Tag Archives: viață

Dezbateri pentru viață: De când începe viața?

Ești tânăr pro-viață și vrei să poți vorbi deschis despre convingerile tale? Vrei să știi cum să-ți argumentezi eficient punctele de vedere? Vrei să știi cum să le explici prietenilor cum stau lucrurile cu viața? Vrei să poți depăși cu brio o situație în care ți se contestă valorile?

Dacă răspunsul la cel puțin una dintre aceste întrebări este „da”, atunci te așteptăm la al doilea eveniment din seria de dezbateri pentru viață, unde vom încerca să răspundem la întrebarea: „De când începe viața?” Evenimentul va avea loc marți, 23 mai, în Sala 5 a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, la ora 18.30.

Înscrierile se fac prin completarea acestui formular: https://goo.gl/forms/fjfYo6WH7YaoJoLu1

Share

Ce te face să fii pro-viață? Sute de răspunsuri din America (1)

ase

O întrebare pusă printr-un banner postat luni, 3 octombrie 2016, pe pagina de Facebook a organizației Human Coalition a făcut ca sute de americani să posteze comentarii în care arată motivele pentru care sunt pro-viață.

Majoritatea comentatorilor sunt femei care au făcut avort și au cunoscut ce înseamnă trauma post-avort, femei care au fost în criză de sarcină și au născut copilul sau părinți care au adoptat imediat după naștere un copil al unei mame care nu a putut să îl crească și a refuzat avortul.

Răspunsurile lor sunt binevenite, pentru că au curajul să spună argumentele de bun simț pentru care atitudinea pro-viață este firească. Între ele: omul este om din momentul concepției, copiii în primele luni ale vieții sunt cele mai vulnerabile ființe umane, adopția este o alternativă eficientă la avort, avortul rănește femeia, trăirea în negare nu anulează trauma.

În România sunt foarte multe persoane pro-viață care nu au curajul să își spună public opiniile. Sperăm că aceste mărturii vor ajuta și în această direcție. Dacă doriți să o faceți, vă rugăm să ne scrieți pe adresa studentipentruviata@gmail.com.

Iată traducerea primelor 8 comentarii.

Mary West: Sunt o femeie în vârstă de 66 ani. Am fost adoptată la 8 luni de doi oameni minunați. Am avut o copilărie extraordinară și nu aș fi putut fi iubită mai mult. Ambii părinți au trecut la cele veșnice acum, dar nu trece o singură zi fără că eu să nu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am avut și am. Fratele meu, care a decedat și el, a fost adoptat, de asemenea. Părinții mei mi-a dat o plachetă pe care scrie „Nu ești carne din carnea mea, nici os din oasele mele, dar, în mod minunat, ești din mine. Să nu uiți niciodată, pentru nici un minut, că nu ai crescut sub inima mea, ci în ea”.

Christine Woodard: Nu m-am gândit cum sunt, pro-viață sau pro-avort, până când am fost agresată sexual și am rămas însărcinată. Toată lumea a presupus că voi face avort. Dar pur și simplu eu nu am putut! Am încredințat copilul spre adopție și, când mă gândesc la viața lui și cât de minunat este, cât de minunat este acest copil, izbucneasc în plâns. Povestea ar fi fost foarte diferită și, deși modul în care acest copil a fost conceput a fost groaznic, copilul este o binecuvântare și există un motiv pentru care el este în această lume, indiferent de modul în care a apărut! Acum sunt atât de pasionată de a fi pro-viață, încât spun tuturor povestea mea de viață atunci când pot… Fiecare copil merită să trăiască și poate fi mai greu pentru tine să dai viață în anumite circumstanțe, dar, la sfârșitul zilei, copilul tău ar trebui să fie mai mult important decât sentimentele tale… Și sunt atât de mulți oameni care s-ar bucura să adopte…

Elisa Rosa: Avem 15 ani. El era abuziv emoțional și a avea o istorie întreagă cu fete tinere. Testul a fost pozitiv. Am fost îngrozită la gândul că eu n-aș iubi copilul făcut cu el, dar am simtit ca nu voi fi niciodată în stare să trăiesc cu mine dacă aș fi făcut avort. Fiica mea are acum 6 ani și de fiecare dată când mă uit la ea îmi amintesc de ce sunt pro-viață – pentru că eu o iubesc din toată inima.

Anne Cooper: Am făcut un avort în prima sâmbătă din luna decembrie 1975. Prin rugăciunea altor femei, m-am vindecat emoțional la câțiva ani mai târziu. În urmă cu aproximativ 10 ani, o femeie care este extrem de apropiată de mine era într-o clinică de avort locală, înaintea unui avort pe care tocmai îl plătise integral. Dintr-o dată, ea a ales să plece de acolo. Fiica ei este absolut cea mai frumoasă, creativă, plină de bucurie și iubitoare de viață fată pe care am întâlnit-o vreodată în viața mea.

Debby Johnson: Am adoptat-o pe fiica mea cu 33 de ani în urmă și mă rog întotdeauna pentru mama ei biologică, care a ales să o nască.

Sheila Dethrow Campbell: Aveam 15 ani. „Iubitul” meu a făcut dragoste cu mine, s-a căsătorit cu mine (am divorțat 6 ani mai târziu) și, cu susținerea părinților și ajutorul celui de-al doilea soț, am crescut un băiețel simpatic. El are acum 40 de ani, este soț și tată, a făcut masterat în agronomie. Sunt foarte mândră de el și de influența pozitivă pe care o are prin cariera sa și prin coaching-ul pentru copii și alte binefaceri pe care le face în societate. Lumea este mai luminoasă cu el în ea. Sunt atât de recunoscătoare părinților mei că nu au crezut în avort, când eram prea mică pentru a lua decizii despre sarcină. Vorbesc cu alte femei care au făcut avort… ele au regrete și au ochii înlăcrimați și se gândesc la datele la care copilul lor ar fi fost născut. Ele plâng pierderea copilului, chiar dacă nu a fost decizia lor. Sunt decizii luate de către părinți și cadre medicale, care nu vor să să cunoască efectul acestei decizii. E atât de trist. Nu este o alegere. Este o ucidere clară, la care închidem ochii.

Diane Sweeney: Am o fiica adoptivă și sunt cu adevărat recunoscătoare mamei ei biologice.

Lisa Anne Long: Era în 1977, în Fort Lauderdale. Aveam 17 ani, iar testul a fost pozitiv. Din fericire, epoca luminată răsărise deja și, de mai mulți ani, lumea se trezise și oferise femeilor libertatea de alegere. Am crezut în ea cu toată inima mea; îmi convenea, pentru că atunci când mă confruntam cu rezultatul inevitabil al propriei mele promiscuități, aveam nevoie să cred în ea.

Angajamentul meu pentru „drepturile femeilor” (ale mele) m-a purtat pe ușa unei clinici de avort. Am fost ușurată când singura consiliere pe care am primit-o a constat în două întrebări. Câți bani am și ce formă de contracepție am folosit?

Am luat cu recunoștință Valium oferit și m-am agățat cu toată puterea mea de luminata mea „alegere” neinformată atunci când m-am întins pe masă. După ce ușurarea pe care o așteptam nu a venit, un sentiment sâcâitor că poate, doar poate, am făcut ceva într-adevăr groaznic a început să apară în mine.

Am plecat de la clinică hotărâtă să astup gura acelui sentiment cu marea pătură numită libertatea de alegere. Pe măsură ce timpul, a trecut îndoielile mele au fost înăbușite de retorica feministă a justificării, negării, a jumătăților de adevăr și de o agendă politică pasionantă.

Câțiva ani mai târziu, am fost rugată să particip la un forum cu privire la avort, unde era posibil să existe și unele dezbateri. Până în acest moment eram sigură că nu pot fi intimidată, deoarece activitățile mele pro-avort au băgat la fund toate îndoielile mele, și eram convinsă că sunt în siguranță, la înălțime, din punctul de vedere al standardelor morale. La urma urmei, toți, de la Jimmy Carter la Dan Rather susțineau același lucru ca și mine.

Înainte de a începe forumul, luminile s-au estompat, și cineva a anunțat că un scurt film despre un avort în primul trimestru va fi difuzat. Asta e bine, mi-am zis, că așa o să vadă oamenii că vorbim doar despre o bucată de țesut.

Imaginea de pe ecran s-a focusat și acolo, înaintea mea, era o persoană mică, cu brațe și picioare și formă de om. Acesta a fost un simplu avort la 10 săptămâni, a spus naratorul. Înainte de a mă putea gândi sau a-mi întoarce privirea, un tub ca de aspirator a apărut pe ecran, a fost pornit, iar părțile corpului au început să fie dezmembrate în mod eficient și apoi micuța formă a dispărut. O groază absolută și o durere copleșitoare au izbucnit din lăuntrul meu. (Avortul meu a fost efectuat la 10 săptămâni.) M-am simțit rău, trădată și furioasă.

Un vechi proverb spune că adevărul doare și, Doamne, cât doare!, pentru că, într-un singur moment îngrozitor, mi-am dat seama că toată raționalizarea, justificarea, vorbele, vorbele, vorbele nu pot niciodată să facă să dispară adevărul elementar de pe ecran, că acei copii mor – că copilul meu a murit într-un avort.

De asemenea, mi-am dat seama cât de complet falsă din punct de vedere intelectual am fost atunci când am apărat ceva despre nu am știut nimic cu adevărat. Din acel moment, am devenit o persoană care își amintește în primul rând acele părți ale corpului care plutesc și rapiditatea cu care ele au fost eliminate.

Am ajuns să înțeleg că „alegerea” de a comite crima a fost tot ce clinica și personalul medical aveau să îmi să ofere mie, căci altfel nu ar mai fi acolo pentru mine sau pentru oricare dintre celelalte femei exploatate pe care le cunosc, care au răni fizice, emoționale și / sau psihologice.

Atât timp cât operatorii clinicilor pot continua să ocolească adevărul și să convingă pe alții că este vorba despre alegere și nu despre uciderea copiilor, femeile vor continua, cu ignoranță, să sporească afacerile prospere ale clinicilor de avort în detrimentul vieții copiilor lor și în detrimentul propriei lor sănătăți emoționale și fizice.
Începând cu Roe vs Wade, au fost date legile cu privire la legalizarea avortului prin minciuni, înșelare și obliterarea adevărului. Milioane de oameni și-au pierdut viața, pentru că femeilor tinere nu li s-a spus nici măcar cele mai elementare lucruri despre dezvoltarea fetală sau posibilitatea complicațiilor fizice ale avortului. O problemă medicală sau chiar moartea, care pot să apară și apar în timpul acestei proceduri chirurgicale invazive, nu sunt menționate niciodată.

Săptămâna trecută m-am dus cu câinele meu, un Springer Spaniel, la medicul veterinar. Doctorul mi-a spus că are nevoie de o operație și, cu politețea firească, pe lângă faptul că asta e prevăzut de legile statului, m-a informat în detaliu cu privire la procedură, la complicațiile posibile și la potențialele probleme care ar putea apărea în timpul operației sau după aceea. Ei bine, cu tot respectul pentru cele drăgălașele ființe cu blană și cu patru picioare, un Springer Spaniel nu este o femeie; și totuși câinele meu este mai respectat, conform legii, decât mine.

Thomas Jefferson a spus „Grija pentru viața și fericirea oamenilor și nu distrugerea lor sunt singurul obiect legitim al unei bune guvernări.”

Dumneavoastră, doamnelor și domnilor, aveți dreptul și, mai mult, responsabilitatea de a respecta și de a proteja tinerele fete și femei, asigurându-vă că li se spune adevărul. Deciziile bazate pe înșelăciune pot să determine și determina durere și suferință peste măsură.

Vă rugăm să nu permiteți ca acest lucru să continue.

Depoziția mea în fața Senatului Floridei la dezbaterea legii „Womens Right to Know” (Dreptul femeilor la informare).

Share

Viața depinde de tine. Implică-te!

20160326-15-35-03_ds2_2072

Foto: Dinu Savopol

Ești student sau studentă și ești pentru viață? Vrei să faci ceva pentru a sprijini femeile aflate în criză de sarcină și pentru a promova viața în mediul studențesc?

Dacă răspunsul tău este da, te așteptăm alături de noi joi, 6 octombrie, de la ora 19.30, la Casa de Cultură a Studenților din București, Et. 1, Sala 8 (Calea Plevnei 61).

Evenimentul pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1765564450350051/

De ce SPV?

„Dacă vrei să fii alături de femeile aflate în criză de sarcină și de copiii lor, vino alături de noi!” – Paula Popescu, ASE

„Am intrat în SPV pentru că am găsit o preocupare pentru problemele profunde ale omului. Asta reprezintă o motivație puternică pentru orice tânăr care observă problemele societății și simte că trebuie să facă ceva.

Poate de aceea SPV-ul atrage oameni cu sufletul frumos – cel puțin eu asta am simțit la voluntarii SPV.” – Cătălin, Facultatea de Electronică

Studenți pentru viață este o asociație studențească înființată în 2013.

Ce facem?

  • promovăm în mediul universitar educația, valorile și respectul pentru viața umană din momentul concepției și până la moartea naturală;
  • oferim sprijin și consiliere tinerelor și adolescentelor aflate în criză de sarcină;
  • dezvoltăm programe de informare și formare pentru familie și integrare socială, precum „Educație pentru viață”, adresate inclusiv elevilor de școală generală și liceenilor;
  • ne implicăm în combaterea traficului de persoane, a violenței în familie, a violenței împotriva femeii însărcinate și a abuzurilor împotriva copiilor.

Proiecte principale:

  • revista „Pentru viață”: nr. 1, „Iubește-i pe amândoi”, primăvară 2013; nr. 2, „Adopția, o alegere nobilă”, primăvara 2014; nr. 3 „Bărbatul și femeia, egali și complementari”, toamnă 2014; nr. 4, „Fiecare viață este un dar”, primăvară 2015; nr 5, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, primăvară 2016 – accesibile pe site-ul studentipentruviata.ro;
  • „Sprijină mama și copilul” – proiect dedicat consilierii și sprijinirii elevelor, studentelor și tinerelor aflate în criză de sarcină;
  • Marșul pentru viață 2014 „Adopția, o alegere nobilă” (40 de orașe din România), Marșul pentru viață 2015 „Fiecare viață este un dar” (79 de orașe din România și Republica Moldova), Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” (130 de localități din România și Republica Moldova) – organizare în București și coordonare națională;
  • „Bucuria de a fi mamă” (8 martie) – dăruim flori și felicitări mamelor din secțiile de Obstetrică-Ginecologie;
  • „Mamă, îți mulțumesc că m-ai născut!” (1 iunie) – aniversarea copiilor și a mamelor care au ales viața;
  • Flash-mob de Ziua Internațională a Adopției (2 iunie);
Share

A douăsprezecea ediție a Marșul pentru viață Berlin, 17.09.2016 (FOTO, VIDEO)

123-14-700x438

Peste 7.500 de persoane s-au adunat sâmbătă, 17 septembrie, pe străzile capitalei Germaniei pentru a lua parte la Marșul pentru viață.

Marșul s-a desfășurat în tăcere, iar scopul lui a fost apărarea valorii vieții umane.

„A douăsprezecea ediție a Marșul pentru Viață din Berlin a fost un succes fantastic și o mărturie impresionantă pentru viață!”, a declarat Martin Lohmann, președinte al „Bundesverband Lebensrechte” (BVL – Asociația Federală pentru Drepturile la viață). „Le mulțumesc în mod deosebit celor 7.500 de participanți din toată Germania și celor cinci episcopi care au mers alături de noi, precum și nenumăratelor persoane care ne-au ajutat și poliției, care ne-a protejat atât de bine.”

 

 

Cinci episcopi germani au mers în primele rânduri: Arhiepiscopul Berlinului, Heiner Koch, Episcopul Regensburgului, Rudolf Voderholzer, și episcopi auxiliari Matthias Heinrich din Berlin, Dominikus Schwaderlapp din Köln și Florian Wörner din Augsburg.

Cu câteva zile înainte de eveniment, președintele Conferinței Episcopale Germane, Cardinalul Reinhard Marx, a trimis un comunicat de presă în sprijinul mișcării pro-viață și a participanților. Episcopii au mers împreună cu mulți participanți în tăcere pentru a sprijini motto-ul: „Orice om are aceeași demnitate – nici un copil nu este de nesuportat.”

Marșul a fost organizat de BVL și a reunit 13 grupuri pro-viață din Germania. Este continuatorul așa-numitului „Marș al celor 1.000 de cruci”, un protest tăcut în care oamenii purtau 1.000 de cruci albe în amintirea de 1.000 de copii care sunt avortați în fiecare zi în Germania.

Participanții la Marșul nu au redus mesajul lor la repudierea avorturilor, ci au exprimat, de asemenea, o atitudine pozitivă față de valoarea vieții umane. În timpul unei sesiuni de mărturii de la începutul marșului, o tânără femeie cu sindrom Down a vorbit despre viața ei: „Viața este ceva foarte valoros. Acest lucru este valabil și pentru mine și pentru toate celelalte ființe umane”.

Ea a povestit despre viața ei privată, hobby-urile ei, munca ei și prietenii ei. O mama a cinci copii a dat o mărturie captivantă despre modul în care a aflat că copilul cu care era însărcinată este posibil să trăiască doar pentru câteva momente după naștere și de ce a decis să-l nască, indiferent de ce se va întâmpla după naștere. Alte femei au descris experiențele traumatizante ale avorturilor pe care le-au făcut.

Circa 1.700 de extremiști de stânga, uniți sub un grup de acțiune numit „What the f***?”, au încercat în mod violent și hotărât să perturbe marșul. După numai sute de metri de mers pe jos, feministele extremiste, activiștii homosexuali și ceilalți au strigat sloganuri hulitoare și au încercat să întrerupă participanții cu tobe și muzică tare.

„Nici Dumnezeu, nici un stat, nici patriarhat”, a fost unul dintre sloganurile cele mai blânde pe care participanții la marșul pro-viață au trebuit să îndure, alături de continue gesturi obscene Unul dintre extremiști a reușit să sară peste baricadele instalate de poliție și a scuipat-o în față pe politiciana Beatrix von Storch, care mergea pe jos, în primul rând al marșului.

Participanții la marș nu s-au lăsați perturbați de aceste întreruperi. Ei au mărșăluit cu persoane în vârstă și copii, în tăcere, în sprijinul vieții. „Voi luați partea celor care – după unii – nu au dreptul să trăiască, pentru că viața lor este lipsită de valoare sau ei nu sunt doriți pentru un motiv oarecare. Și trebuie să faceți asta cu putere, pentru ei, cei care nu ar trebui să trăiască, pentru că nu au nici o funcție, nici un statut și par să fie doar o povară. Prin participarea dumneavoastră, faceți mai solid viitorul omului în țara noastră!”, a spus episcopul Voderholzer demonstranților.

„Să avem răbdare. Să rămânem pașnici. Să spunem „Da” vieții. Acesta este înțelesul acestui marș. Este legitim, democratic, filantropic și drept. Acesta este motivul pentru care suntem aici”, au fost cuvintele de încheiere ale lui Martin Lohmann, președinte LBV.

În Germania, ca în toate țările unde se organizează Marșul pentru viață, numărul participanților crește de la an la an pentru că, în ciuda contestărilor activiștilor de extremă stânga, din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că avortul e o ucidere care afectează nu doar pe copilul care își pierde viața, ci și pe mamă, pe tată, familia și întreaga societate.

Sursă: LifeSiteNews

Share

Video: pentru a convinge un prieten despre ce este avortul, începe cu acest adevăr

În mod obișnuit, Lisa Smiley nu ar fi supraviețuit politicii copilului unic din China. Dar după câteva decenii de când părinții ei i-au ascuns pe ea și pe frații ei de autoritățile poliției copilului unic, iar apoi au plecat din China, ea vorbește cu cea mai mare limpezime despre ravagiile pe care cultura avortului le face în societate.

Un clip postat recent de ea se intitulează „Its a baby” – „Este un copil”.

 

„Când o femeie rămâne însărcinată, este un copil în creștere în interiorul ei – nu un mănunchi de celule, o bucată de țesut sau un produs de concepție”, spune Lisa Smiley. „Este un copil cu un unic ADN care a început să trăiască, un copil care crește și se dezvoltă în interiorul ei.”

Afirmația ei este susținută de Dr. Maureen Condic, profesoară de neurobiologie și pediatrie la Facultate de Medicină a Universității din Utah.

„Concluzia că viața umană începe la unirea dintre spermatozoid și ovul este de necontestat, este obiectivă, este bazată pe metoda științifică universal acceptată prin care se face distincție între diferitele tipuri de celule și pe ample dovezi științifice, publicate în mii de reviste științifice cu recenzori independenți” afirmă Dr. Condic într-un raport public asumat de Charlotte Lozier Institute.

Chiar și sistemul de justiție din SUA a recunoscut că o viață care se dezvoltă în uter este un „întreg, separat, unic, o ființă vie și umană” – într-o hotărâre judecătorească din 2008 a Curții de Apel din cadrul celui de-al 8-lea circuit din SUA.

„Am fost însărcinată de patru ori și am născut patru copii”, continuă Lisa Smiley. „În cazul în care testul de sarcină devine pozitiv, eu știu că e un copil! Iar când le spun altor oameni că sunt gravidă, și ei știu că este un copil. Pentru că asta înseamnă cuvântul gravidă: sunteți gravidă cu un copil”.

Ea descrie realitatea îngrozitoare a avortului în termeni duri. „Într-un avort, un copil care este tăiat bucăți, ucis și aspirat în afara mamei. Este unul dintre acele adevăruri incomode pe care activiștii pro-avort nu le place să le recunoască. Pentru că atunci când este un copil în pântece, se schimbă totul.”

Sursă: LifeSiteNews

Share

Rapperul Wisin şi soţia sa au refuzat să avorteze fiica diagnosticată cu Trisomia 13

untitled

Wisin, celebrul cântăreț sud-american de muzică rap, şi soţia sa, Yomaira, au împărtăşit de curând experienţa din perioada sarcinii, iar mai apoi a naşterii fetiţei lor diagnosticată cu Trisomia 13.

Studiile au arătat că doar 31% din copiii diagnosticaţi cu Trisomia 13 sau Sindromul Patau trăiesc mai mult de o lună şi doar circa unul din 10 copii trăiesc mai mult de un an.

În majoritatea cazurilor, atunci când afecțiunea este depistată prenatal, se recomandă avortul, pe motiv că apar defecte structurale, anomalii ori retard, dar şi din cauza numărului relativ scăzut de copii care trăiesc mai mult de o lună după naștere. Cei doi soţi au avut de înfruntat exact această propunere, când, la cinci luni de sarcină, li s-a sugerat avortul.

Wisin şi Yomaira, care mai au doi copii, au refuzat să-l ucidă pe cel de-al treilea și au ales să se lase în mâna lui Dumnezeu. Într-o emisiune TV la care a fost invitată, Yomaira a pledat pentru vieţile tuturor copiilor cu dizabilităţi, precum fiica sa, căreia i-au pus numele simbolic Victoria.

„Nu vă avortaţi copiii, chiar dacă doctorii vă recomandă!” a spus Yomaira.

„Doctorii încearcă să vă convingă că avortul e în regulă, dar nu asta e calea pe care vrea Dumnezeu s-o alegem, pentru că nu noi suntem cei care să decidem viaţa sau moartea unei fiinţe umane, nici măcar a propriului copil. Avem încredere că Dumnezeu are un plan perfect, chiar dacă nu ştim de ce, sau nu ştim cum. Până acum, Victoria şi-a îndeplinit fiecare rost pe care îl avea de împlinit din momentul în care am aflat starea ei.”

Yomaira a mai spus că ea şi soţul ei au refuzat categoric avortul, fiind siguri de faptul că au primit acest copil de la Dumnezeu cu un scop şi că sunt pregătiţi, atât ei, cât şi ceilalţi doi copii să o accepte şi s-o iubească pe micuţa Victoria aşa cum este.

În prezent, micuţa este încă în spital, iar asta nu din cauza Sindromului Patau, ci a faptului că a avut o greutate scăzută la naştere şi câteva probleme respiratorii. În orice caz, cuplul a anunțat că starea ei e stabilă şi că familia e mereu aproape de ea.

În Irlanda, organizaţia Every Life Counts (Fiecare Viaţă Contează) a format o coaliţie a părinţilor aflați în situații precum a lui Wisin şi Yomairei, care pledează pentru o alternativă umană la avort în cazurile dificile. Această inițiativă este parte dintr-o mişcare mai mare de înfiinţare a instituțiilor de îngrijire prenatală pentru copiii cu dificultăţi, prin care întreaga familie beneficiază de îngrijire pluridisciplinară.

Un studiu recent publicat în American Journal of Medical Genetics arată că mulţi părinţi au întâmpinat reacţii negative din partea cadrelor medicale cu privire la copiii care au fost diagnosticaţi cu Trisomiile 13-18. Cu toate acestea, 91% dintre părinţii care au continuat sarcina spun că ar face aceeași alegere – deşi mulţi dintre aceşti părinţi nu au avut centre de îngrijire prenatală la care să apeleze.

În unele țări din America Latină, doctorii care doresc să protejeze viața copiilor nenăscuți au început să înființeze centre de îngrijire prenatală. Un astfel de centru este Acompañares (Însoțitorii) al Universității Catolice din Chile.

Pe Instagram şi Facebook, Visin a publicat prima fotografie cu micuţa Victoria, imaginea cu mânuța fetiței și mâna soției, însoțită de o mulţumire specială:

„Mulţumesc DUMNEZEUL MEU PENTRU MARE MILA TA, mulţumesc tuturor pentru urările şi comentariile voastre, continuăm lupta alături de #Victoria”

În primele trei zile, postarea a avut 75.000 de like-uri şi circa 2.000 comentarii, majoritatea gânduri bune şi binecuvântări.

Iată două dintre comentarii.

Francisco Ayala Gutierrez: Wisin, cred că e momentul să ridici ochii către Dumnezeu. Chemarea ta pe drumul Său a fost mereu acolo, de tine depinde dacă accepţi sau renunţi. El are familia ta în palmă, nu te-a lăsat nici măcar un minut, dar e momentul să laşi totul şi să-L urmezi. Binecuvântări pentru tine şi pentru familia ta din Mexic.

Prisma Garza: Timp de trei ani eram super bine din punct de vedere economic, aveam totul şi recunosc că eram în nori… Cu cel de-al doilea copil pe drum… Când a venit pe lume a venit cu o malformaţie congenitală la inimă, mi s-a prăbuşit lumea şi m-a făcut să descopăr lucrurile cu adevărat importante. Azi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi l-a trimis pe fiul meu cu o inimă diferită ca să o schimbe pe a mea. Binecuvântări pentru #Victoria.

Primi doi copii ai familiei apar într-o altă postare, iar textul care însoțește imaginea lor arată că experiența cu Victoria l-a făcut pe cântăreț să prețuiască și mai mult familia:

„DUCÂND LA ŞCOALĂ COMORILE MELE. BUCURĂ-TE DE FAMILIA TA, VIAŢA E FRAGILĂ. #benedicionesparatodos”

untitled1

Surse: LifeSiteNews, Facebook

Share

Cântecul de leagăn al unui tată

Share

Uimitoarea poveste a unei chinezoaice căutătoare în gunoaie ce a salvat 30 de copii abandonaţi în tomberoane

chinezoaica

de Annie Lignou

Povestirea uimitoare a chinezoaicei Lou Xiaoying, strângătoare de haine vechi, care a izbutit, în vreme de patruzeci de ani, să salveze și să crească 30 de copii părăsiți.

În China, uciderea pruncilor și părăsirea lor a luat un înfricoșător avânt, datorită asprelor măsuri politice care îngăduie numai un copil pentru fiecare familie care trăiește la orașe. Și astfel chinezii, îmbrânciți de sărăcie și de uriașa constrângere politică, sunt nevoiți să-și părăsească pruncii, dacă este al doilea, sau să-i ucidă, dacă primul copil este fetiță. Ei cred că un băiat va corespunde mai bine la nevoile economice ale familiei.

Cazuri înfricoșătoare de prunci nou-născuți aruncați în tomberoane, este un fenomen zilnic. Recent, la lumina publicității a ajuns cazul unei fetițe cu o tăietură de cuțit la gât. (Din fericire, copilului, după protestul tuturor cetățenilor, i s-a acordat primul ajutor, iar acum este deplin sănătoasă și în curs de a fi înfiată).

Care părinte cu mintea sănătoasă poate face o astfel de crimă? Greu de răspuns. Este cunoscut faptul că statul indiferent procedează și la avorturi obligatorii, cum a fost în cazul tinerei chinezoaice, pe care au constrâns-o să facă avort, pentru că nu avea cu ce să plătească amenda (da, amendă pentru viața umană), după care, drept pedeapsă, i-au pus în patul ei săculețul cu embrionul avortat. Ti se blochează mintea numai când te gândești la aceasta, de aceea nici nu am postat fotografiile care circulă pe internet și care te fac să simți mânie și rușine că aparții neamului omenesc. Dar cum se poate împotrivi cineva la aceste puteri atât de mari?

La antipodul tuturor acestora se află minunata strângătoare de haine vechi, Lou Xiaoying, deja în vârstă de 88 de ani, care, împreună cu soțul ei, au reușit să salveze și să crească 30 de copilași, fără să le moară vreunul. Foarte săraci în bani, însă foarte bogați în dragoste.

copii-înfiați

Voind să le ofere cu adevărat tot ce puteau mai bun, s-au îngrijit de hrana, îmbrăcămintea, educația lor, crescând ei înșiși 4 dintre ei, iar pe ceilalți dându-i la prietenii și la rudele lor care nu aveau copii, Astfel încât să meargă la școală și să trăiască cât se poate de bine. „Mergeam întotdeauna pe neașteptate la casele copiilor, spunea ea, pentru a verifica cum trăiesc, iar în fiecare Duminică îi luam pe toți cu mine și ieșeam la plimbare în pădure și în mijlocul naturii, astfel încât să simtă grija, dragostea și ocrotirea de care aveau nevoie”.

Povestirea lui Lou a început în 1972 pe drumurile orașului Jinhua, când a ieșit, potrivit obiceiului ei zilnic, să caute obiecte folositoare în gunoaiele din tomberoane. În unul din ele a aflat aruncată o fetiță mică. Pericolul de a fi descoperită era mare, spune ea în interviul ei publicat în ziarul Yanzhao Metro Daily:

„Nu am ezitat nici o clipă. Ar fi murit, dacă nu am fi luat-o și nu am fi îngrijit-o. Tocmai atunci am înțeles că iubesc copiii și aș fi vrut să le ofer tot ce aș fi putut mai bun. Văzând-o cum crește, pentru noi aceasta era ceva cu totul deosebit. Toți acești copii au nevoie de dragoste și de purtare de grijă. Sunt niște ființe unice și vrednice de a fi iubite. Nu pot înțelege cu nici un chip cum este cu putință ca unii să-i arunce la gunoaie… Această fetiță a mea are acum 40 de ani și are copilul ei”.

bunica

Această bunică uimitoare este internată astăzi într-un spital datorită unei insuficiențe renale, unde o îngrijesc și o înconjoară toți copiii ei. Își amintește:

„Pe fiul meu cel mai mic, Zahng Gkilin, care astăzi are 7 ani, l-am găsit și pe el aruncat într-un tomberon. Pe atunci aveam 82 de ani, foarte bătrână ca să mai cresc încă un copil. Însă nu am putut sub nici un chip să-l las la mila lui Dumnezeu. Când l-am privit, a zâmbit la mine. Era atât de dulce! Mi-a fost cu neputință să-l las acolo. L-am luat acasă, la casa de la țară (o baracă găurită peste tot, aflată într-o pădure), și l-am îngrijit. I-am dat numele Zahng Gkilin, care înseamnă Rar și Prețios. M-au ajutat și copiii mei cei mai mari la creșterea lui. Acum este deja un tânăr foarte sănătos și vesel. Știu că zilele mele sunt puține. Aș vrea ca, înainte de a pleca, să-l văd și pe acesta că merge la școală”.

nepotul

Lou, în afară de ceilalți 30 de copii ai ei, are și o fiică naturală, care s-a inspirat de la mama ei și și-a închinat viața căutării și sprijinirii copiilor părăsiți. Povestea lor a sensibilizat întreaga Chină a miilor de copii părăsiți, iar lucrarea lor a aflat peste tot imitatori numiți și nenumiți.

fiica

 

Lou a dobândit pe bună dreptate supranumele de „Înger pământesc” și constituie dovada vie că nu este nevoie să ai absolut nimic pentru a da dragoste și purtare de grijă.

 

Sursă: Știri pentru viață

Share

Dacă avortul este legal, înseamnă că este bun pentru femeie?

download-1

de Brian E. Fisher

Puteți să susțineți că avortul este un beneficiu evident pentru femeie și societate. Până la urmă, zeci de milioane de femei și bărbați se poate să fi profitat de această posibilitate. Dacă e legal, cum ar putea să afecteze femeia și familia?

Chiar poate fi o formă de sclavie prezentată ca un drept? Poate fi un drept legal nedrept?

Într-adevăr, se poate. În ultimele două secole, am mai avut și altă practică legală și acceptată din punct de vedere social care era, în realitate, o formă de sclavie și de discriminare.

Comparația între comerțul cu sclavi africani și avort a făcut să curgă multă cerneală. Scopul meu nu este să reiterez ce s-a mai scris, ci să ilustrez faptul că legea și normele sociale nu validează automat pretenția că o anumită practică promovează egalitatea sau e gândită pentru a îmbunătăți societatea.

Sclavia a existat în America timp de 250 de ani, scoțând complet din ecuație și lipsind de statut legal o întreagă categorie de ființe umane. Și aceasta a avut aprobarea Curții Supreme de Justiție a SUA. Judecătorul Roger B. Taney a decis, în 1857, în cazul Dred Scott, că africanii americani erau „priviți ca ființe de ordin inferior, cu totul nepotriviți pentru a fi asociați cu rasa albă în plan social sau politic, într-o asemenea măsură, încât nu dețineau niciun drept pe care vreun alb ar fi fost obligat să îl respecte” [30].

Ne cutremură odiosul rasism din decizia Judecătorului Roger B. Taney, dar vocabularul și tonul din acel caz sunt șocant de asemănătoare cu cele din decizia în cazul Roe vs. Wade, care a legalizat avortul în SUA. Decizia neagă statutul uman al ființelor umane nenăscute, denumind copiii nenăscuți „viață potențială” și susținând că orice „viață de însemnătate” ar putea apărea într-un stadiu ulterior al sarcinii. Cel care a redactat decizia, judecătorul Harry Blackmun, citează din legea engleză anterioară în favoarea viziunii că abia mai târziu pe parcursul sarcinii „fătul devine format și recognoscibil ca ființă umană, sau… o persoană ia naștere…” [31]

Într-un ecou ciudat de asemănător la decizia din cazul Dred Scott, cea din cazul Roe le retrage copiilor nenăscuți protecția legală, deoarece, conform concluziei Curții, „cuvântul persoană folosit în al Paisprezecelea Amendament nu-i include pe cei nenăscuți” [32]. Al Paisprezecelea Amendament a fost adoptat în 1868 și spune astfel: „Niciun stat nu va […] priva vreo persoană de dreptul la viață, libertate sau proprietate fără a trece printr-un proces legal; și nici nu va priva persoana din jurisdicția sa de protecția egală a legii”.

Dacă judecătorul Blackmun ar fi vrut să recunoască statutul de persoană al nenăscuților (și dacă nu sunt „persoane”, atunci ce sunt?), ar fi trebuit să redacteze altfel decizia, cum a și recunoscut: „Dacă s-ar stabili cu claritate statutul de persoană (al copilului nenăscut) […] dreptul la viață al fătului ar fi garantat în mod specific prin (al Paisprezecelea) Amendament” [33].

Dar, din moment ce a decis că cei nenăscuți nu sunt persoane conform celui de al Paisprezecelea Amendament, Curtea nu era nevoită să-și exprime opinia cu privire la punctul în care începe viața. Blackmun a scăldat-o apoi, declarând că, din moment ce „experții din domeniile medicinei, filozofiei și teologiei nu puteau ajunge la un consens (despre momentul începerii vieții), în acest stadiu de dezvoltare al cunoașterii umane sistemul legal nu se găsește în poziția de a specula cu privire la răspuns” [34].

Nu e nicio enigmă cu privire la momentul în care începe viața. Și nu e nicio mare întrebare filozofică sau teologică. Nu ne întrebăm Cine este autorul vieții sau ce reguli anume a trasat Acesta pentru cei vii. Nici nu ne întrebăm care e valoarea sau scopul vieții.

Dacă întrebăm când începe viața, punem o întrebare științifică la care știința are răspuns. Și a răspuns pentru totdeauna la ea. Viața începe la concepție, adică odată cu fertilizarea. Un manual popular de embriologie descrie procesul astfel:

„…dezvoltarea umană începe odată cu fertilizarea, când un gamet bărbătesc, sau spermatozoid, se unește cu un gamet femeiesc, sau ovul, și formează o celulă unică – zigotul. Această celulă omnipotentă și înalt specializată reprezintă momentul de început al fiecăruia dintre noi ca indivizi unici.” [35]

Roe nu citează știință. Pur și simplu decide că cei nenăscuți nu sunt persoane în fața legii, exact cum nu erau nici sclavii afroamericani pentru decizia din cazul Dred Scott. Oricât de înspăimântătoare a fost sclavia, „libertatea” garantată prin decizia din cazul Roe e mult mai rea, pentru că prin ea se asigură nu doar libertatea de a deține și înrobi ființe umane, ci și cea de a avea drept de viață și de moarte asupra unor membri slabi și lipsiți de apărare ai umanității.

Cu alte cuvinte, Roe le refuză drepturi copiilor nenăscuți pe baza statutului de persoană, dar nu se ostenește să determine când începe viața.

Sclavia a fost legală pentru că legea a hotărât că afroamericanii nu erau persoane.

Avortul este legal pentru că legea a decis că oamenii care încă nu s-au născut nu sunt persoane.

A fost sclavia legală? Da. A fost bună? Nu.

Este avortul legal? Da. Este bun?

Faptul că avortul este legal, liber practicat și acceptabil din punct de vedere social nu înseamnă că este bun pentru femei. Nu înseamnă decât că este legal, liber practicat și acceptabil din punct de vedere social.

Și sclavia răspundea la aceste criterii, dar azi o considerăm respingătoare, observând că este discriminatorie față de sclavi. Și, dacă stai să te gândești, și avortul este la fel de discriminatoriu împotriva unei întregi categorii de ființe: cele mici, dependente, lipsite de glas și ascunse într-un loc unde nu pot fi văzute fără asistență medicală.

În SUA mai există niște circumstanțe legale bizare care pun sub semnul întrebării însăși legalitatea avortului.

Pe 13 aprilie 2003, la țărmul Golfului San Francisco, valurile au adus un făt de sex masculin dezvoltat până într-un stadiu avansat al sarcinii. A doua zi, o parte din cadavrul mamei sale a apărut la un kilometru și ceva distanță.

Deși nu s-a putut determina cauza exactă a morții, s-a ajuns la concluzia că mama, Laci Peterson, a fost ucisă de soțul ei, Scott.

Scott a fost condamnat pentru omor calificat, soldat cu moartea soției. A fost acuzat și de omor prin imprudență în cazul fiului său nenăscut, Conner.

Situația este tragică, tristă și incredibil de ironică totodată. Scott a fost acuzat de omucidere în cazul fiului său nenăscut, dar în multe state americane Laci ar fi putut avorta același copil și totul ar fi fost perfect legal.

Așadar, moartea lui Conner a fost ilegală când a fost produsă de tatăl lui, dar ar fi fost perfect legală dacă mama sa i-ar fi produs-o. Această crimă faimoasă a inițiat adoptarea unei legi federale care sfidează logica: Legea Împotriva Violenței Asupra Nenăscuților.

A fost promulgată în 2004 de președintele George W. Bush. „Legea lui Laci și Conner” recunoaște copilul in utero ca victimă dacă este rănit sau ucis prin intermediul a peste 60 de acte de violență condamnate la nivel federal. Legea definește copilul nenăscut ca membru al speciei Homo sapiens în orice stadiu de dezvoltare, purtat în pântecele matern.

Legea are o dispensă specială în cazul avortului, care nu i-a satisfăcut pe critici. Senatorul John Kerry a votat împotrivă, făcând următoarea observație: „Am rețineri serioase cu privire la acest act legislativ, fiindcă legea nu poate și să prevadă că un făt este ființă umană, și să protejeze dreptul mamei de a întrerupe sarcina” [36].

Senatorul Kerry a pus punctul pe i. Una din legi protejează de acte de violență copilul nenăscut, în orice stadiu al sarcinii, iar cealaltă îi refuză aceeași protecție acestui copil.

Se pare că valoarea și statutul copilului sunt determinate de cine este autorul actului de violență, nu de copil în sine. Una din legi stipulează clar că orice copil nenăscut este membru al rasei umane. Cealaltă nu e sigură cu privire la acest statut, dar totuși permite terminarea voită a sarcinii.

Și „Legea lui Laci și Conner”, și decizia în cazul Roe vs. Wade sunt legale. Și totuși, complet paradoxale. În plus, cea mai gravă formă de discriminare este că valoarea vieții umane e determinată prin lege în funcție de cine e persoana care îi ia viața copilului.

Așadar, sunt două motive pentru care ar trebui să privim avortul cu alți ochi: în primul rând, până și în SUA legislația curentă care se referă la statutul nenăscuților este auto-conflictuală; în al doilea rând, ceea ce e legal nu e întotdeauna și corect sau bun.

Chiar dacă se spune că avortul ar fi un drept al femeii, nu înseamnă că s-au făcut progrese în domeniul egalității sexelor.

Așa cum este vital să ne amintim de motivele rasiale și egoiste din spatele sclaviei, să nu uităm să privim la ce se ascunde în spatele legalizării avortului.

Așadar, avortul este legal. Dar aceasta nu înseamnă în mod automat că este și bun pentru femeie, familie și societate în ansamblu.

NOTE

[30] Scott v. Sanford, 60 U.S. (19 How.) 393 (1857).

[31] Roe v. Wade, 410 U.S. 113 (1973). http://www.law.cornell.edu/…/hist…/USSC_CR_0410_0113_ZS.html

[32] Ibid.

[33]Ibid.

[34] Ibid.

[35] Keith Moore and T. V. N. Persaud, The Developing Human: Clinically Oriented Embryology (Philadelphia: Saunders/Elsevier, 2008) 15 (subl. mea). Citat în: Scott Klusendorf, The Case for Life (Wheaton, Illinois: Crossway Books, 2009), p. 35.

Sursă: Fragment din cartea „Avortul – ultima exploatare a femeilor”.

Share

Aaron

Share

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog