Misiune:Fiecare tânăr să aleagă viața

Autor: Studenți pentru viață

Blog

Noi doi și-un înger / Revista „Pentru viață” nr. 9, Primăvara 2020

de Roxana Afloarei Povestea lui Teodor a început foarte devreme după nuntă. De fapt, în familia noastră toate s-au întâmplat foarte devreme. Într-o săptămână de când ne-am cunoscut m-a cerut, în 9 luni de când am ieșit prima dată împreună am avut nunta și după aceasta, la scurt timp, am

Toate articolele

Ateliere „Spune-mi o poveste pentru suflet” / Revista „Pentru viață” nr. 9, Primăvara 2020

Colecția de povești scrise și ilustrate de Veronica IaniAna și Andrei, doi frați (mai mult sau mai puțin) cuminți, așteaptă venirea pe lume a lui Bebe. Părinții le povestesc ce se întâmplă cu acesta, cât timp locuiește în burtica mamei. Citiți-le celor mici Așteptându-l pe Bebe, cartea de colorat care

Blog Știri Toate articolele

„Flori pentru mămici” pe 8 martie la Maternitatea Filantropia

Ce fumos este să primești, dar cât de minunat este și să dăruiești!Pe 8 martie te așteptăm alături de noi să dăruim o floare și un zâmbet mămicilor de la Maternitatea Filantropia. Întâlnirea va fi la ora 17:00 în fața intrării principale (dinspre bulevardul Ion Mihalache). Ne implicăm în această

Blog Știri Toate articolele

FOTO, VIDEO: Târgul de mărțișoare caritabil

Cu o floare nu se face primăvară, dar cu 430 de mărțișoare se fac multe, multe fapte bune. Și vine și primăvara! Tuturor ne place să primim sau să oferim mărțișoare. Ele reprezintă un simbol al venirii primăverii, al renașterii naturii, al prieteniei și al vieții. Ele devin și mai

Toate articolele

PRESS RELEASE. The March for Life 2020 “For Life. For Parents. For Children”

Bucharest, the 18th of February, 2020 – March 2020 will be the Month for Life 2020 “For Life. For Parents. For Children” in over 900 cities and towns from Romania and the Republic of Moldova. It will culminate on Saturday, the 28th of March, with the March for Life 2020 “For Life. For Parents. For Children”. For

Blog Știri Toate articolele

Calendarul activităților care vor fi organizate de Asociațiile Studenți pentru viață și România pentru viață în cadrul Lunii pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”

1 martie, Târg de prăjituri caritabil la biserica „Sf. Grigore Palama”; Organizator: Asociația Studenți pentru viață;7 martie, Ședința foto „O fotografie pentru o bucurie” – ședință foto gratuită în care un fotograf profesionist va realiza 2-3 fotografii profesionale femeilor însărcinate, mamelor cu copii, părinților cu copii și familiilor care doresc să participe. Evenimentul va

Blog Știri Toate articolele

Primul târg de mărțișoare caritabil la Studenți pentru viață

Tuturor ne place să primim sau să oferim mărțișoare. Ele reprezintă un simbol al venirii primăverii, al renașterii naturii, al prieteniei și al vieții. Credem că ele pot deveni chiar mai speciale atunci când fac parte dintr-un gest frumos, dintr-o faptă bună. Te invităm la târgul nostru caritabil de mărțișoare,

Blog Știri Toate articolele

Comunicat de presă Marșul pentru viață 2020 – „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”

București, 18 februarie 2020 În perioada 1–31 martie 2020, în peste 900 de localități din România și din Republica Moldova se va desfășura Luna pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, organizat sâmbătă, 28 martie 2020. Pentru viață. Pentru părinți.

Blog

„Studenți & cofetari și prăjituri pentru viață” la începutul Lunii pentru viață 2020

Luna martie se apropie cu pași repezi. Asociația „Studenți pentru viață” va începe seria activităților din Luna pentru viață 1-31 martie 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” din prima zi! Duminică, 1 martie, vom organiza primul eveniment al programului SPV din această lună: Târgul caritabil de prăjituri „Studenți &

Blog Știri Toate articolele

Sărbători pentru toți 2019, alături de copiii de la Centrul „Sf. Nicolae”

De ce „Sărbători pentru toți”? Pentru că Nașterea Domnului este o sărbătoare pentru cei mici și pentru cei mari, pentru cei care au și pot dărui și pentru cei care au nevoie să primească un cuvânt de folos, un dar din inimă, un strop de nădejde, pentru studenți și profesori,