Mărturie: Sfatul meu pentru toate mămicile este să nu renunțe ușor la copilul lor. Aș fi trăit toată viața cu întrebarea dacă chiar era bolnav

Mărturie din cartea  „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul” Bună ziua, Mă numesc Alexandra Senopol, am 27 ani și sunt din Constanța. Aș vrea să vă spun povestea mea pe scurt. Cu 2 zile înainte de nuntă am aflat că sunt însărcinată. Am fost foarte fericită, a…Continue reading Mărturie: Sfatul meu pentru toate mămicile este să nu renunțe ușor la copilul lor. Aș fi trăit toată viața cu întrebarea dacă chiar era bolnav

Share

O scrisoare emoționantă adresată președintelui Obama

Sursă foto: reuters.com de Doug Johnson Stimate Preşedinte Obama, Din când în când mi se aduce aminte cât de mult iubesc oamenii cu sindromul Down. Imediat după asta îmi aduc aminte că industria avortului are un target ridicat asupra acestor copii încă din pântec. Mi-am petrecut 5 ani ca profesor pentru copiii cu nevoi speciale şi…Continue reading O scrisoare emoționantă adresată președintelui Obama

Share