Cartea „Surprins de viață” (Surprised by life) de Patrick Madrid este o colecție de relatări ale unor oameni care s-au convertit la catolicism. Una dintre întâmplări, povestită de un bărbat pe nume Chris Aubert, descrie cum un bărbat pro-alegere post-avortiv a devenit pro-viață.
După ce a absolvit Dreptul, Aubert a avut relații cu o serie de femei. Prima sa întâlnire cu avortul a avut loc atunci când o tânără de care se despărțise a început să-l sune. Fusese o relație fără obligații, iar el era pregătit să-și vadă de drum, așa că i-a ignorat apelurile. Până într-o seară în care Aubert a răspuns din greșeală la telefon, fără să se uite cine-l suna… Aceasta i-a spus că are ceva urgent să-i zică și, deși el nu avea vreo dorință să o vadă, l-a convins să se întâlnească.
Când am ajuns acolo, fata asta — cu care nu avusesem o relație serioasă — mi-a spus să mă așez pe canapea și a izbucnit cu un „Chris, sunt însărcinată!” Înainte să pot asimila cele aflate, a adăugat: „și vreau să avortez!”
În acea perioadă, pentru mine căsătoria nu era în cărți, nici cu ea, nici cu oricine altcineva. O căsătorie mi-ar fi blocat calea către bani și putere… Așa că am acceptat cu bucurie decizia ei de a avorta, folosind aceleași scuze pe care le auzim de multe ori: „E doar o bucată de țesut neviabil”; „E corpul ei și poate face ce dorește cu el”; „Sunt prea tânăr”; „Nu sunt pregătit să am copii”; și clasicul „Suntem în America, iar Curtea Supremă spune că avortul este legal!”
Femeia l-a întrebat pe Aubert dacă vrea să meargă cu ea la clinica de avorturi. El a refuzat, considerând că problema era doar a ei. Singurul lucru pe care l-a făcut, a fost să-i plătească costul avortului. Așa că i-a scris un cec, pe care însă nu i l-a dat în persoană, ci l-a lăsat în locuința fostei prietene, când știa că aceasta nu era acasă.
Aubert nu a mai vorbit niciodată cu acea femeie și nici nu s-a gândit prea mult asupra avortului. După o perioadă de timp, se vedea cu o altă femeie, iar de data aceasta relația era una mai serioasă. Și ea a rămas însărcinată și a decis să facă avort. Însă acum, el a însoțit-o la clinică, după care a invitat-o să ia prânzul împreună. Însă Aubert nu se simțea în apele lui:
La masă nu am vorbit mare lucru despre ceea ce tocmai făcusem; îmi amintesc tăcerea de atunci. Deși fusesem complet de acord, și chiar entuziasmat, de a face al doilea avort, ceva mi s-a părut greșit, dar nu știam ce. Am început să mă gândesc din nou la primul avort. Totuși, în afară de o stare ciudată ocazională, nu a avut un efect pe termen lung asupra mea.
Relația nu a durat; Aubert spune că nu avea niciun motiv să considere că avortul era ceva greșit — nu fusese expus la informații pro-viață, iar ceea ce vedea în mass-media nu l-a făcut niciodată să pună la îndoială avortul. „Oriunde mă uitam, avortul era prezentat drept atitudinea informată în situațiile dificile în care ajungeau femeile care nu își doreau decât autonomie asupra propriului corp.”
În cele din urmă, Aubert a cunoscut-o și s-a căsătorit cu soția sa, iar aceasta a rămas însărcinată. Când au mers să facă o ecografie, întreaga viață a lui Aubert s-a schimbat:
Când [soția] era cam în opt săptămâni de sarcină, am văzut pentru prima dată în viață, în sala de așteptare, un grafic cu dezvoltarea fetală și am fost năucit de ceea ce arăta.
Până să fi putut procesa aceste informații, am fost chemați în cabinetul de ecografie. Pe ecran se afla acel țesut așa-zis „neviabil”, care se mișca în fața ochilor mei. Nu mi-a venit să cred și, arătând uimit spre ecran, am rostit cu putere: „vreau să-l cunosc pe omul care spune că acela nu e un bebeluș, pentru că e fără îndoială un bebeluș!”
Imediat am conștientizat răutatea avortului și am fost inundat de rușine și mânhire, din cauza contribuției pe care o avusesem la moartea celor doi bebeluși ai mei…
La propriu vorbind, cu câteva minute înainte fusesem pro-alegere, iar acum eram pro-viață.
Ochii lui Aubert se deschiseseră în sfârșit spre a vedea ceea ce e cu adevărat avortul. Ce a urmat, a fost să jelească cele două avorturi de care fusese parțial responsabil. El este acum o persoană pro-viață dedicată.
Povestea lui ilustrează puterea ecografiei de a schimba inima și mintea. Arată, de asemenea, că oamenii pro-viață trebuie să-și educe semenii cu privire la dezvoltarea intrauterină și procedurile de avort. Dacă Aubert ar fi știut dinainte faptele, poate ar fi putut să le ofere prietenelor lui sprijinul de care aveau nevoie pentru a duce sarcina la termen. Chiar dacă decizia finală a aparținut femeilor, dacă Aubert le-ar fi sprijinit, finalitățile ar fi putut fi altele. Din nefericire, Aubert a descoperit realitatea avortului mergând pe calea grea.
Sursa: Patrick Madrid, Surprised by Life (Manchester, New Hampshire: Sophia Institute Press, 2017), p. 104-105, 107