de Alexandra Nadane
Pe 8 ianuarie, atunci când în Rusia se sărbătorea Crăciunul pe stil vechi, Mila Scelokova, o fetiță de 9 ani dintr-un orfelinat i-a scris o scrisoare Patriarhului Chiril în care i-a adresat următoarele cuvinte :
„Degrabă vine Crăciunul și întotdeauna sunt aduse daruri, însă eu nu vreau un dar, ci aș vrea să vă cer ceva: Rugați-vă, vă rog frumos, să am și eu o mamă, numai să fie bună și să mă ia acasă. Doar sunteți Patriarh și Dumnezeu ascultă rugăciunile Dumneavoastră.”
În România sunt mulți copii care trăiesc în orfelinate sau pe străzi, fără hrană și fără un adăpost. Gestul impresionant al fetiței din Rusia confirmă, încă odată, că acestor copii le lipsește cel mai mult dragostea unei familii. E ușor să criticăm societatea sau conducerea țării pentru că nu face nimic în acest sens, sau să ne rugăm să se schimbe ceva, fără să facem vreun demers practic, dar cred că schimbarea începe cu noi înșine, prin dezvoltarea unei responsabilități față de ei. Cu alte cuvinte, dacă îi vom iubi și dacă ne va durea durerea lor, vom găsi ce să facem pentru a-i ajuta.
Adopția este una dintre soluțiile care îi poate face fericiți, atât pe copii cât și pe părinți. Nu mă refer neaparat la situația uneori disperată în care o familie nu poate avea copii și caută cu orice preț să adopte, ci la acea deschidere plină de dragoste a unei familii față de suferința copiilor lipsiți de părinți sau ai căror părinți doresc să-i dea spre adopție.
Astfel, o mamă, un tată, un cuplu, o familie care consideră că nu pot crește un copil, indiferent de motive, vor ști că există posibilitatea ca fiul sau fiica lor să aibă o viață fericită într-o familie care îi așteaptă. Citește mai mult pe GEN90.net.