Tag Archives: O lume pentru viață

Comunicat de presă: În circa 300 de orașe din România și Republica Moldova, dragostea românilor a învins frigul într-o lume pentru viață la Marșul pentru viață 2018!

Sâmbătă 24 martie a avut loc în circa 300 de orașe din România și Republica Moldova Marșul pentru viață 2018 cu tema „O lume pentru viață”.

În fața codurilor de frig, doar trei organizatori locali au anulat organizarea marșului. În rest, dragostea pentru viață a învins frigul, a învins zăpada și în circa 300 de orașe din România și Republica Moldova românii am fost împreună pentru sprijinirea femeilor în criză de sarcină!

Misiunea noastră nu se termină aici. Marșul pentru viață nu are un final! Continuă prin viața noastră, prin activitatea noastră de zi cu zi, atunci când e nevoie să fim alături de femeile în criză de sarcină, pentru că viața lor nu e întotdeauna senină. Sunt presiuni, sunt situații în care ele se bucură de nașterea unui copil, dar vestea nu este primită cu bucurie de către partener, de către familie și de către cei din jur și au nevoie de sprijinul nostru.

O lume pentru viață este o lume în care nici o femeie însărcinată nu este presată să facă avort. O lume în care bărbatul își asumă responsabilitatea de a-i fi alături și de a o iubi în continuare pe ea și pe copilul ei. O lume în care familia, care până acum i-a fost alături și a iubit-o necondiționat, îi dăruiește dragoste, o sprijină și nu îi spune: „Te vom da afară din casă”. O lume în care prietenii și oamenii din jurul unei femei în criză de sarcină îi sunt alături și o sprijină.

Foarte mulți dintre românii de astăzi, din dreapta și din stânga Prutului, suntem, de fapt, supraviețuitori ai avortului. Ne-am născut pentru că cineva a fost acolo să o sprijine pe mama noastră. La Marșul pentru viață din București, Aurelian Temișan a povestit pentru prima dată în public că trăiește datorită sfatului unui medic, care i-a spus mamei lui care dorea să îl avorteze: „fă-l, că ai să îmi mulțumești mai târziu!” Așa s-a născut Aurelian Temișan în iunie 1972. Așa ne-am născut mulți dintre noi… Cum să nu fii pro-viață când realizezi să de această opțiune a depins și viața ta?

O lume pentru viață este o lume care se bucură de zâmbetul și bucuria fiecărui copil. Este o lume în care oamenii din diferite profesii, cu diferite capacități, își pun în slujba vieții darurile pe care le au.

Într-o societate pentru viață, personalități publice, oameni importanți schimbă lumea prin implicarea lor.

Invităm toți românii din dreapta și din stânga Prutului să sprijine femeile în criză de sarcină. În special, dorim să existe în cât mai multe județe din România centre care să ofere consiliere gratuită și sprijin concret femeilor în criză de sarcină care solicită ajutor. Dorim ca societatea să recunoască valoarea cu totul special a maternității și să își exprime sprijinul față de orice femei însărcinată prin acordarea unei indemnizații, după a 14-a săptămână de sarcină, care să o ajute în nevoile speciale care apar în această perioada.

Astăzi, la Marșul pentru viață am fost O lume pentru viață. Mergem înainte, pentru viață!

 

Foto: Ionuț Borbe

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

 

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

 

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

 

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Benedict Art Photography

Foto: Benedict Art Photography

Foto: Benedict Art Photography

Foto: Benedict Art Photography

Foto: Benedict Art Photography

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

Share

Mâine vom arăta că suntem pentru viață indiferent de vreme. Vino la Marșul pentru viață la ora 11 în Piața Unirii din București!

Share

PROMO: Marșul pentru viață 2018 „O lume pentru viață”

În București, Marșul pentru viață 2018 „O lume pentru viață” este organizat de către Asociația Studenți pentru viață și va avea loc sâmbătă, 24 martie.

Adunarea participanților se face la ora 11, în Parcul Unirii. La ora 12 se pleacă pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului.

Marșul este urmat de concertul Live for Life (Parcul Tineretului, intrarea Șincai, ora 13), susținut de Aurelian Temișan și prezentat de Ioana Picoș.

Comunicatul de presă al Asociației Studenți pentru viață despre Marșul pentru viață 2018 „O lume pentru viață” poate fi citit aici.

Share

A apărut Revista „Pentru viaţă” nr. 7 „O lume pentru viață” – Primăvara 2018

Descarcă revista în format PDF: Revista „Pentru viaţă” „O lume pentru viață” nr. 7 – Primăvara 2018

Citește online revista Revista „Pentru viaţă” nr. 7 „O lume pentru viață”– Primăvara 2018, dând click pentru linkurile de mai jos.

Cuprins

1 Editorial: O schimbare ce are loc în lume, de Alexandra Nadane, Președintele Asociației Studenți pentru viață

Luna pentru viață și Marșul pentru viață 2018  „O lume pentru viață” – fragmente din comunicatul Asociației Studenți pentru viață

A fi pro-viață la… Casa Albă și la Premiile Grammy

6 Femei fericite că au ales viața copilului lor

8 Fetița noastră, minunea noastră

10 Veronica Iani: Pentru că fiecare viață este un dar

12 Ca pe un condamnat la moarte prietenul mă ducea de braț, mă privea din când în când și nu spunea nimic

Coperta 3 Centrele de sprijin în criza de sarcină salvează vieți și conștiințe

Coperta 4 7 lucruri uimitoare de dinainte de a fi născut

 

Share

Editorial: O schimbare are loc în lume / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

de Alexandra Nadane, Președinte Studenţi pentru viaţă

Din ce în ce mai mulți oameni devin pro-viață. Realitatea pe care o arată embriologia, bunul simț comun, valoarea veșnică și demnitatea mai înaltă decât orice din această lume pe care credința le recunoaște persoanei umane conving din ce în ce mai mulți oameni.

Adevărurile despre realitatea vieții umane intrauterine și despre realitatea crizei de sarcină sunt din ce în ce mai vizibile. Din ce în ce mai mulți oameni, și în special adolescenți și tineri, le cunosc, iar aceasta le schimbă viața.

Știința oferă an de an noi elemente despre minunea vieții din pântecele mamei. Până în 2016 se considera că primele bătăi ale inimii apar la 21 de zile după concepție. În 2016, Universitatea Oxford a publicat un studiu a cărui concluzie este că activitatea inimii începe la 16 zile după concepție! (http://www.ox.ac.uk/news/2016-10-11-first-our-three-billion-heartbeats-sooner-we-thought)

Chiar și oameni politici care susțineau în trecut avortul la cerere sunt astăzi pro-viață. Cu câteva decenii în urmă, Președintele de azi al Statelor Unite era un susținător al avortului. Dar a cunoscut îndeaproape o situație de criză de sarcină, a văzut copilul care s-a născut și a înțeles că acel copil minunat nu s-ar fi născut dacă mama lui nu alegea viața. Așa a devenit pro-viață, în urma experienței, nu prin urmarea unei ideologii.

De altfel, în SUA, unde oamenii au avut libertatea să cerceteze și unde știința nu a fost ideologizată ca în comunism, sunt mai mult de 2.800 de centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină, în care serviciile sunt oferite gratuit. Acolo, dragostea de aproapele a depășit cu mult marketingul celor 600 de clinici din țară în care se fac, întotdeauna contra cost, avorturi la cerere.

Acestea sunt exemple ale unei lumi pentru viață, o lume a sprijinului, a demnității, a respectului și a iubirii manifestate în fapte concrete.

A fi pro-viață înseamnă a fi pro-știință, pro-femeie, pro-copil, pro-sprijin.

 

Share

Luna pentru viață și Marșul pentru viață 2018  „O lume pentru viață” – fragmente din comunicatul Asociației Studenți pentru viață – / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

În perioada 1–31 martie 2018, în numeroase orașe din România și Republica Moldova se desfășoară Luna pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”, organizat sâmbătă, 24 martie 2018.

O lume pentru viață este o lume firească!

Măsura responsabilității și dezvoltării unei societăți este dată de măsura protejării vieții fiecărui membru al ei.

Dreptul la viață, libertate și demnitate ale omului nu încep și nu se acordă de la un anumit nivel financiar, intelectual, de sănătate ori al vârstei, ci sunt date de faptul că suntem oameni, iar oameni suntem din momentul concepției.

România de azi și de mâine include copiii născuți și nenăscuți.

Fiecare dintre noi, în parte, și toți împreună, ca popor, dorim libertate, demnitate, respect. Dar nu le putem pretinde pentru noi dacă nu le recunoaștem pentru cei mai vulnerabili dintre noi, copiii nenăscuți, și dacă le negăm pentru femeile în criză de sarcină.

Este firesc să dorim ca zâmbetul și lumina din ochii fiecărui copil să ajungă să îi bucure pe cei din jur. La fel de firesc este să sprijinim o femeie aflată în criză de sarcină.

Activitățile care sprijină viața și prețuirea pentru viață sunt o datorie de onoare pentru o societate care vrea să se dezvolte, să ducă mai departe și să îmbogățească ceea ce a primit de la generațiile anterioare.

O lume pentru viață este o lume firească!

De aceea, Luna pentru viață, 1–31 martie 2018, și Marșul pentru viață, 24 martie, au tema „O lume pentru viață”.

Să ne deschidem inimile față de femeile în criză de sarcină

Cel mai adesea, în spatele unui avort la cerere se află o dramă ignorată de cei din jur.

Dacă vrem ca românii și România să aibă un viitor, este nevoie să sprijinim femeile în criză de sarcină. Astfel, ele vor alege ce este mai bine pentru copiii lor.

A da viață și a sprijini viața semenilor au fost valori consacrate în istoria românilor. Doar ideologia comunistă a valorizat și a cerut uciderea semenului, când acesta era considerat un dușman care stă în calea fericirii. Comunismul a legalizat și apoi a restricționat avortul la cerere ignorând, în ambele situații, mamele și copiii, singurul interes fiind ideologia, respectiv nevoia de forță de muncă. De aceea, nu cerem interzicerea avortului, ci cunoașterea realității și deschiderea inimilor.

Să nu fim nepăsători, să nu ne prefacem că nu știm nimic despre frământările care preced avortul!

Criza de sarcină este extrem de dureroasă, iar ignoranța și nepăsarea celor din jur o fac și mai acută. Unde este responsabilitatea tatălui copilului, unde este sprijinul prietenilor, unde este dragostea familiei când o femeie constată că „nimeni nu mă sprijină, nimeni nu îmi este alături, nimeni nu îmi oferă altă opțiune în afară de avort”?

Să ne deschidem inimile pentru a primi aceste micuțe inimi care bat, inimile unor copii care au nevoie de dragoste, de îngrijire și care, când vor fi adulți, vor purta la rândul lor de grijă de cei prin care au venit la viață.

A ține în brațe un copil care ar fi putut sfârși într-un recipient cu resturi biologice, a te bucura de zâmbetul și gânguritul lui, cu gândul la binele pe care îl va face oamenilor când va fi adult – iată ce ne dă încredere că aceasta este calea viitorului.

Să iubim mama și copilul!

Veniți la Marșul pentru viață, ca să mărturisim valoarea și demnitatea vieții! Veniți să mărturisim respectul și prețuirea pentru femeile care se luptă pentru a proteja viața copiilor lor și să le sprijinim!

***

Reluăm și în acest an apelul ca societatea să creeze instrumente prin care să sprijine femeia în criză de sarcină, precum:

  • acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii;
  • înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat în criza de sarcină;
  • crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;
  • valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității disprețuitoare la adresa copiilor adoptați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau părinților care își încredințează copiii spre adopție când consideră că nu se pot ocupa corespunzător de creșterea acestora;
  • legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul; posibilitatea oficierii la cerere a unei slujbe religioase adecvate, cum se procedează în cazul copiilor decedați la scurt timp după naștere și nebotezați.

***

În 2018, Marșul pentru viață este la a VIII-a ediție națională

În lume, Marșul pentru viață a fost organizat pentru prima dată la Washington. D.C., în 22 ianuarie 1974.

În România, a fost organizat pentru prima dată la Timișoara, în 2008.

Evoluția numărului de organizatori ai MPV în 2013 – 2017:

2013 – 23 de orașe din România;

2014 – 40 de orașe din România;

2015 – 79 de orașe (77 din România, 2 din Republica Moldova);

2016 – 130 de orașe (110 din România, 20 din Republica Moldova);

2017 – 287 (138 de orașe din România și 149 localități din Republica Moldova).

Marșul pentru viață este neconfesional și apolitic.

Organizatorii locali sunt independenți unii de alții.

 

Share

„Copiii merg la Parlament” pentru prima dată în România!

Foto: Nikos Photography

„Babies go to Congress” se desfășoară de ani de zile în Statele Unite.  Mame care au trecut prin criza de sarcină și sunt fericite că au ales viața copiilor lor merg în Congresul SUA, sunt felicitate și sunt prezentate ca modele către congresmeni.

Și… după doi ani de când ne-a venit ideea să inventăm și noi apa caldă… astăzi a avut loc prima ediție românească a evenimentului: „Copiii merg la Parlament 2018”!

Trei femei fericite că în criza de sarcină au ales viața copiilor lor au fost felicitate și încurajate de deputatul Daniel Gheorghe, gazda evenimentului, pentru minunile pe care le-au adus pe lume.

Foto: Nikos Photography

Adelina Duduială are 24 de ani și locuiește în Brașov. Când avea 21 de ani, în 2015, a devenit campioană mondială la lupte pe nisip. Dar mai înainte, la 16 ani … a rămas însărcinată în mod neașteptat, iar familia nu i-a fost alături (ca să folosim un termen blând pentru dat afară din casă). Și-a continuat școala, sportul și a reușit să ajungă departe. Mărturia ei ex-tra-or-di-na-ră va fi postată mâine!

Foto: Nikos Photography

Andreea Cosmina Hodinescu are 22 de ani. Este din Rădăuți și are doi copii. La 18 ani a rămas însărcinată. A vrut să facă avort din cauza lipsei de sprijin, dar a găsit medici care au încurajat-o să se mai gândească. Robert, unul dintre copii, a fost vedeta evenimentului zâmbind în toate pozele. Parcă zicea: „Era să nu mă nasc, dar am ajuns la Parlament! Mulțumesc, mami! Pentru toate mămicile: să fiți curajoase ca mami!”

Foto: Nikos Photography

Cerasela Soficiu are 27 de ani și este din Iași. A depășit o criză de sarcină și este fericită că a ales viața copilului. Cum s-a întâmplat? Cum se întâmplă toate minunile! Sora ei a primit un flyer despre Centrul de consiliere „Praesidio” al ProVita Iași. Știind de frământările surorii, i-a dat flyer-ul și i-a spus: „Poate e un semn că trebuie să păstrezi acest copil”. Atât a fost suficient să facă un om pentru ea și copilul ei. Restul a mers ca pe roate. A mers la Praesidio, a fost sprijinită și acum este fericită că a ales viața copilului ei!

Viața bate filmul, da!

Și cum să nu le ofere Domnul Daniel Gheorghe flori acestor trei curajoase mămici ! Au ales viața, au ales să vorbească despre asta și au ales să vină în Parlament!

E drept, și micuții lor îngerași le sunt recunoscători. De exemplu acum le-au făcut rost de invitații la Palatul Parlamentului…

Asta a fost „Copiii merg la Parlament 2018”: Bucurie pentru viață, recunoștință pentru femeile care au depășit o criză de sarcină.

Ne vedem la anul cu „Copiii merg la Parlament 2019”! Cât mai mulți!

Foto: Nikos Photography

 

Share

Anunț important: Se anulează conferința din această seară

UPDATE: Din cauza condițiilor meteo nefavorabile Doctorul Ionel Cioată nu a mai putut ajunge de la Timișoara pentru a susține conferința care era programată în această seară.

 
Ne cerem iertare și sperăm să o reprogramăm în curând.

Luni, 19 martie, la ora 18.00, vă invităm în Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București să răspundem împreună cu invitatul nostru, doctorul Ionel Cioată, la întrebarea: „Cum putem construi o lume pentru viață?”. Este o întrebare pentru tineri, familii, doctori și societate.

Doctorul Ionel Cioată este medic primar obstetrică-ginecologie, în Timișoara.

Share

Rezultate și poze – Crosul pentru viață 2018

Foto: Nikos Photography

Rezultate:

www.trackmyrace.ro

Poze:

Nikos Photography – album

Marius Claudiu – album 

Cosmin Petrenciuc – album

Reportaj Trinitas TV:

Share

Mărturie: „Bunica s-a pus în genunchi în fața mamei mele și în acest timp a început să i zică: «te rog eu frumos, nu fă asta, o să vezi tu ce copil o să iasă!»”

Foarte mulți dintre noi trăim astăzi pentru că cineva a știut să spună „Sunt alături de tine! Păstrează acest copil!”. Monica trăiește pentru că bunica ei a intervenit în sprijinul mamei ei într-un moment de cumpănă.

Mărturie din cartea  „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul”

Dragi cititori, au fost odată ca niciodată doi tineri. Ei, de n‑ar fi fost, nu v‑aș mai spune astăzi despre ei. Mă bucur foarte mult că aceste rânduri au ajuns chiar până în dreptul dumneavoastră. Pentru liniștea și bucuria mea, atât vă las scris, că anii mei de‑acum sunt mai puțini decât cei ai mamei mele din poveste. Și vreau să vă mai dezvălui că am ales să scriu aceste rânduri la rugămintea unui părinte, care mi‑a spus că această poveste vă va fi de folos. Eu mă înclin în fața dumneavoastră și îndrăznesc să sper acest lucru. Dacă veți extrage măcar un gând bun de aici, atunci înseamnă că se va împlini acest cuvânt. Vă las să citiți, să vă bucurați și să vă odihniți în aceste rânduri de mai jos, căci lungă‑i calea până la încheierea poveștii!

Vreau să vă invit mai întâi, să lecturați aceste două paragrafe următoare. Îndrăznesc să vă rog să vă gândiți la ele abia când veți ajunge la post scriptum. Vă mulțumesc!

Lecția de la domn’ profesor

Eu în liceu am avut un profesor de matematică care nu suporta să ne vadă că ștergem cu radiera, cu picul sau cu corectorul. De fiecare dată ne spunea în felul următor: „Tăiați cu o linie ce ați greșit, e mult mai bine. Când vă veți întoarce și veți vedea notițele, veți observa ce ați greșit și veți încerca să nu mai faceți așa.” Apoi ne spunea că dacă greșim o rezolvare, mai bine, să tăiem totul cu o linie și nu cu zece.

Domnul profesor a încercat să ne învețe că în viață nu este o soluție să facem lucrurile să pară perfecte, doar de dragul de a arăta mai bine în fața celor din jur! Dorea să ne facă să conștientizăm problema, pe care mai apoi să ne dorim să o rezolvăm și căreia în final să‑i căutăm soluțiile și să i le punem în practică. Mi s‑a părut și mi se pare greu, dar util, acest sfat al domnului profesor!

Acesta este una din lecțiile de viață pe care am primit‑o de la el și pe care am dorit să o împărtășesc și cu dumneavoastră. În continuare, voi porni povestea, pe care am fost rugată să o aștern.

Drumul din viață

Acum câțiva ani, stând de vorbă cu mama mea și discutând tot felul de lucruri, mi‑a mărturisit că eram cât pe ce să nu mai fiu astăzi pe‑această lume. Mi‑a povestit că am avut marea binecuvântare ca bunica mea, căreia îi spunem Dumnezeu s‑o ierte, să fie prin preajmă în ziua în care avea programare la chiuretaj mama.

Povestea părinților mei seamănă foarte mult cu multe altele. Erau tineri și aveau diverse probleme. Erau deja căsătoriți de mai bine de un an de zile, când mama a rămas însărcinată cu mine. Pe atunci ea avea 25 de ani. Poate că problema esențială în cazul lor e că le lipseau anumite baze, de la care ar fi trebuit să pornească, astfel încât să nu se ajungă la probleme de acest fel. Durerile s‑au adunat unele peste altele, iar eu ajunsesem un copil nedorit. Mama nu vedea nicio portiță de scăpare.

Chiar se gândea, oare cum vor putea să mă crească. Mai mult decât atât, i se părea o soluție posibilă să mă avorteze pe mine și după ei să se despartă, asta în caz că nu vor reuși să‑i dea înainte împreună. Astăzi părinții mei sunt în continuare căsătoriți, sunt bine și eu trăiesc. Am avut multe de învățat de la ei și de la cei din jurul meu. Poate că lucrurile s‑au întâmplat așa pentru că a fost spre binele nostru.

Bunica s‑a pus în genunchi și…

Într‑un fel îi părea rău mamei mele să mă avorteze. Pe de altă parte, parcă ar fi vrut să termine cu copilașul și după să vadă cum se mai aranjează lucrurile. Dragi cititori, vă dați seama că acel copil eram chiar eu? Puteți fi conștienți de acest lucru? Într‑adevăr, nu mă cunoașteți și poate că vă este mai greu să empatizați cu ceea ce v‑am scris eu aici. Vreau să vă spun că eu nu aveam nicio putere în acel moment, pur și simplu eu nu puteam decât să stau liniștită în burtica mamei mele și să aștept.

În acest timp, a venit ziua când mama trebuia sa meargă să mă avorteze. Era îmbrăcată frumos de oraș, cu gentuța și cu bănuții pregătiți. Avea poate doar o singură problemă în acest caz… suflețelul. O cam strângea suflețelul. Din păcate cam tare, dar ce să‑i faci, asta‑i viața, doare uneori. Îmi pare rău că a trebuit să treacă prin asta pentru a mă aduce pe lume.

Mi‑a povestit mama că era o sâmbătă, din toamna unuia din primii ani de după ’90. Doar în această zi a săptămânii, domnul doctor putea fi găsit la cabinetul particular. Mama era mutată la bunicii mei de câteva zile. Bunica avea liber doar sâmbăta și duminica, în rest era la serviciu. „Întâmplarea” a făcut că ea era acasă în ziua în care mama voia să meargă la doctor. Eu nu pot să zic decât că mă bucur că au stat de vorbă. Și… sunt sigură că și în acel moment eram în culmea fericirii, că era cineva și de partea mea. Cititori dragi, aveam un avocat!

Nu știu cum să fac povestea să fie înțeleasă cu toată puterea ei, însă haideți să vedem cum s‑au întâmplat lucrurile.

Bunica s‑a pus în genunchi în fața mamei mele… și în acest timp a început să‑i zică:

„– G., G., te rog eu frumos, nu fă asta, o să vezi tu ce copil o să iasă, n‑o să‑ți pară rău mai târziu, te rog eu frumos!”

Bunica plângea și îi tot spunea și iar mai plângea și iar îi mai spunea și tot așa. Vă dați seama câtă forță, câtă trăire acolo, câtă durere?

Bineînțeles, eu nu pot să vă redau exact, exact cum a fost. Sunt multe detalii. Au fost multe, dar multe rugăminți. Ei… mai mult, lângă ele, era o icoană mare cu Sfânta Parascheva. Bunica când se mai întorcea către mama, când către sfânta, doar, doar o ieși treabă bună.

Vă dați seama, mama în picioare, cu sufletul în două părți, bunica în genunchi în fața ei, eu în burtică așteptând verdictul cu suflețelul la gură, iar lângă icoana la care bunica se mai întorcea și se mai ruga. Bun. Până la urmă mama a cedat și… nu s‑a mai dus să facă avort. Vă spun, cu greu, greu a acceptat să nu mai meargă. După câte o cunosc, sunt sigură că în momentul în care a luat decizia să rămână acasă, s‑a simțit ușurată, măcar pentru moment. Dar mama avea totul pregătit, iar domnul doctor o aștepta să onoreze programarea. Vă dați seama?

Eu sunt unul dintre copiii aceia fericiți, care astăzi trăiesc și sunt în fața dumneavoastră. Vreau să înțelegeți că povestea a fost tristă la vremea ei și seamănă cu toate celelalte povești pe care le‑ați mai auzit. Acum chiar cred că a fost un mare hop, pe care au reușit să‑l treacă și care, în timp, s‑a transformat în motiv de bucurie.

EPILOG și mulțumiri

Să știți că, mai cu una, mai cu alta, mi‑a fost bine în viață. Părinții m‑au crescut și m‑au ajutat foarte mult. În momentele grele familia mi‑a fost sprijinul. Mi‑am dorit foarte mult o surioară. Nu știam pe atunci cui ar trebui să‑i spun asta și la vârsta aceea de 3–4 anișori am găsit oportun să‑i spun lui Doamne‑Doamne dorința mea. Părinții au prins din zbor ideea și darul a venit. Mă bucur că am avut parte și de zile mai ușoare, dar și de greutăți, căci frumos spune proverbul: ce nu te omoară, te face mai puternic! Iar din orice încercare trebuie să iasă ceva bun.

În final, îmi doresc foarte mult să cer iertare familiei mele pentru orice le‑am mai greșit în decursul timpului. Totodată vreau să le mulțumesc! Poate că tata se va gândi că numai mamei mele îi sunt recunoscătoare. Bineînțeles că nu, doar că protagonista acestei povești este mama, și, în acest context, o așezăm în lumina reflectoarelor și‑i oferim toate meritele cuvenite. Mai mult, vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi‑au fost alături și m‑au ajutat să ajung până aici și să mă prezint astfel în fața domniilor voastre!

Vă mulțumesc pentru că v‑ați făcut timp să citiți! Le doresc tuturor copilașilor care acum se află în burta unei mămici și care se vor mai afla de‑acum înainte, să trăiască și să fie fericiți până la adânci bătrâneți și încă după aceea! Căci amintirile vor fi povești, care vor fi spuse peste mulți, mulți ani de ei, la un pahar de voie bună și bucurie!

Vă mulțumesc tuturor și sper să primiți aceste gânduri cu bucurie și pace, iar dacă vorba mea v‑a deranjat, apoi vă rog frumos să mă iertați! Vă doresc să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți și să petreceți în bucurie și liniște!

P.S.: Ei, și‑acum vreau să vă spun, din nou, c‑ați citit aceste rânduri datorită bunicii mele, care a rugat‑o din răsputeri pe mama să mă lase să fiu astăzi: O POVESTE NEȘTEARSĂ! Pentru ea mulțumirile sunt de prisos, de‑acum doar faptele și un gând bun îi mai pot fi alături. Bunica, să știți, că vă iubește și pe domniile voastre, dar vă spun o taină: în chip nevăzut. Dumnezeu s‑o odihnească!

Morala poveștii de astăzi, din popor vreau să v‑o amintesc, căci dragă îmi este înțelepciunea înaintașilor noștri: „Peștele se împute de la cap, însă se curăță întotdeauna de la coadă!”

Astăzi este 30 ianuarie al anului 2016, iar eu tocmai închei această scriitură. Tot astăzi sărbătorim ziua celor Trei Mari Sfinți Ierarhi, Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Vasile cel Mare, care au fost buni prieteni întrei ei și în spatele cărora se află povești dintre cele mai minunate. Vă doresc ca aceștia să vă aducă pace și bucurie!

Monica A., 23 ani, București

30 ianuarie 2016

Cartea în format PDF poate fi descărcată de aici.

Share

Citește Comunicatul Marșului pentru viață 2018

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog