Pensionară de mulți ani, fără nepoți, mă uit mult la televizor. Am văzut că în ultima vreme s-a vorbit mult despre dreptul la avort, avortul în comunism și în zilele noastre. Scriu aici cum am făcut eu avort în comunism.
Aveam o prietenă asistentă, venea acasă și ne rezolva rapid. Copilul murea, mergeam la spital și doctorul, care știa și el, îmi făcea chiuretaj, pentru o sarcină oprită în evoluție. La al patrulea copil eram în șase luni și jumătate. Consideram normal să facem avorturi, și eu și toți cei din jur. La preoți mergeam după avort, că știam că am făcut ceva rău. Unele nu mergeau deloc, altele mergeau și nu spuneau despre avort.
Am trăit într-o localitate în care era și agricultură, și industrie. Am făcut facultate, m-am căsătorit când eram deja însărcinată. Distracție era și atunci, în anii 80, când de bază era băutura, iar asta găseam ușor.
Astăzi se discută despre avort, cât de bun este avortul. Îmi este ciudă când aud pe câte una, că bărbații nu trebuie să vorbească despre avort, că ei nu țin copiii în burtă. Ba tocmai ei ar trebui să vorbească, să spună că nu le pasă câte avorturi faci. Soțul mă bătea, am divorțat, iar bărbații care au urmat nu voiau copii. Așa am tot făcut avorturi, nu că aveam dreptul, nu că îmi doream, ci că eram slabă și nu am știut unde să caut ajutor. Nici nu prea era atunci cine să te ajute.
„Descurcă-te” era o vorbă mereu folosită și „PCR” – pile, cunoștințe, relații. Cu ce m-a ajutat că eram prietenă cu asistenta și că am făcut avorturi? În baba de acum nimeni nu mai recunoaște inginera mândră din 1970. Doar eu trăiesc cu gândul continuu la acei copii, copiii mei, și la prostia din mintea mea de atunci.
Ne spunea profesorul de istorie că înainte de comunism era exploatarea omului de către om, dar în comunism e invers și noi râdeam știind cu toții adevărul – și în comunism erau activiștii care îi exploatau pe alții. Dar acum mă gândesc că la fel e și cu avortul: atunci avortul era aproape ilegal, iar acum e legal, și tot aia e: mor bieții copii, iar noi, mamele lor, suferim cum nu ne-am fi închipuit. Nu am învățat nimic sau nu am putut să le învățăm pe fetele tinere prea mult, poate și de rușinea de a le spune ce am făcut.”
*Numele a fost schimbat pentru protejarea identității
Articolul face parte din revista „Pentru viață” nr. 14, primvară 2025.