Tag Archives: discursuri Marsul pentru viata 2019 Bucuresti

Manuela Hărăbor, discurs la MPV 2019: „O femeie care rămâne însărcinată nu este singură; în permanenţă, o are pe Maica Domnului lângă ea”

Mă uit cu bucurie la voi! Sunteţi atât de tineri şi atât de frumoşi şi aveţi atât de mulţi copii în jur încât îmi dau lacrimile.

Nu o să vă spun povestea mea pentru că o ştiţi. Şi eu am fost în aceeaşi situaţie ca şi Ivona. În anul II de facultate, mi-am permis să rămân însărcinată pentru prima dată în viaţa mea. Evident că au fost presiuni din partea familiei, prietenilor, din partea celor care spuneau că mă iubesc. Nu aveam atât de puternic în mine glasul lui Dumnezeu pe vremea aceea. Dar se pare că am fost atât de protejată, atât de îmbrăţişată de Maica Domnului care mi-a inoculat un singur gând în inimă: copilul meu se va naşte! M-am bătut cu toată lumea, i-am convins. Mulţumesc lui Dumnezeu şi părinţilor mei, m-au făcut un copil încăpăţânat, care a ştiut întotdeauna ce-şi doreşte şi care a luptat pentru ce-şi doreşte până în pânzele albe. Dacă unele lucruri n-au meritat atâta îndârjire din partea mea, iată că în 1989, când am rămas însărcinată, m-am confruntat prima dată pentru un lucru pentru care chiar a meritat să mă lupt cu toată lumea din jurul meu.

Un lucru pe care l-am învăţat târziu, pe care-l ştiţi cu siguranţă, dar mesajul ar fi pentru cei din jurul dumneavoastră care se îndoiesc, care poate n-au aflat și niciodată nu este prea târziu: Dumnezeu e viaţă!

În momentul în care ne lepădăm de viaţă, ne lepădăm de Hristos. Pe mine m-au învăţat nişte oameni înţelepţi că cele trei lucruri importante din viaţa noastră pe care trebuie să le luăm ca literă de lege sunt următoarele: să nu te împotriveşti, să nu te revolţi şi să nu cazi în deznădejde. În momentul în care cunoşti şi iei şi aceste trei lucruri şi le lipeşti de sufletul tău, o să-ţi dai seama că, indiferent de ce vârstă ai, indiferent care sunt condiţiile sociale, o mamă care rămâne însărcinată nu este singură. Ea, în permanenţă, o are pe Maica Domnului lângă ea, îl are Hristos şi îi are pe toţi sfinţii alături de ea. Şi ei, pentru că sunt vii pe pământ şi nu sunt doar undeva în cer şi ne privesc aşa, din depărtare, nu ne privesc doar dintr-o icoană pictată sau desenată, sunt vii lângă noi, ei ne vor trimite oameni care ne vor întinde mâna şi care ne vor ajuta şi care ne vor trece peste greutăţi, peste obstacole. Mie aşa mi s-a întâmplat.

Şi dacă e să dau un sfat, dacă sunt întrebată, spun un lucrul. Astăzi am fost întrebată şi am fost rugată să vin să spun lucrul acesta: nu uitaţi că nu sunteţi singuri pe pământ! Asta este voinţa de care vorbea şi Ivona înainte. Noi, din prima clipă în care ne naştem, nu suntem singuri. Din prima clipă în care se naște un copil, nu suntem singuri, indiferent că avem în jurul nostru un tată sau nu, că avem în jurul nostru părinţi care să ne susţină sau nu, că avem prieteni sau nu, Dumnezeu va face în aşa fel încât, la un moment dat, cineva să se împiedice în faţa noastră şi să ne ia în braţe atunci când ne e greu.

Vă mulțumesc.

Share

Ivona Boitan, discurs la MPV 2019: „Nu există zi în care să nu te gândeşti câţi ani ar fi avut acest copil”

Eu am dat la teatru începând cu 1987, când am terminat liceul. Erau şase locuri, la Regie – teatru şi film împreună. Am picat cu glorie vreo patru ani. A venit Revoluţia. În primul an după Revoluţie am intrat şi profesorii noştri s-au gândit că primii doi ani trebuie să fie eliminatorii.

În anul II de facultate, eu am făcut ceva inadmisibil, am rămas gravidă, moment în care absolut –  nu toată lumea, se zice că întotdeauna există excepţii –, dar 90% dintre profesori şi 90% dintre colegii mei cu care lucram şi eram prietenă mi-au spus că e o prostie, că trebuie să fac avort, că nu pot să-mi permit acum să fac un copil.

Nimeni niciodată nu are voie să spună că-ţi permiţi sau nu-ţi permiţi să faci un copil. Nimeni! Nici măcar cei care sunt bine intenţionaţi: părinţii, fraţii, rudele, care se gândesc, poate, la situaţia ta, la faptul că din punct de vedere material nu stai foarte bine. Sau că poate eşti prea tânăr. Şi atâtea şi atâtea consideraţii de toate felurile.

Acum am să vă rog să numărăm puţin voturile când e vorba de un copil. În primul rând, e vorba de o voinţă care a pus copilul în pântecele mamei. Este o voinţă. Mama n-a dorit copilul acela. Din moment ce este în criză de sarcină, din moment ce se gândeşte la un avort, e limpede că ea nu a dorit acel copil. Deci, există o voinţă mai puternică decât voinţa ta care pune copilul acolo. Apoi, este voinţa copilului care, desigur, doreşte să trăiască. Deja, sunt două voinţe. Presupunem că nici tatăl nu doreşte copilul. Presupunem că nici mama nu voieşte copilul. Atunci avem două voturi pentru viaţă şi două voturi împotrivă.

Dar revenim la ceea ce am spus la început. Există o voinţă care este mai puternică decât a mamei, a tatălui şi a copilului. E bine să nu ne punem cu aceea voinţă. Sau, dacă ne punem, să ştim foarte clar că vom avea consecinţe de suferit, de toate felurile.

Se vorbeşte despre boli, dar nu m-aş duce în consecinţa finală a bolilor. M-aş duce la gândul acela pe care o femeie, care a făcut avort, îl are zilnic. Când spun zilnic nu exagerez deloc. Nu există zi în care să nu te gândeşti câţi ani ar fi avut acest copil. Oare s-ar fi însurat? Oare la rândului ar fi făcut alţi copii? Pentru că niciodată nu omori un copil, mori toţi copiii care rezultă din acel copil, practic.

Noi nu ştim să vedem lucrurile în perspectivă. Dar dacă ar veni astăzi cineva să ne spună: „Omoară-ţi copilul de 27 de ani!”, am zice: „Domnule, eşti nebun la cap? Cum să-mi omor eu copilul?” Dar când vine cineva şi-ţi spune: „Dă-l afară!”, stai şi te gândeşti.

Această expresie este o ruşine pentru noi. „Dă-l afară!” Nu poţi să dai afară un copil! Poţi să dai afară un câine, o pisică de pe prispă, dar nu un copil din tine.

Am mai trăit aceeaşi presiune pe care am trăit-o în anul II de facultate. După o serie întreagă de interviuri, încercând să mă angajez la un angajator pe care toţi de aici îl ştiţi şi nu vreau să-l numesc, eram la al şaptelea interviu de angajare. Şi eram în ultima clipă, mă angajau sau nu. Mă pregătisem cu toate lucrurile, din punct de vedere profesional, îmi făcusem un discurs şi mă gândeam cam ce-o să mă întrebe.

Şi întrebarea a fost: „Aveţi de gând să faceţi copil în următorii cinci ani?” Asta a fost întrebarea. Dacă vi se pare normal ca un om pe care nu l-ai văzut în viaţa ta să-ţi pună această întrebare, vă rog să-mi spuneţi şi mie. Eu cred că nu merită să lucrăm pentru companii care-şi permit să ne pună această întrebare.

Vă mulţumesc foarte mult!

Share

Dorin Popa, voluntar terapie copii cu Sindrom Down, discurs la MPV 2019: „Să fi voluntar înseamnă să te sacrifici pentru ceilalţi!”

Foto: Cătălin Apostol

Am să încep aşa:

Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume.Mahatma Gandhi

Este un citat de M. Gandhi. Şi acest citat mi-a dat curaj să visez, apoi m-a trimis cu gândul la copilărie, la primele valori morale pe care le primim de la părinţi, de la bunici – curajul, onoarea, diferenţa dintre bine şi rău, milostenia, credinţa – sunt primele valori pe care le întâlnim în familie, la biserică, şi ele ne formează pentru viaţă.

Cu toţii avem visuri, mai mici, mai mari, putem noi înşine să devenim un vis?

Consider că visurile ne dau direcţia în viaţă, singuri sau colectiv, cum suntem astăzi aici, căutând să-i dăm vieţii un sens !!!

Am devenit voluntar acum 10 ani, pentru prima oară, în cadrul unei asociaţii care se ocupă de copiii cu Sindrom Down. Pe această cale, vreau să le urez „La mulţi ani!”, pentru 21 martie, când am sărbătorit un alt mare eveniment – Zilei Mondială a Sindromului Down.

După cum vă spuneam, în urmă cu 10 ani devenisem voluntar pentru prima oară, pentru că mi s-a părut „cool”, dar nu ştiam în ce m-am băgat. Pentru prima oară în viaţă, am simţit că inima îmi bate altfel, pentru prima oară în viaţă am simţit că am un scop, un scop comun nerostit.

Să-ţi găseşti calea la numai 20 de ani pare un lucru destul de firav, un lucru greu de dus până la capăt. Au trecut 10 ani de atunci şi împreună cu ceilalţi am reuşit să împlinesc foarte multe visuri, inclusiv visul meu de a deschide o clinică medicală de recuperare, la cele mai înalte standarde.

Pot eu oare acum să ajut mai mult? Pot să ofer mai mult? DA, POT! Şi le mulţumesc acestor copii cu nevoi speciale (şi nu numai lor), pentru că, fără ei, astăzi nu mă aflam în faţa dumneavoastră să-mi spun povestea.

Şi, apropo de poveste, o scurtă istorioară. Primul proiect pe care l-am scris pentru aceşti copii cu Sindrom Down a fost „Terapie prin Dans“, ceva nemaivăzut, ceva nemaifăcut acum 10 ani. Un proiect finanţat. Şi a venit momentul implementării acestuia. Foarte greu! Am căutat o sală, orice,  să aibă acoperiş asupra noastră. Am alergat pe la instituţii, dar în zadar! M-am rugat la Dumnezeu să-mi lumineze mintea să-mi pot duce proiectul până la capăt. N-am să uit niciodată aceea zi, o zi de marți, ora 18.30, Parcul Carol, la baza scărilor în partea dreaptă lângă un copac, un mic platou am chemat toţi copii participanţi la proiect. Vremea era ca acum, uşor instabilă. Am aşteptat, am avut răbdare şi la un moment dat au apărut exact doi copii. Am dat drumul la muzica şi m-am apucat să-mi fac treaba. Trebuia să-mi duc proiectul până la capăt. În primele cinci minute a început să burniţeze, în următoarele cinci minute a început să plouă ca niciodată în aceea perioadă. M-am uitat în sus: „Of, Doamne!”

Vreau să vă mărturisesc că următoarele şedinţe de terapie prin dans au avut loc tot la baza acelui copac, tot în Parcul Carol, tot acolo. Lumea a fost impresionată de ceea ce făceam. Mi-am găsit sala de repetiţii pentru dans şi de acolo am participat la foarte multe evenimente. De aceea le datorez totul acestor copii.

Mi-am dat seama pe parcurs cât de greu este să fi voluntar, câtă responsabilitate avem noi, ca voluntari, în societatea în care ne desfăşurăm activitatea.

De aceea vă spun că pentru a fi voluntar trebuie să nu renunţi niciodată, să înveţi cât mai mult în domeniul în care profesezi.

Să fi voluntar înseamnă să te sacrifici pentru ceilalţi!

A fi voluntar: există o responsabilitate şi îmi doresc ca împreună s-o ducem până la capăt.

Vreau să închei cu un citat cu impact asupra mea, de Președintele John F. Kennedy:

Niciodată înainte, omul nu a avut o aşa mare capacitate de a controla mediul în care trăieşte, capacitatea de a pune capăt foamei, sărăciei sau dezastrelor. Avem puterea de a fi cea mai bună generaţie pe care a cunoscut-o vreodată omenirea.J.F. Kennedy

Vă mulţumesc, dragi părinţi şi dragi voluntari!

Share

Liviu Mihăileanu, discurs la MPV 2019: „Oare sunt prea mulți 20.000 de copii pentru cele 7,5 milioane de familii din România?”

În urmă cu aproape cinci ani, se năștea un copil fără șanse de supraviețuire. A fost o minune că s-a născut. S-a născut cu scor APGAR 1, ceea ce înseamnă că din toate semnele vitale numai unul singur mai era prezent și nici acela cum trebuie.

O minune și mai mare a fost că a supraviețuit primele trei luni. A fost abandonat în maternitate și, după trei luni, a fost mutat într-un centru unde nu a făcut absolut niciun progres. La nouă luni nu se rostogolea, avea parapareză spastică, se uita în tavan și cam atât.

Ei bine, ceea ce se întâmplă în biologia unui copil care nu primește afecțiune umană este că la nivel cerebral are loc o invazie de cortizol, hormon de stres care blochează conexiunile neurocerebrale și încetinesc sau împiedică, cum a fost în acest caz, dezvoltarea psihomotorie.

Din fericire acest copil a ajuns într-o familie. Știți când a început să facă progrese psiho-motorii? După ce  a râs pentru prima dată! În momentul în care copiii ajung în mediul pe care Dumnezeu l-a creat pentru ca ei să crească, în mijlocul unei familii în care primesc afecțiune, apartenență și stabilitate psiho-afectivă, în momentul acela pot cu adevărat să se dezvolte. Astăzi acest copil aleargă acolo în parc, cu ceilalți copii. Astăzi râde, aleargă și face progrese remarcabile.

Dragii mei,

Fiecare viață este unică din prima secundă, dar fiecare viață este unică și până la ultima secundă. Avem în România peste 50.000 de copii în sistemul de protecție, dintre aceștia 20.000 sunt în centre, în apartamente sociale și nu au pe nimeni care să-i îmbrățișeze, să-i învelească la culcare și să le spună că au valoare și sunt iubiți. Suntem 7,5 milioane de familii în România. Oare sunt prea mulți 20.000 de copii pentru cele 7,5 milioane de familii din România?

Da, trebuie să spunem ferm că viața are valoare de la momentul concepției dar haideți să nu uităm că viața continuă să aibă valoare și după naștere. Am văzut aici un panou cu fața unui copil cu Sindrom Down pe care scria: „Mulțumesc pentru viață”. Copiii aceștia, o parte îi veți regăsi în centre, au nevoie de o familie.

Dacă astăzi am venit și am afirmat valoarea vieții, de mâine gândiți-vă ce puteți să faceți concret. De mâine implicați-vă într-un centru care se ocupă de consilierea și sprijinirea unei femei aflată în criză de sarcină, de mâine mergeți și fiți asistenți maternali și familii de plasament pentru copiii care nu au o familie. De mâine mergeți și atestați-vă ca adoptatori. Știați că atestarea voastră ca adoptatori se face în 90 de zile? În trei luni puteți să fiți părinți adoptatori. Sunt 3.500 de copii declarați adoptabili astăzi iar anul trecut au fost adoptați doar 1250. Haideți să ne îndreptăm privirile spre ei. Haideți să afirmăm valoarea vieții atât înainte cât și după naștere și cee ace facem acum, un eveniment de o zi să se transforme într-un eveniment de fiecare zi.

Așadar, gândiți-vă, foarte serios, de mâine în ce vă puteți implica concret.

Mulțumesc!

Share

Lavinia Stan, mamă a şase copii, discurs la MPV 2019: „O singură voce, dacă îşi păstrează claritatea şi optimismul, salvează o viaţă!”

„Bine v-am găsit! Vă felicit că sunteţi aici, că aţi avut puterea să vă ridicaţi pentru o cauză atât de nobilă şi atât de puternică.

Am 44 de ani. Când am aveam 20 de ani, am rămas însărcinată cu fetiţa mea care acum este studentă la Paris, îşi termină studiile în Finanţe. Şi am trăit această criză de sarcină. Împotriva mea s-a ridicat un val de negativism, împotriva mea şi a soţului meu, pe care nu l-am mai simţit niciodată de atunci în viaţa mea. Şi această criză este reală. Dar o singură voce dacă se ridică împotriva acelui val îi ia toată puterea. O singură voce, dacă îşi păstrează claritatea şi optimismul, salvează o viaţă!

Din fericire, vocea aceea a existat pentru mine. Şi de atunci fac  şi eu exerciţiul acesta pentru tot restul vieţii mele, de câte ori pot. Vorbesc pentru viaţă.

S-au mai născut în familia mea încă cinci copii, doi au plecat deja la studii, al treilea urmează să plece. Am început să fac coaching. Am făcut coaching pentru oameni de afaceri, pentru viaţă şi am început să fac coaching pentru părinţi. Pentru că am descoperit că în primul rând trebuie să învăţăm să fim părinţi buni, să creăm acasă un mediu extraordinar de plin de bunătate, înţelegere, înţelepciune, echilibru, dragoste pentru copii. Dacă noi reuşim treaba asta, copiii vor şti să replice în propriile lor vieţi acest mediu pe care l-au avut acasă. În al doilea rând, vor şti să se reconecteze cu ele. Şi, când vor creşte, vor vrea să-şi viziteze părinţii şi să fie alături de părinţii lor.

Al doilea lucru – după ce eşti părinte bun, poţi să devii părinte performant. Pentru că am descoperit că, într-adevăr, să fii bucuros, fericit, împlinit, să-ţi atingi obiectivele, să fii proactiv, e o chestiune de decizie. Ne aparţine nouă răspunderea vieţii noastre, noi suntem cei care decidem dacă suntem sau nu fericiţi, dacă suntem sau nu  împliniţi.

Acţionăm constant în sensul în care vrem să meargă viaţa noastră. Noi putem să dăm exemplul acesta copiilor noştri. Să ne dezvoltăm personal, permanent, şi ei vor veni după noi. Să nu le vorbim din frică, din blocaj, din îndoială, şi ei vor fi capabili să-şi atingă absolut toate ţintele şi toate obiectivele lor.

Pavel, fiul meu, a intrat în Liga Studenţilor Români din Străinătate. El este student în Philadelphia. Şi mi-a spus: „Mami, sunt foarte mulţi copii români care vor să se întoarcă înapoi în ţară”. Copiii români astăzi au şansa să studieze oriunde în lume. Nu există universitate mare pe faţa pământului care să nu dea deja burse extraordinar de mari copiilor români. Este o şansă şi trebuie s-o vedem ca atare. Dacă eram mândri că Eminescu a studiat la Viena, imaginaţi-vă că acum, practic, orice familie îşi poate trimite copilul la studii. Românii sunt extraordinar de bine văzuţi şi noi trebuie să începem să credem chestia asta despre noi.

Pavel a fost ca student internaţional în Japonia. Şi acolo a mărturisit atât de tare despre ţara lui încât a convins japonezi să vină să studieze în România. Prin urmare, la masa de Paști voi avea un student japonez din Kyoto invitat, care este deja în România şi spune: „Băi, Pavel, aveţi o ţară extraordinară! Românii sunt buni şi în comparaţie cu japonezii, care sunt buni numai cu oamenii pe care îi cunosc, voi românii sunteţi buni cu toată lumea.”

Mesajul meu este de încredere. Trebuie să avem încredere în copiii noştri. Sunt extraordinar de pregătiţi să facă faţă. Noi trebuie să-i iubim şi să ne depăşim şi noi toate temerile, toate fricile, pentru că nu sunt justificate. Trăim într-o ţară care ne oferă tot suportul în momentul acesta. Şi pot să spun că eu am simţit treaba asta şi mai ales ajutorul lui Dumnezeu.

Vă mulţumesc şi vă doresc succes!”

Share

Georgeta Bucur, mamă a unui copil cu Sindrom Down, MPV 2019: „Am învăţat că iubirea se oferă necondiţionat”

„Mă numesc Georgeta Bucur şi sunt preşedinta Asociaţiei Down Plus, Bucureşti. Dar înainte de a fi preşedinte sau de a îndeplini orice altă funcţie, sunt mamă. Sunt mamă a 41 de tineri cu sindrom Down, înscrişi în asociaţie. Misiunea mea a pornit de la fiul meu în vârstă de 17 ani. După naştere, a fost diagnosticat cu Sindromul Down şi am ştiut încă de atunci că trebuie să lupt pentru ca normalitatea să nu fie un concept  nesigur în viaţa lui. Pornind de la aceasta, am constat că schimbarea trebuie să se producă în această societate. Aşa că,  prin iubire şi dedicare a luat naştere Asociaţia Down Plus, Bucureşti.

În prezent, avem 41 de tineri cu Sindrom Down înscrişi în asociaţie şi organizăm activităţi zilnice atât culturale, cât şi sportive.

De-a lungul timpului, am învăţat că datorită lor poţi să-ţi schimbi în permanenţă perspectiva asupra vieţii şi că limite nu există. Singurii care impunem limite suntem noi. Am învăţat că iubirea se oferă necondiţionat, fără a aştepta nimic în schimb, că ajutorul pe care-l oferim celorlalţi poate fi vital şi că schimbarea stă în fiecare dintre noi. Am învăţat că sufletul curat şi bunătatea ne poate duce mai departe. Aceşti copii sunt plini de iubire, de tandreţe, sunt atenţi la detalii şi pot avea nenumărate abilităţi şi talente, dacă stăm şi urmărim.

Prin activităţile noastre diverse, am constatat că fiecare beneficiar al asociaţiei ne poate surprinde. Unii dintre ei sunt extraordinari de talentaţi la sporturi, alţii la activităţi culturale, alţii la activităţi de desen- modelat-decorat.

Viaţa alături de o persoană cu Sindrom Down este întotdeauna interesantă şi incitantă. Fiecare zi este diferită, fiecare moment poate aduce o nouă lecţie. Cheia este să nu privim diferenţele dintre noi ca pe ceva neplăcut, ci care pe o şansă de a trăi viaţa într-o altă manieră.

De asemenea, aş dori să completez şi cu faptul că poate puţini dintre dumneavoastră ştiţi că zilele acestea au avut loc la Abu Dhabi Jocurile Mondiale Special Olimpics, dedicate persoanelor cu dizabilităţi, iar ţara noastră a fost reprezentată de un lot de 37 de persoane cu dizabilităţi intelectuale, iar aceştia s-au întors ieri în ţară plini de medalii. Au dat dovadă, prin acest lucru, că duc o luptă cu ei înşişi, cu această viaţă, pentru a dovedi nou, tuturor, că prin multă perseverenţă şi mult efort se poate reuşi.

Vă mulţumesc.”

Share

Ozana Barabancea la MPV 2019 de la București: „Marșul pentru Viață nu este doar azi! Este și mâine și mereu!”

Foto: Ozana Barabancea

Bună ziua tuturor!

Acest subiect este foarte delicat și vreau să vă vorbesc din punctul meu de vedere.

Acum 15 ani nu eram sigură că sunt însărcinată și m-am dus la doctor să văd dacă e da sau ba. Doctorul a întârziat două ore. Și noi, femeile de la spital, am stat și ne-am conversat, ne-am povestit viața și am descoperit foarte multe lucruri frumoase. Și o doamnă îmi spunea: „Dacă ești însărcinată, te rog frumos să lași copilul, pentru că fiecare copil vine cu norocul său, fiecare copil vine cu destinul său, cu șansa sa. Și cine știe, poate copilul pe care tu îl porți în pântece poate să-ți schimbe viața. În sfârșit, a venit doctorul, m-a consultat și mi-a spus așa: „Sarcină în evoluție. Mai ai trei zile până să intri în ilegalitate, dacă vrei să faci sau nu avort. Dar, ca să te convingi, te rog frumos să mergi până la ecografie la parter!”

Am mers la ecografie la parter. Deja începusem să mă simt foarte fericită, un sentiment pe care nu-l puteam controla. Am intrat într-un cabinet întunecat, într-un cabinet cu un domn doctor foarte mare, foarte roșu… Era foarte cald pe atunci. M-a așezat pe pat și îi dicta asistentei: „Sarcină în evoluție. Se pare că este 60% fetiță, frumoasă ca mamă”.

Un sentiment care este greu de redat în cuvinte. Cert este că am decis să o nasc pe fetița mea, pe Gloria Barabancea. Acum are 14 ani. Într-adevăr, acest copil mi-a schimbat viața, deși prietenii, rudele mele au fost reticente la sarcina mea, a doua sarcină. Mi-au spus că mai bine aș face avort. Vă spun sincer, deși suntem în post, trebuie să recunosc cu pocăință că i-am înjurat complet neortodox, îmi pare rău. Dar îmi pare bine că am luat decizia de a o naște pe Gloria.

Eu sunt un caz din miile de femei curajoase, dacă vreți. Da, sunt o mamă singură, nu mă plâng. De fapt, nu sunt o mamă singură, sunt doar o mamă divorțată. Și întotdeauna mă rog pentru copiii mei și întotdeauna îl am pe Hristos, ceea ce este cel mai important. El îmi dă putere, El îmi dă forță, El îmi dă liniște și El îmi dă tot timpul șansă și la El găsesc toate rezolvările.

Vreau doar să vă spun că în Piatra Neamț există o familie cu 16 copii. Vă dați seama, 16 copii să pui la masă?! Este  un adevărat praznic, un praznic luminos pentru că acei 16 copii sunt luminile familiei.

Așadar, vă rog frumos să duceți mai departe toate aceste povești pe care le-ați auzit în această zi. Să reflectați foarte bine, pentru că trebuie să audă toată lumea, și cei care poate sunt ignoranți. Este bine să ducem mai departe această idee.

Marșul pentru Viață nu este doar azi! Este și mâine și mereu!

Vă mulțumesc. Să fiți binecuvântați”

Share

Monica Radu, în scaun rulant, mamă a trei copii, la MPV 2019: „Aici este bucuria de a sărbători viața”

Foto: Cătălin Apostol

„Mă bucur mult să vă văd în număr atât de mare, pentru că ce este aici se numeşte Bucurie. Bucuria de a sărbători viața!

M-am întrebat de ce sunt invitată să vorbesc în fața dumneavoastră. Şi m-am gândit că, de fapt, nu am decât competența practică de a vă spune că orice este posibil. Orice este posibil. În momentul în care le faci pe-ale lui Dumnezeu, toate celelalte se adaugă. Nu e atât de greu să creşti un copil. Nu e atât de greu! 

Cred că toți, dacă aveți inima deschisă, să dați seama că o viitoare mămică, o mămică are lumina harului în jurul ei. E o fantă de har care o înconjoară. Vreau să vă spun că pentru mine harul acesta continuă să se simtă în momentul în care copiii mei mă îmbrățişează.

Sunt 21 de ani de când am avut un accident şi mă aflu în situația aceasta. Am hotărât că ceea ce mă defineşte ca om este capacitatea femeii de a naşte, maternitatea. Şi copiii mei au fost asumați din primul moment. Şi ei sunt acum la Marşul pentru viață în Câmpina, acolo unde au mers cu colegii lor şi cu prietenii lor. În ultimii ani au tot participat. Şi ceea ce m-a motivat şi să nu fiu cu ei a fost să pot spune că, dacă vorbim de 23 de milioane de avorturi, şi dacă ne gândim că ne plângem copiii care pleacă din țara asta şi nu se mai întorc, şi, totodată, nu-i primim pe cei care vor să se nască aici, ar trebui să găsim o soluție să împiedicăm cercul acesta.

Vă mulțumesc că sunteți toți aici!”

Share

Cătălin Ivan, europarlamentar, MPV 2019: „Singurul proiect european care ar avea sens astăzi este cum să sprijinim femeile aflate în criză de sarcină”

Foto: Cătălin Apostol

„Pot să înţeleg într-o oarecare măsură ce înseamnă criza de sarcină. Cred totuşi că acest subiect nu este dezbătut deloc sau este dezbătut prea puţin în România. Ca politician de 10 ani în Parlamentul European pot să vă spun că la nivelul clasei politice nu este neapărat rea voinţă, ci este foarte multă ignoranţă. E un subiect despre care nu se discută, despre care nu se ştie.

Eu am aflat de curând  despre aceste probleme şi adevărata lor încărcătură emoţională şi drama prin care trec milioane de femei. Am aflat şi am ales să mă implic. Aveam alte preocupări, eram pe zonă economică, mă luptam cu corupţia, aveam alte teme. Dar, credeţi-mă, nicio temă astăzi, în lumea în care trăim, nu este mai importantă decât tema crizei de sarcină.

Avem o datorie faţă de generaţiile care au fost. Avem o datorie faţă de generaţiile care vor veni. Este o zicală care spune că este nevoie de un sat întreg ca să creşti un copil. Este nevoie de familie, este nevoie de prieteni, este nevoie de noi toţi, de fiecare dintre noi în parte ca cei nenăscuţi să vină pe lume şi să facă o lume mai bună.

Am organizat pentru prima dată în Parlamentul European evenimentul „Copiii merg în Parlamentul European”. A fost o primă ediţie reuşită. Dar e mai puţin important. Mai important este că acest eveniment va deveni tradiţie. E mult mai important că în fiecare an acest eveniment va avea loc. Este şi mai important că vom încerca şi, vă asigur că vom reuşi, să punem aceste subiecte pe agenda dezbaterilor europene. Până acum, am tot reacţionat la altfel de teme, false, despre tot felul de comunităţi care încearcă să iasă în faţă şi să promoveze tot felul de nonvalori. E timpul să punem valori reale pe agenda europeană şi pe agenda naţională.

Vorbim, în aceste zile, de un proiect românesc în Europa, despre un proiect european. Singurul proiect european care ar avea sens astăzi este cum să sprijinim femeile aflate în criză de sarcină, cum să facem ca tinerii să se căsătorească, să-şi poată întemeia o familie, să poată să crească un copil, doi, trei. Cum putem să sprijinim mamele să ia decizia corectă atunci când se află în dificultate.

România, Europa, astăzi, au nevoie de o comunitate care să sprijine femeile aflate în criză de sarcină. Comunitatea suntem noi, fiecare în parte şi toţi împreună!

Deci, să sprijinim mamele şi copiii încă nenăscuţi.”

Share

Alexandra Nadane discurs la MPV 2019 București: „#pro-viață = #respect #realism #muncă #solidaritate #dragoste #credință”

Foto: Raluca Ene

Cuvântul Alexandrei Nadane, președinta Asociației România pentru viață, la Marșul pentru viață 2019 – „Unic din prima secundă” organizat pe 23 martie 2019 la București.

Dragi susținători ai vieții,

Vă mulțumesc că astăzi ați lăsat deoparte alte preocupări și ați venit să exprimăm împreună că suntem pro-viață.

Iată ce înseamnă pentru mine a fi pro-viață și ce reprezentați pentru mine dumneavoastră și sutele de mii de români care astăzi și în Luna pentru viață au făcut activități pro-viață.

#respect

În primul rând respect. Atitudinea pro-viață înseamnă respect pentru femeile în criză de sarcină, pentru copiii nenăscuți, pentru mamele care își cresc singure copiii, pentru tații care își cresc singuri copiii, pentru persoanele cu dizabilități, pentru toți cei implicați în adopție. Înseamnă respect pentru femeile și bărbații afectați de trauma avortului, pentru persoanele ale căror frați și surori n-au avut șansa să vadă lumina zilei și să se bucure de viață și ei știu să sunt practic supraviețuitori între frații și îi doare acest lucru. Înseamnă respect pentru toți copiii care și-au pierdut viața înainte de a se naște. Adică respect pentru fiecare om, începând din momentul concepției.

#realism

Atitudinea pro-viață înseamnă realism. Suntem deplin conștienți că omul este unic din prima secundă a vieții lui. Suntem deplin conștienți de statisticile care ne dor: în România, din 1958 până în prezent, s-au făcut peste 23.000.00 de avorturi, iar acest număr nu include avorturile realizate în clinicile private după anul 1990, avorturile medicamentoase și avorturile făcute de românii plecați în străinătate. Practic alte Românii nu s-au născut, deși au existat.

Ce înțelegem din aceste numere triste? Când știm că lipsa de sprijin e direct proporțională cu numărul avorturilor și că sunt mai multe avorturi decât oameni în România, înțelegem că idealul ar fi ca fiecareromân să înțeleagă ce este criza de sarcină și să ajute femeile din jurul lui care trec prin criza de sarcină.

#muncă

De aceea a fi pro-viață înseamnă muncă. Multă, multă muncă, și nu o spunem cu mândrie, ci cu mulțumirea că o putem face. Iată câteva numere care ne aduc multă bucurie. În anul 2014, Marșul pentru viață s-a desfășurat în 40 de localități din România. În 2019, oamenii din circa 600 de localități din România și Republica Moldova susțin viața. De la câteva mii de oameni astăzi suntem sute de mii. Sute de mii de oameni care transformă recunoștința că s-au născut în muncă pentru viață. Sute de mii de oameni pe care îi unește cel mai important proiect din această lume, după credința în Dumnezeu: sprijinirea vieții. Un proiect greu pe măsura importanței lui.

În ultimii ani s-au deschis noi centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină. Sute de oameni au decis să se implice activ în comunitățile lor, au participat la programe de formare pro-viață și sunt deschizători de drumuri. Astfel, din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că în spatele fiecărui avort există multă lipsă de sprijin.

#solidaritate

A fi pro-viață înseamnă a fi solidar cu semenii. În Uniunea Europeană, 96% dintre copiii diagnosticați intrauterin cu posibilitatea de a avea Sindrom Down sunt avortați. Unde sunt adulții solidari în astfel de cazuri? Apoi, când părinții își găsesc puterea să ducă sarcina la bun sfârșit și să-și crească copiii, în loc să primească mai multă susținere din partea celor din jur, a statului și a întregii societăți, sunt adesea ostracizați și izolați. Caută și nu găsesc programe de sprijin și terapie, fonduri și proiecte care să ofere copiilor lor cu nevoi speciale șanse reale să devină ce își doresc și pot. De fapt lipsește solidaritatea. Solidaritatea este soluția la astfel de probleme, nu eliminarea copiilor care primesc acest diagnostic în pântecele mamei. Crearea unui mediu care să prețuiască viețile lor este la fel de importantă precum crearea unui mediu care să faciliteze dezvoltarea unui campion sau a unui savant.

#dragoste

A fi pro-viață înseamnă a nu urî, ci a iubi. Nu este vinovat copilul nenăscut de criza de sarcină generată de adulți. Nu putem să aruncăm responsabilitatea pe umerii femeii pe care o lăsăm singură în criza de sarcină. Să aruncăm responsabilitatea pe umerii bărbatului, care în cele mai multe cazuri presează spre avort sau o părăsește pe mama copilului său, nu este eficient pentru că, cel mai adesea, nu a fost educat să fie responsabil și nu i s-a cerut să fie responsabil. Și, oricât de greu ar părea de împlinit, nu prin ură îi vom ajuta pe doctori să respecte jurământul lui Hipocrate de a proteja viața și a nu lua viața, ci prin dragostea pentru ei. Această dragoste există atunci când primim în noi picurarea dragostei lui Dumnezeu pentru toată făptura.

#credință

Credința înseamnă să te încrezi în cineva din afara ta. Să ai încredere în Dumnezeu, să ai încredere în oameni că vor alege binele. O credință care nu cade atunci când vezi că răul se face, că un copil nevinovat își pierde viața, că un suflet de părinte se sfâșie pe sine încuviințând sfâșierea copilului. Fără credință, mișcarea pro-viață nu ar putea exista.

Fiți pro-viață: respect, realism, muncă, solidaritate, dragoste, credință!

Continuați să sprijiniți! Continuați să vă implicați! Continuați să fiți omul potrivit la locul potrivit când o femeie în criză de sarcină are nevoie de ajutor! Cu florile vieții îngrijite de fiecare dintre noi devenim o comunitate a dragostei, așa cum toți ne dorim!

Vă mulțumesc.

Share

Marșul pentru viață 2019

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog