de Alexandra Nadane
În România, discuţia despre legislaţia adopţiei este mai mult decât serioasă, este înverşunată. De-a lungul timpului, s-au purtat multe discuții pe această temă, unele care au adus schimbări pozitive, iar altele care n-au făcut altceva decât să-i înverșuneze pe oameni.
Nu cred că asta este calea. Știu că adopția este o problemă dificilă, care implică confruntări de mentalitate și dispute legislative, dar cred că se pot găsi soluții bune pentru toţi numai atunci când oamenii implicați se așează la o masă, la un ceai și vorbesc liniștiți.
Am realizat asta când dragostea unei tinere adoptate m-a făcut să intru, cu adevărat, în spaţiul adopţiei. Este un spaţiu al dragostei. În mărturia ei, am întâlnit o frază care spune mult mai mult decât acest articol și decât multe discuții despre adopție: „Plângeam, iar când mama m-a luat în brațe pentru prima dată, o legătură divină s-a creat între noi – eu m-am liniștit, iar ea s-a îndrăgostit de mine”.
Să alegi adopția înseamnă să alegi dragostea pentru copil, pentru mamă, pentru familie. Într-un spaţiu al dragostei nu poţi să intri decât pe drumul dragostei. Trăzniţii ăia din PR au făcut o treabă bună!
P.S. În acest articol apare de două ori numele ceainăriei. Pentru a nu risca o acuzaţie de publicitate mascată, el apare fără ghilimele. Acum se poate spune că este publicitate cifrată. Dar cine va găsi numele, poate afla un loc odihnitor, bun pentru discuţii grele. Citește mai departe pe GEN90.net.