Blog Știri

1. Creează o tragedie

Câteodată circumstanțele unei sarcini sunt tragice. Poate că femeia a fost abuzată. Poate că copilul a fost diagnosticat cu o afecțiune. Poate că sănătatea mamei poate fi afectată.

Dar nici o tragedie nu se tratează creând o alta. Nu se șterge un viol prin omorârea unui copil. Nu vindecăm un bebeluș luându-i viața. Și nu putem elimina toate problemele de sănătate ale mamei luând viața unei altei persoane.

Femeile care au fost abuzate trebuie înțelese și tratate cu compasiune. Dar grija și compasiunea nu includ executarea copilului femeii. Părinților care se confruntă cu un diagnostic prenatal dificil trebuie sa li se prezinte cât mai clar informațiile medicale reale și trebuie îndrumați către alte persoane cu experiențe similare. Ei nu trebuie să fie forțați să ia decizii rapide pentru avort sau să fie presați să îi ia viața copilului în loc să îi dea șansa de a sfida pronosticurile. Femeile care au sarcini cu risc mare trebuie să fie tratate de către personal medical cu adevărat competent. Dar tratamentul nu include uciderea în mod intenționat a unui copil. (Dacă un copil moare în timpul tratării mamei — de exemplu în timpul chimioterapiei pentru cancer, prin îndepărtarea unei sarcini extrauterine etc. —, acesta nu este un avort la cerere.)

2. Ia vieți nevinovate

Știința nu poate fi mai clară decât atât. Ființele umane nenăscute trăiesc — trăiesc distinct și trăiesc unic față de organismul mamei. Din momentul fertilizării, al concepției, apare o nouă viață umană, distinctă de cea a mamei, distinctă de cea a tatălui și distinctă de orice altă viață umană. Terminarea acestei vieți nu înseamnă terminarea a ceva „potențial”. Chiar este o terminare a unei vieți care există.

Trebuie să înțelegem că știința modernă explică mai mult decât oricând, din punct de vedere biologic, umanitatea deplină a copiilor nenăscuților.

3. Se încalcă drepturile omului

Drepturile omului sunt încălcate atunci când oamenii sunt lipsiți de drepturile lor de bază într-un mod discriminatoriu. Copiilor nenăscuți li se ia dreptul la viață — dreptul de bază al tuturor oamenilor — din cauza locației lor (pântecele mamei), precum și a stadiului lor de dezvoltare. Acest lucru este discriminatoriu, inuman și crud.

4. Sunt pedepsiți oameni nevinovați

Un copil nu merită să moară pentru lucrurile rele făcute de tatăl său. Un copil de cinci ani nu poate fi ucis pentru că tatăl său este violator. Nu ar trebui să se permită nici ca un copil nenăscut să fie omorât pentru același motiv.

Un copil nu merită să moară pentru că mama și/sau tatăl lui au fost iresponsabili. Un copil este complet nevinovat. Un copil nu a decis ca părinții lui să aibă relații intime sau să nu se protejeze. Un copil nenăscut este întotdeauna nevinovat și nu ar trebui să fie pedepsit.

5. Poate face rău femeilor

Situațiile din viața reală demonstrează continuu că avortul dăunează femeilor. Efectele nocive apar într-o varietate de forme: mentală, emoțională, relațională și fizică — iar, în unele cazuri, chiar viețile femeilor sunt pierdute prin avort. În urma avortului, poate crește numărul de sarcini pierdute sau poate avea loc chiar pierderea totala a fertilității.

6. Este dăunător pentru relațiile interumane și familie

De fiecare dată când un membru al familiei moare, întreaga familie este afectată. Și acest lucru este adevărat și în cazul avortului. Un copil real, în viață, de neînlocuit, este ucis, iar părinții și frații sunt afectați.

Multe femei care au avortat doar pentru a-și convinge partenerul să rămână cu ele află că sunt oricum părăsite la scurt timp după avort. Avortul nu apare niciodată într-o relație de succes și plină de iubire.

Avortul nu crește iubirea, ci ura. Un studiu al Elliot Institute a găsit că 47% dintre femeile care fac avort îi urăsc apoi pe cei implicați în avort, 35% urăsc pe cel cu care au rămas însărcinate iar 22% ajung să urască bărbații în general.

7. Niciodată nu dispare…

Nu contează cât de greu încercăm, nu putem șterge niciodată ceea ce face avortul. Avortul ia, ucide, o ființă umană nevinovată. Timpul nu șterge crima și nu ușurează realitatea a ceea ce avortul este. Avortul este o tragedie crudă, dar este, de asemenea, o alegere — care nu ar trebui să fie făcută. O astfel de alegere rămâne cu noi pentru totdeauna.

Orice persoană care a făcut sau încurajat un avort constată în timp că nu există nici o modalitate de a schimba trecutul. Dar, este adevărat, Iisus a murit pentru a șterge păcatele noastre — recuperarea, speranța și vindecarea sunt întotdeauna disponibile.

8. Creează noi probleme

Unii oameni cred că dacă fac un avort și încheie viața unui copil, atunci problemele sunt rezolvate. Și, imediat după, au senzația că problemele s-au rezolvat. Poate că a merge la liceu sau la facultate devine o opțiune mai ușoară, poate că părinții nu vor afla că fiica lor a fost însărcinată sau poate o aventură va rămâne nedescoperită.

Dar, în realitate, avortul ascunde problemele — avortul nu rezolvă problemele!

Multe femei termină liceul sau facultatea chiar dacă își nasc copiii. Mulți părinți sunt mult mai deschiși și iubitori decât ar crede fiicele lor că este posibil. Iar adevărul este întotdeauna mai bun decât o minciună când acea minciună ar costa viața unei persoane nevinovate. În cele din urmă, aceasta este realitatea: problemele noastre nu sunt rezolvate prin uciderea unei persoane nevinovate. Doar pentru că e legal nu înseamnă că este corect. Și, doar pentru că de multe ori este o alegere pe care ceilalți nu o află, nu înseamnă că nu o vei resimți pentru totdeauna.

9. Se evită responsabilitatea

Avortul este uneori folosit ca o simplă acoperire pentru o aventură de o noapte sau ca o soluție pentru o relație care merge prost. Cu toate acestea, atunci când doi adulți fac alegerea de a avea relații intime, fiind conștienți că pot apărea copii, acești adulți trebuie să accepte responsabilitatea. Contracepția poate eșua. Cea mai bună planificare poate să dea greș. Dar responsabilitatea nu ar trebui să fie evitată cu prețul vieții unui copil nevinovat.

Oamenii responsabili trebuie să facă alegeri grele, uneori. Viața poate fi grea, iar circumstanțele dificile. Dar acest lucru nu justifică uciderea unei persoane nevinovate. Alegerea de a crește un copil înseamnă a-ți asuma responsabilitatea. Dar și a încredința un copil spre adopție înseamnă a-ți asuma responsabilitatea, în egală măsură. Însă alegerea avortului și negarea dreptului la viață al unui copil care există deja — aceasta este o iresponsabilitate și e, în plus, ireparabilă.

10. Nu aduce putere sau libertate femeilor

Ca femeie care se consideră feministă, cred că este îngrozitor ca avortul să fie clasificat ca parte a „drepturilor femeilor”. În niciun caz nu este „dreptul” meu să dau ordin unui doctor să ia viața copilului meu. Și nu ar trebui să fiu singura persoană care are puterea de a ordona execuția unui copil prin mâna unui doctor care face avorturi. A lăsa un copil să sufere o moarte în care coloana vertebrală îi este aspirată într-un tub sau membrele îi sunt rupte în bucăți sau inima îi este oprită prin otrăvire nu este putere sau libertate. Aceste alegeri nu ar trebui să fie deloc posibile. Ele sunt tragedii crude pentru toți cei implicați, și nu ar trebui să fie permise într-o societate civilizată. Femeile nu-și dobândesc libertatea sacrificându-și copiii!

După Kristi Burton Brown, liveactionnews.org/10-reasons-not-to-have-an-abortion

Citeşte revista integrală aici: A apărut revista „Pentru Viață” nr. 6, Primăvara 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”