Tag Archives: Revista Pentru viață Nr. 3

Sprijină distribuirea gratuită a revistei Pentru viață, nr. 3 – Bărbatul și femeia…!

copertă

Se spune că femeile sunt de pe o planetă, iar bărbaţii de pe alta, dar e evident că amândoi se nasc aici, se întâlnesc aici, se plac, se căsătoresc aici. Iar uneori se despart, și atunci spun că nu se potrivesc. 

De ce se sfarmă dragostea?

Bărbatul și femeia sunt construiţi diferit. Sunt făcuţi să lucreze împreună, ca mintea cu inima. Dragostea îi unește, iar rodul dragostei lor sunt copiii. Cu aceste gânduri în minte, am pornit la editarea numărului 3 al revistei “Pentru viaţă”, care are ca temă „Bărbatul şi femeia, egali şi complementari”.

Dumneavoastră sunteți cei care veți aprecia cât de folositoare sunt materialele din revistă. Noi doar vă spunem că sunt oneste, că sunt dedicate exclusiv binelui bărbatului și femeii care doresc să aibă o familie frumoasă.

Nimeni nu te pregăteşte să iei viaţa în piept. Şi, uneori, ai nevoie de un prieten bun care să-ţi amintească firescul. O vorbă simplă poate face mai mult decât o bibliotecă întreagă. Ai nevoie de un prieten care să te încurajeze când şovăi.

Așa au și alții nevoie. De aceea, vrem ca revista să ajungă la cât mai mulți doritori de familii frumoase, în special la tineri. Cel mai simplu ar fi să le-o dăruim.

Rugămintea noastra este să sprijiniți, pe cât puteţi, distribuirea ei gratuită, plătind un număr de exemplare care vor fi oferite în mod gratuit.

Orice sumă contează!

Donaţia ta ne va ajuta să le oferim revista celor care au nevoie de răspunsuri la întrebări despre viaţă:

• tineri care vor să-şi întemeieze o familie • soţi a căror căsnicie se află în impas • părinţi care vor să comunice mai bine cu copiii • şi, în general, celor interesaţi de o relaţie firească şi sănătoasă cu cei mai apropiaţi ai lor

Donează acum o sumă cât de mică în contul nostru:

Asociația Studenți pentru viață

RO79VBBU2511UN1736792701 – RON

RO17VBBU2511UN1736791101 – EURO

Volksbank România – Sucursala Unirii

Detalii plată: „Distribuirea revistei”

 
Cu prețuire, pentru viață,
Alexandra Nadane Președinte Studenți pentru viață
Share

Revista Pentru viață, nr. 3, ediția Toamnă 2014, Bărbatul și femeia, egali și complementari

RevistaPentruViataNr3

Numărul 3 al revistei „Pentru viață” a asociației Studenți pentru viață are tema „Bărbatul și femeia, egali și complementari”.

Binele unui bărbat se află alături de o femeie și binele unei femei se află alături de un bărbat, în familie. Familia este cadrul în care egalitatea și complementaritatea se manifestă prin excelență. Așadar, ceea ce pare un inamic conform unor ideologii, cineva de care trebuie să te ferești să te domine și pe care trebuie să te strădui să îl domini, este chiar ajutorul cel mai important.

Nu numai important, ci de neînlocuit. O femeie aduce în viața unui bărbat ceea ce el nu are, iar un bărbat aduce în viața unei femei ceea ce ea nu are. Bărbatul și femeia sunt complementari fizic și psihic. Cel mai clar se vede această realitate în faptul că, pentru a apărea o nouă viață umană, este nevoie de un bărbat și de o femeie: în absența unui spermatozoid și a unui ovul, nu există concepție.

Primul număr al revistei „Pentru viață”, dedicat solidarității cu femeia aflată în criza de sarcină și intitulat „Iubește-i pe amândoi”, se poate citi AICI.

Al doilea număr, dedicat sprijinirii adopției, celor adoptați, părinților adoptivi, familiilor celor care vor să adopte și copiilor instituționalizați care vor să fie adoptați și intitulat „Adopția, o alegere nobilă”, se poate citi AICI.

Pentru viaţă – Toamnă 2014 – Citește sau descarcă revista de pe Scribd

Cuprins 1 

Editorial – Bărbatul și femeia, egali și complementari

Bărbatul trebuie să fie foarte bărbat și femeia, foarte femeie 4

Convertirea mea, o ex-lesbiană feministă  5

Următoarea redefinire a căsătoriei? 

„Fundamentele vieții de familie sunt intangibile” 

9 11 sfaturi pentru bărbații căsătoriți 

Coperta 2

Centre de consiliere pentru criza de sarcină

Coperta 3

Versuri pentru viață

Coperta 4

Voci pentru viață

Revista Pentru viață nr. 3 – „Bărbatul și femeia, egali și complementari” este disponibilă și în format tipărit la prețul de 1 leu/exemplar. Comanda se trimite pe mail la adresa: studentipentruviata@gmail.com.

Dacă doriți să sprijiniți distribuirea gratuită a revistei, vă rugăm să faceți o donație în contul Asociației Studenți pentru viață, menționând scopul donației:

Asociației Studenți pentru viață

RO49VBBU2511UN2312602701

Volksbank România – Sucursala Unirii.

Share

11 sfaturi pentru bărbații căsătoriți / Revista Pentru viață nr. 3

imi

1. La baza familiei trebuie să fie o comuniune în Hristos prin Taina Căsătoriei.

2.Soții trebuie să fie conștienți că sunt afectați amândoi de greșelile pe care le fac.

3. Niciodată nu trebuie ca soțul să-i facă observație soției în prezența altora, pentru că de multe ori, din egoism, soții își mustră soțiile mai ales în prezența propriilor rude.

4.Sau, dacă soția îi dă telefon soțului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puțin mai târziu.”

5. Soția, de multe ori, are față de soț un comportament copilăros. De multe ori face mofturi și nazuri de copil mic. Tu, ca soț, trebuie să te cobori „la mintea ei”, să nu-i disprețuiești cererile, să încerci să i le satisfaci și, astfel, să aduci echilibrul în familie.

6.Dacă femeia nu simte tandrețea soțului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinților, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afecțiunii soțului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii!

7.Soției nu trebuie să-i ascundeți nimic, pentru că va veni vremea când veți fi descoperiți. Să-i spuneți totul și să vă consultați cu ea în toate. Nu e bine ca soția să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la prieteni.

8.Singurul lucru care o poate cuceri pe femeie și poate ține familia unită este tandrețea. Soțul ideal nu o strigă pe soție pe nume. După căsătorie, adevăratul nume la soției trebuie să fie doar „iubito”!

9.Dacă îți greșește cu ceva soția, nu-i răspunde pe loc, atunci când ești dominat de mânie, ci seara, în dormitor, când veți fi singuri, să-i spui cu blândețe: „Știi, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru.”

10.Dacă soțul pleacă undeva și „uită” să-i spună soției, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soțul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu își revine. Este nevoie, deci, de multă atenție.

11.Pe cât puteți, trebuie să vă rugați împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun unește familia. Dacă nu vă identificați în lucrurile duhovnicești, în credință, atunci căsătoria voastră e de pe acum destrămată! Temelia căsătoriei este împreuna-pășire pe drumul credinței. Altfel, toate sunt în zadar.

de Părintele Efrem Vatopedinul

Foto: Daniel Gritu Photography

Share

„Fundamentele vieții de familie sunt intangibile” / Revista Pentru viață nr. 3

cochet

Laurent Cochet, expat francez, ne vorbește despre viața de cuplu, creșterea copiilor și noile ideologii care afectează familia naturală.

Ce semnificație are pentru dumneavoastră ideea de familie și cum ați compara situația din Franța cu cea din România?

Pentru mine, familia este piatra de temelie pe care se construiește societatea. În funcție de starea familiilor, se poate evalua sănătatea întregii societăți. Familia este locul unde înveți prima dată cum să te situezi în lume și să te comporți cu ceilalți. Aici experimentezi satisfacția de a te face auzit și luat în seamă, dar înveți și să suporți nemulțumirea sau chiar frustrările de a nu fi întotdeauna tratat după cum tu însuți crezi că ți se cuvine, sau de a nu primi întotdeauna ceea ce îți dorești. Pentru că, de exemplu, trebuie să împarți lucruri cu alții: de la jucării până la atenția părinților, care s-ar putea să nu-ți fie mereu alături la nevoie. Uneori poți chiar să te consideri victima unei neînțelegeri sau — mai rău — a unei nedreptăți, fiindcă părinții au luat o decizie nepotrivită din punctul tău de vedere, sau pentru că ultima dată cu fratele tău sau cu sora ta au fost mai puțin severi decât cu tine. În sânul familiei devii uneori furios, pentru că nu înțelegi o decizie sau nu-ți poți exprima părerea, deoarece nu ți se cere, iar tu nu poți accepta asta!

De fapt, pentru mine familia este locul de unde ar trebui să pornim în viață ca oameni liberi, adică persoane capabile să aleagă o cale bună de urmat. Vei face asta cu ajutorul instruirii primite la școală, care vine să completeze ceea ce ai primit din familie. În acest scop, trebuie să accepți faptul că unele lucruri îți sunt impuse de părinți pentru că, atunci când ești tânăr, nu știi ceea ce e bun pentru tine. Și mai trebuie și să accepți imperfecțiunile părinților: aceștia pot și ei greși, chiar dacă își dau silința. Cu toate acestea, treptat, balanța dintre lucrurile care îți sunt impuse și cele pe care le decizi tu însuți începe să încline spre decizia ta pentru simplul motiv că tu devii pregătit pentru aceasta. Asta este familia.

Dacă e să luăm în considerare diferențele dintre situația familiei în România și, respectiv, în Franța, aș spune că impresia mea este că în România starea familiei s-a păstrat mai puțin alterată decât în Franța, în sensul că familiile „tradiționale” din România sunt mai viguroase decât cele din Franța. De exemplu, mi se pare că românii au păstrat mai bine tradiția de a petrece timpul împreună cu ocazia sărbătorilor religioase. Aceasta este evident de Paști, care este mai important chiar decât Crăciunul în România. Ceea ce nu mai este cazul în Franța, unde oamenii mai petrec ceva timp împreună de Crăciun, care rămâne un eveniment important, dar nu la fel de mult și de Paști. În realitate, semnificația Crăciunului în Franța nu mai e demult una religioasă, acesta devenind un adevărat simbol al societății contemporane: consum nelimitat, alimentat de publicitate masivă. Chiar și o societate care l-a ostracizat pe Dumnezeu are nevoie de simboluri, iar uneori e chiar mai simplu să le păstrezi pe cele deja existente!

Acestea fiind spuse, cu tot respectul meu pentru poporul român, pe care chiar îl apreciez, nu pot spune și că am încredere că societatea românească își va putea păstra în continuare nealterat acest specific. Chiar dacă pare mai puțin secularizată decât cea franceză, cred că societatea „patriarhală” și deschiderea masivă către societatea de consum (dovedită de numărul incredibil de mare de mall-uri, de faptul că sunt deschise și duminica, precum și de impactul vizual al publicității care împânzește orașele — în special Bucureștiul) nu vor putea coexista fără să ajungă cândva în conflict.

Din nefericire, cred că viitorul apropiat tinde mai degrabă spre dislocarea structurilor tradiționale, precum familiile, care s-au păstrat destul de bine până acum. Iar accelerarea migrației spre țările occidentale secularizate nu este deloc în măsură să combată această tendință. Dimpotrivă. Cred că familiile se vor confrunta cu multe dificultăți din cauza migrației, care va aduce cu sine idei și comportamente noi într-un mediu care nu este pregătit pentru astfel de provocări, iar familiile se vor destrăma.

Ce înseamnă copiii pentru familia dumneavoastră?

Copiii reprezintă o sursă uriașă de fericire în aceste „vremuri grele”. Mai ales în ziua de azi, când oamenii sunt atât de preocupați doar de ei înșiși, copiii reprezintă și ocazia unică de a nu ne mai concentra exclusiv pe propria persoană. Ei îți cer multă energie, dar îți și dau înapoi mult. Înveți multe despre tine însuți în prezența lor.

Pentru mine, copiii sunt consecința naturală a oricărei noi familii. Venirea lor pe lume este un lucru de la sine înțeles. Când te căsătorești, rezultatul firesc al acestei uniri sunt copiii. În afara situațiilor speciale și dureroase în care e vorba de infertilitate, care apar tot mai des în ultimul timp, dar care rămân excepții de la regulă, nu-mi pot imagina o familie fără copii, pentru simplul motiv că aceștia întruchipează puterea vieții care va continua și după ce noi nu vom mai fi.

După părerea mea, principala problemă în Europa de azi este că nu ne mai vedem într-o continuitate care are un început și se îndreaptă către un țel. O discuție despre originea și motivele acestei situații ar putea dura ore întregi, dar rezultatul rămâne același: suntem blocați într-un prezent în care nu mai știm de unde venim și încotro ne îndreptăm. Prinși la mijloc, ne e teamă să înaintăm. Așa că am vrea să rămânem tineri pentru a ne păstra toate opțiunile deschise, ceea ce este zadarnic din moment ce nu avem scopuri. Amânând momentul în care încep să se considere adulți, prin urmare amânând momentul angajamentelor serioase, oamenii amână în general și nașterea de copii, vrând să controleze totul: să decidă când să aibă copii, iar curând și mai mult decât atât. Astfel, per ansamblu, pierdem legătura cu propria fire, în sensul că nașterea de copii a devenit ceva planificat: mai întâi eviți să o faci ani la rând fiindcă ți se pare că e un obstacol care îți închide o serie de posibilități, apoi în cele din urmă decizi să ai copii, fiindcă natura (încă) își spune cuvântul și încă mai există (oare pentru cât timp de acum încolo?) „presiunea socială” în acest sens. Pe scurt: nu mai vrem mulți copii, îi vrem cât mai târziu și, desigur, perfecți — ceea ce e parțial posibil azi și știința promite să devină perfect fezabil în curând.

Pentru mine, aceasta reprezintă un exces care vine în contradicție cu felul în care înțeleg eu conceperea de copii: e o irupere a vieții, o consecință firească a iubirii care depășește confortul nostru și planurile pe care încercăm să ni le facem. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să raționalizăm și să luăm în considerare anumiți factori temporali atunci când contemplăm posibilitatea de a avea copii. Dar cred că este important să nu ne lăsăm dominați de planurile pe care le facem și să avem o atitudine deschisă față de viață.

Ce simțiți că aduce soția, prin faptul că este de celălalt sex, în viața dumneavoastră?

O diferență autentică și o complementaritate care cu greu pot fi definite. E ceva ce experimentezi în viața de zi cu zi, nu un subiect care poate fi ușor conceptualizat.

Cele mai bune exemple de diferențe se văd, cred eu, în relația pe care fiecare dintre noi o are cu copiii.

Din experiența mea de până acum, care reprezintă viața alături de copii mici cu vârste cuprinse între 1 și aproape 5 ani, diferența de abordare stă în felul în care noi doi judecăm comportamentul copiilor de sex opus față de al nostru.

Aș putea spune că soția detectează într-o mai mare măsură „manipulările” la care sunt supus de către fetița mea, iar eu detectez mai bine slăbiciunile pe care ea le manifestă față de băiatul nostru. E incredibil cât de repede se instalează seducția și manipularea (chiar dacă în mod inconștient) în relația cu propriii noștri copii. E o adevărată provocare să găsești echilibrul optim în comportamentul față de ei și, din experiența mea, echilibrul acesta e mai ușor de găsit în relația tată-fiu decât în relația dintre tată și fiică. Soția, fiind femeie, detectează mai bine contextul anumitor situații și mă ajută să adopt atitudinea potrivită.

În plus, chiar cred, pentru că mi-am dat seama de asta pe propria piele, că complementaritatea sexelor este cheia educației, cel puțin în primele etape de viață ale copilului (ca să nu generalizez și să rămân la cele pe care le cunosc). Este, într-adevăr, evident că tatăl nu are același rol ca mama. Mama este cea care hrănește și îngrijește fizic copiii, astfel încât tot ce face ea la început are legătură cu contactul fizic, carnal, cu copiii. Tatăl este cel care are autoritatea să impună separarea ei de copii. Dormind în pat cu soția sa, copiii care vor să fie mereu cu ea sunt nevoiți să își dea seama că acest lucru nu este posibil. Cred că toți cunoaștem câte o familie în care au început să ia cu ei în pat copilul mic care plângea, fiindcă li se părea mai practic… Dar în final tatăl a ajuns să doarmă pe canapea!

Cred că cele mai multe probleme pe care unii părinți le au cu copiii lor sunt legate de faptul că am pierdut cu toții sensul cuvintelor precum „loc” sau „rol”. Poate părea conservator, de aceea vreau să precizez că nu promovez imobilismul social. Dar unele realități nu se schimbă și cred că printre acestea se numără și fundamentele vieții de familie, care sunt intangibile.

fdf

La marșurile organizate de „La Manif Pour Tous” pentru protejarea familiei naturale în Franța, în anul 2014, au participat între câteva zeci de mii și 500.000 de persoane

În discursul public se instaurează o dihotomie: dacă ești pentru valorile naturale, înseamnă că ești retrograd, bigot, iar, mai nou, dacă ești deschis oricăror schimbări, înseamnă că ești civilizat, democrat. Practic, se creează două clase care sunt prezentate în conflict și cea care este la putere acum va fi curând invitată să o distrugă pe cealaltă, le fel cum au divizat comuniștii societatea. Cum vedeți această împărțire?

Nu cunosc toate subtilitățile contextului românesc și mă miră să aud această formulare, pe care nu aș fi aplicat-o în mod spontan la realitățile românești. În schimb, este o descriere destul de exactă a situației din Franța, care a devenit tot mai vizibilă anul trecut, cu ocazia dezbaterilor cu privire la așa-zisa „căsătorie pentru toți”, pentru care guvernul socialist a reușit să obțină aprobarea Parlamentului.

Acest tip de discurs public este exasperant, deoarece tinde, așa cum subliniați, să-i discrediteze pe toți cei care gândesc altfel, cam la fel ca pe vremea comunismului la care faceți aluzie. Iar ingredientele luptei sunt și ele tot cam aceleași: negarea realității în favoarea unei ideologii fără niciun fundament empiric, dar prezentată în mod obligatoriu mai bună decât realitatea, care pare destul de dezamăgitoare. Se pare că realitatea e pentru țăranii care nu știu să conceptualizeze și au creierele atrofiate. Și că sufletele frumoase sunt generoase și se depărtează de realitatea plicticoasă prin conceptualizare.

Și atunci țărănoii reacționari sunt combătuți la derută: sunt mistificate cuvintele și ești împiedicat să spui lucrurilor pe nume, votându-se legi care permit vânarea oamenilor pentru opinia lor. Desigur, totul se face în mod foarte subtil, nu se recunoaște niciodată că prin aceasta se atentează la libertatea de exprimare. Cum scopul este „combaterea fasciștilor”, una-două mistificări nu strică: nu le poți acorda libertate dușmanilor libertății, spuneau adepții revoluționarului francez Robespierre în perioada Terorii. Și astfel, opozanții sunt discreditați în cea mai pură tradiție marxistă, acuzându-i de fascism din clipa în care emit un punct de vedere care nu corespunde ideologiei promovate. Cu proxima ocazie li se înscenează și un proces de obscurantism, pentru că profesează idei „respingătoare”: nu încercați în Franța să vă puneți întrebări cu privire la fundamentarea legii de liberalizare a avortului (o menționez pe aceasta pentru că, dintre toate subiectele, cred că despre ea se poate discuta cel mai puțin, de parcă ți-ai propune repunerea pe tapet a pedepsei cu moartea – ca și cum ar avea vreo legătură!). Veți fi imediat inclus în aceeași categorie ideologică cu persoane prea puțin recomandabile, care amintesc de momentele cele mai sumbre ale istoriei noastre! Dacă veți încerca să explicați că unele acte pot fi condamnate fără a trimite oamenii la eșafod pentru ele, veți fi și mai neînțeles, căci sistemul nu face nicio diferență: dacă se simte amenințat, este capabil să ostracizeze fără speranță de redresare pe oricine aduce în discuție chestiunea. Este un fel de pedeapsă cu moartea simbolică, socială, mai blândă în aparență decât moartea fizică, dar mult mai redutabil eficace decât aceasta.

Singura problemă a acestei desfășurări de forțe este că începe să-i obosească pe oamenii de bună-credință și de bun simț care, slavă Domnului, încă mai sunt destul de numeroși.

Cred că vom asista la o revenire a valorilor tradiționale, pentru că sistemul și oamenii care promovează această diviziune în sânul societății, pentru a-și impune propriul model, sunt la capătul puterilor în Occident. De fapt ei nu au niciun model, iar eșecurile sistemului pe care îl reprezintă sunt evidente: oamenii constată azi ravagiile produse de un mod de viață prezentat drept panaceu ani în șir, dar care se fundamentează pe o concepție lipsită de libertate, care se rezumă la a face ceea ce ni se spune și care ne face de fapt sclavii propriilor capricii și dorințe.

Prin urmare, cred că vom trece printr-o fază de reconstrucție a instituțiilor prost gestionate în ultimele patru decenii, iar prima dintre acestea este familia. Dar să nu ne facem iluzii: aceasta nu va avea loc peste noapte și fără accidente, căci nivelul de infiltrare al promotorilor „dezordinii” rămâne ridicat, iar abandonarea terenului cultural și mediatic de către „conservatori” nu se repară de azi pe mâine. Trebuie recucerite sferele de influență pentru a inversa mersul lucrurilor pentru totdeauna.

Cred că măsurile pozitive de protecție sunt întotdeauna binevenite, dar nu acestea vor proteja familiile. Singurul lucru care poate avea un impact real ar fi conștientizarea pericolelor actuale și implicarea tuturor oamenilor de bună-credință în combaterea evoluției actuale, pe care mulți o văd drept inevitabilă, iar alții chiar bună și dezirabilă (eu nu mă includ printre aceștia din urmă, sper că s-a înțeles).

Cea mai bună apărare a familiei naturale este menținerea în sânul societății de familii solide și exemplare, care dau mărturie în fața contemporanilor și pot să-i convingă. În acest scop, mi se pare că e nevoie să adoptăm și armele momentului: implicarea în politică și consolidarea societății civile, deoarece politica, așa cum o cunoșteam noi în democrația reprezentativă, pierde prea repede din vedere interesul general. Doar o societate civilă vie, puternică și matură poate să-și spună cuvântul, din punctul meu de vedere. Aceasta este ceea ce se petrece acum în Franța, chiar dacă nu la un nivel satisfăcător, și ceea ce în mod tragic cred că îi lipsește României la ora actuală.

de Laurent Cochet

Share

Următoarea redefinire a căsătoriei? / Revista Pentru viață nr. 3

lesbi

Primul triunghi de lesbiene „căsătorite” așteaptă primul „lor” copil…

Trei lesbiene „căsătorite” între ele în statul american Massachusetts au anunțat că așteaptă primul „lor” copil. Apărătorii căsătoriei naturale avertizează că aceasta confirmă panta alunecoasă pe care au pornit statele care au ales să redefinească noțiunea de căsătorie pentru a include și cuplurile de același sex. Dacă incluzi în noțiune caracteristici legate de auto-identificarea persoanelor, s-ar putea să te trezești legalizând nu numai căsătoria între persoane de același sex, dar și cea între persoane care pretind că și relațiile poligame trebuie luate în considerare.

Cele trei americane, Doll, de 30 de ani, Brynn, de 32 și Kitten, de 27, au organizat ceremonia de nuntă în care și-au jurat credință fiecare celorlalte două, cu toate că așa ceva nu este prevăzut în nicio lege a statului Massachusetts.

Din punct de vedere legal, căsătoria oficiată este valabilă între Brynn și Kitten. Doll le-a jurat doar credință celorlalte două. „Am avut avocați specializați care au făcut toate documentele pentru ca averea noastră să fie împărțită în mod egal”, a explicat Brynn.

Ele își caracterizează relația drept „throuple”, echivalentul englezesc al noțiunii de cuplu, cu excepția faptului că aceasta cuprinde trei persoane.
Fiecare mireasă a fost condusă la altarul în aer liber de către tatăl ei. A fost ideea lui Kitten, care a declarat că modul tradițional în care a fost crescută a făcut-o să vadă căsătoria drept „un simbol important de angajament”.

Brynn, web designer, va munci 40 de ore pe săptămână pentru a aduce bani în casă, Doll va găti, iar Kitten va face curățenie și va naște copii.

La data filmării interviului publicat de dailymail.co.uk, cea din urmă anunța că este deja însărcinată în cinci luni cu un copil conceput prin inseminare artificială cu sperma de la un donator anonim. Ea speră să nască trei copii, câte unul pentru fiecare din cele trei membre ale acestui „comitet romantic”, după cum l-a caracterizat Brynn.

Apărătorii căsătoriei între persoane de același sex au respins argumentul că, odată îndepărtată cerința complementarității sexuale din definirea acesteia, se va deschide ușa către alte tipuri de definire, distrugând și trăsătura monogamă a căsătoriei. Dr. Jennifer Roback Morse, fondatoarea Institutului Ruth din SUA, care se dedică sprijinirii familiei naturale și ajutării a ceea ce ei numesc „victimele revoluției sexuale”, a declarat pentru LifeSiteNews.com: „De mult timp am spus că, odată îndepărtată cerința complementarității sexelor în căsătorie, nu va mai exista niciun motiv pentru care aceasta să se limiteze și la numărul de doi membri ai relației conjugale”.

Ca și mișcarea pentru drepturile homosexualilor, această cascadorie mediatică face apologia drepturilor persoanelor cu preferințe sexuale poligame.

Brynn spune: „Poli-fidelitatea nu este ceva promiscuu, ce trebuie ascuns. Poate fi o opțiune perfect acceptabilă și funcțională de viață și de iubire”. Ea a mai fost căsătorită cu alte două femei și vrea ca acum societatea să recunoască același statut și pentru tipul de relație pe care și-a oficiat-o cu celelalte două femei: „Suntem pur și simplu niște oameni care încearcă să trăiască viața despre care simt că e cea mai bună pentru ei și merităm toate drepturile de care se bucură și ceilalți”, spune ea.

De altfel, în 2012, la Festivalul Scriitorilor de la Sidney, scriitoarea lesbiană Masha Gessen a recunoscut faptul că cei care pledează pentru dreptul la căsătorie al persoanelor gay au mințit și manipulat pentru a distruge felul în care e înțeleasă noțiunea de căsătorie: „Lupta pentru căsătoria gay înseamnă să mințim în legătură cu ce vom face când o vom obține – fiindcă mințim atunci când pretindem că instituția căsătoriei nu se va schimba. Aceasta se va schimba, așa cum și trebuie. Eu nici nu cred că ar trebui să existe”, a mărturisit ea.

În privința trio-ului de femei din Massachusetts, dr. Morse, de la Institutul Ruth, face o predicție: „În termen de cinci ani de la nașterea copilului, această relație va fi pe butuci. Toată lumea știe ce se întâmplă când pui un copil în brațele unei mame. Multe lucruri se schimbă în mod imprevizibil.”
Dr. Morse a mai explicat: „Am citit multe cazuri de cerere a custodiei pentru un copil de către o mamă lesbiană. Printre rânduri, am observat că mama nu poate accepta ideea ca copilul ei să o numească mamă și pe o altă femeie. Mama crede că trebuie să fie unică și are mai multe rețineri decât ar fi de așteptat când trebuie să împartă îngrijirea copilului cu o altă femeie.”

Din păcate, o altă previziune făcută de dr. Morse este că, la un eventual proces de custodie, legea le va da dreptate celor două femei care NU sunt mamele biologice ale copilului. (n. red.: În primul rând, pentru că, așa cum s-a precizat mai sus, deocamdată legea din Massachusetts nu recunoaște decât parteneriatul dintre Brynn și Doll. Kitten, cea „însărcinată” cu treburile gospodărești și literalmente cu copilul, va rămâne pe dinafară.) „În detrimentul copilului”, remarcă dr. Morse.

de Ben Johnson, LifeSiteNews.com

Share

Convertirea mea, o ex-lesbiană feministă / Revista Pentru viață nr. 3

ex-lesbi

Ca profesor universitar de engleză și de studii feministe, îmi păsa de moralitate, dreptate și compasiune. Pasionată de viziunile lui Freud, Hegel, Marx și Darwin, mă străduiam le fiu alături celor văduviți de putere. Puneam mare preț pe moralitate.

Mă foloseam de poziția mea pentru a promova principiile oricărei profesoare universitare de stânga și lesbiene. Eu și partenera mea de viață aveam multe interese vitale: campania împotriva SIDA, sănătatea și educarea copiilor, salvarea câinilor Golden Retriever, biserica Unitariană Universalistă, la care aderasem.

Am început să cercetez dreptul canonic și politicile de ură împotriva homosexualilor. În acest scop, trebuia să citesc singura carte care, conform gândirii mele, i-a abătut pe atâția oameni de la calea cea dreaptă: Biblia. Între timp, în 1997, mi-am lansat primul atac asupra „Nesfintei Treimi” formată din Iisus—politici conservatoare—patriarhat, sub forma unui articol în ziarul local.

Articolul a declanșat atât de multe reacții, încât țineam câte o cutie de fiecare parte a biroului: una pentru mesajele de la critici, alta pentru cele de la fani. Dar una din scrisori mi-a sfidat sistemul de organizare. Binevoitoare și curioasă, era semnată de Ken Smith, pastorul Bisericii Prezbiteriene Reformate din Syracuse. Mă încuraja să explorez exact întrebările pe care le admiram: Cum ai ajuns la interpretările tale? Cum știi că ai dreptate? Ken nu argumenta împotriva articolului; mai degrabă îmi cerea să-mi apăr premisele. Ca intelectual postmodern, operam dintr-o perspectivă materialistă, însă creștinismul reprezintă o perspectivă supranaturală. Fără să-și dea seama, Ken a deschis o breșă în integritatea proiectului meu de cercetare.

Citisem la viața mea destule versete biblice pe pancartele creștinilor cărora le plăcea să ne reamintească la marșurile Gay Pride că vom putrezi în iad. Dar Ken nu era așa. De aceea, când m-a invitat la masă, am acceptat. Mă gândeam că mă va ajuta în cercetarea mea. Nu s-a întâmplat asta, dar Ken și soția sa, Floy, au pătruns în lumea mea. Ne-am împrietenit. Schimbam cărți. Vorbeam deschis despre sexualitate și politică. Nu se prefăceau că astfel de conversații îi murdăresc. Înainte de masă, Ken se ruga cum nu mai văzusem pe nimeni, intim, vulnerabil, cu căință. Nu m-au chemat la biserică, așa că am rămas prieteni.

Am început să citesc Biblia ca un gurmand la ospăț. De mai multe ori, în mai multe traduceri. La o masă pe care eu și partenera mea am dat-o, prietena mea transsexuală m-a prins în bucătărie și, punându-și mâna uriașă peste a mea, m-a avertizat: „Treaba asta cu cititul Bibliei te schimbă, Rosaria”. I-am răspuns tremurând de emoție: „Și dacă e adevărat, J.? Dacă Iisus e chiar Dumnezeu adevărat și înviat?” J. a oftat, apoi mi-a zis: „Rosaria, am fost pastor prezbiterian timp de 15 ani. M-am rugat la Dumnezeu să mă vindece, dar nu a făcut-o. Dacă vrei, mă rog și pentru tine”.

Dar eu am continuat să citesc Biblia, care creștea în mine și se revărsa peste universul meu, cu toate că mă împotriveam. Iar într-o dimineață de duminică, m-am ridicat din pat de lângă iubita mea și, peste o oră, eram într-o strană de la Biserica Prezbiteriană Reformată din Syracuse. Băteam la ochi cu tunsoarea mea de lesbiană, dar venisem să mă întâlnesc cu Dumnezeu, nu să mă integrez în peisaj.

Parcă făceam totul împotriva voii mele. Îmi dădeam seama ce preț voi plăti. Dar promisiunile lui Dumnezeu veneau asupra mea ca valurile mării: „De voiește cineva să-I facă voia, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă ea este de la Dumnezeu.” (Ioan 7, 17). Așadar, în noaptea aceea și toată ziua de apoi m-am rugat să primesc voința de a face ascultare, pentru a putea înțelege apoi, după cum promite acest verset. Dar chiar voiam să-mi înțeleg homosexualitatea din perspectiva lui Dumnezeu sau voiam doar să mă cert cu El? Priveam în inima mea și mă întrebam: Sunt lesbiană sau doar e un caz de identitate confuză? Dacă Dumnezeu poate să despice pământul și să pătrundă până la despărțitura sufletului și a duhului, nu poate deosebi și adevărata mea identitate? Cine sunt eu? Cine mă vrea Dumnezeu să fiu?

Și, într-o bună zi, am ajuns la Iisus așa cum mă găseam și cu mâinile goale. Îi aveam doar pe Ken și Floy. Și pe membrii bisericii lor, care se rugaseră de ani de zile pentru mine. Șocul a fost de ordinul unui accident de tren. Pierdeam tot ce iubisem până atunci. Dar vocea Domnului cânta un cântec plin de vitalitate pe ruinele fostei mele vieți. Iar eu am crezut că, dacă El înviase, putea să facă să renască din cenușă și lumea mea.

Azi mă odihnesc cu pace la adăpostul unei familii în care cei dragi mă numesc „soție”, respectiv „mamă”. Fosta mea viață e undeva, la periferie, deși încă îi mai dă târcoale inimii mele, strălucitoare și rece ca un cuțit. de Rosaria Butterfield

Rosaria Champagne Butterfield, din Durham, Carolina de Nord, este autoarea volumului The Secret Thoughts of an Unlikely Convert.

Citește articolul integral pe stiripentruviata.ro.

Share

Bărbatul trebuie să fie foarte bărbat și femeia, foarte femeie / Revista Pentru viață nr. 3

10726319_10204299927151652_969915705_n

Specificul vocației soților

Am ajuns la concluzia că există o vocație, o contribuție, așadar, specific bărbătească, care ar consta în asumarea conducerii, să zicem, sau a responsabilității.

Eu zic că bărbatul are darul stăpânirii— dar stăpânire nu în sensul tiraniei, nu în sens lumesc, ci în sensul în care în firea lui, are darul stăpânirii de sine mai accentuat decât femeia, acesta fiind motivul pentru care femeia vine spre el, caută un sprijin în el, nădăjduind că este stăpân pe situație. Dar, de cele mai multe ori, bărbatul, din păcate, dezamăgește așteptările femeii, pentru că nu și-a lucrat și nu-și activează darul stăpânirii de sine.

Cred însă că aceasta e vocația specifică a bărbatului. Iar vocația specifică femeii este aceea de a se supune bărbatului. Femeia are în fire darul supunerii. E un mare dar și presupune multă putere. Nu este un lucru ușor să se supună, să intre în ascultare de bărbat. Dar bărbatul are ispita abdicării de la această vocație, pentru că este greu a conduce.

A avea responsabilitate este cel mai greu lucru. Tu trebuie să decizi -sigur, nu decizi în mod arbitrar, nu decizi abuziv, nu decizi egocentric, decizi ținând seama și de celălalt.

Cea mai înaltă formă și suportul cel mai firesc al deciziei tale este dragostea pentru celălalt. Prin urmare, în decizia ta ar trebui să se manifeste jertfelnicia ta pentru celălalt, dar asta nu înseamnă că nu e a ta decizia. Și femeia ar obține exact ceea ce își dorește dânsa, la măsură mult mai mare, ca dar din partea bărbatului, nu ca revendicare din partea dânsei.

În felul acesta s-ar realiza dragostea, că bărbatul se jertfește pe sine atunci când decide — nu decide în interes propriu, egocentric, ci decide din dragoste pentru femeie — și ar decide ca dar pentru femeie, și femeia ar primi darul, ar primi mai mult decât ar obține dânsa prin revendicări, prin cicăleli, prin certuri. Dar bărbatul, ca să fie la acest nivel, ca să fie o persoană matură, iubitoare, și să își asume decizia și responsabilitatea, trebuie să fie foarte îmbunătățit, foarte matur — ceea ce rar se întâmplă.

Stăpânirea de sine — măsura maturității

Forma cea mai vulnerabilă în care bărbatul își manifestă nestăpânirea de sine este cea a trupului, evident în relația cu soția sa — și atunci soția, care așteaptă de la dânsul un bărbat stăpân de sine, constată că este foarte nestăpânit pe propriul său imbold trupesc.

Aici bărbatul pierde examenul în fața femeii și a soției sale și nu mai e credibil. Femeia își exprimă lucrul acesta sau nu și-l exprimă, îl conștientizează sau nu-l conștientizează — dar, în adânc, el nu mai are suport în fața dânsei, nu mai este bărbatul pe care îl aștepta, stăpân pe sine, pentru că, iată, la un capitol foarte vulnerabil, dânsul pierde examen după examen, acela al nestăpânirii trupești.

Eu vă spun nu din cărți, vă spun din experiența spovedaniei. Bărbatul care nu are stăpânirea de sine trupească — sigur, ne referim la relația trupească cu femeia, dar și cel care e biruit de lăcomia pântecelui, care e biruit de somn, și de toate celelalte — face dovada în fața femeii sale că este un om neîmplinit și devine și pricina decăderii femeii sale.

Copilul este un foarte mare dar

La venirea unui copil, familia trebuie să-l primească, întâi de toate. Trebuie să-l primească când îl dă Dumnezeu. Foarte important! Să nu se planifice prea mult, măcar primul copil să nu-l planifice. Sigur, ar fi bine să nu-i planifice nici pe ceilalți, dar mai ales primul copil să nu-l planifice: când îl dă Dumnezeu! Pentru că este o foarte mare rânduială aici, primul,„cel întâi-născut”, cum se spune, „este al lui Dumnezeu” (cf. Ieșirea 34, 19). Poate oricine să constate lucrul acesta. Eu unul am făcut-o: familiile care rămân la un singur copil, într-un fel sau altul, îl „pierd”. Doamne ferește de situații tragice, am întâlnit!

Copilul este un foarte mare dar, ajută foarte mult și cuplul, pentru că se iese din acea tensiune în doi spre un al treilea, care este și expresia unirii celor doi, căci se unesc amândoi părinții în pruncul născut. E un foarte mare dar. Din păcate, naștem prea puțin acum. E și contextul foarte complicat. Mamele merg la serviciu… Toți se mândresc cu un singur copil, alții se mândresc cu doi copii, chiar se cred înțelepți.

Eu cred că nu sunt înțelepți. Măcar de la trei în sus, trei copii, patru copii, pentru că e și un echilibru între copii… Avem și o datorie față de continuarea spiței, să zic așa, pentru că noi am primit în dar existența și suntem chemați să naștem la rândul nostru. Sunt lucruri mult mai adânci decât ne putem închipui noi, dar toate se rânduiesc dacă omul își conștientizează locul, poziția lui în lume și vocația lui — și înspre Dumnezeu, și înspre oameni, și înspre lumea întreagă.

de pr. prof. univ. Constantin Coman
Foto: Claudia Enescu
Interviul a fost publicat în revista Familia ortodoxă, nr. 59-60/2014 și poate fi citit integral pe stiripentruviata.ro
Share

Editorial – Bărbatul și femeia, egali și complementari / Revista Pentru viață Nr. 3

foto alexsâ

de Alexandra Nadane

Am auzit prima dată de problema femeii când nu intrasem încă în adolescență. Cu elanul vârstei de 12 ani, m-am hotărât să îmi dedic viața, sau măcar o parte a ei, apărării drepturilor femeilor.

EGALITATE

Am auzit prima dată de problema femeii când nu intrasem încă în adolescență. Cu elanul vârstei de 12 ani, m-am hotărât să îmi dedic viața, sau măcar o parte a ei, apărării drepturilor femeilor. auzit pe scările tramvaiului. Nu este loc în spațiul acestui editorial să povestesc cum am ajuns la concluzia că inamicii femeilor nu sunt bărbații și că drepturile femeilor nu trebuie să fie cucerite de la bărbați. Scriu doar atât: că, deși avorturile sunt în general decise de bărbați, avorturile selective sunt decise de femei care vor să aibă băieți! Dacă veți vedea documentarul It’s a girl, veți înțelege clar această realitate.

De fapt, binele unui bărbat se află alături de o femeie și binele unei femei se află alături de un bărbat. Așadar, ceea ce pare un inamic este chiar ajutorul cel mai important. Nu numai important, ci de neînlocuit. O femeie aduce în viața unui bărbat ceea ce el nu are, iar un bărbat aduce în viața unei femei ceea ce ea nu are. Bărbatul și femeia sunt complementari fizic și psihic. Cel mai clar se vede această realitate în faptul că, pentru a apărea o nouă viață umană, este nevoie de un bărbat și de o femeie: în absența unui spermatozoid și a unui ovul, nu există concepție.

Concluzia este că un bărbat se va împlini ca om numai alături de o femeie, iar o femeie se va împlini ca om numai alături de un bărbat.

COMPLEMENTARITATE

Am ales pentru copertă imaginea a doi miri, pentru că atunci cei doi sunt într-un moment pentru care s-au pregătit întreaga viață. Familia este cadrul în care egalitatea și complementaritatea se manifestă prin excelență. Dar trăim în secolul XXI, iar postmodernitatea redefinește sau vrea să redefinească totul. Inclusiv familia. Unii consideră că au și reușit.

De ce se dorește redefinirea familiei? Când cineva vrea să schimbe ceva, înseamnă că nu este mulțumit de starea de lucruri. Familia a fost dintotdeauna reperul fundamental al persoanei și al societății. Ca urmare, o familie mai solidă înseamnă persoane mai împlinite și o societate mai bună.

În istoria omenirii există exemple pentru fel de fel de conviețuiri. Dintre toate, în conștiința majorității oamenilor, indiferent de momentul istoric, a rămas ca viabilă familia alcătuită din bărbat și femeie, împreună cu copiii lor. Mai poate face față acest tip de familie aspirațiilor oamenilor din secolul XXI? Da, pentru că el se bazează pe complementaritatea naturală dintre bărbat și femeie! De fapt, soluția la problemele familiei nu este redefinirea acesteia, ci aprofundarea ei. Bărbatul să fie foarte bărbat, iar femeia, foarte femeie. Astfel, fiecare va aduce ceva unic, neprețuit și potrivit pentru celălalt, împlinindu-se atât pe sine, cât și pe celălalt.

Acesta este firea lucrurilor. Plasarea în afara ei generează, pe termen lung, la nivel personal, drame personale, iar la nivel public tragedii precum cele născute de orice utopie. A ține cont de această fire a lucrurilor reprezintă, la nivel personal, temelia unei împliniri, iar la nivel public garanția stabilității și continuității.

Share

Marșul pentru viață 2019

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog