Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi într-o discuţie cu cineva şi, văzând că nu împărtăşiţi aceleaşi valori, să încercaţi să vă adaptaţi discursul? Vi s-a întâmplat să vă treacă prin minte faptul că ar trebui să păstraţi convingerile în sufletul dumneavoastră şi să nu le mărturisiţi nimănui? Ei bine, imaginaţi-vă ce poate face un copil de numai 12 ani, care se înscrie la un concurs de retorică şi îşi alege subiectul avortului ca temă pentru discurs.
Imaginaţi-vă o profesoară şi o comisie care îi cer acestei fetiţe să îşi schimbe tema, spunându-i că, în cazul în care nu va face asta, va fi descalificată. Gândiţi-vă apoi la acest copil care sparge gheaţa şi vine să susţină un discurs despre viaţă înaintea şcolii, a colegilor săi şi a părinţilor lor, în timp ce este avertizată că nu i se va puncta nimic.
Argumentele ei
Dar nu va fi deloc aşa. Un an mai târziu, curajul şi hotărârea de acum vor face ca ea să fie invitată să vorbească la Parlamentul Federal al Canadei, în faţa a 12.000 de oameni, care participaseră la Marşul pentru Viaţă din Ottawa. Lia Mills, din Toronto, în ziua de 14 mai, după ce îşi priveşte în ochi ascultă-torii, începe să vorbească, spu-nând: „Ce-ar fi dacă v-aş spune că în această clipă cineva decide dacă veţi trăi sau veţi muri?
Ce-ar fi dacă v-aş spune că această decizie nu s-ar baza pe ceea ce voi aţi fi putut sau nu să faceţi în trecut, ci pe ceea ce s-ar putea să faceţi în viitor? Şi dacă v-aş spune că nu aţi putea face nimic pentru a schimba asta? Doamnelor şi domnilor, stimaţi membri ai parlamentului, mii de copii sunt chiar acum în această situaţie. Cineva decide, cu toate că nici măcar nu îi cunoaşte, dacă vor trăi sau vor muri. Iar acea persoană e chiar mama lor. Uitaţi-vă în jur la această mare de oameni minunaţi! Aici sunt numai vreo 10.000 – atâţia câţi sunt ucişi la fiecare două ore prin avort. Aproape o treime din generaţia noastră nu a mai apucat să iasă cu viaţă din pântece. Toate vieţile acestea s-au dus. Cu tot cu potenţialul lor. Şi cu întreaga speranţă. Şi cu viitorul.
Ştiu că unii dintre voi se gândesc că de fapt acestea nu sunt ucideri. Că un fetus nu e un copil, nu? Dar de ce credem că, dacă nu poate vorbi şi nu poate face lucrurile pe care noi le facem, un fetus nu e încă pe deplin uman?
Cuvântul fetus vine din limba latină, unde înseamnă „cel tânăr“, sau „tânărul copil“. Unii copii se nasc la cinci luni. Oare aceasta îi face mai puţin umani? Nu am putea spune niciodată aşa ceva. Şi totuşi, se avortează şi copii de cinci luni. Mai precis, în Canada, un fetus poate fi avortat în orice stadiu de dezvoltare a sarcinii. Oare nu cumva îi considerăm oameni doar pe cei pe care ni-i dorim?
Nu, fetuşii sunt pe deplin umani, plăsmuiţi în pântecele mamei de minunatul lor Creator.
Ştiu că unii spun că mamele au dreptul să avorteze. Până la urmă, viaţa lor se schimbă dramatic când au un copil. Dar eu vă cer să vă gândiţi la drepturile de care copilul nu se bucură nici o clipă. Orice drepturi ar avea mama, nu înseamnă că trebuie să negăm drepturile fetusului.
Şi mai sunt unii care spun că o mamă nu ar trebui să aducă pe lume persoane cu handicap. Nu mai înţeleg nimic. Pe de o parte le oferim persoanelor cu handicap locuri speciale de parcare şi lifturi, le sponsorizăm evenimentele sportive, vorbim de bucuria pe care ne-o aduc şi de cât de mult ne inspiră. Pe de altă parte, când aflăm că o femeie gravidă este însărcinată cu un astfel de copil, o sfătuim să îl avorteze, fără să mai luăm în considerare copilul deloc.
Avortul face femeia să se simtă pierdută şi nesigură în legătură cu viitorul ei. Mai mult de jumătate din femeile care fac avort se confruntă ulterior cu vinovăţia, ruşinea, suferinţa, regretul şi sentimentul propriei nevrednicii. Nu e tocmai bunul remediu pe care lumea şi-l închipuie, nu? Am citit o poveste pe un website care promova valorile familiei. Era despre o fată care făcuse avort. Iată ce spunea aceasta: «La 17 ani am făcut un avort. A fost cel mai rău lucru pe care l-am făcut vreodată. Nu aş recomanda nimănui să facă la fel, fiindcă te bântuie. Când am vrut să fac copii, am pierdut trei, fiindcă avortul mi-a lăsat o problemă la colul uterin». Sharon Osbourne este numele acestei femei.
Povestea ei e doar una din multele care-ţi rup inima, dar pe care nimeni nu le mai spune azi cu glas tare. Dar tocmai de aceste poveşti avem nevoie. Vă mulţumesc că v-aţi dedicat timp pentru a vă gândi la problema avortului, la nenăscuţi şi la efectele avortului asupra femeii.“
Cine este în spatele Liei?
Poate că veţi întreba de unde ştie un copil de 12 ani să vorbească în acest fel şi de unde vine forţa din spatele cuvintelor sale. Părinţii ei sunt angajaţi în marşurile pro-viaţă, dar spun că nu au discutat niciodată despre acest subiect împreună cu copiii. „Sursa de inspiraţie“ a Liei a fost rugăciunea. După ce s-a înscris la concurs, ea s-a rugat şi L-a întrebat pe Dumnezeu despre ce temă ar trebui să-şi aleagă. Atunci a simţit că El voia ca ea să vorbească despre cel mai controversat subiect – despre avort. Putea să-şi schimbe tema, imediat ce a fost respinsă, mai ales că acest lucru i-a fost cerut chiar de către profesoara coordonatoare, dar a preferat să-şi asume misiunea pe care a primit-o şi să îşi pună nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Lia nu s-a temut niciodată, deşi părea că toate lucrurile din exterior erau potrivnice acestei alegeri. În sufletul ei a strălucit îndemnul: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!“
Ceea ce a urmat nu putea fi anticipat de nimeni, nici măcar de Lia, şi s-a datorat faptului că a avut inima deschisă şi a ales să lucreze binele. Înregistrarea discursului ei postată pe Youtube a strâns peste 1,3 milioane de vizualizări şi a primit comentarii inclusiv de la femei care au renunţat să facă avort după ce i-au ascultat cuvintele. Desigur, au fost şi sunt oameni care o urăsc pe Lia pentru convingerile ei şi chiar îi scriu lucruri urâte sau ameninţări, dar asta n-a oprit-o niciodată din drumul pe care l-a început. Calea aleasă de Lia este chiar răspunsul la chemarea lui Hristos. Tatăl ei spune că ea îşi foloseşte libertatea pe care a primit-o pentru a apăra libertatea celor lipsiţi de protecţie, a copiilor nenăscuţi şi a femeilor însărcinate. Lia a vorbit apoi şi despre eutanasierea oamenilor, despre traficul de persoane. Un copil, acum adolescent de 18 ani, care a luat în serios cuvântul „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul pentru aproapele său“ (Ioan 15, 13).
Alexandra Nadane, preşedintele Asociației „Studenţi pentru Viaţă“
Sursă: Ziarul Lumina
Revista
