de Elena-Mădălina Bucătaru, 12 ianuarie 2016.
„Duminică seară, de la ora 19:00, în sediul asociației ,,Studenți pentru viață”, am asistat la citirea unei pagini dintr-un capitol al unei cărți ce ar putea fi intitulată ,,Lumea pe care noi, oamenii, am creat-o”.
Titlul acestei pagini este unul foarte simplu ,,It’s a girl!”- ,,E o fată!” și, la prima impresie, înainte ca cititorul să pătrundă în textul propriu-zis, s-ar părea că este vorba de un cadru plin de bucurie, colorat în roz și eventual pufos. Nefericirea face că, încă din primele rânduri, cititorul conștientizează de faptul că s-a înșelat și că ,,It’s a girl!” este o exclamație rostită cu nicio urmă de entuziasm și bucurie, ba chiar cu dezamăgire și tragică disperare. Este titlul unui film documentar apărut în 2012 sub regia lui Evan Grae Davis și care timp de 64 de minute poartă sufletul spectatorului într-o suită de sentimente zguduitoare: compasiune, confuzie până la stare de șoc, licărirea unei umbre de speranță, recunoștință, toate acestea născând întrebări precum: cine suntem noi oamenii și ce rol avem? De ce unii dintre noi își asumă dreptul de viață și de moarte asupra semenilor lor? Și, mai ales, când și cum s-au născut astfel de mentalități? Sigur, răspunsul la aceste întrebări nu este unul simplu dar probabil că fiecare om îl poate găsi în sinceritatea inimii sale.
Există convingerea că oamenii se bucură când un copil este adus pe lume. Cine sunt cei care se bucură cel mai mult? Desigur, părinții! Documentarul ,,It’s a girl!” ne arată ca lucrurile nu stau chiar așa în toată lumea. În India și China, a aduce pe lume un copil de sex feminin este o mare nenorocire, o adevărată povară. În acest tărâm fetițele nu au voie să trăiască! Din moartea lor se mai pot naște doar povești cutremurătoare. Mame care comit pruncucidere prin diverse metode (înec, sufocare, strangulare, otrăvire etc.) și care se resemnează, care consideră că aceasta este calea. În rândul familiilor sărace mai ales, aceste fapte constituie deja o regulă.
Care este motivul acestei tragedii? Se pare ca sistemul care guvernează peste viața socială, economică, culturală și chiar peste conștiințele oamenilor… În India, legea zestrei, care deși a fost interzisă în 1961, a rămas bine împământenită în mentalitatea oamenilor, presupune ca fata ce urmează să se căsătorească să aducă soțului ei o zestre consistentă (bani, mobilă, bijuterii etc.) lucru care constituie o povară foarte mare pentru familia miresei. Pentru familiile sărace care trăiesc poate de pe o zi pe alta, această lege este cu adevarat o problemă de viață și de moarte, recurgând la pruncucidere, abandon. În familiile înstărite, acolo unde situația financiară permite un test ecografic de stabilire a sexului fetal, mamele sunt constrânse de soț sau de familia soțului să facă acest test și apoi să întrerupă sarcina în cazul în care fătul este de sex feminin. Astfel, multe mame nu sunt puse nici măcar în situația de a alege între viața fetiței și bunăstarea familiei, ci sunt forțate să întrerupă sarcina.
Tragedia nu se oprește aici, ci trece granița și ajunge în China. În China, prin ,,Politica copilului unic”, cuplurile sunt constrânse să aibă un singur copil. Se poate vorbi despre o concesie din partea statului, prin care este permisă o a doua sarcină, doar dacă primul copil este de sex feminin, în speranța că al doilea va fi de sex masculin. Încălcarea legii este aspru pedepsită! În situația în care se nasc copii ,,în plus”, aceștia intră într-o comunitate de abandon, o societate paralelă și acești copii nu vor beneficia niciodată de identitate socială, vor fi privați de dreptul la educație și la îngrijiri de sănătate.
Printre măsurile de prevenție a încălcării legii se numără sterilizarea forțată, avortul forțat, recompense consistente pentru cei care identifică și denunță femei însărcinate ,,ilegal”. Toată această presiune psihologică a determinat creșterea ratei suicidului în rândul femeilor. Iar depășirea numărului femeilor de către cel al bărbaților determină imposibilitatea acestora de a-și găsi o soție. Consecința acestui fapt a dus la creșterea ratei violurilor, prostituției și crimelor. Un fenomen des întâlnit este și răpirea fetițelor de către familii care au băieței, pentru a le asigura acestora o soție când vor crește…
Filmul s-a încheiat în acest punct și noi, cei adunați în sediul asociației ,,Studenți pentru viață”, am încercat să ne împărtășim gândurile și trăirile stârnite de această realitate. Și un glas aproape în cor răsuna în inimile noastre: ,,Noi ce putem face? Cum vom putea să ajutăm oamenii din China și India?” Dar răspunsul e lângă noi, numai că noi nu-l vedem, pentru că nu vrem să ne uităm spre el. Da, China și India sunt aici, sunt și la noi în România.
Câte tinere nu rămân astăzi însărcinate? Câte dintre ele, câte mame nu sunt presate de tot felul de circumstanțe să întrerupă sarcina? Câte dintre ele nu cedează, deși oare mai poate cineva sa aducă o viață înapoi după ce a luat-o? Sau pentru că fătul este în formare, nu este născut, nu îl putem atinge, deși este palpabil, oare asta face ca avortul să fie mai puțin sângeros sau mai puțin criminal decât pruncuciderile din India și avorturile forțate din China? Și atunci… ce putem face?
Ne-am hotărât că trebuie să începem mai întâi cu noi. Să nu greșim! Sau, dacă am greșit, să ne oprim! Apoi, să înțelegem și să sprijinim toate tinerele, toate mamele aflate în situații de criză. Așadar să sprijinim VIAȚA cu toate resursele noastre. În acest scop, SPV va organiza și anul acesta pe data de 26 martie ,,Marșul pentru viață”, la care pot participa toți cei care susțin zi de zi viața. Cum ne dăm seama de lucrul acesta? Prin simplul fapt că trăiesc.
Să fim vii!”
