de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă
În cadrul Săptămânii pentru Viaţă, la masa rotundă „Dorinţele şi problemele noastre, ale părinţilor adoptivi”, au participat persoane care au adoptat şi persoane care se gândesc să adopte. Ideea acestei prime întâlniri a fost crearea unui grup de sprijin unde toate persoanele interesate pot veni cu propriile experienţe, sfaturi şi întrebări. Schimbul de experienţă se va putea ulterior coagula într-o acţiune comună de schimbare a gândirii şi, de ce nu, chiar de îmbunătăţire a legislaţiei adopţiei.
Ne-a emoţionat experienţa Iuliei, o mamă adoptivă în vârstă de 33 de ani din Bucureşti, care a povestit despre cum a adoptat şi despre perioada post-adopţie.
Ea a venit la întâlnire din dorinţa de a-şi împărtăşi experienţa şi de a le ajuta şi pe alte mame adoptive, actuale sau viitoare: „Cei care sunt deja hotărâţi să adopte o vor face indiferent de dificultăţi. În urma experienţei prin care am trecut, aceasta rămâne convingerea mea personală. Dar cred că este mult mai bine ca viitorii părinţi adoptivi să fie pregătiţi din timp în legătură cu problemele care pot apărea. Sunt sigură că aceasta nu-i va face mai puţin disponibili să urmeze calea pe care au ales-o. Îi va face însă mai puternici şi mai pregătiţi pentru ceea ce urmează”.
Iulia a povestit cât de greu le-a fost ei şi soţului ei să vadă copilul zilnic timp de 1 lună şi jumătate doar pentru ca apoi să-l lase la cămin, deoarece cererea nu era definitivată.
Când, în fine, au reuşit să-l aducă acasă, Iulia a fost pregătită să facă şi un sacrificiu major pentru a fi alături de el. Mai precis, când a constatat că băieţelul ei avea o nevoie uriaşă de prezenţa sa, a renunţat la o carieră de succes într-o multinationala şi i s-a dedicat lui în totalitate.
O problemă spinoasă a familiilor cu copii adoptaţi este cea a secretului adopţiei. În ţările care beneficiază de o lege a adopţiei deschise, s-a constat că este mult mai bine pentru copil să ştie că este adoptat şi să aibă posibilitatea de a-şi cunoaşte părinţii naturali.
De aceea, şi Iulia, după ce s-a consultat cu specialişti în psihologia copilului, a decis că este mai bine să-i spună băieţelului că a fost adoptat, folosind însă un limbaj pe înţelesul acestuia. „La început i-am spus: «Toţi copiii se nasc la spital. Şi tu te-ai născut acolo şi ai stat puţin la spital, apoi au venit Mami şi Tati şi te-au luat acasă». ”
Multe din mărturiile despre adopţie pe care le avem de la cei implicaţi arată cât de sensibil este acest aspect şi câte dificultăţi creează în familie. De exemplu, există copii care ştiu că au fost adoptaţi, dar părinţii nu ştiu că ei ştiu. Aceasta aduce suferinţă în familii şi subterfugii care ar fi mai uşor să nu existe.
Este uimitor faptul că un copil adoptat are un al şaselea simţ care îi spune că este adoptat. Iar experienţa Iuliei este grăitoare în acest sens. Când a mai crescut (acum are cinci ani), băieţelul ei a început să conştientizeze venirea lui pe lume într-un fel neaşteptat. Iulia povesteşte: „Astă vară, eram la mare. Când a ieşit din apă, a venit la mine şi mi-a spus ce visase: «Eram la ţară şi mama m-a dat la gard. Eu m-am urcat pe gard şi m-am întâlnit cu Tati». Era o situaţie şi un vocabular pe care eu nu le-am folosit niciodată în convorbirile cu el. L-am întrebat: «Care mamă, eu?». Mi-a răspuns că era alta mama despre care visase. Altădată, visase că era pe fundul unei prăpastii, de unde ieşise şi se întâlnise cu mine. Altădată, visase că era într-un tren, din care s-a dat jos într-o gară unde îl aşteptam eu. Atunci i-am amintit ce-i spusesem în copilărie, că Mami şi Tati îl luaseră de la spital şi îl duseseră acasă. Am adăugat că la spital îl născuse altă doamnă, nu Mami”.
Copilul a întrebat cine era doamna, dar, din păcate, Iulia nu are această informaţie.
Cu altă ocazie, când s-a vorbit în familie despre un nou-născut care ieşise din burtica mamei, băiatul Iuliei a spus că şi el ieşise din burtica ei. Nu imediat, dar cu proxima ocazie, Iulia i-a precizat: „Ştii, tu nu ai stat la Mami în burtică, pentru că Mami nu a putut să te ţină. Ai stat la altă doamnă în burtică şi te-ai născut la spital, apoi au venit Mami şi cu Tati şi te-au luat acasă”.
Iulia spune că nu a tratat ca pe un mare secret faţă de copil faptul că acesta a fost adoptat. I s-a părut mai natural să nu-i ascundă acest lucru. „Asta nu ne face pe noi mai puţin părinţii lui şi nici pe el mai puţin copilul nostru”, spune ea.
Citeşte şi: Săptămâna pentru Viaţă: Cum îi spui copilului tău că a fost adoptat – sfatul psihologului foto: http://www.freedigitalphotos.