezecelea Amendament a fost adoptat în 1868 și spune astfel: „Niciun stat nu va […] priva vreo persoană de dreptul la viață, libertate sau proprietate fără a trece printr-un proces legal; și nici nu va priva persoana din jurisdicția sa de protecția egală a legii”.
Dacă judecătorul Blackmun ar fi vrut să recunoască statutul de persoană al nenăscuților (și dacă nu sunt „persoane”, atunci ce sunt?), ar fi trebuit să redacteze altfel decizia, cum a și recunoscut: „Dacă s-ar stabili cu claritate statutul de persoană (al copilului nenăscut) […] dreptul la viață al fătului ar fi garantat în mod specific prin (al Paisprezecelea) Amendament” [33].
Dar, din moment ce a decis că cei nenăscuți nu sunt persoane conform celui de al Paisprezecelea Amendament, Curtea nu era nevoită să-și exprime opinia cu privire la punctul în care începe viața. Blackmun a scăldat-o apoi, declarând că, din moment ce „experții din domeniile medicinei, filozofiei și teologiei nu puteau ajunge la un consens (despre momentul începerii vieții), în acest stadiu de dezvoltare al cunoașterii umane sistemul legal nu se găsește în poziția de a specula cu privire la răspuns” [34].
Nu e nicio enigmă cu privire la momentul în care începe viața. Și nu e nicio mare întrebare filozofică sau teologică. Nu ne întrebăm Cine este autorul vieții sau ce reguli anume a trasat Acesta pentru cei vii. Nici nu ne întrebăm care e valoarea sau scopul vieții.
Dacă întrebăm când începe viața, punem o întrebare științifică la care știința are răspuns. Și a răspuns pentru totdeauna la ea. Viața începe la concepție, adică odată cu fertilizarea. Un manual popular de embriologie descrie procesul astfel:
„…dezvoltarea umană începe odată cu fertilizarea, când un gamet bărbătesc, sau spermatozoid, se unește cu un gamet femeiesc, sau ovul, și formează o celulă unică – zigotul. Această celulă omnipotentă și înalt specializată reprezintă momentul de început al fiecăruia dintre noi ca indivizi unici.” [35]
Roe nu citează știință. Pur și simplu decide că cei nenăscuți nu sunt persoane în fața legii, exact cum nu erau nici sclavii afroamericani pentru decizia din cazul Dred Scott. Oricât de înspăimântătoare a fost sclavia, „libertatea” garantată prin decizia din cazul Roe e mult mai rea, pentru că prin ea se asigură nu doar libertatea de a deține și înrobi ființe umane, ci și cea de a avea drept de viață și de moarte asupra unor membri slabi și lipsiți de apărare ai umanității.
Cu alte cuvinte, Roe le refuză drepturi copiilor nenăscuți pe baza statutului de persoană, dar nu se ostenește să determine când începe viața.
Sclavia a fost legală pentru că legea a hotărât că afroamericanii nu erau persoane.
Avortul este legal pentru că legea a decis că oamenii care încă nu s-au născut nu sunt persoane.
A fost sclavia legală? Da. A fost bună? Nu.
Este avortul legal? Da. Este bun?
Faptul că avortul este legal, liber practicat și acceptabil din punct de vedere social nu înseamnă că este bun pentru femei. Nu înseamnă decât că este legal, liber practicat și acceptabil din punct de vedere social.
Și sclavia răspundea la aceste criterii, dar azi o considerăm respingătoare, observând că este discriminatorie față de sclavi. Și, dacă stai să te gândești, și avortul este la fel de discriminatoriu împotriva unei întregi categorii de ființe: cele mici, dependente, lipsite de glas și ascunse într-un loc unde nu pot fi văzute fără asistență medicală.
În SUA mai există niște circumstanțe legale bizare care pun sub semnul întrebării însăși legalitatea avortului.
Pe 13 aprilie 2003, la țărmul Golfului San Francisco, valurile au adus un făt de sex masculin dezvoltat până într-un stadiu avansat al sarcinii. A doua zi, o parte din cadavrul mamei sale a apărut la un kilometru și ceva distanță.
Deși nu s-a putut determina cauza exactă a morții, s-a ajuns la concluzia că mama, Laci Peterson, a fost ucisă de soțul ei, Scott.
Scott a fost condamnat pentru omor calificat, soldat cu moartea soției. A fost acuzat și de omor prin imprudență în cazul fiului său nenăscut, Conner.
Situația este tragică, tristă și incredibil de ironică totodată. Scott a fost acuzat de omucidere în cazul fiului său nenăscut, dar în multe state americane Laci ar fi putut avorta același copil și totul ar fi fost perfect legal.
Așadar, moartea lui Conner a fost ilegală când a fost produsă de tatăl lui, dar ar fi fost perfect legală dacă mama sa i-ar fi produs-o. Această crimă faimoasă a inițiat adoptarea unei legi federale care sfidează logica: Legea Împotriva Violenței Asupra Nenăscuților.
A fost promulgată în 2004 de președintele George W. Bush. „Legea lui Laci și Conner” recunoaște copilul in utero ca victimă dacă este rănit sau ucis prin intermediul a peste 60 de acte de violență condamnate la nivel federal. Legea definește copilul nenăscut ca membru al speciei Homo sapiens în orice stadiu de dezvoltare, purtat în pântecele matern.
Legea are o dispensă specială în cazul avortului, care nu i-a satisfăcut pe critici. Senatorul John Kerry a votat împotrivă, făcând următoarea observație: „Am rețineri serioase cu privire la acest act legislativ, fiindcă legea nu poate și să prevadă că un făt este ființă umană, și să protejeze dreptul mamei de a întrerupe sarcina” [36].
Senatorul Kerry a pus punctul pe i. Una din legi protejează de acte de violență copilul nenăscut, în orice stadiu al sarcinii, iar cealaltă îi refuză aceeași protecție acestui copil.
Se pare că valoarea și statutul copilului sunt determinate de cine este autorul actului de violență, nu de copil în sine. Una din legi stipulează clar că orice copil nenăscut este membru al rasei umane. Cealaltă nu e sigură cu privire la acest statut, dar totuși permite terminarea voită a sarcinii.
Și „Legea lui Laci și Conner”, și decizia în cazul Roe vs. Wade sunt legale. Și totuși, complet paradoxale. În plus, cea mai gravă formă de discriminare este că valoarea vieții umane e determinată prin lege în funcție de cine e persoana care îi ia viața copilului.
Așadar, sunt două motive pentru care ar trebui să privim avortul cu alți ochi: în primul rând, până și în SUA legislația curentă care se referă la statutul nenăscuților este auto-conflictuală; în al doilea rând, ceea ce e legal nu e întotdeauna și corect sau bun.
Chiar dacă se spune că avortul ar fi un drept al femeii, nu înseamnă că s-au făcut progrese în domeniul egalității sexelor.
Așa cum este vital să ne amintim de motivele rasiale și egoiste din spatele sclaviei, să nu uităm să privim la ce se ascunde în spatele legalizării avortului.
Așadar, avortul este legal. Dar aceasta nu înseamnă în mod automat că este și bun pentru femeie, familie și societate în ansamblu.
NOTE
[30] Scott v. Sanford, 60 U.S. (19 How.) 393 (1857). [31] Roe v. Wade, 410 U.S. 113 (1973). http://www.law.cornell.edu/…/hist…/USSC_CR_0410_0113_ZS.html [32] Ibid. [33]Ibid. [34] Ibid. [35] Keith Moore and T. V. N. Persaud, The Developing Human: Clinically Oriented Embryology (Philadelphia: Saunders/Elsevier, 2008) 15 (subl. mea). Citat în: Scott Klusendorf, The Case for Life (Wheaton, Illinois: Crossway Books, 2009), p. 35.Sursă: Fragment din cartea „Avortul – ultima exploatare a femeilor”.