Tag Archives: familie

Mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I al României

12 decembrie 2017

Alteței Sale Regale, Principesa Margareta, Custodele Coroanei române

Alteța Voastră Regală,

Îngăduiți-ne să ne exprimăm durerea și compasiunea pe care membrii modestei noastre asociații, Studenți pentru viață, le simt în aceste zile, alături de Familia Regală și de marea familie a românilor de pretutindeni, pentru trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I.

Am văzut în Majestatea Sa Regele Mihai I un model pentru orice tânăr care își dorește să împlinească binele în viața sa și a celor din jurul său. Moralitatea, smerenia, dragostea pentru credință și identitate națională pot fi repere solide pentru oricine caută alternativa la o viață lipsită de principii.

Am văzut în modul Său de a fi în Familia Regală modelul de soț și de tată în care tradiția românească despre familie și noblețea se arată a fi una.

Am văzut în grija pentru cei nebăgați în seamă un model pentru grija pe care sperăm că românii o vor avea pentru copiii născuți și nenăscuți.

Mai mult, drumul atât de dificil al vieții Majestății Sale, și mai ales deceniile în care a trăit cu durere și tristețe soarta poporul român sub regimul comunist și lipsa de limpezire de după 1989 ne arată încă o dată că un caracter ca al Majestății Sale în astfel de împrejurări se șlefuiește și că binele nu se înfăptuiește repede și ușor.

Cu recunoștință pentru tot ce reprezintă pentru România și românii din Republica Moldova, nordul Bucovinei, ținutul Herța și din diasporă, ne rugăm ca Dumnezeu să-L odihnească pe Majestatea Sa Regele Mihai I în Împărăția Cerurilor!

Alexandra Nadane,

Președintele Asociației Studenți pentru viață

Share

Un parlamentar britanic cu handicap: „Persoanele cu dizabilități congenitale sunt pe cale de dispariție”

Un membru cu dizabilități al Camerei Lorzilor din Marea Britanie luptă pentru a schimba legea britanice care permite avortarea copiilor diagnosticați cu dizabilități până la momentul nașterii.

Avortul este legal în Regatul Unit până la 24 de săptămâni de sarcină. Cu toate acestea, legea nu impune nicio limită de timp cu privire la avort, pentru sarcini cu diagnostic de invaliditate fetală. Avorturile sunt de asemenea permise în orice stadiu, pe parcursul sarcinii, dacă viața mamei este în pericol.

Lordul Kevin Shinkwin este un aristocrat conservator ce suferă de boaselor de sticlă. Acesta a declarat în timpul dezbaterilor din Camera Lorzilor, săptămâna trecută, că actuala lege discriminează persoanele cu handicap. El a introdus un proiect de lege, care ar anula posibilitatea avortării copiilor cu handicap, după termenul legal de avort, în cazul în care sunt diagnosticați cu o problemă de sănatate.

„Eu recunosc cu ușurință că matematica nu a fost niciodată subiectul meu favorit la școală – dar chiar și eu pot vedea din tendințele cu privire la avort pe motiv de dizabilitate că se referă la oameni ca mine”, a spus Shinkwin colegilor săi. „Persoanele cu dizabilități congenitale sunt pe cale de dispariție.”

„Dacă am fi fost animale, poate că am fi putut beneficia de protecție ca o specie pe cale de dispariție”, a adăugat el. „Dar noi suntem doar ființe umane cu dizabilități, așa că nu ne calificăm.”

Shinkwin a declarat că paralimpicii Marii Britanii recent „și-au reprezentat țara la Rio cu mândrie.”

„Calificarea esențială pentru a concura la Rio? Dizabilitatea lor. Țara lor le-a aplaudat succesul, aceeași țară a cărei legislație privește această calificare esențială pentru a merge la Rio –dizabilitatea –  ca pe un motiv pentru care ar trebui să moară. Cum, domnii mei, poate fi așa ceva corect, cum poate fi drept, cum poate fi logic? Nu este.”

„Cum aș putea să nu am încredere în umanitatea noastră comună?”, a continuat el. ,,Cum aș putea să nu mă încred în adevărul că există mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart? Și cum aș putea să nu cred că această Cameră a Lorzilor va fi sinceră cu ea însăși și va continua lupta nobilă pentru egalitatea persoanelor cu handicap, prin trecerea acestui proiect de lege?”

În dezbaterile anterioare despre proiectul său de lege, octombrie anul trecut, Lordul Shinkwin a citat statisticile publice ale Departamentului de Sănătate din Marea Britanie cu privire la avort, din 2015. Lordul Shinkwin a declarat că în 2015 au existat 230 de avorturi după 24 de săptămâni din cauza handicapului. Acesta susține căse poate observa „o creștere cu 56% a numărului de întreruperi de sarcină, după 24 de săptămâni, pe motive de handicap, de-a lungul ultimilor 5 ani, între 2010 și 2015.”

Lordul Shinkwin a adăugat că „689 de avorturi au fost numai din cauza unui diagnostic de Sindrom Down, în 2015”.

El a declarat că au existat alte 11 avorturi efectuate din cauza malformațiilor buzei sau a cerului gurii, o condiție ușor de reparat chirurgical în 2015.

„După lege, eu nu ar trebui să fiu aici. Ar trebui să fiu mort”, a afirmat Lordul, înainte de a încheia.

Sursa: http://www.theblaze.com/news/2017/01/31/disabled-lawmaker-fights-abortion-law-people-with-congenital-disabilities-are-facing-extinction/

 

Share

În Canada, părinții copiilor diagnosticați cu Sindromul Down „trebuie să se apere de avort”

Leone Grotti, Tempi, 5 iunie 2016

Traducere de Ana Avram

Am tradus acest articol pentru că dacă acești părinți intervievați mai jos pot, consider că, dacă vrem, toți am putea să sprijinim acești copii și să luptăm pentru ca ei să aibă o șansă la viață.

„Dacă doi părinți descoperă că așteaptă un copil cu sindromul Down și decid să continue sarcina, sunt considerați iresponsabili din punctul de vedere al societății?”. Întrebarea doctorului Jean-Claude Forest, președintele Comitetului de coordonare al programului de depistare a Trisomiei 21 din Quebec, este retorică. Dar, de fapt, răspunsul transmis de societatea canadiană este unul clar: „da”.

„Este evident”. Julie Faucher și soțul ei Nathan, candieni rezidenți în Quebec, au simțit pe pielea lor. Când Julie a aflat că este însărcinată cu o fetiță care are Sindromul Down era o mamă tânără; s-a gândit repede la avort: „Pentru mine era evident că nu puteam trăi fericiți cu un copil care suferă de Sindromul Down și era evident că nu l-aș fi născut. Dar soțul meu a zis: „Ei bine, pentru mine nu este de fapt așa de evident”.

Presiunea medicilor. Înspăimântați și nehotărâți, deoarece nu știau ce să facă, Julie și Nathan au căutat repede ajutor în cadrul sistemului sanitar. Dar nu l-au găsit. Medicii, de fapt, în loc să răspundă la întrebările lor despre cum ar fi trebuit să fie viața cu un copil care suferă de Sindromul Down, nu-i sfătuiră decât să pună capăt sarcinii. Părinții nu au ascultat acele sfaturi și astăzi micuța Sofia are 7 ani și este cea mai mică dintre cei trei copii ai lor. Dacă s-au decis să nască copilul, acest lucru s-a realizat datorită ajutorului unei doamne psiholog, care i-a susținut.

90 la sută. Povestea lor, istorisită într-o clip video de Tamara Aletersco pe Ici Radio-Canada, nu este un caz rar în Canada. Un copil din 800 de nou-născuți are Trisomia 21, dar numărul ar putea fi mult mai mare. Din 2012, guvernul canadian furnizează gratis la toate femeile gravide un test pentru a depista Sindromul Down. Un procent de 60% din femei fac testul și, dacă acesta confirmă anomalia genetică, în 90% dintre cazuri se recurge la avort.

„Sunteți sigură ca vreți să țineți copilul?” Dacă numărul de întreruperi este așa de mare, responsabilitatea este și a sistemului sanitar, unde medicii din serviciul public, în loc să fie neutri, îndeamnă la avort. „Dacă decizi să păstrezi copilul, te privesc de parcă ar fi o aberație”, povestește Marc, tatăl a trei copii. Al treilea copil, o fetiță, Lily Rose, a fost diagnosticată cu Trisomia 21. Soția lui, Stephanie, se plânge de atitudinea medicilor. Nu numai că nimeni nu i-a susținut niciodată, dar, după ce s-au decis să țină fetița, „la fiecare vizită îmi ziceau: Sunteți sigură ca vreți să țineți copilul?”.

„Apărarea de avort”. Pentru Antoine Payot, medic la Centrul Medical Universitar „Sainte Justine” din Montréal, problema nu este nouă. „Multe cupluri, din păcate, trebuie să se apere de avort pentru că sistemul împinge mereu părinții să întrerupă sarcina. Un studiu de caz despre această problemă se desfășoară acum la nivel național.”

Sursă: http://www.tempi.it/canada-genitori-figli-down-devono-difendersi-aborto#.WH6RYlOLTIV

Share

Tu cum ți-ai vedea viața dacă ai avea boala oaselor de sticlă?

Ioana Picoş

În toate ocaziile (zile de naștere, Crăciun, Revelion, Paști etc.) ne dorim unii altora sănătate, bucurii și împlinirea dorințelor. Mi se pare just. Dar ce ne facem dacă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg? Ce ne facem dacă pățim un accident? Sau dacă avem un copil care se îmbolnăvește grav? Sau dacă ni se spune că suntem însărcinate cu un copil bolnav? Realitatea parcă ne pleznește peste ochi de nu ne vedem. Nu mai știm ce să credem, ce să înțelegem. De ce? De ce eu? De ce mie? Disperare, revoltă, ură, indignare. Fiecare om face față încercărilor la care este supus în funcție de puterea sa interioară.

Am văzut în 2016 un film unde ni se prezenta un băiat frumos, bogat care avusese o viață intensă, dar care rămăsese paralizat în urma unui accident și acum își dorea să moară. Deși avea alături părinții iubitori și a întâlnit în cale o fată care îl iubea exact așa cum era, el a decis totuși să se eutanasieze. Am rămas contrariată. Chiar ne gândim viața, valoarea ei, în funcție de perfecțiune? Oare nu este iubirea cea mai importantă?

Am citit în Jurnalul Oanei Pellea despre perioada în care a stat cu mama ei bolnavă de cancer. Citeam acolo cum Oana a văzut-o pe mama ei murind cu demnitate. Se referea oare la eutanasie? Nu. Se referea la adevărata demnitate. De a ști să trăiești și de a ști să mori. Povestea că mama ei, în ultimele clipe de viață era atât de frumoasă și învăluită de o lumină ireală. Da… Așa știe Dumnezeu să facă ceva frumos din orice ni s-ar părea nouă că este urât. Asta e minunea!

Am întrebat acum câțiva ani pe cineva: – ce ar face dacă ar afla că mai are de trăit câteva luni. Mi-a răspuns rapid, scurt: m-aș distra, apoi m-aș sinucide. Recunosc că m-a trecut un fior în inimă când l-am auzit. Poate că va citi acest articol și va reconsidera…

Majoritatea dintre noi am auzit de Cristina Bălan. A câștigat Vocea României. La scurt timp a ieșit în public cu istoria celor doi copii  gemeni ai ei care au Sindrom Down. Majoritatea copiilor diagnosticați cu acest sindrom sunt avortați. Cristina nici nu a vrut să audă! Într-o postare pe Facebook, concluzia  ei a fost o idee care mi-a rămas întipărită în inimă: “este trist și spune multe despre tine dacă iubirea ta este condiționată de perfecțiune.” Cine dorește să citească întreaga scrisoare deschisă a Cristinei, o găsește Aici

Chiar azi am postat pe Facebook un articol despre primul profesor din Europa care are Sindrom Down. Îl cheamă Pablo Pineda. Este spaniol. Un om inteligent care inspiră multă lume. Linkul articolului despre viața lui Pablo este Aici 

Dar (veți spune) care este legătura tuturor acestor lucruri cu titlul articolului tău, Ioana? Am să vă răspund. Legătura este făcută de atipic. Imperfect. Ieșit din tipare. Dar, cu toate astea, splendid, puternic și inspirațional.

Am să vă spun (sper să reușesc) povestea lui Sorin. El nu are Sindrom Down sau cancer. El are o boală care se numește Lobstein (boala oaselor de sticlă). El nu se poate mișca mult fiindcă riscă să i se fractureze oasele. Spre deosebire de cei cu Sindrom Down, el nu poate să se deplaseze. Spre deosebire de cei cu cancer, el nu se poate distra (așa cum am gândi noi distracția), în timpul care i-a mai rămas. Ai spune că este condamnat să înfrunte secundă după secundă realitatea fără posibilitatea de a uita măcar puțin de această condiție fizică. Da, așa ai spune fiindcă nu l-ai cunoscut pe Sorin. Este foarte probabil ca din acest moment al istorisirii să mă năpădească lacrimile. Dar nu de milă. Ci din respect și admirație.

Dumnezeu a făcut să ne cunoaștem pe Facebook. Am crezut inițial că este o glumă situația lui. Când i-am văzut profilul de Facebook am amuțit. Era real. Acest om, care depășește puțin înălțimea de 1 metru, nu se poate mișca prea mult. Și atunci, de unde știe, de unde poate omul acesta să scrie? Și să scrie și corect gramatical? Și de unde știe istorie? De unde înțelege mersul lucrurilor? Și, cel mai important… De unde are puterea să Îl iubească pe Dumnezeu și să nu Îl urască?

Am rămas cu aceste întrebări mai mult de un an până când am ajuns în orașul lui natal și mi-a scris că i-ar face o deosebită plăcere să îl vizitez. Am ajuns acolo împreună cu Mihai, soțul meu. Din acea clipă a început o nouă etapă de înțelegere pentru mine.

Am coborât din mașină și în clipa în care am văzut-o pe mama lui Sorin (care ne aștepta în fața casei), eu m-am prăbușit interior. Atunci. Pe loc. În fața mea stătea o femeie care se sprijinea în baston, cu un chip luminos, blând, cu o privire caldă, zâmbitoare. Purta o cruciuliță la gât. Simplă, așa cum găsești la mănăstire. Am îmbrățișat-o fără să clipesc. Bunătatea ei risipea orice rigoare stupidă, inventată de o societate superficială. Nu poți fi mai mult decât om și uman. Ne-a invitat în casă. Aveam niște emoții… Oare cum mi se va părea Sorin? Oare voi judeca? Oare voi fi îngrozită?

Casa era simplă, ordonată și curată. Vai… Noi nu avem timp să facem toate lucrurile astea dar ea, abia mergând și având grijă și de Sorin, reușește. M-a cuprins o stare de rușine.

Erau icoane în toate încăperile. Puse la loc de cinste. Am intrat în camera lui Sorin și acolo, în fața mea, m-a lovit (din nou) realitatea. Poți fi un om frumos, indiferent de condiția fizică fiindcă cea care contează este condiția sufletească. Sorin stătea în pătuțul lui, cu laptopul lângă el și un mouse așezat astfel încât să poată să scrie. L-am pupat pe obraz fiindcă am simțit să fac asta, dar îmi era teamă să nu îl rănesc. Nu l-am rănit, s-a bucurat de sosirea noastră. Am stat în vizită aproape 2 ore. Ne-a povestit că a mai avut o soră care s-a născut așa și care a murit la 3 ani. Primul frate este sănătos. De la el are un nepot pe care l-a crescut tot mama lui Sorin. Dumneaei a rămas văduvă.

Am fost serviți cu prăjituri dintre cele mai diverse, făcute de mama lui Sorin. Buuuuune. Și noi dacă reușim să facem o prăjitură nu știm cum să o pozăm mai repede pe Facebook prezentând-o ca pe vreun mare trofeu…

Sorin este autodidact. Nu a fost la școală dar a învățat multe. Știe engleză (face teste on-line), știe istorie, are cunoștințe teologice despre care majoritatea dintre noi nu avem habar, vorbește corect și scrie perfect gramatical. Dar știți ce este cel mai important? Ajută. I se trimit materiale la corectat și asta face. Ordonează, sortează, corectează. Inspiră! Ne-a spus că cei de la Pro Tv au vrut să facă o emisiune despre el. A refuzat. A spus că nu are nevoie să ceară nimic. Are tot ce își poate dori. O familie care îl iubește și prieteni cu care ține legătura. Ah… Și are multe filme pe care și le downloadează și le vede. Este cinefil. Surpriza cea mai mare a fost atunci când mama lui Sorin ne-a arătat lucrul manual realizat chiar de Sorin! Minunat! (mai jos un exemplu din multe)

Ține de asemenea o pagină de Facebook “Călător prin viață”. L-am întrebat dacă îi pare rău că trăiește. Mi-a spus că se bucură de fiecare zi din viața lui. Și că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru clipele petrecute alături de familie și prieteni (care nu sunt deloc puțini).

Povestește cu atâta simplitate și seninătate despre boala lui de parcă ar vorbi despre o răceală. Nu din neștiință. Dimpotrivă!  Din cunoașterea faptului că nu ajută la nimic lamentările, ci modul în care te trăiești și ajuți pe cei din jur. Asta dă reala valoare vieții. Iar el asta face. L-am întrebat dacă nu urăște boala. Mi-a zis că a mai fost întrebat lucrul ăsta. Răspunsul lui a fost “Cum să urăsc boala asta? Este ca și cum aș urî un prieten. Un prieten are și bune și rele, dar este acolo cu tine, mereu. Eu și boala asta, ne știm dintotdeauna. Am învățat să trăim împreună și sunt convins că datorită ei sunt un om mai bun. Deci nu am cum să o urăsc.”

Mama lui Sorin îl îngrijește dintotdeauna. Adică de peste 40 de ani. Deși statisticile spun că oamenii cu această afecțiune nu trăiesc mult, iată că această femeie a reușit imposibilul.

I-am întâlnit și pe nepot, și pe fratele lui Sorin. Toți vorbesc despre el cu mare drag și mult respect. Ei au alături o minune! Un om care ESTE iubire!

Acest om m-a făcut să înțeleg ce înseamnă să trăiești cu demnitate. Să poți să fii sursă de inspirație prin felul de a te purta. Nu are bani mulți, nu are haine de firmă, nu are PR și nici nu a călătorit mai departe de curtea în care își petrece verile citind cărți de calitate. Dar, cu toate astea, cunoaște cel mai bine esența vieții, iubirea necondiționată și înțelegerea față de Dumnezeu care nu dă nimănui mai mult decât poate duce. Și face toate astea cu un firesc care te lasă mut. Câți ne putem lăuda cu lucrurile astea?

Iar mama lui Sorin, doamna Eugenia, mi-a fost lecție de smerenie, simplitate, iubire și dăruire totală. O femeie, o mamă, cum mulți și-ar dori să aibă. Un suflet mare și frumos în fața căruia mă înclin cu respect.

Am plecat și m-am simțit mică și superficială. Eram la volan, conduceam  mașina și gândul meu rămăsese la LECȚIE.

Știu că vei citi aceste rânduri Sorin. Te rog doar să mă ierți pentru că nu am putut să scriu mai mult, mai frumos, mai…

Sper ca cei care trăiesc greutăți, sper ca mamele care află că au în pântece un copil atipic, părinții ai căror copii au sau dobândesc vreo afecțiune, toți vor avea puterea interioară a lui Sorin!

Câtă putere oferă credința! Atât de multă încât radiază și la cei din jur și oferă sens vieții tuturor!

Sursă: ioanapicos.ro

Share

27-29 octombrie: Summitul Alianței România Fără Orfani

Tema Summit-ului din acest an – Nespus mai mult, are ca obiectiv principal descoperirea de modalități de implicare în viața celor peste 57,000 de copii şi mobilizarea noastră, a tuturor, pentru a ne implica în îngrijirea temporară sau adopţia copiilor aflaţi în sistemul de protecţie.

La eveniment vor participa peste 500 de persoane (personalităţi publice, părinți adoptivi, asistenți maternali și sociali, lucrători în ONG-uri, angajați şi directori ai DGASPC, clerici dar și parlamentari).

Agenda Summit-ului include dezbateri, peste 30 de workshop-uri pe diferite teme susținute de specialiști naționali și internaționali, sesiuni motivaționale alături de mărturii inspiratoare.

Instruirea va fi condusă de Kerri Dunkelberger, director executiv pentru plasament și adopții în cadrul organizației Olive Crest împreună cu colegele acesteia, Jessica Valdez – Director de Programe de Plasament și Adoptie și Katie Takeshita, Asistent Social pentru Adopții. De-a lungul a celor peste 40 de ani de activitate, Olive Crest a ajutat aproape 1,000,000 de copii și familii în dificultate.

pliant2

Pentru detalii şi înscrieri accesaţi www.romaniafaraorfani.ro

Sursă: afiparinte.ro

Share

Proiect de lege prin care se oferă 15.000 lei la căsătorie și la al treilea copil

untitled

Deputatul de Sibiu Iacob Pușcaș, în prezent independent, a depus pe 19 septembrie 2016 la Biroul Permanent al Camerei Deputaților și a fost înaintat către Senat o Propunere legislativă privind consolidarea statului prin susținerea creșterii demografice. Propunerea poate fi citită aici.

Propunerea prevede acordarea sumei de 15.000 lei tinerilor care se căsătoresc, cu condiția ca aceștia, în cazul divorțului în următorii 5 ani, să returneze suma.

De asemenea, în familiile cu trei sau mai mulți copii, familia primește suma de 15.000 lei la nașterea celui de-al treilea copil.

Proiectul de lege vizează aplicarea ei retroactiv, 5 ani din momentul promulgării ei.

Propunerea prevede și ca familiile cu mai mult de trei copii, indiferent că sunt copii naturali sau adoptați, să beneficieze de o alocație suplimentară în cuantum de 50% din salariul minim pe economie în următoarele condiții: cel puțin trei dintre copii au vârsta sub 18 ani, merg la școală, familia locuiește în România, părinții locuiesc cu copiii și se îngrijesc de creșterea și educația lor, cel puțin unul dintre părinți are un venit stabil și plătește contribuții la stat. De asemenea, sunt prevăzute scutiri pe impozitul pe salariu, în diferite situații, iar mama beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu câte doi ani pentru fiecare copil, dar nu mai mult de opt ani.

Inițiativa legislativă se referă și la TVA pentru produsele de igienă și îngrijire destinate copiilor în vârstă de până la 6 ani inclusiv, pentru care se propune un maximum de 5%.

Deputatul Iacob Pușcaș a avut 59 de propuneri legislative, dintre care 7 au fost promulgate ca legi până în prezent, în special în domeniul educației, culturii și românilor de pretutindeni.

Share

Coșmarul unei românce căreia autoritățile britanice i-au luat copiii fără niciun temei legal

Londra_Andreia-Sutton-Bardeanu-si-Alex-se-zbat-pentru-ca-toti-sa-traiasca-impreuna-si-sa-vorbeasca-limba-romana-fara-teama-ca-ar-putea-fi-sanctionati

Andreia Sutton Bărdeanu (31 de ani), noul ei soț, Alex, și copiii ei din căsătoria anterioară

Diaspora Românească, 26 aprilie 2016

Era în 2009 când i s-au luat copiii. De atunci, Andreia se zbate să-i recupereze. A fost umilită, amenințată, a fost chiar și arestată doar pentru că voia să-și vadă propriii copii. Autoritățile i-au impus să nu facă public cazul ei dacă mai vrea să-i vadă.

Însă, după cazul Bodnariu, Andreia a decis că singura ei speranță este ca lumea să afle coșmarul pe care îl trăiește, acordând un INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE pentru publicația Diaspora Românească: „Problema mea? Am devenit mamă la vârsta de 16 ani. Tatăl copiilor mei este cu 34 de ani mai în vârstă ca mine. Dar cu ce sunt eu vinovată? Eram minoră atunci când părinții mei au decis și și-au dat acordul să mă căsătoresc cu el. Cu toate acestea, mi-am crescut copiii cum am putut mai bine, având doar lecția mamei mele, care m-a crescut pe mine. Am ajuns în această țară străină în care nu cunoșteam pe nimeni. Nu știu a cui a fost greșeala: a părinților mei, a mea sau a celui care m-a corupt și i-a păcălit pe părinții mei. Nu cred, însă, că pentru asta trebuie să plătească trei copii, condamnați să trăiască fără mamă”, și-a început Andreia povestea.

Citește articolul integral pe DiasporaRo.com

În 1999, cetățeanul britanic Robert Sutton venea în România cu ajutoare. Așa l-a cunoscut Andreia, care avea pe atunci doar 14 ani! „Englezul locuia într-un apartament în care mama mea era angajată să facă curățenie. Pentru că mama nu știa engleză deloc, m-a chemat să o ajut să se înțeleagă cu aceasta. Așa l-am cunoscut. Mă copleșea cu daruri și atenții frumoase, pe mine și pe părinții mei. După un an, când m-a cerut în căsătorie, am fost șocată. Îl vedeam cel mult ca pe un tată, dacă nu chiar bunic: avea 50 de ani! Părinții mei au acceptat gândindu-se că, în ciuda diferenței de vârstă, englezul va avea grijă de mine și voi avea o viață frumoasă în Anglia”, povestește Andreia.

La doar 16 ani a ajuns în Anglia cu un copil în brațe și căsătorită cu un englez care îi putea fi tată. La 19 ani avea trei copii cu el. „Nu am avut probleme cu comportamentul lui de soț sau tată, doar că părea mereu preocupat de fapte caritabile și mergeam des în România. Pentru mine era bine, că îmi vedeam familia și locurile natale. Fostul meu soț, se pare, avea alte scopuri și preocupări!”, mai spune românca.

În 2003, Robert o convinge pe Andreia că ar fi o idee bună să aducă din România o fată care să o ajute cu copiii și la treburile gospodărești. „Fata provenea dintr-o familie necăjită din județul Alba. O cheamă Nicoleta și avea 17 ani. N-aș putea să o învinovățesc. În scurt timp, a ajuns amanta soțului meu și, când am aflat asta, am cerut să ne despărțim. Soțul meu și-a cerut iertare și a urmat apoi o perioadă tulbure. Pe atunci aveam 19 ani și eram total dependentă de el. Apoi am aflat că Nicoleta a rămas însărcinată cu soțul meu și, de atunci, nimic nu a mai mers, nimic nu a mai putut fi reparat”, povestește Andreia.

În timp ce Robert jongla cu fetele aduse din România, fiica lui mai mare, din prima căsătorie (cu o englezoaică), face o plângere la un tribunal de familie în care îl acuză pe tatăl ei că ar fi abuzat-o sexual pe când avea între 7 și 13 ani. După 30 de ani, Donna spune că a motivat-o să facă această plângere faptul că tatăl ei are acum alți copii și este posibil ca acesta să încerce un nou abuz asupra lor. Atât polițiștii, cât și inspectorii de la serviciile sociale au investigat acest caz. Totuși, nu s-au găsit dovezi.

După toate acestea, Andreia divorțează de Robert, care imediat se căsătorește cu a doua fată adusă din România, Nicoleta.

Londra_Andreia-Sutton-Bardeanu-cu-copiii-ei

„M-am mutat în altă regiune, încercând să-mi cresc copiii cum pot mai bine. Faptul că eram o mamă tânără, româncă, fără soț sau partener a atras atenția asupra noastră. Într-o zi, m-am trezit cu inspectorii de la serviciile sociale la ușă în urma plângerii făcute de o vecină. Aceasta a raportat că mi-a văzut copiii în timp ce se jucau cu cuțitele în grădină. David, băiatul mai mare, mi-a spus că se juca și tăia iarba cu un cuțit. Copiii nu erau singuri, eu fiind în casă ocupată cu împachetatul unor lucruri. Nu au avut cum să mă acuze, dar din momentul în care am intrat în vizorul lor, totul s-a destrămat. Au făcut mai multe raporturi trunchiate despre mine și copiii mei și despre abilitatea mea ca părinte. Au descoperit acuzațiile aduse asupra tatălui lor de Donna și au aplicat să pună copiii pe lista de Child Protection din cauza riscului de «abuz sexual».”

Cazul lui Robert Sutton este preluat de un alt tribunal din altă regiune și se reia vechiul dosar cu acuzațiile de abuz sexual aduse asupra sa de Donna, fata cea mai mare a acestuia. „Am fost chemată din nou în fața judecătorilor pentru a da declarații în legătură cu fostul meu soț. Acest caz îl privea strict pe el, dar s-a luat măsura preventivă să-mi fie luați copiii. La finalul cercetărilor, Robert a fost găsit vinovat de abuz sexual asupra fiicei sale Donna”, a declarat Andreia.

Când au fost preluați copiii, David avea opt ani, Naomi, șase și Victoria cinci. Dacă îi întrebi, ți-ar răspunde că ar prefera să fie împreună cu mama lor. Stau mărturie mesajele tulburătoare trimise către mama lor. Dar autoritățile consideră că acest atașament le dăunează emoțional.

Andreia a încercat să-și recapete copiii, dar fără niciun succes. Ea a declarat cu lacrimi în ochi pentru publicația Diaspora Românească: „Acești oameni profesioniști au spus cu gura lor că fostul meu soț este periculos, mincinos și manipulator, dar nu au ținut cont de faptul că și eu am fost victima lui. Mi-am plătit personal orele de consiliere psihologică. Consiliera mea a scris un raport pozitiv despre progresul meu și abilitatea de a-mi proteja copiii. Și acest raport, ca multe altele, a fost ignorat de tribunal atunci când am cerut să-mi fie redați copiii mei. Între timp, m-am recăsătorit cu un tânăr de vârsta mea care mă iubește și mă înțelege. Mi-a fost mereu alături în lupta de recăpătare a copiilor. Și eu, și soțul meu, Alex, am demonstrat că avem toate posibilitățile de a crește acești copii. De fiecare dată ne-am lovit de un refuz din partea autorităților”.

Fetele au fost plasate la o familie de englezi. Băiatul a fost dus la o casă de copii unde a suferit abuzuri fizice și emoționale din partea colegilor mai mari. „Legea spune că nu avea ce căuta băiatul meu acolo la o vârstă așa de mică. A fost hărțuit și i-a fost influențat negativ comportamentul. Poliția spune, însă, că nu sunt dovezi. Abia de curând a fost mutat și dat în grija unui om care chiar are grijă de el. Vreau să vă spun că am tot respectul pentru acest om care îmi ajută copilul, este un om adevărat”, mai spune Andreia.

Share

„Dezbateri pentru viață” cu Ioana Picoș – Responsabilitate și sănătate în viața personală și în viața de familie

SPV-DezbateriPentruViata-Editia1-14Apr2016

 

Asociația Studenți pentru viață vă invită să participați la primul eveniment din seria „Dezbateri pentru viață” cu Ioana Picoș, care va avea loc joi, 14 aprilie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților (Et. 1, Sala 8).
Tema dezbaterii este: Responsabilitate și sănătate în viața personală și în viața de familie.

Share

Jeff Bradford: „Un tată cu adevărat bun s-ar arunca în fața trenului numai ca să-și salveze copilul. Viața primei noastre fiice, Sara, nu ar fi trebuit să cântărească mai puțin”

jeff_Bradford_2_645_693

Jeff Bradford povestește în cartea „Avortul – ultima exploatare a femeilor” despre durerea prin care a trecut împreună cu soția sa după ce și-au avortat primul copil.

„Am tot alungat gândul că fiica mea cea mare nu e azi în viață din cauza propriei mele lașități, nu din alt motiv. M-am dus la nuntă prefăcându-mă că sunt un tânăr corect și moral, alături de tânăra mea mireasă îmbrăcată în alb din cap până-n picioare. Arăta superb, ne stătea bine împreună. Cel puțin în exterior. Sub această mască, nimeni nu vedea cât de distruși eram pe dinăuntru. Cu doar câteva luni înainte, ne avortasem întâiul-născut.

Timp de 15 ani, mi-a fost prea rușine să-i spun cuiva ce făcusem. Numai cel mai bun prieten al meu știa. Nu vorbeam niciodată cu soția despre asta, nu am ținut doliu și am ascuns totul în cel mai îndepărtat colț al minții. Căsnicia a început să se destrame și, după un proces intens de consiliere maritală, ne-am dat seama că o mare parte din acest conflict se datora deciziei de a curma viața primului nostru copil. Am început să ne confruntăm apoi cu propria rușine și vinovăție. Ne-am dat seama ce profundă fusese trauma mintală și emoțională pe care ne-o produsese. Erau mai multe straturi acolo: resentimente, lipsa iertării, sentimentul de abandon – toate au ieșit la iveală când am decis să ne confruntăm cu realitatea acestei decizii luate cu ani în urmă.

Acum, când, prin harul lui Dumnezeu, am devenit tatăl a patru copii superbi, eu și soția începem să ne vindecăm. Suntem căsătoriți de 20 de ani. Totuși, nu trece nicio zi fără să regret decizia de atunci. Un tată cu adevărat bun s-ar arunca în fața trenului numai ca să-și salveze copilul. Viața primei noastre fiice, Sara, nu ar fi trebuit să cântărească mai puțin”.

Citește aici cartea „Avortul – ultima exploatare a femeilor” scrisă de Brian E. Fisher

Share

Interviu cu Alexandra Nadane: „Binele se găsește mereu pe un drum anevoios!”

Photo_Alexandra_Nadane_crop_2013

Asociaţia Studenţi pentru viaţă a avut un stand la Iaşi, în timpul zilelor dedicate sărbătorii Sfintei Parascheva. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și cu sprijinul Părintelui Radu Brânză, Coordonatorul Departamentului Provita din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, câteva zile voluntarii SPV au discutat cu mii de pelerini.

La ce anume au reacţionat cel mai bine cei care au vizitat standul Studenți pentru viață?

Fiecare a găsit ceea ce i se potrivea. Cei mici iubesc baloanele! Adolescenții și tinerii erau interesați de revista „Pentru viață”, numărul trei, pe care tocmai îl luasem de la tipografie – tema lui este „Bărbatul și femeia – egali și complementari”. Iar maturii și vârstnicii luau și baloane pentru nepoții lor, și reviste pentru copiii lor aflați la vârsta tinereții.

Dar au fost și alte lucruri care i-au interesat pe cei care au vizitat standul. De exemplu, una dintre colegele noastre a lucrat mai bine de o săptămână la construirea unui copac decorativ din hârtie, pe care am dorit să îl folosim la Târgului Educației, organizat de Universitatea din București în 10-11 aprilie 2014. S-a pregătit și a venit cu el în dimineața evenimentului, dar, în urma unor intervenții tendențioase, asociația Studenți pentru viață a fost dată afară exact înaintea începerii; dezamăgirea a fost mare și i se părea că munca ei a fost în zadar. Când am început pregătirile pentru Iași, m-am gândit că trebuie neapărat să iau cu mine copacul. Am aranjat standul, am pus copacul pe masă, iar pe ramurile lui am așezat fotografii de la întâlnirile și evenimentele noastre. Am avut o mare surpriză când am văzut că oamenii întrebau dacă pot lua sau pot cumpăra și ei una dintre fotografii. La primele persoane am crezut că e o întâmplare și până la urmă am întrebat pe cineva de ce își dorește atât de mult să ia o fotografie. Răspunsul a fost simplu și neașteptat: „Sunt vii! Transmit un mesaj mai puternic decât orice ați spune dumneavoastră.”

%

Share

Citește Comunicatul Marșului pentru viață 2018

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog