Tag Archives: pro-viață

VIDEO & TRANSCRIERE integrală. Actorul Frank Stephens în faţa Congresului SUA despre avortarea copiilor cu sindrom Down: „Am sindrom Down şi o viaţă care merită trăită!”

Şansa celor care susţin avortul la cerere este că nici un copil avortat nu îşi poate apăra viaţa şi dreptul la viaţă. Practic, adulţii decid să ia viaţa cuiva care din diferite motive li se pare că îi încurcă.

Dar este şocant ca cineva care se află exact într-una dintre situaţiile cele mai întâlnite de avort să vorbească. Când Frank Stephens, actor american şi participant la Special Olympics, a vorbit pe 25 octombrie în faţa Congresului SUA, un astfel de sentiment l-au trăit cei care au fost de faţă şi trăiesc cei care îi citesc mărturia.

Marea majoritate a copiilor diagnosticaţi intrauterin cu sindromul Down sunt avortaţi. În Islanda procentul este aproape 100%, în Danemarca este 98%, în Marea Britanie este 90%.

Aşadar, Frank Stephens se numără printre puţinii supravieţuitori. Când cere protejarea persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv înainte de naştere, şi alocarea de finanţare pentru cercetări ale acestei condiţii genetice, el cere ca cei ca el să nu mai fie avortaţi.

Ca şi cum ar spune: „De ce aţi vrea să mă avortaţi pe mine?”

Redăm mai jos în format video cu transcriere integrală declaraţia lui în Congresul SUA. Este o nouă voce care arată cum prin avort se pierd oameni reali, oameni ca fiecare dintre cei care trăim, oameni care s-ar bucura de viaţă şi ar bucura şi pe alţii în viaţa lor.

Domnule Preşedinte,
Stimaţi membri ai comisiei,

Ca să nu existe nicio confuzie, daţi-mi voie să spun că nu sunt cercetător. Totuşi, nimeni nu ştie mai mult despre sindromul Down decât mine. Orice veţi afla azi aici, vă rog să nu uitaţi un lucru: Am sindrom Down şi o viaţă care merită trăită.

Din păcate, se promovează ideea că nu este nevoie de cercetare cu privire la sindromul Down, mai ales din moment ce testele prenatale pot să identifice această afecţiune înainte de naştere, făcându-se doar recomandarea ca sarcinile respective să fie întrerupte.

Este greu pentru mine să stau aici şi să ascult aceste cuvinte.

Înţeleg că oamenii care promovează această „soluţie finală” spun că noi nu ar trebui să existăm. Această viziune este o prejudecată venită dintr-o concepţie depăşită despre viaţa cu sindrom Down. Serios, am o viaţă minunată!

Am conferenţiat la universităţi, am jucat într-un film premiat şi într-o emisiune TV distinsă cu premiul Emmy şi am vorbit în faţa a zeci de mii de tineri despre valoarea incluziunii în redarea măreţiei Americii. Am fost de două ori la Casa Albă – şi nu sărind gardul, ci invitat de fiecare dată.

Vă spun la modul cel mai serios că nu simt nevoia să-mi justific existenţa, dar, pentru cei care pun sub semnul întrebării valoarea persoanelor cu sindrom Down Syndrome, vreau să menţionez trei lucruri.

În primul rând, noi reprezentăm o oportunitate medicală pentru societate, un model pentru cercetarea medicală a cancerului, bolii Alzheimer şi a bolilor autoimune. În al doilea rând, suntem o sursă neobişnuit de puternică de fericire: un studiu de la Universitatea Harvard a descoperit că persoanele cu sindrom Down, precum şi părinţii şi fraţii acestora, sunt mai fericiţi decât populaţia generală. Poate că măcar gradul de fericire contează? Şi, în al treilea rând, noi, cei cu sindrom Down, suntem primii care simţim pulsul tendinţelor eugenice de la ora actuală. Le oferim tuturor ocazia de a reflecta cu privire la cât de etic este să alegem care fiinţe umane merită să primească şansa de a trăi. Aşadar ajutăm la combaterea cancerului şi a bolii Alzheimer şi creştem gradul de fericire din lume. Chiar nu se găseşte un loc şi pentru noi pe lumea aceasta?

Chiar nu se găseşte şi pentru noi un rând în bugetul cheltuielilor de cercetare în domeniul sănătăţii?

La un nivel mai profund personal, nu vă pot spune cât de mult înseamnă pentru mine că acel cromozom în plus pe care îl am poate conduce la aflarea unui răspuns cu privire la boala Alzheimer. Este probabil ca acest hoţ să îmi fure cândva amintirile şi chiar întreaga viaţă. E foarte greu pentru mine să spun aceasta, dar deja îmi răpeşte mama. Vă rog să vă gândiţi la toţi acei oameni pe care îi iubiţi la fel de mult cum îmi iubesc şi eu mama. Ajutaţi-ne să realizăm ceva, dacă nu pentru mine şi mama, atunci măcar pentru dumneavoastră şi cei dragi ai dumneavoastră. Finanţaţi aceste cercetări. Haideţi să fim America, nu Islanda sau Danemarca. Haideţi să căutăm răspunsuri, nu „soluţii finale”. Haideţi să ne propunem eradicarea bolii Alzheimer, nu a sindromului Down.

Vă mulţumesc.

Avortarea copiilor cu sindrom Down continuă să fie o practică uzuală, invocându-se sindromul Down, deşi încă din 2008 s-a constatat că speranţa de viaţă a persoanelor cu sindrom Down crescuse atunci la peste cincizeci de ani, faţă de 25 de ani în anii 1980.

Din păcate, în pofida acestei realităţi îmbucurătoare, apar tot mai multe mărturii, inclusiv la noi în ţară, despre presiunile la care sunt supuse mamele de copii nenăscuţi diagnosticaţi in utero cu sindrom Down pentru a-i avorta.

Este cineva care ar avea curajul să îi zică lui Frank Stephens că ar fi trebuit avortat?

Atunci aceeaşi atitudine trebuie să existe în cazul celorlalţi copii asemenea lui Frank Stephens!

Sursă: Știri pentru viață

 

Share

Editorial: O schimbare are loc în lume / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

de Alexandra Nadane, Președinte Studenţi pentru viaţă

Din ce în ce mai mulți oameni devin pro-viață. Realitatea pe care o arată embriologia, bunul simț comun, valoarea veșnică și demnitatea mai înaltă decât orice din această lume pe care credința le recunoaște persoanei umane conving din ce în ce mai mulți oameni.

Adevărurile despre realitatea vieții umane intrauterine și despre realitatea crizei de sarcină sunt din ce în ce mai vizibile. Din ce în ce mai mulți oameni, și în special adolescenți și tineri, le cunosc, iar aceasta le schimbă viața.

Știința oferă an de an noi elemente despre minunea vieții din pântecele mamei. Până în 2016 se considera că primele bătăi ale inimii apar la 21 de zile după concepție. În 2016, Universitatea Oxford a publicat un studiu a cărui concluzie este că activitatea inimii începe la 16 zile după concepție! (http://www.ox.ac.uk/news/2016-10-11-first-our-three-billion-heartbeats-sooner-we-thought)

Chiar și oameni politici care susțineau în trecut avortul la cerere sunt astăzi pro-viață. Cu câteva decenii în urmă, Președintele de azi al Statelor Unite era un susținător al avortului. Dar a cunoscut îndeaproape o situație de criză de sarcină, a văzut copilul care s-a născut și a înțeles că acel copil minunat nu s-ar fi născut dacă mama lui nu alegea viața. Așa a devenit pro-viață, în urma experienței, nu prin urmarea unei ideologii.

De altfel, în SUA, unde oamenii au avut libertatea să cerceteze și unde știința nu a fost ideologizată ca în comunism, sunt mai mult de 2.800 de centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină, în care serviciile sunt oferite gratuit. Acolo, dragostea de aproapele a depășit cu mult marketingul celor 600 de clinici din țară în care se fac, întotdeauna contra cost, avorturi la cerere.

Acestea sunt exemple ale unei lumi pentru viață, o lume a sprijinului, a demnității, a respectului și a iubirii manifestate în fapte concrete.

A fi pro-viață înseamnă a fi pro-știință, pro-femeie, pro-copil, pro-sprijin.

 

Share

Ce te face să fii pro-viață? Sute de răspunsuri din America (3)

ase

Continuăm traducerea răspunsurilor la întrebarea „Ce te face să fii pro-viață?”, venite pe pagina de Facebook a organizației Human Coalition.

Întrebarea a fost pusă printr-un banner postat luni, 3 octombrie 2016, și a făcut ca sute de americani să posteze comentarii în care arată motivele pentru care sunt pro-viață. Majoritatea comentatorilor sunt femei care au făcut avort și au cunoscut ce înseamnă trauma post-avort, femei care au fost în criză de sarcină și au născut copilul sau părinți care au adoptat imediat după naștere un copil al unei mame care nu a putut să îl crească și a refuzat avortul.

Răspunsurile lor sunt binevenite, pentru că au curajul să spună argumentele de bun simț pentru care atitudinea pro-viață este firească. Între ele: omul este om din momentul concepției, copiii în primele luni ale vieții sunt cele mai vulnerabile ființe umane, adopția este o alternativă eficientă la avort, avortul rănește femeia, trăirea în negare nu anulează trauma.

În România sunt foarte multe persoane pro-viață care nu au curajul să își spună public opiniile. Sperăm că aceste mărturii vor ajuta și în această direcție. Dacă doriți să o faceți, vă rugăm să ne scrieți pe adresa studentipentruviata@gmail.com.

 Amy Bonacorsi Zoque Amy Bonacorsi Zoque: Când eram în colegiu eram pro-alegere. Chiar luasem parte la o dezbatere pe această temă. Dar, într-o zi, la un curs de biologie despre dezvoltarea ființei umane, am urmărit un avort. Am avut o revelație instantanee. Nu voi putea uita niciodată ce am văzut atunci. M-am gândit: dacă mai multe femei ar cunoaște stadiile dezvoltării intrauterine și ce se întâmplă de fapt în timpul unui avort, mult mai multe ar refuza să îl facă. Femeile au nevoie să fie sprijinite pe întreaga durată a sarcinii, nașterii și creșterii copiilor. Dacă acestea nu s-ar simți singure și ar avea sprijinul necesar din partea societății, atunci mult mai  multe ar fi pro-viață și și-ar naște copiii. Oamenii luptă pentru copaci, animale și drepturile omului…Ce-ar fi să luptăm pentru cei care nu au voce să se apere singuri… bebelușii din uter?

Tyler Cotten: Am fost pro-viață înainte să devin mamă, însă, odată ce am văzut cum e să ții un bebeluș în burtică, apoi pentru a doua oară, nu înțeleg cum ar putea cineva să-și avorteze copilul. Femeile sunt foarte vulnerabile pe timpul sarcinii și sunt mințite în legătură cu opțiunile pe care le au. Știu atâția oameni care nu pot avea copii și ar dori să adopte orice copil ,,nedorit”.

Jackie Smith: Sunt un copil al Lui Dumnezeu. Cu toții suntem. Am fost creați de un Creator divin, un Dumnezeu care ne știa încă din prima clipă a existenței noastre, un Dumnezeu care are planuri minunate pentru noi, în timp ce diavolul încearcă să ne îngreuneze inimile și să răspândească răul în lume, dar cu mine nu îi va merge. Fiecare dintre noi a fost creat cu un scop minunat, cu toate astea, nu toți primim șansa să îl și atingem…

Marielena Del Calvo Rodriguez Marielena Del Calvo Rodriguez: Am adoptat o fetiță de o săptămână, a fost o bucurie nespusă, atât pentru mine, cât și pentru întreaga familie. Am răsfățat-o până la refuz, cu toate că avea o cameră frumoasă, dormea în camera mea. Cred că prezența ei în viața mea m-a relaxat într-atât încât am născut o fetiță după câteva luni, la 40 de ani. Cred că prima mea fetiță mi-a adus-o pe cea de a doua, și le iubesc pe amândouă atât de tare, cu toate că, trebuie să recunosc, am răsfățat-o pe prima mai mult, poate tocmai pentru că a fost prima. Acum am 2 fete și 6 nepoței.

Malinda Bean Gallant: Sunt pro-viață. Sunt, întâi de toate, creștină și respect cele 10 Porunci (în cazul acesta, ,,Să nu ucizi.”). Dar, în 1972, când aveam 16 ani, avortul era ilegal. Părinții m-au dus la New York și m-au obligat să avortez. Când am intrat în clinică, ne-am trezit într-o sală de așteptare foarte luxoasă. Dar, când m-au luat să ucidă copilul (mama nu avea voie să intre cu mine), atmosfera era cu totul diferită. Sala de pruncucidere avea sticle mari precum niște ulcioare pentru apă de-a lungul peretelui, sânge pe jos și o masă de examinare cu suporturi pentru picioare. Am fost țintuită de masă în timp ce mi-au introdus un furtun de aspirare în vagin și mi-au aspirat bebelușul. Când am țipat, mi s-a spus să tac. După această experiență terifiantă, am intrat în depresie și aproape m-am sinucis. Nu voi uita niciodată ce s-a întâmplat, nici pe copilașul meu.

Elayne Rutledge Elayne Rutledge: De ce sunt pro-viață? Adevărul simplu este că viață începe de la concepție, când acele două celule producătoare de miracole se întâlnesc. Miracol dumnezeiesc! Am 77 de ani, sunt căsătorită de 59 de ani, am 3 copii, 9 nepoți și 2 strănepoți nemaipomeniți. Pur și simplu nu pot gândi cum ar fi ca vreunul dintre acești minunați membri ai familiei mele să nu se fi născut…

Delilah Jenks Delilah Jenks: Copiii nenăscuți sunt oameni de la bun început. Ar trebui protejați încă din uter, nu numai după ce se nasc. Când omori un copil, nu ai de unde să știi că nu ucizi un geniu. Nu știi ce a vrut Dumnezeu pentru ei. Ar fi putut fi unii dintre cei trimiși să distrugă bolile fatale ale umanității. Și n-ai de unde ști că nu te vei îmbolnăvi. Acesta este OMOR!

Rosemary Kehoe Rosemary Kehoe: Bebelușii sunt minunați și inocenți. Și nici nu mai există stigma pentru copiii din flori care era acum 50 de ani. Dă-i naștere, dă-l spre adopție…dă-le șansa la viață…Steve Jobs este unul dintre copiii care nu au fost avortați, ci dați spre adopție. Gândește-te bine!!!

Baggins Kgb Baggins: Niciodată nu mi s-a vorbit despre astfel de lucruri. Apoi m-am trezit în situația aceea nenorocită în care ,,iubitul” îți oferă bani să scapi de el, așa că m-am programat, însă Domnul s-a îndurat și am pierdut sarcina cu o zi înainte. Am început să mă simt apropiată de copilul pe care l-am pierdut. Voiam să fiu mamă și îmi era dor de copil. Am început să aflu mai multe despre ce ar fi urmat să fac, iar disperarea mea s-a transformat în agonie – cum să-i fac așa ceva unui copil! Cred că Dumnezeu a vrut să mă scutească de o astfel de culpă, dar totuși cred că aș fi făcut-o, pentru că nu aveam pe nimeni în viața mea pe atunci care să-mi propună contrariul. Până azi și până la ultima suflare am vorbit și voi vorbi oricui, și într-o zi voi face o rugăciune în liniștea unei privegheri și voi spune luminatele cuvinte ale Domnului despre bebeluși și copii, că sunt făcuți spre laudă. Că ei sunt mici părticele de rai trimise de Dumnezeu prin marea sa iubire și atotputernicie în acest întuneric prin lumina Fiului Său, Iisus Hristos, și că ni-i înmânează ca pe niște mici miracole, pe fiecare dintre ei.

Karen Kettering Karen Kettering: Copiii sunt un dar de mare preț, niciodată nu mi-am pus altfel problema. Când spermatozoidul întâlnește ovulul, gata! Un copil! Atât de simplu. (Avortul oprește bătăile unei inimi, ceea ce înseamnă a ucide, însă unele nu se opresc, continuă să bată până se nasc.

Deanna March Deanna March: Am făcut un avort pe la 20 de ani. La scurt timp după aceea, mă uitam la TV și am ascultat niște oameni pălăvrăgind prostiile alea despre sarcină planificată, scoțând saci de gunoi plini de copii morți, și am căzut în genunchi, în lacrimi, iar  Sfântului Duh a sădit în inima mea convingerea că avortul e crimă de atunci și voi fi mereu o voce pentru copiii nenăscuți!

Share

Ce te face să fii pro-viață? Sute de răspunsuri din America (2)

ase

 

Continuăm traducerea răspunsurilor la întrebarea „Ce te face să fii pro-viață?”, venite pe pagina de Facebook a organizației Human Coalition.

Întrebarea a fost pusă printr-un banner postat luni, 3 octombrie 2016, și a făcut ca sute de americani să posteze comentarii în care arată motivele pentru care sunt pro-viață. Majoritatea comentatorilor sunt femei care au făcut avort și au cunoscut ce înseamnă trauma post-avort, femei care au fost în criză de sarcină și au născut copilul sau părinți care au adoptat imediat după naștere un copil al unei mame care nu a putut să îl crească și a refuzat avortul.

Răspunsurile lor sunt binevenite, pentru că au curajul să spună argumentele de bun simț pentru care atitudinea pro-viață este firească. Între ele: omul este om din momentul concepției, copiii în primele luni ale vieții sunt cele mai vulnerabile ființe umane, adopția este o alternativă eficientă la avort, avortul rănește femeia, trăirea în negare nu anulează trauma.

În România sunt foarte multe persoane pro-viață care nu au curajul să își spună public opiniile. Sperăm că aceste mărturii vor ajuta și în această direcție. Dacă doriți să o faceți, vă rugăm să ne scrieți pe adresa studentipentruviata@gmail.com.

Jennifer Summers: Din păcate, se crede în mitul că femeile aleg avortul. Dar adesea femeile își VOR copiii lor, dar nu au puterea necesară sau sprijinul care ar face posibil să aibă grijă de un copil. Societatea le spune că singurul lucru responsabil pe care îl pot face este să nu nască copilul. Și, cu toate astea, cele mai multe femei care fac avort se simt distruse după ce se termină avortul și, din nou, cele mai multe femei își imaginează câți ani ar împlini copilul pentru tot restul vieții lor.

Oamenii sunt mințiți. În cazul în care ne dorim cu adevărat să susținem dreptul de a alege al femeii, atunci de cei care susțin asta se împotrivesc atât de mult ca o femei să fie lăsată să vadă copilul ei pe o ecografie?

Și de ce se împotrivesc atât de mult față de asigurarea că femeia este pe deplin informată cu privire la procedura avortului înainte ca ea să aibă loc? În cazul în care ne-am dorit cu adevărat să oferim posibilitatea de a alege, ar trebui ajutăm femeile să aibă posibilitatea de a-și crește copilul, de a învăța să fie părinte, de a putea să trăiască pe picioarele ei etc.

Nicole Pinkston: Motivul este nepoata mea, care a început grădinița în acest an. Ea a fost concepută când un tip a violat-o pe sora mea, care are unele probleme psihice. Eu am fost însărcinată în aceeași perioadă și cealaltă soră a mea și soțul ei au crescut-o ca pe propriul copil. Acum, fiul nostru o numește o prințesă și vorbesc pe Skype de fiecare dată când pot. Eu lupt pentru viață datorită ei.

Terri Hisle Bauer: M-am născut cu un defect congenital sever. Părinții mei nu au ratat nici o zi în care să nu-mi spună cum le-am distrus viața. Sunt căsătorită cu un bărbat minunat, am 2 copii, 3 nepoți și mă bucur mult de timpul de la pensie. Dacă ar fi avut posibilitatea să facă amniocenteză când era însărcinată cu mine, mama m-ar fi avortat. Dar, din fericire, sunt aici. Dumnezeu ne iubește, Iisus este salvatorul meu.

Dianna Lara: În liceu, aș spune că am fost pro-alegere, cu excepția faptului că nu am crezut că avortul ar trebui sa fie folosit ca un mijloc control al nașterii. Apoi, în jurul anului de absolvire, am auzit un pastor citând din Psalmul 139 (138) în care psalmistul spune că Dumnezeu l-a alcătuit în pântecele mamei sale.

În acea vreme, eram fascinată de genetică și de Proiectul Genomului Uman. În acel moment, termenul „ADN” a căpătat un înțeles cu totul nou pentru mine. Mi-am imaginat mâna lui Dumnezeu cu o bobină de fire de ADN din care tricotează o ființă umană unică. Apoi, pastorul a spus: „Nu aveți dreptul să stați împotriva mâinii lui Dumnezeu.”

Această afirmație a pătruns în inima mea cu o putere pe care nu am mai simțit-o înainte și, în acel moment, am știut că dezbaterile despre când începe viața sau despre punctul de viabilitate sunt irelevante. Tot ceea ce contează este că mâna lui Dumnezeu se mișcă pentru a crea fiecare viață umană după „chipul și asemănarea” Lui și nici o altă ființă umană, nici măcar mama acelui copil, nu are dreptul moral de a distruge lucrarea mâinilor lui Dumnezeu.

Atunci am devenit pro-viață personal; dar nu am devenit un susținător public pro-viață până la mulți ani mai târziu, când fiul meu s-a născut la 34 de săptămâni și a stat 6 săptămâni la NICU (Terapie intensivă). Timp de șase săptămâni am văzut pe fiul meu și pe ceilalți copii de acolo care erau și mai mici ca vârstă decât el și mai fragili decât el, plângând de durere, încercând să se liniștească prin sugerea degetul mare. I-am văzut răspunzând la alinturile părinților și luptându-se în fiecare zi doar pentru a rămâne în viață. A devenit clar pentru mine că nenăscuții posedă demnitatea de ființe umane depline din momentul concepției și că fiecare dintre ei are instinctul să se lupte pentru propria lui viață.

În perioada nașterii fiului meu, soțul meu și cu mine am început să frecventăm o biserică pro-viață, care m-a ajutat cu adevărat să transform pasiunea și principiile mele în acțiune. Biserica mea mi-a dat impulsul final de care aveam nevoie pentru a trece de la a fi un observator pro-viață pasiv la un participant în această luptă istorică pentru viață.

Cassie Denise Guardiola: Când am fost în clasa a opta, doi dintre colegii mei m-au întrebat dacă sunt pro-viață sau pro-alegere. A fost prima dată când am auzit acești termeni. După ce mi-au explicat diferența, răspunsul meu a fost perfect clar pentru mine. „Bineînțeles că sunt împotriva avortului, cine ar putea să îl sprijine?” Am gândit asta cu mintea de 13 ani.

De-abia la liceu mi-am dat seama de intensitatea dezbaterii dintre susținătorii alegerii și susținătorii pro-viață. Un eveniment religios de la biserica mea mi-a arătat argumentele teologice pentru a fi pro-viață (motivele mele pentru a fi pro-viață au fost exclusiv seculare până atunci), consolidând astfel poziția mea pro-viață și mai mult.

Acum sunt studentă în anul întâi la colegiu și, într-un corp studențesc plin de ideologii liberale, activismul meu este mai puternic decât oricând. În calitate de membru al clubului pro-viață al universității, mă străduiesc să răspândească mesajul pro-viață în campus și sperăm că într-o zi vom vedea abolirea avortului.  

Julie Campbell Clark: Am fost crescută pro-viață și am crezut întotdeauna că avortul este un rău, dar simt aceasta și mai puternic ca adult, deoarece am aflat că trebuia să fiu avortată, dar mama mea a ales să mă dea spre adopție în loc de asta! Simt că ar trebui să lupt împotriva avortului cu tot ce am, pentru că aș fi putut să fiu eu în situația asta și trebuie să existe cineva acolo pentru a da acestor mame o altă opțiune!

Suzanne Hicks: Din bun simț. De ce aș crede în uciderea unui copil nenăscut? Acum un număr de ani i-au convins pe toți că e doar o bucată de țesut. Astăzi ei știu că nu este. Pentru cei care nu își pot permite să crească un copil sau nu au nici un sprijin, există mai multe grupuri care ajută și sprijină. Cred că este foarte important să ajutăm femeile care au făcut avorturi să se vindece. Sunt sigur că nu a fost o decizie ușoară și știu că sunt multe care suferă astăzi.

Aandw Christene Gutierrez: Am rămas însărcinată la 17 ani, când voiam să merg la Marină. Am planificat să fac avort, dar nu am ajuns să îl fac. Mă bucur că nu am făcut, dar îmi doresc să fi fost destul de drăguță și destul de curajoasă să dau copilul spre adopție – am fost prea egoistă pentru a face acest sacrificiu. Am fost o mamă groaznică, deși am încercat; pur și simplu nu am vrut un copil atunci. Responsabilitatea m-a mobilizat, dar dacă aș fi știut ce știu acum, dacă aș fi iubit cum știu acum să iubesc, aș fi dat copilul spre adopție. Dar, să îl omor? Nu, sunt pentru totdeauna bucuroasă că nu am făcut asta.

Abby Whitener: Acum am 20 de ani. M-am născut în Rusia. Mama mea avea doar 16 ani și era destul de săracă. Din fericire, bunica mea a convins-o să mă dea spre adopție, fie pentru că un avort ar fi prea scump, fie că a înțeles că sunt o ființă umană, sau din ambele motive.

Oricare ar fi fost motivul, la vârsta de nouă luni am fost adoptată de un cuplu de americani minunați pe care sunt mândră să îi numesc părinții mei. Cred în Iisus Hristos ca Mântuitor al meu. Sunt la colegiu în prezent.

Am făcut unele cercetări despre legile Rusiei cu privire la avort în anul în care m-am născut (1996). Am găsit un articol pe CNN, postat în 10 septembrie 1996, în care era scris despre o nouă lege, care a permis femeilor sărace din Rusia să facă avort în mod gratuit. În acel moment, aveam aproximativ 5 luni și eram la orfelinat. Dacă aș fi fost încă în pântecele mamei mele, ea ar fi putut cu ușurință să aleagă să facă avort. Dar, prin harul lui Dumnezeu, această lege nu a fost adoptată decât după ce m-am născut.

Deși legile Rusiei privind avortul s-au schimbat în bine, în alte țări, și în special prin legile despre avort din America, copiii nevinovați sunt încă uciși. Sunt pro-viață, pentru că aș fi putut să nu fiu aici dacă mama mea ar fi crezut că avortul este singura ei opțiune. Nu-mi pot imagina cât de îngrozită trebuie să fi simțit atunci. O iubesc pe ea și pe bunica mea pentru că mama a dus sarcina până la capăt și m-a oferit spre adopție.

Eu sunt acum o voce pentru cei fără voce.

Mary Brantley: Am crescut cu ideea că avortul este o crimă. În anul 2004, am avut un avort spontan la 10 săptămâni. Am fost devastată de pierderea copilului meu, pe care nu am ajuns niciodată să îl văd sau să îl țin în brațe. M-am înfuriat atunci că unele femei aleg să ucidă copiii lor, în timp ce eu îmi plângeam copilul. Viața lui minusculă și prețioasă mi-a amintit că orice viața este prețioasă și că este imperativ să ne ridicăm vocile pentru cei fără voce.

Tiffany Larramendi: Am fost o mamă singură cu 4 copii. Tocmai ieșisem dintr-o situație de violență în familie și eram în procesul de divorț. De-abia mă țineam pe picioare. Am mers la fostul soț și un lucru a dus la altul. Am fost atenți, am folosit protecție, deoarece am avut patru cezariene. Dar… iată că am rămas însărcinată.

Fiind o mamă singură cu patru copii și cu riscurile medicale pe care le aveam, nu vedeam cum aș putea face față. Am vorbit cu cineva și mi-a spus că dulcele meu copilaș are un scop și Dumnezeu va fi cu mine.

Am avut a cincea cezariană în 15 iunie 2016 și totul a mers uimitor de bine! Recuperarea mea a fost perfectă! Și băiețelul Liam (care înseamnă războinic puternic) este lumina vieții noastre!!!

Parrett KenandBrenda: Nepoata noastră Siri Ann a fost diagnosticată în uter cu nanism letal. Medicul a propus avortul. Fiica mea a spus că „e fiica mea și eu o voi purta până se va naște.” Jessica a simțit loviturile cu piciorul și simțea cum se învârtea în burtica ei. A știut că poartă în ea o viață prețioasă.

Siri Ann s-a născut la 7 luni, am ținut-o cu toții în brațe și ne-am arătat dragostea pentru ea până când s-a dus în Rai. Viața ei a fost scurtă, dar a avut scop și ea a fost iubită atât de mult!

A avut parte de iubire necondiționată, indiferent de circumstanțele vieții ei.

Fiica noastră mai are 3 copii adoptați, 2 de la naștere și unul de la vârsta de 11 luni. Acum au 7, 8 și 9 ani acum și sunt plini de viață, sunt o bucurie și o binecuvântare. Fiecare viață este prețioasă și ar trebui să fie protejată indiferent cum este! 

Share

Viața unei femei aflate în criză de sarcină și viața copilului ei depind de tine. Începe acum să distribui materiale pentru viață în comunitatea ta

zamet

Dragi prieteni și colaboratori,

La începutul acestui nou an universitar vă mulțumim că sunteți alături de noi, că ne sprijiniți moral, spiritual și material sau chiar prin muncă fizică în activitățile pentru viață pe care le întreprindem.

Cu ajutorul dumneavoastră, în cei aproape 4 ani de activitate ai asociației Studenți pentru viață s-au format sute de tineri, au fost ajutate zeci de femei aflate în criză de sarcină, s-au născut mai mulți copii aflați în pericol să fie avortați, iar discursul pentru viață a devenit mai prezent în spațiul public.

Studenți pentru viață va continua să promoveze viața și în 2017!

Față de anii trecuți, avem o rugăminte în plus.

Pentru că în spațiul public este o nevoie acută de informare corectă în ceea ce privește problematica pentru viață, pot apărea rezultate pozitive doar dacă fiecare dintre noi distribuie cât mai multe materiale pentru viață pe site-uri, bloguri, pe Facebook și pe alte rețele de socializare, pe mail sau în diferite grupuri.

De unde știm că promovarea online a materialelor pro-viață este eficientă?

1. Sunt multe femei aflate în criză de sarcină care caută ajutor pe internet. Faptul că descoperă articole și mărturii despre criza de sarcină le ajută să se informeze, le încurajează să ceară ajutorul, le arată ce pot face și cine le poate sprijini.

2. Mulți oameni sunt indiferenți față de viață sau chiar împotriva ei nu din rea voință, ci pentru că nu au cunoștințe corecte sau pentru că au prejudecăți. Când oamenii de bună credință descoperă materiale care prezintă onest problematica pentru viață, ei nu au nici o problemă în a le înțelege și a acționa pe viitor prin prisma celor înțelese.

3. Adolescenții și tinerii utilizează internetul și rețelele de socializare pentru a se informa. Din cauza faptului că în grupurile lor nu se distribuie materiale pentru viață, aceștia sunt predispuși la luarea unor decizii pe care ar putea să le regrete mai târziu.

Conform INS, peste 11 milioane de români au acces la internet. Statisticile Facebook arată că în România există 8,5 milioane de conturi. Mai precis, 42,24% din populația țării are Facebook. Aproape 60% dintre utilizatori (5,1 milioane) sunt tineri până în 35 de ani, iar aceștia petrec zilnic între 30 de minute și trei ore pe Facebook.

Distribuirea articolelor pro-viață poate ajuta chiar și atunci când credem că acest efort nu-și va atinge scopul pentru că avem puțini oameni în lista de contacte. Rapiditatea cu care circulă informațiile în mediul online face ca efortul nostru să devină folositor chiar și atunci când ne gândim mai puțin!

Există surse de materiale pentru viață în română (nu prea multe) și în engleză (foarte, foarte multe). Două surse micuțe, dar la îndemână, sunt chiar saitul și pagina de FB ale SPV: studentipentruviata.ro și https://www.facebook.com/studentipentruviata/

Citește, distribuie pentru viață!

Share

Editorial: De ce „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”? / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Foto: Dinu Savopol

de Alexandra Nadane, Președinte Studenţi pentru viaţă

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” este inspirată din tema Marșului pentru viață 2016 de la Washington: „Pro-life and pro-woman go hand in hand”. În România și Republica Moldova, organizațiile pro‑viață au simțit nevoia să adauge și al treilea termen, „pentru familie”, pentru a sublinia că mediul firesc în care binele copilului și binele femeii se realizează este familia și că un copil născut în afara familiei nu exclude realizarea unei familii, ci este un pas înspre ea.

Dacă românii se consideră și sunt considerați un popor în care oamenii se ajută la nevoie, de ce nu există acest sprijin, de ce solidaritatea nu se manifestă și când este vorba de femeia în criză de sarcină?

Principalele motive pentru care societatea nu se implică în sprijinirea femeii în criză de sarcină sunt prejudecata că a fi pro-viață înseamnă a fi anti-femeie și prejudecata că susținătorii alegerii vieții copilului duc un război împotriva femeilor, iar susținătorii alegerii avortului sunt cei care apără femeile. Aceste prejudecăți au apărut din cauza modului în care a fost abordat avortul de către regimul comunist. Legislația comunistă anti-avort nu era o legislație pro-viață, ci s-a datorat interesului politic al statului: ea nu viza sprijinirea femeii în criză de sarcină și ocrotirea dreptului la viață al copilului, ci creșterea demografică pentru împlinirea nevoilor economice ale statului. O consecință foarte gravă a acestui tip de legislație au reprezentat-o copiii abandonați.

Numărul uriaș de copii abandonați și instituționalizați din perioada comunistă este o consecință directă a dictaturii comuniste. Înainte de comunism, comunitatea se simțea responsabilă față de copiii care nu erau îngrijiți de familia naturală. Copiii adoptați erau numiți „copii de suflet” și nu erau stigmatizați.

Prin această temă spunem răspicat că opiniile conform cărora mișcarea pentru viață nu se interesează de femeie și că avortul rezolvă o problemă a femeii nu corespund realității. În realitate, mișcarea pentru viață se interesează de femei și de copii deopotrivă. În schimb, în cele mai multe cazuri, avortul reprezintă o exploatare a femeii în interesul confortului personal și iresponsabilității bărbatului și al confortului și iresponsabilității societății – de aceea avortul a fost numit „ultima exploatare a femeii” de către celebra activistă pentru drepturile femeilor Alice Paul [1].

Prin această temă afirmăm ceea ce experiența ne-a arătat în nenumărate cazuri concrete: nașterea copilului este în interesul femeii, iar avortul la cerere adâncește și perpetuează diferite probleme, creând și altele noi; alegerea vieții copilului dă femeii putere și un viitor împlinit cel puțin de dragostea copilului; avortul o rănește și îi rănește viitorul pe termen lung.

Da, experiența a arătat că o sarcină neașteptată și nedorită poate deveni o mare șansă pentru femeie, pentru familia ei sau pentru viitoarea ei familie și pentru societate, dacă femeia este sprijinită și nu abandonată sau stigmatizată.

Nu întâmplător Norma McCorvey și Sandra Cano, cele două femei care au fost folosite în procesele care au dus la legalizarea avortului la cerere în SUA în 1973, au devenit militante pro-viață. Experiența pe termen lung arată că cine este cu adevărat pro‑femeie este pro-viață și cine este cu adevărat pro-viață este pro-femeie.

Note:

[1] Alice Paul (1885–1977) a fost membră a Mișcării sufragetelor, feministă și activistă pentru drepturile femeilor în SUA. A fost principala coordonatoare a campaniei care a condus la adoptarea în 1919 a celui de-al Nouăsprezecelea Amendament la Constituția SUA, privind dreptul la vot al femeilor.

Share

Centrele de sprijin al femeii însărcinate în SUA — o poveste de succes: În 2015, peste 300.000 de femei în criză de sarcină au fost ajutate să-și nască copiii / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Orașul Fort Lauderdale, din statul american Florida, are o populație aproximativ la fel de numeroasă ca orașul Arad: aproximativ 160.000 de locuitori. Acesta este și numărul copiilor americani care au sărbătorit primul lor Crăciun în 2015 mulțumită eforturilor angajaților și voluntarilor pro-viață de la centrele de sprijin al femeii însărcinată Heartbeat International din SUA.

Statisticile au fost făcute publice de organizația Heartbeat International și publicate în primul raport anual Life Trends. Cifrele se bazează exclusiv pe raportările primite de la cele 1.300 de centre ale Heartbeat International de pe întreg teritoriul Statelor Unite și indică salvarea a 160.000 de vieți de copii nenăscuți numai în anul 2015.

Dacă la aceasta adăugăm și mamele care au ales viața pentru copiii lor la clinici acreditate și centre de sprijin al femeii însărcinate care nu sunt afiliate organizației Heartbeat International, numărul total al vieților salvate astfel numai în 2015 pe teritoriul SUA ajunge la 300.000 — cât toată populația orașului american Pittsburgh sau aproape cât cea a Timișoarei.

Jor-El Godsey, actualul președinte al lanțului internațional de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată Heartbeat International, care are și peste 1.800 de centre afiliate în 50 de țări, a declarat: „Este cu adevărat copleșitor să vezi rezultatele pe care le are rețeaua noastră de salvare de vieți – iar aceasta fără să mai punem la număr și centrele pro-viață care nu ne sunt afiliate”.

Pe 21 ianuarie 2016, în Washington, D.C., șase dintre directorii unor centre Heartbeat International și mame cu copiii lor salvați de la avort au participat la evenimentul Babies Go to Congress („Copiii Merg la Parlament”). Heartbeat International a organizat 12 astfel de întâlniri cu congresmenii și senatorii americani din 2009 încoace, prilejuri cu care 119 mame le-au mărturisit legiuitorilor de-a lungul timpului cât de mult ajutor oferă centrele de sprijin în criza de sarcină și că activitatea acestora salvează vieți.

Jor-El Godsey, actualul președinte de la Heartbeat International, a mai declarat: „Ceea ce mi se pare incredibil în legătură cu cifrele totale este cât de repede putem ignora valoarea fiecărei vieți individuale în contextul în care 160.000, respectiv 300.000 de copii au fost salvați de la avort. Angajații și voluntarii de la centrele locale, clinicile, centrele maternale și agențiile de adopție nonprofit (n.red.: în SUA este legală adopția din timpul sarcinii) se concentrează pe o singură persoană o dată. Noi înțelegem impactul pe care îl putem avea dacă reușim să intrăm în legătură cu acea unică persoană — viitoare mamă —, oferindu-i ajutorul material și sprijinul moral care i se cuvin și de care prea adesea este lipsită. Un astfel de raport ne ajută să demonstrăm ecourile pozitive pe care organizațiile de sprijin în criza de sarcină le pot avea în întreaga lume”, a mai adăugat actualul președinte al Heartbeat International.

texas - centre sprijin vs centre avort

Senatorul Mike Lee a introdus în noiembrie 2015 un proiect de lege prin care li se mulțumește organizațiilor care sprijină femeia în criză de sarcină pentru contribuția lor la binele comunității locale. Acesta a declarat atunci în Senat: „Adevărata lor însemnătate nu se poate măsura în cuvintele pe care le rostim noi aici, în Senatul SUA, și nici măcar în rezultatul votului nostru, ci în miile de vieți pe care le salvează de la suferința avortului în fiecare an. E vorba de milioane de profesori, soldați, asistenți medicali, prieteni și soți ale căror vieți și contribuții la propășirea comunității nu ar fi existat fără eroii neștiuți de la centrele locale de sprijinire în criza de sarcină, care își sacrifică timpul pentru a ține lumina aprinsă, a răspunde la telefon și a ajuta tinere femei să regăsească speranța și curajul de a alege viața”.

Prelucrare după articolul „REPORT: 160K Children Rescued from Abortion Celebrating First Christmas”, de Jay Hobbs, din 23 decembrie 2015, postat pe Pregnancy Help News
Share

Margaret Hartshorn: o viață în slujba vieții / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Dr. Margaret H. (Peggy) Hartshorn a fost președinta organizației Heartbeat International din 1993 și până în 2015. Sub conducerea sa, rețeaua Heartbeat, care avea inițial doar 250 de membri, a devenit cea mai mare și răspândită rețea creștină pro-viață de centre de sprijin în criza de sarcină din lume, cu 1.800 de centre afiliate în 50 de țări. Peggy Hartshorn a îmbrățișat cauza pro-viață la scurt timp după 22 ianuarie 1973, când au fost date deciziile Curții Supreme a SUA în cazurile Roe vs. Wade și Doe vs. Bolton, care au liberalizat avortul la cerere pe toată perioada sarcinii în SUA.

În 1974, ea și soțul ei, Michael Hartshorn, și-au deschis casa pentru a adăposti tinerele mame în criză de sarcină. Cei doi au pus bazele centrelor de sănătate pro-viață Pregnancy Decision Health Centers (PDHC) la Columbus, în statul Ohio, în 1981.

Sub conducerea ei, PDHC a devenit una dintre primele rețele de centre de sprijin al femeii însărcinate care oferea consiliere în criza de sarcină și ecografii gratuite. Numărul centrelor medicale a ajuns la cinci, deservind anual peste 15.000 de beneficiari, prin telefon sau în mod direct. Peggy s-a alăturat în 1986 și Comitetului Director al organizației Alternatives to Abortion International.

În 1993, Peggy a devenit primul Președinte permanent al organizației pe care o întemeiase împreună cu soțul ei, căreia i-a schimbat numele în Heartbeat International. După ce fusese profesor de limba engleză timp de 20 de ani la Universitatea Franklin din Columbus, Ohio, ea s-a dedicat cu totul conducerii Heartbeat.

Sub conducerea ei, rețeaua a crescut de la 250 la 1.800 de centre de sprijin pentru femei însărcinate, clinici, cămine maternale pentru femei gravide date afară din casă, agenții de adopție non-profit și centre de recuperare postavort din 50 de țări (900 dintre acestea numai în SUA).

Azi, Peggy Hartshorn apare la radio și la televiziune și călătorește prin întreaga lume, împărtășindu-și experiența directă în ceea ce privește centrele de sprijin pentru femei însărcinate și ajută alte organizații creștine să dezvolte programe pentru femei în criză de sarcină, de recuperare post-avort, de integritatea comportamentului sexual, de adopție și de alternative la avort.

Parte din misiunea sa este să le explice noțiuni de leadership și dezvoltare organizațională fondatorilor acestor centre internaționale.

 

Cartea lui Peggy, Foot Soldiers Armed With Love: Heartbeat’s First 40 Years (Infanteriștii Iubirii: Primele patru decenii la Heartbeat), reprezintă o istorie personală a primilor 40 de ani ai mișcării de sprijinire a femeilor însărcinate.

Peggy este căsătorită cu Michael Hartshorn de 44 de ani. Au doi copii adoptați, care s-au căsătorit și le-au dăruit cinci nepoți.

DATE DESPRE CENTRELE DE SPRIJIN AL FEMEII ÎNSĂRCINATE DIN SUA

♥ în SUA sunt aproximativ 2.500–2.800 de Centre de sprijin al femeii însărcinate și clinici pro-viață

♥ sunt de peste trei ori mai multe decât clinicile de avorturi și spitalele în care se fac avorturi

♥ aproximativ 30.000 de voluntari lucrează la aceste centre, cu un total de peste 5,7 milioane de ore neremunerate puse anual în slujba comunității

♥ oferă servicii gratuite și confidențiale pentru femei și bărbați care se confruntă cu o sarcină neplanificată sau alte probleme

♥ 78,8% dintre centre oferă și programe de recuperare post-avort

♥ la aceste centre se fac anual aproximativ 230.000 de ecografii

♥ în medie 6.500 de cetățeni americani vizitează zilnic un astfel de centru, numărul total al vizitelor anuale în aceste locații ajungând la 2,3 milioane

♥ raportul Life Trends indică și bugetul anual combinat al centrelor din SUA: 400 de milioane de dolari — majoritatea de la donatori și fundații locale, nu din fonduri de stat

♥ în 2015, la fiecare centru au lucrat în medie 38 de voluntari, care au ajutat 531 de beneficiari

♥ din 2003 și până în 2014, Heartbeat International a răspuns la circa două milioane de apeluri telefonice și mesaje primite la linia sa directă de contact Option Line.

Prelucrare după articolul „REPORT: 160K Children Rescued from Abortion Celebrating First Christmas”, de Jay Hobbs, din 23 decembrie 2015, postat pe Pregnancy Help News

 

Share

86 de ONG-uri: „Vrem Educație pentru familie și societate,‎ nu formarea de pionieri sexuali pentru ideologia gender de tip comunist”

Foto: Dreamstime

Foto: Dreamstime

Domnului Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

Domnului Nicolae Bănicioiu

Ministrul Sănătăţii

14 octombrie 2015

„Vrem Educație pentru familie și societate,‎ nu formarea de pionieri sexuali pentru ideologia gender de tip comunist”

Stimate Domnule Ministru Sorin Cîmpeanu,

Stimate Domnule Ministru Nicolae Bănicioiu,

Ați primit un Apel semnat de 67 de ONG-uri care solicită introducerea educației sexuale în școală. Motivele par dintre cele mai firești, în esență fiind invocată lipsa informațiilor de calitate, în condițiile în care în spațiul public se transmit masiv informații distorsionate despre sexualitate „din care lipsesc elemente ce țin de responsabilitate, înțelegerea funcționării propriului corp și respectul în relații intime”.

În timp ce necesitatea informării în privința sexualității este universală, de la o persoană la alta, de la o familie la alta, de la un stat la alt stat, de la o civilizație la alta, de la o perioadă istorică la alta au existat și există moduri diferite de abordare. Ca atare, o întrebare esențială este „Ce fel de educație despre sexualitate solicită semnatarii?”, deoarece identificarea unor probleme reale nu conduce automat și către identificarea unor soluții potrivite și eficiente.

Tipul de educație sexuală pe care semnatarii Apelului îl solicită, și pentru care militează de ani de zile, inclusiv prin introducerea acestui tip de educație prin intermediul materiei școlare Educație pentru sănătate, care ar deveni obligatorie, este axat pe denormativizarea familiei binare heterosexuale în fața oricăror comportamente sexuale consimțite și pe promovarea contracepției și avortului ca soluții complete și ideale la problema sarcinilor nedorite.

Acest tip de educație sexuală este generat de un sistem de valori hedonist în care este centrală plăcerea individuală în condiții de siguranță fizică. Acest sistem de valori a promovat necesitatea consimțământului în relațiile sexuale și eliminarea abuzului, fără a reuși să le obțină, în schimb a agravat probleme precum disoluția familiei, nașterea și creșterea copiilor în afara familiei, nefericirea personală. La nivel de stat, el a dus la probleme care nu existau anterior: statul trebuie să sprijine mamele singure, din ce în ce mai numeroase, prin ajutoare sociale, în timp ce rata natalității a scăzut sub limita de înlocuire a populaţiei.

Privind în istorie, vedem că acest tip de educație sexuală a fost promovat încă dinainte de anii ʼ50, el precedând ceea ce s-a numit „revoluția sexuală a anilor ʼ60”. Deși în prezent el este prezentat ca un panaceu contra bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite, el nu a împiedecat explozia acestora în urma revoluției sexuale. Mai mult, această explozie este corelată cu explozia hipersexualizării din mass-media și din spațiul public, în general, la care educația sexuală anti-familie și-a adus contribuția, prin promovarea în spațiul public a sexualității, privată prin natura ei.

Răspunsul la problema hipersexualizării nu este mai multă sexualizare decât în logica celor care au crezut că răspunsul la problemele comunismului este mai mult comunism. Aceasta logică este intrinsecă acestui tip de educație sexuală. Potrivit ei, este firească cererea pe care un profesor universitar de sexologie din Danemarca[1] a făcut-o în acest an pentru introducerea vizionării de către elevi a filmelor pornografice în cadrul orelor de educație sexuală. Tot astfel, nu va fi nicio mirare când se vor solicita ore de practică sexuală, așa cum au majoritatea materiilor școlare. Când, în Marea Britanie, un elev de 13 ani a violat o colegă[2] de clasă după ore, ultima oră fiind chiar ora de educație sexuală, a fost greu să nu se facă o legătură între faptă și ora anterioară.

Ca urmare, chiar dacă nu și-a propus, acest sistem de valori a avut consecințe majore anti-familie și, în consecinţă, educația sexuală întemeiată pe el poate fi calificată drept anti-familie.

Domnilor Miniștri,

Suntem conștienți de importanța sexualității în viața persoanei și a societății, inclusiv în educație. Dar problematica sexualității nu poate fi redusă la aspectele ei biologice, la evitarea bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite și la respectul reciproc ca măsură împotriva violenței. Omul este mai mult decât „un animal sexual”, așa cum considera unul dintre promotorii educației sexuale antifamilie (Wilhelm Reich).

Diferența dintre sexualitatea umană și sexualitatea animală este dragostea, care conduce către familii de lungă durată în care se nasc copii și aceștia beneficiază de întreaga experiență a părinților. Exact acesta lipsește din ideologia educației sexuale anti-familie. Concepția hedonistică a sexualității determină marginalizarea familiei binare heterosexuale. „Căsătoriile” homosexuale, „căsătoriile” poliamorice și disoluția căsătoriei sunt consecințe naturale ale acestei concepții. În practică, acest model de educație sexuală a fost propus în istorie de mișcările comuniste, pentru care familia era un element burghez și era asociată exploatării, și de mișcările de normativizare a comportamentelor sexuale considerate deviante.

Nu întâmplător, György Lukács, ministrul culturii în scurta Republică Sovietică Ungară din 1919 condusă de comunistul Bela Kun, a fost primul care a introdus la nivel de stat un program de educație sexuală antifamilie, prin care elevii erau îndemnați să respingă și să disprețuiască orice autoritate parentală și să ignore moralitatea. Și, nu întâmplător, în prezent, Mariela Castro, fiica lui Raúl Castro, conducătorul Cubei comuniste, este și președinta Centrului Național pentru Educație Sexuală. Nu mai insistăm acum pe abuzurile amplu documentate pe care și-au întemeiat „studiile” persoane cheie care au promovat acest model, precum Alfred Kinsey și Wilhelm Reich.

Așa se înțelege de ce principalele organizații din România care propun periodic introducerea acestui tip de educație sexuală sunt exact organizațiile care susțin ideologia gender, care promovează eliminarea distincției bărbat-femeie și denormativizarea căsătoriei binare heterosexuale.

Întrebați-i pe cei care propun educația sexuală de tip anti-familie ce părere au despre poliamorie și „căsătoriile” poliamorice și veți vedea că, dacă își asumă integral modelul propus, vor spune că acestea trebuie normativizate. „Căsătoria” între un număr de X bărbați și Y femei este consecința logică a acceptării acestui tip de educație, în care singurele pericole identificate sunt sarcinile nedorite și violența, iar regula de aur este consimțământul, singura condiţie pusă pentru validarea oricărui tip de comportament sexual, oricât de deviant ar fi acesta.

Domnilor Miniștri,

Cu un secol și jumătate în urmă, Karl Marx și Friedrich Engels scriau în prefața la „Manifestul comunist” că „o stafie bântuie Europa: comunismul”. După 1918, comunismul, cu sprijinul celor care nu sesizau ce va însemna acesta pentru societate, a reușit să se impună în Rusia și alte țări. Astăzi mai sunt doar câteva state declarat comuniste în lume, dar unele dintre principiile fondatoare ale comunismului sunt promovate în continuare ca aducătoare de progres, cum în mod utopic se credea înainte de instaurarea regimurilor comuniste.

În forma propusă pentru disciplina Educație sexuală nu este greu de recunoscut un principiu esențial al comunismului: copiii nu sunt ai părinților, ci sunt ai statului. Apelul ilustrează deplin principiul realizării binelui copiilor prin separare de părinți, ba chiar împotriva acestora. Astfel, noțiunea de „părinți” nu apare niciodată în textul Apelului, iar singura dată când apare termenul de „familie” este o referire la posibilitatea abuzurilor sexuale ale membrilor familiei asupra copiilor.

O caracteristică vitală a oricărei societăți umane a fost continuitatea, practicată în primul rând prin responsabilitatea și asumarea de către părinți a educației copiilor lor. Primul sistem social-politic care a reușit ruperea semnificativă a copiilor de părinți printr-o educație opusă gândirii părinților a fost comunismul. Așa a fost posibil ca pionierii ucrainieni din anii 1930 să-l slăvească pe Stalin, cel care tocmai le ucisese părinții în Holodomor.

În educație se codifică esența culturii și civilizației unui stat, prin elementele care sunt validate și considerate demne de a fi transmise următoarelor generații. În condițiile în care în România nu este legală „căsătoria” între persoane de același sex, iar în întreaga lume un număr limitat de state au legiferat-o de curând, de ce se încercă predarea ei copiilor, câtă vreme ea nici nu a fost încă validată de adulți? Căci, să vorbim deschis, este limpede unde țintește demersul asociațiilor inițiatoare, dincolo de combaterea discriminării persoanelor cu comportament homosexual: „căsătoria” homosexuală.

Desigur, oamenii sunt liberi sa creadă ce vor. Dar asta nu înseamnă că cei care cred diferit nu au și ei același drept. Un drept care va fi anulat prin impunerea educației sexuale anti-familie. În Germania, au fost arestați părinți care au dorit să își retragă copiii de la orele de educație sexuală, pentru ca nu erau de acord cu unele aspecte prezentate. Trebuie să fim conștienți că totalitarismul poate apărea oriunde și în orice moment istoric. Iar în România, totalitarismul comunist și experiența interzicerii gândirii libere le avem proaspete în minte.

Domnilor Miniștri,

O stafie bântuie civilizația europeană la începutul secolului XXI. Este ideologia gender, egalitaristă precum comunismul. Aldous Huxley, în Minunata lume nouă, exprima legătura între totalitarismele începutului de secol XX și dezvoltarea lor în viitor, inclusiv prin manipularea sexualității umane: numele fetiței parteneră a băiatului care este pedepsit pentru că refuză, la școală, jocul erotic cu ea este Polly Troțky.

Încercările repetate, caracterizate prin agresivitate ideologică și vizuală, de a impune cu forţa opinii cu impact social major în numele realizării binelui și eludând firescul proces al cercetării și dezbaterii ne amintesc nouă, românilor, mai pregnant decât orice de practica instaurării comunismului.

În prezent, Organizația Mondială a Sănătății susține educația sexuală anti-familie, începând de la naștere. Standardele OMS, realizate în spiritul ideologiei gender, le cer educatorilor să predea copiilor mai mici de 4 ani noțiuni despre masturbare, valorizând pozitiv această practică, iar copiilor între 4 și 6 ani informații despre relațiile cu persoane de același sex (a se vedea documentul din prima notă a Apelului).

Experiența istorică arată că una dintre organizațiile în care oamenii și-au pus cel mai multe speranțe, Societatea Națiunilor, nu a fost capabilă să își atingă principalul scop, împiedicarea apariției unui nou război mondial. Lecția pe care o putem învăța este că niciunei instituții nu i se poate acorda apriori încrederea deplină că poate proteja, fără a fi evaluate acțiunile ei.

Jurământul Dumneavoastră este față de România și față de poporul român. Nimeni nu Vă poate obliga, ca demnitari, sau nu ar trebui să Vă poată obliga, să alegeți ceva dăunător poporului român. Între ideologia gender, care caută să devină normă unică, și mentalitățile puternicelor civilizații limitrofe spațiului european, în care discriminarea femeii nici nu este percepută ca discriminare, credem că România are șansa identificării unui model de educație care să includă problematica sexualității și care să evite ambele extreme, atât egalitarismul, cât și abuzul. Între exhibiționismul educației sexuale anti-familie, reprezentat de lenjeria intimă expusă la falsh-mob-ul din 28 septembrie, și crimele de onoare, România poate propune un model eficient, centrat pe familie.

Domnilor Miniștri,

Este legal ca Ministerele Educației și Sănătății să propună populației României un sistem de valori hedonist privind sexualitatea și o educație sexuală anti-familie, dar mai întâi trebuie să informeze și să ceară consimțământul.

Viziunea despre sexualitate face parte din viziunea despre viață a unei persoane și nu se poate impune cu forța. Este de neînțeles dorința autorilor Apelului, în condițiile în care, de curând, Curtea Constituțională a cerut ca, pentru studierea religiei, părinții/tutorele legal instituit/elevul după 14 ani trebuie să facă cerere specială, deoarece este vorba despre o materie care se referă și la dimensiunea conștiinței persoanei și de aceea nu poate fi impusă obligatoriu! Dat fiind caracterul cu totul special al unei astfel de materii și având în vedere existența de manuale alternative, considerăm obligatoriu ca studierea unei eventuale discipline școlare care să cuprindă ore de educaţie sexuală să se facă de către copil numai cu acordul părinților. Obligativitatea solicitată de către autorii Apelului nu este decât o violare a conștiinţei elevilor și părinţilor, amintind de siluirea conștiinței în comunism.

Suntem conștienți că lipsa informării copiilor de către părinți a dus, în unele cazuri, la traume care ar putea fi evitate. Însă ignorarea caracterului cu totul aparte al sexualității în viața umană și a dificultății abordării ei în funcție de profilul psihologic al copilului și de vârsta lui poate crea traume de a o anvergură și mai mare.

Legătura părinți-copii este mediul natural al acestor discuții și părinții trebuie încurajați să discute cu copiii și aceste probleme intime. Statul este dator să contribuie la educația continuă, iar existența unor cursuri de parenting finanțate de stat și accesibile părinților pot folositoare și în această direcție.

În același timp, reînnoim cererea pe care diferite organizații semnatare au făcut-o și cu alte ocazii: introducerea unei discipline opționale intitulate „Educație pentru familie și societate”, care să armonizeze prezentarea sexualității persoanei cu prezentarea ansamblului relațiilor familiale și sociale.

Programa pentru această disciplină trebuie să fie realizată în urma unei etape de documentare temeinică, făcută de persoane de specialitate, nu în urma presiunii și conform dorințelor organizațiilor promotoare ale ideologiei gender. Discipline precum Personal, Social and Health education din Marea Britanie ori Pregătirea pentru viața de familie din Polonia pot fi folosite ca inspirație și comparație pe plan european.

În privința sexualizării spațiului public, Vă adresăm două întrebări: Ați văzut flash-mob-uri desfășurate de aceste ONG-uri în care să protesteze față de invazia pornografiei în spațiul public prin intermediul reclamelor? Mai există o altă Capitală europeană în afară de București unde reclamele la pariuri sportive să fie de un erotism similar?

Domnilor Miniștri,

Nu este o opţiune acționarea sub imperiul flash-mob-urilor, raiduri de tip comunist, dar mai rafinate, pentru impunerea colectivizării conștiinţelor. Flash-mob-urile și indecența agresivă nu țin loc de studii temeinice, după cum niciodată promisiunile ideologice nu au putut suplini rezultatele practice. Comunismul a propus raiul social și a încercat să-l realizeze prin egalitarismul proprietății; ideologia gender de factură comunistă promite raiul social și crede că îl va realiza prin egalitarismul sexual, în care totul este legitim câtă vreme este consimțit.

În fața cererii imperative a semnatarilor Apelului de a introduce „acum” și în mod obligatoriu educația sexuală în forma dorită de ei, Vă solicităm să tratați cu discernământul necesar problema atât de delicată a educației copiilor cu privire la sexualitate. Dacă veți fi acuzați că nu dați curs „acum” Apelului și vi se vor aplica etichete de „fundamentalism”, „antimodern”, „învechit” etc., Vă reamintim că regimul comunist a pretins că reprezintă și aduce democrația în România inclusiv în cea mai cruntă perioadă a totalitarismului, în anii ʼ50.

În încheiere, vă amintim o constatare a lui Aldous Huxley din prefața cărții Minunata lume nouă: „Pe măsură ce libertatea politico-economică se restrânge, cea sexuală tinde să crească prin compensaţie”.

NOTE:

[1] http://www.hotnews.ro/stiri-magazin-19555613-danemarca-putea-introduce-studiul-filmelor-porno-scolile-publice.htm

[2] http://www.culturavietii.ro/2014/11/28/mare-britanie-un-elev-de-13-ani-si-violat-colega-dupa-ora-de-educatie-sexuala/

Fragment din Minunata lume nouă, de Aldous Huxley (1932)

„Pe o peluză cuprinsă de tufe de arbuști mediteraneeni, doi copii – un băieţel de vreo șapte ani și o fetiţă cam cu vreun an mai mare – jucau, cu toată gravitatea și atenţia concentrată a savanţilor adânciţi într-un studiu consacrat unei mari descoperiri, un joc sexual rudimentar.

Dintr-un grup de arbuști din apropiere ieși o educatoare conducând de mână un băiețel care urla în timp ce era tras înainte. Pe urmele lor venea trap-trap o fetiță cu mutra îngrijorată.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Directorul.

Educatoarea dădu din umeri:

– Nu cine știe ce. Numai că băiețelul ăsta se lasă cam greu implicat în jocurile erotice obișnuite. Am mai observat de două ori chestia asta la el. Și azi din nou. Adineauri a început să urle…

– Zău că n-am vrut să îl supăr sau să îi fac rău! zise fetița îngrijorată. Zău că n-am vrut.

– Bineînțeles că n-ai vrut, drăguțo, o consolă educatoarea. Așa că – reluă ea întorcându-se din nou către Director – îl duc la Psihologul Adjunct. Ca să verific dacă nu cumva are ceva anormal.

– Foarte bine faci! spuse Directorul. Du-l înăuntru. Tu stai aici, fetițo, adăugă el în timp ce educatoarea se îndepărta cu băiețelul care încă mai țipa cât îl ținea gura. Cum te numești, fetițo?

– Polly Troțki.

– Foarte frumos nume, o lăudă Directorul. Ei, acum du-te fuguța și vezi dacă nu-ți găsești vreun alt băiețel cu care să te joci.

Fetița dispăru în tufișuri și nu o mai văzură.

– Ce micuță fermecătoare! zise directorul privind lung în urma ei.

Apoi se întoarse către studenți: Ceea ce vreau să vă spun acum s-ar putea să vi se pară de necrezut. Dar, pe de altă parte, dacă nu ai o pregătire specială în domeniul istoriei, majoritatea realităților din trecut par într-adevăr incredibile.

Și le dezvălui adevărul uluitor: Foarte multă vreme înaintea Erei Domnului nostru Ford jocurile erotice între copii fuseseră considerate ceva anormal (studenții scoaseră urlete de râs când auziră), și nu numai anormal, ci de-a dreptul imoral (vai, nu se poate!) și fuseseră ca atare riguros reprimate.”

Semnează:

Asociația Studenți pentru viață

Asociația ProValori Media

Asociația Darul Vieții

Asociația Pro-Vita Sibiu

Asociația Provita Târgoviște

Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”

Asociația „Tineretul Ortodox Român” – Filiala Bucecea

Asociația Provita Media

Asociația Down Art Therapy

Asociația Provita Gorj

ASCOR Tg. Jiu

Asociația PRO VITA – filiala București

Asociația Persoanelor cu Deficiențe de Auz „Darul Sunetului”

Asociația Basarabii

Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior

Asociația Copii pentru Cristos

Asociația Prologos

Asociația Synaxis 2010

Asociația Enable

Fundația People to People Oradea

Asociația Feminism proFamilie

Asociația Bunul Samaritean

Asociația Lemaan Ahai – de dragul fraţilor mei

Alianţa Familiilor din România

Fundația Naţională pentru Românii de Pretutindeni

Asociația Generală a Românilor Uniți

Asociația „Doamna Stanca”

Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public

Asociația pentru Revigorarea Tradiției

Asociația Familia Tradițională

Asociația Părinților pentru Educație Sănătoasă

Asociația pentru Apărarea Familiei

Asociația Dascălilor din România

Fundația Institutului pentru Cercetări Psihosociale și Bioetice

Asociația Familiilor Numeroase

Asociația „Sfinții Ioachim și Ana”

Asociaţia Creștină de Misiune și Caritate „Bunul Samaritean”

Fundația Creștină „Arsenie Boca”

Asociaţia Home Schooling România

Unity in Values Interconfessional Association

Asociația ROST

Fundația Romanian Children’s Appeal

Asociația Centrul de Tineret Moniom

Floarea de foc

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe ProVita din România

Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni – Suceava

Fundaţia Culturală IPAMIA

Fundaţia Pentru Oameni

Asociaţia Pro Vita Bucovina

Asociaţia BUCOVINA PROFUNDĂ

Asociaţia Psaltichia

Asociaţia Sfântul Ioan cel Nou – Suceava

Asociaţia Creştin Ortodoxă Mama Olga

Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

Asociaţia Kozacioc

Asociaţia Kolomeika

Uniunea Femeilor din Bihor

Asociaţia „Familia Ortodoxă”

Fundaţia Creştină Elim

Asociaţia „Familia şi viaţa”

Asociaţia Genesis Life

ASCOR Braşov

Pro-Vita Craiova

Asociaţia Civic Media

Asociaţia Predania

Liga de Utilitate Publică

Organizaţia Creştină Agape

Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie

Asociaţia Christiana

Liga pentru Identitate Naţională

Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”

Asociaţia Pro Vita „Sfântul Stelian”

Asociaţia IKON

Asociaţia Brâncoveanu – Arad

Asociaţia „Înţelege Autismul”

Asociaţia „Ieromonah Arsenie Boca”

Asociaţia Română „Focul Viu”

Asociaţia Culturală Sarmisegetuza

Asociaţia „Inima Ardealului”

Youth Association for Personal Development and Innovative Programs

Pro Vita Iaşi

Asociația Profesorilor de Religie „Sfânta Parascheva”

Asociația PRORELIS

Alianța pentru Demnitate Națională

Asociația de Părinți o Colegiului Tehnic din Rădăuți

Asociația PRO Burdujeni

Share

Editorial: Despre Sarah Palin, frică, avort, adevăr și cum să salvezi 96% dintre copiii cu Sindrom Down / Revista „Pentru viaţă” nr. 4 – Primăvara 2015

10978489_928558933834930_5379753741721834091_n

Foto: Dinu Savopol Photography

de Alexandra Nadane, Preşedinte Studenţi pentru Viaţă

THE woman

În 1964 se naşte într-o familie cu patru copii. În liceu este conducător de joc în echipa de baschet feminin, cu care câștigă, la 18 ani, în 1982, Campionatul Statului Alaska. În acelaşi an se înscrie în Partidul Republican. În 1984, la 20 de ani, ocupă locul trei la concursul de frumuseţe Miss Alaska. În 1996, la 32 de ani, devine primar al orașului Wasilla. În 2004 i se propune să candideze pentru Senatul SUA, dar refuză, la cererea fiului său cel mai mare, îngrijorat că mama lui nu se va mai putea ocupa de copii. În 2006, la 42 de ani, devine cel mai tânăr guvernator al statului Alaska şi prima femeie aleasă în această funcţie. În 2008, este candidată la funcția de vicepreședinte al SUA. În 2014 lansează canalul de știri online Sarah Palin Channel.

Sarah Palin este o femeie celebră în SUA. În ea sunt prezente caracteristici care pentru unii sunt ireconciliabile. Frumoasă, deșteptă, bogată, celebră, cu cinci copii, pro-castitate până la căsătorie, fidelă soțului, pro-viață 100% și anti-avort 100%, om politic, sportivă, religioasă, om de media… O fi THE woman, femeia perfectă, care are parte în viață numai de bine, fără probleme, necazuri, lipsuri, frustrări? Al cincilea copil are Sindrom Down În 2008, la 44 de ani, în perioada campaniei electorale pentru vicepreședinte SUA, aflată în afara graniţei statului Alaska, la o conferință despre petrol și gaze  naturale, a aflat că al cincilea copil, cu care era însărcinată, avea Sindrom Down. Reacția? „Pentru doar o clipă, mi-a trecut prin minte că nimeni nu mă cunoştea acolo unde eram. Nimeni nu ar fi ştiut. M-am gândit cât de uşor ar fi fost. Era uşor poate să mă gândesc să schimb această situaţie… Nimeni nu ar fi ştiut.” Deci nu e femeia perfecta, se clatină și ea! Acum să vedem, ce face în episodul „probleme în paradis”? E ușor să le spui altora să nu avorteze copilul cu Sindrom Down, dar când e vorba de tine? A simţit că lumea s-a oprit în loc. „M-am gândit: «Doamne, sper că ştii mai mult decât mine despre asta, fiindcă eu nu ştiu cum o să mă descurc!»”, a povestit ea. „O femeie ar putea alege soluţia uşoară (avortul), pentru a elimina problema, în loc să înţeleagă că fiecare copil vine cu un scop. Fiecare are destinul său. Şi în lumea noastră acesta poate fi unul bun. Mi-am păstrat convingerea aceasta”.

Adevărul despre viaţa alături de un copil cu Sindrom Down

Într-un articol publicat în 2012 în revista Newsweek, Sarah Palin a spus: „Rugăciunile mi-au fost ascultate şi mi s-a dat o bucurie mai mare decât aş fi putut vreodată să înţeleg, în felul meu superficial. Da, ne confruntăm cu temeri şi dificultăţi în plus, dar copiii noştri sunt o binecuvântare, iar restul lumii pierde neştiind aceasta”. Unele zile cu Trig, cel de al cincilea copil, sunt mai dificile şi îşi face mereu griji cu privire la viitorul lui, „însă nu aş da aceste dificultăţi niciodată în schimbul confortului sau absenţei lor. Dumnezeu a ştiut ce face când ne-a binecuvântat prin Trig.” ‎Ce trăiește ea nu este o excepție. Scenariile pe care și le fac oamenii când aud de copii cu nevoi speciale sunt de multe ori foarte departe de realitate. Studii realizate de Spitalul de Copii din Boston în 2011 pe un eşantion de 2.044 de părinţi şi familiile acestora arată că:

  • 79% din părinţi au o perspectivă mult mai pozitivă asupra vieţii datorită copiilor lor cu Sindrom Down
  • 94% dintre fraţii copiilor cu Sindrom Down îi iubesc şi se mândresc cu ei
  • 99% dintre persoanele cu Sindrom Down se simt fericite
  • 97% dintre persoanele cu Sindrom Down sunt mulţumite de cine sunt
  • 96% dintre persoanele cu Sindrom Down sunt mulțumite de cum arată.

Cum să salvezi 96% dintre copiii cu Sindrom Down

Și totuși, care e secretul? Cum cade Sarah Palin în picioare și în vreme de pace, și în vreme de furtună? Întrebată dacă a decis să nu facă avort doar pentru a rămâne fidelă convingerilor sale pro-viaţă, a răspuns că decizia nu a fost motivată „politic”: „Am rămas doar fidelă promisiunii că totul se aranjează când alegi viaţa. Pot spune cu certitudine că aceasta a dat roade în viaţa mea”. Secretul ei este simplu: a ales drumul adevărului și are certitudinea că, drumul fiind cel corect, la fiecare problemă vor exista soluții. Așa că merge hotărâtă înainte. Ce nu a știut să rezolve ea, a avut încredere ca se va rezolva cumva. Şi aşa s-a întâmplat. De exemplu, nu a ştiut cum să le spună celorlalţi copii despre diagnosticul frăţiorului. „Nu am aflat că are Sindrom Down decât în ziua în care s-a născut”, a spus Willow, fetiţa lui Sarah, pe atunci în vârstă de 14 ani. „Aşa că ne-am cam şocat. Dar nu ne-a păsat prea mult. Tot fratele nostru rămâne”. Şi-a lipit pe mașină un autocolant pe care scrie: „Puştiul meu are mai mulți cromozomi decât al tău” (persoanele cu Sindrom Down au 47 de cromozomi în loc de 46). Când ‎Richard Dawkins a declarat, în 2014, că este imoral să nu avortezi dacă afli că o să ai un copil cu Sindrom Down, Sarah Palin i-a răspuns postând 11 fotografii cu Trig pe pagina sa de Facebook, împreună cu următorul mesaj:

D-le Dawkins, V-aş invita să-mi cunoaşteţi fiul dacă mi-aţi promite să veniţi cu mintea, ochii şi inima deschise pentru un fel unic de absolută frumuseţe. Dar, pe lângă rugămintea către dumneavoastră de a fi tolerant, va trebui să-l avertizez şi pe Trig să fie tolerant, deoarece s-ar putea să vă privească în mod superficial ca pe un tip stânjenitor. Mă voi asigura, totuşi, că se va purta politicos! Cu dragoste, Sarah Palin & familia

Să le spunem tuturor răspicat: Fiecare viață este un dar! Alegeți viața și toate problemele își vor afla răspunsul.

Share

Citește Comunicatul Marșului pentru viață 2018

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog