„Iubesc canotajul, dar îl iubesc mai mult pe Dumnezeu”, spune Magdalena Rusu, multiplă campioană a României la canotaj. Ea a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 în proba de 8+1. La doar 24 de ani, ea are o colecție impresionantă de medalii: a devenit campioană europeană cu echipa de 8+1 în 2019, 2020, 2021, 2021, 2022, 2023 și 2024.
În plus, ea a câștigat medalia de argint cu un echipaj de patru rame în 2023 și medalia de aur cu un echipaj de patru rame în 2023. În 2022 și 2023 a devenit campioană mondială cu echipajul 8+1.
Succesul Magdalenei se datorează unui gest extraordinar de sprijin din partea surorii sale mai mari, care a încurajat-o pe mama lor să o nască. Sora Magdalenei, Alina, își amintește: „Am încurajat-o pe mama noastră să păstreze copilul. Avea deja 40 de ani și în sat era considerată o femeie în vârstă, așa că se simțea rușinată. ‘Nu ai de ce să-ți fie rușine că ai adus-o pe lume’, i-am spus. ‘Bine, dacă ești alături de mine, voi continua’, mi-a spus ea”.
Rușinea este un motiv comun pentru avorturi: Ce vor spune oamenii că sunt într-o situație sau alta… că sunt însărcinată la 40 de ani, în timp ce fiica mea de 20 de ani este și ea însărcinată? Dar, cu sprijinul fiicei sale mai mari, mama Magdalenei Rusu a ales să o nască pe campioana olimpică de astăzi. Acum, întreaga familie și toți românii se bucură pentru medalia ei de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, iar noi îi suntem foarte recunoscători că a acceptat să ofere interviul de mai jos pentru numărul din acest an al Revistei „Pentru viață”.
Momentele importante din viață sunt însoțite adesea și de recunoștință. Pentru ce ați simțit să fiți recunoscătoare după JO Paris?
După Jocurile Olimpice de la Paris, am fost copleșită de recunoștință. Am simțit-o în fiecare privire, în fiecare îmbrățișare primită de la colegele mele, de la antrenori și de la familia care a fost mereu alături de mine. Sunt recunoscătoare că am avut șansa să trăiesc un astfel de moment, care m-a făcut să înțeleg că munca, sacrificiile și pasiunea mea nu au fost în zadar. Parisul nu a fost doar despre o medalie, ci despre oameni și despre puterea unui vis împlinit.
Ați spus public că viața dumneavoastră se datorează sprijinului oferit de sora dumneavoastră într-un moment dificil, când mama dumneavoastră se confrunta cu o criză de sarcină. Cum simțiți în prezent acel sprijin?
Sora mea a fost pentru mine ca un far într-o noapte întunecată și atunci, și mai târziu, când eram mică, speriată și nu știam dacă am puterea să plec de acasă la doar 11 ani, să mă despart de tot ce îmi era familiar. Ea a fost cea care m-a încurajat și mi-a spus că pot face orice îmi propun. Când mama a fost reticentă să mă lase să plec, sora mea a fost vocea mea, susținerea mea. Știam că am pe cineva care crede în mine chiar și atunci când eu nu o făceam. Fără ea, poate că nu aș fi ajuns niciodată să-mi urmez acest drum.
Ce ați simțit că vă luminează viața de-a lungul timpului?
Viața mea a fost luminată de micile momente de bucurie – de la primele antrenamente pe apă, când simțeam libertatea vântului pe față, până la zâmbetul mamei când i-am pus prima medalie în mână. De-a lungul timpului, m-a luminat și dragostea oamenilor din jurul meu, colegii care mi-au devenit ca o familie, dar și puterea de a depăși momentele grele. Oricât de greu mi-a fost, am știut mereu că există lumină la capătul drumului.
Care au fost cele mai mari provocări din viața dumneavoastră și cum le-ați depășit?
Una dintre cele mai mari provocări a fost să-mi las copilăria în urmă atât de devreme. Să trăiesc cu dorul de familie, să mă trezesc în zori pentru antrenamente și să învăț să rezist nu doar fizic, ci și emoțional. Au fost momente în care îmi venea să renunț, dar m-am agățat de visul meu. Ce m-a ajutat cel mai mult a fost să-mi amintesc de ce am început acest drum și de oamenii care aveau încredere în mine. Încet, am transformat provocările în motivație.
Cum arată efortul din spatele unei medalii și de ce contează să lucrăm sistematic pentru a face ceva cu sens în viață?
Efortul din spatele unei medalii este dificil de pus în cuvinte. Este despre anii în care sacrifici timpul cu familia, în care te trezești înainte de răsărit și îți împingi corpul și mintea peste limite. Uneori doare, alteori te întrebi dacă merită. Dar când stai pe podium și vezi tricolorul ridicându-se, simți că fiecare moment greu a avut sens. Lucrul sistematic contează, pentru că doar așa construiești ceva durabil. E ca atunci când ridici o casă, dacă nu o faci cărămidă cu cărămidă, temelia nu va rezista.
Ce gânduri aveți pentru o tânără care află că e însărcinată și se sperie că nu o să reușească în viață dacă naște copilul?
Fiecare femeie are o forță incredibilă în ea, chiar și atunci când nu o vede. Dacă ești într-o astfel de situație, vreau să-ți spun că vei găsi o cale. Da, va fi greu, dar vei descoperi o putere pe care nici nu știai că o ai. Copilul poate deveni motivația ta cea mai mare, iar viața ta nu se termină aici si poate că abia acum începe. E important să cauți sprijin și să nu îți fie teamă să ceri ajutor. Poți reuși, și vei reuși.
Ce gânduri aveți pentru tinerii la început de drum?
Drumul nu va fi niciodată ușor, dar tocmai asta îl face valoros. Nu vă fie teamă să încercați, să greșiți și să o luați de la capăt. Fiecare eșec este o lecție, iar fiecare pas înainte este o victorie. Fiți răbdători, sinceri cu voi înșivă și dedicați scopului vostru. Și, cel mai important, nu uitați să vă bucurați de călătorie. Succesul nu este doar la final, ci și în momentele mici de progres.
Ce așteptați de la societatea românească?
Mi-aș dori o societate mai deschisă, care să prețuiască valorile și să investească în oameni. Mi-ar plăcea să văd mai mult sprijin pentru tineri, pentru educație și pentru sport. Cred că avem atât de mult potențial ca națiune, dar este nevoie de unitate, de încurajarea muncii și a meritocrației. Dacă fiecare dintre noi am contribui puțin, am putea construi o Românie mai bună pentru generațiile care vin.
Articolul face parte din revista „Pentru viață” nr. 14, primvară 2025.