Tag Archives: Revista pentru viață nr. 2

Cuprinsul revistei „Pentru viaţă” nr. 2, ediţia Primăvara 2014

Cu ocazia Marşului pentru viaţă 2014, a cărui temă a fost „Adopţia, o alegere nobilă”, Asociaţia Studenţi pentru Viaţă a publicat cel de al doilea recent număr al revistei „Pentru viaţă”, publicaţie distribuită gratuit care se bazează aproape exclusiv pe contribuţia voluntarilor şi a celor pe care îi interesează soarta copiilor din România.0-Coperta-Pentru-viata-web

Vă încurajăm să preluaţi pe site-urile şi blogurile voastre orice articole vă inspiră din revista publicată în primăvara aceasta. Găsiţi mai jos linkurile către toate articolele publicate.

Pentru viaţă – Primăvara 2014

Coperta 1 O versiune hi-res a coperţii 1 puteţi descărca de aici

Coperta 2 Centre de consiliere în criza de sarcină

Cuprins

1 Editorial

2 Am devenit pro-viaţă imediat ce am născut

3 Adopţia începută din timpul sarcinii. Practica britanică şi australiană

4 Problemele adolescentelor însărcinate

5 Cerând iubire. Amintirile unui copil adoptat

6 „Adopţia, o soluţie nobilă“. Comunicatul Marşului pentru viaţă 2014

7 Fetiţa din vis: Cum am adoptat doi copii

8 Hai să-ţi spun o poveste frumoasă!

Coperta 3 Celebrităţi care au fost adoptate

Coperta 4 Citate celebre despre adopţie

Share

Voci pentru viaţă

C4-aa-mare-hugh-jackman-884701l

Câteva citate celebre despre copilărie şi citate despre adopţie de la un superstar şi de la scriitori clasici şi contemporani:

Cred că adopţia este o binecuvântare pentru toată lumea, când este făcută corect.

Hugh Jackman, actor australian

A nu avea copii înseamnă mai puţină muncă, dar şi o casă pustie.

Susan Glaspell, jurnalistă, câştigătoare a Premiului Pulitzer

Sufletul se vindecă atunci când eşti în preajma copiilor.

Feodor Dostoievski, scriitor rus

A fi părinte e mai mult decât a naşte copii. E a fi martor la viaţa lor.

Jodi Picoult, scriitoare americană

De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!

Antoine de Saint-Exupery, scriitor francez

În casele cu mulți copii, ca și în frumusețile Limbii Române, nu rămâne loc de plictiseală.

Grigore Vieru, poet basarabean

Oriunde este mama, acolo este şi casa.

Felicity Martin, scriitoare şi fotografă americană

Share

O viață salvată: Eram pro-alegere… până în momentul când a apărut Ava / Revista Pentru viaţă nr.2

00adorable-baby-blue-blue-eye-blue-eyes-cap-favim-com-65142

Consider că a fi pro-viață le va oferi copiilor nenăscuți șansa de a crește, a se maturiza și a-și împlini visurile. Ei merită să trăiască, să le bată inima, să simtă emoțiile dragostei și sentimentul că sunt doriți. Să curmi viața unui miracol inocent și neajutorat este cel mai rău lucru pe care l-ai putea face.

Să simți fluturi în stomac atunci când copilul începe să miște, să poți să-ți vezi micuțul crescând, să-i vezi mișcările gurii, oasele care se formează, să poți în final să-l ții în brațe imediat după naștere – acestea sunt cele mai incredibile sentimente pe care le poți experimenta.

Eu sunt pro-viață, dar am fost pro-alegere. Credeam cândva că dacă nu vrei să ai grijă de un copil nu e necesar să o faci.

Credeam că e în regulă să-ți „stergi” cu buretele greșelile și să nu te mai gândești la asta. N-aș fi putut să greșesc mai mult de-atât. Eu sunt dovada vie a necesității de a fi pro-viață. Am trecut printr-o experiență care mi-a schimbat viața atunci când mi-am dat fiica spre adopție.

Am descoperit pe 7 aprilie 2012 că eram însărcinată în 2 luni. Nu am trait niciun fel de emoție atunci când am văzut testul pozitiv de sarcină. Nu am fost nici șocată și nu m-am simțit nici rușinată. Eram o altă tânără de 17 ani care a rămas însărcinată. Împreună cu iubitul meu Michael am încercat să găsim o soluție pentru această situație.

Da, ne-am gândit la avort dar aveam un sentiment, pe care nu-l pot descrie, care m-a determinat să spun „nu” avortului. Știam că n-aș fi fost capabilă să trec prin asta. Eu eram cea care a rămas însărcinată. Eu eram cea vinovată, nu copilul meu. Trebuia să-mi asum responsabilitatea pentru greșeala mea, iar a avorta acest miracol nu însemna să-mi asum responsabilitatea, ci ar fi însemnat să scap de „asta”, să aleg calea ușoară.

Am mers împreună cu Michael la Newlife, o agenție care oferă posibilitatea adopției deschise între părinții naturali și cei adoptivi. Am cunoscut-o pe Caitlyn, o asistentă socială care ne-a ajutat să alegem între a da copilul spre adopție sau a-l păstra. Ne-a îndemnat să scriem pe o hârtie atât avantajele, cât și dezavantajele ambelor variante.

Ne-am dat seama că nu eram pregătiți să devenim părinți, nu avem nici timpul și nici banii necesari. Nu am fi putut să-i oferim fiicei noastre viața pe care o merită și de aceea am ales să o dăm spre adopție. Ne-am dorit o familie care nu poate avea un copil din motive biologice deoarece doream să împărtășim acea legătură specială prin care primul meu copil era și primul lor copil.

Timp de 9 luni aș fi putut să mă răzgândesc și să decid să o păstrez, dar nu am făcut-o. Am ales familia la câteva zile după ce au trimis dosarul. Așa a fost să fie, fiica mea să fie încredințată unei familii iubitoare.

Familia adoptivă s-a simțit binecuvântată că i-am ales. Puteam vedea în ochii lor dorința de a avea un copil. Așteptau de trei ani șansa aceasta, iar eu am știut că ei sunt cei care aș fi dorit să-mi crească copilul.

Faptul că am născut-o pe fiica mea, că i-am simțit căldura pe trupul meu și respirația pe pielea mea m-a făcut să-mi dea lacrimile. Nu îmi venea să cred că am putut să mă gândesc la avort. Mă simt onorată că i-am putut face acestei familii un așa de minunat cadou.

Prin adopție mi-am dat seama că copiii îți schimbă viața în bine. Da, ești judecat, unii poate că nu te susțin și este cel mai greu lucru pe care îl poți face, dar sentimentul că oferi cuiva ceva ce nu poate avea este neprețuit. Nu pot exprima în cuvinte cât de mult bine aduce asta în viața cuiva. Perspectiva asupra vieții se schimbă și îți dai seama cât poate fi de valoroasă.

După ce mi-am dat copilul spre adopție am devenit pro-viață. Nu e drept să iei viața unui copil atunci când ai oportunitatea de a da copilul unei familii care așteaptă cu nerăbdare să-i ofere toată dragostea lor.

Am știut clar că am făcut alegerea corectă atunci când, fiind de față și eu, mama adoptivă și-a ținut pentru prima dată copilul în brațe. A vărsat lacrimi de dragoste și fericire: aceast lucru m-a marcat într-o fel nemaiîntâlnit. Mama adoptivă mi-a dat brățara de la naștere a copilului, care să-mi amintească zilnic de fiica mea. Fiica mea are la rândul ei brățara mea, astfel încât să știe cine sunt și să avem o legătură.

Ava Elizabeth s-a născut la 5.39 dimineața, în ziua de 29 noiembrie 2012, și a fost pusă în brațele lui Kyle și Marie. Am devenit pro-viață imediat ce am dat naștere acestui miracol. Copiii nenăscuți ar trebui să aibă șansa de a trăi și a experimenta viața. Eu sunt o dovadă vie a acestui lucru și sunt mândră să vă împărtășesc povestea mea.

Întotdeauna voi crede în viață și voi împărtăși asta întregii lumi, fiecărui copil, rând pe rând.

Brittany Rotz, 5 septembrie 2013,
Share

Adopţia începută din timpul sarcinii. Practica australiană / Revista Pentru viaţă nr.2

3-Practica-australiana-211x300

Ţări ca Australia sau SUA au o lege numită a „adopţiei deschise“, care permite începerea demersului de încredințare spre adpoţie încă din timpul sarcinii. S-a dovedit o soluţie foarte bună pentru toate părţile implicate.

Mai jos sunt extrase din broșura de informare „Considering adoption for your child“ realizată de către Departamentul pentru Protecția Copilului din statul australian Western Australia pentru mamele însărcinate care iau în considerare încredințarea copilului spre adopție. La rândul său, această broșură este o adaptare după materialul „Pregnant and thinking about adoption?“, realizat de către British Association for Adoption and Fostering în anul 2009.

Cel mai adesea, părinţii care-şi dau copilul spre adopţie sunt convinşi că este cea mai bună soluţie pentru acesta.

Lucrătorii sociali de la serviciul specializat le vor explica părinţilor / mamei ce înseamnă adopţia fără a pune nicio presiune asupra ei până când aceasta ia o decizie sau alta.

Mama va putea să-şi crească singură copilul, dar şi cu participarea tatălui, sau cu participarea familiei extinse (bunicii copilului etc).

Există posibilitatea de a da copilul într-un cămin specializat până când mama se pune pe picioare sau familia se reuneşte. Ei pot lua copilul înapoi când fac dovada asigurării unui cămin stabil.

Legea australiană din 1994 a adopţiei îi oferă mamei o perioadă lungă de gândire.

Este ilegală realizarea de înţelegeri particulare pentru a da copilul în grija altcuiva, dacă aceasta ar putea duce la adopţie. Se pedepseşte cu amendă de până la 25.000 de dolari şi doi ani de închisoare.

Confidenţialitate

Mama decide gradul de confidenţialitate al situaţiei sale, ea decide cui îi spune despre copil şi cui nu. Ea alege dacă le spune părinţilor şi altor rude. Totuşi, mamele sunt sfătuite să le dezvăluie părinţilor şi rudelor adevărul despre copil, deoarece e mai bine pentru copil, care va vrea mai târziu să-şi cunoască familia naturală.

Plasament temporar

Copilul poate fi dat unui asistent maternal până când mama se hotărăşte cu privire la adopţie. Mamele sunt îndemnate să-şi viziteze copilul cât timp este în această situaţie, deoarece e mai bine pentru amândoi. Cu toate acestea, multe mame nu vor să facă acest lucru. Asistenţii sociali care se ocupă de adopţie vor discuta cu mama despre motivele pentru care nu vrea să vadă copilul, dar nu vor pune presiune pe ea să o facă.

Drepturile celuilalt părinte

Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi responsabilităţi legale în legătură cu copilul nou-născut. Ambii trebuie să-şi dea consimţământul pentru adopţie. Sunt, însă, cazuri când aceasta nu este posibil şi se poate elibera o dispensă în acest scop de către un tribunal de familie.

Cât timp ai să te gândeşti la adopţie

După semnarea consimţământului de adopţie, urmează o perioadă de 28 de zile numită „perioadă de revocare“. Aceasta începe din momentul în care Directorul Direcţiei de Protecţia Copilului a luat la cunoştinţă că ambii părinţii au semnat acordul. În această perioadă, mama încă se mai poate răzgândi.

Cum se aleg părinţii adoptivi

Asistentul social o întreabă pe mamă ce calităţi şi ce stil de viaţă caută pentru părinţii copilului ei. Dorinţele mamei sunt suprapuse pe cererile de adopţie ale cuplurilor atent selecţionate de serviciul de adopţii.

Cei care vor să adopte un copil trebuie să aibă cazierul curat, o evaluare medicală, precum şi una detaliată făcută de Direcţia pentru Protecţia Copilului.

Un raport scris despre fiecare dintre cuplurile de părinţi interesate de adopţie este trimisă unei comisii de experţi spre evaluare (Comisia pentru Cereri de Adopţie).

Mama va primi 3-4 profiluri de familii care vor să adopte şi care au primit aprobarea acestei comisii. Dosarele trimise mamei vor conţine informaţii despre calităţile familiei, stilul de viaţă, religia, istoricul lor medical şi altele asemenea.

Adopţia anonimă nu e cea mai bună soluţie

În trecut se credea că aceasta ar fi cea mai bună soluţie pentru copil, dar cu timpul s-a realizat că aceasta dăuna mult tuturor celor implicaţi. În ultimul timp, atitudinea societăţii faţă de sarcina în afara căsătoriei s-a relaxat. Iar studiile au arătat că mamele care şi-au dat copiii spre adopţie sub protecţia anonimatului au suferit toată viaţa pentru că nu au mai ştiut ce se întâmplase cu ei. De asemenea, şi mulţi copii vor să-şi cunoască familia naturală. Povara secretului care trebuie păstrat duce uneori şi la un sentiment de ruşine al copilului care află că a fost adoptat.

Adopţia deschisă: părinţii naturali îşi pot vedea copilul ulterior

Din 1995 încoace, în Australia, aproape toate părţile implicate în adopţie îşi cunosc identitatea. Părinţii adoptivi trebuie să-i explice copilului situaţia pe înţelesul lui.

Cum iau legătura unii cu alţii

Se întocmeşte un Plan de Adopţie, act cu efecte juridice, în care se menţionează cât de des se va comunica şi ce tip de informaţie se va comunica (scrisori, fotografii, filmări), în ce fel şi cu cine. Acesta mai stabileşte dacă şi cât de des părţile implicate vor lua legătura, cum vor fi programate întâlnirile şi unde. Planul poate fi redefinit prin acordul părţilor, dar trebuie înregistrat la Tribunalul de Familie. Orice abatere aduce penalităţi grave părţilor.

Perioada de evaluare înainte de confirmarea statutului de părinţi adoptivi

După ce copilul a fost luat în grijă de familia adoptivă, timp de şase luni, Direcţia pentru Protecţia Copilului le face vizite pentru a evalua felul în care copilul s-a integrat. Asistenţii sociali le dau sfaturi părinţilor şi elaborează o evaluare pe care o prezintă Tribunalului pentru Familie. Dacă este pozitivă, abia atunci părinţii primesc Ordinul de Adopţie, document care îi consacră definitiv ca părinţi ai copilului.

Numele copilului

Copilul va primi numele de familie al părinților adoptivi. Aceştia nu pot, însă, să schimbe numele mic al copilului fără permisiunea unui tribunal de familie.

Traducere și prelucrare după https://www.dcp.wa.gov.au/FosteringandAdoption/Pages/PregnantAndConsideringAdoption.aspx

Share

Problemele adolescentelor însărcinate / Revista Pentru viaţă nr.2

4-dreamstime_xl_21676502

Mihail Hasminski, psiholog de criză

 
Foarte adesea ne bucurăm când mamele şi taţii noştri se uită la desene animate, joacă volei sau pur şi simplu se comportă precum nişte şcolari. Ne întrebăm adesea cum erau ei la vârsta noastră, cum se îmbrăcau, cum se comportau? Avem impresia că părinţii au fost dintotdeauna adulţi, au făcut numai lucruri bune şi au învăţat foarte bine la școală. Dar dacă mama și tata încă învaţă? Dacă noi înșine suntem pe punctul de a deveni părinţi?

În timpul liceului, fiecare fată se gândeşte, nu o dată: Va fi ea oare o mamă bună? Cum o să-i cheme pe copiii ei? Oare o să semene copiii cu ea? Gândurile acestea, însă, se risipesc precum  ceața de dimineață și, în realitate, arareori cugetăm adânc ce e aceea maternitate și ce înseamnă să fii părinte. Principala noastră problemă la vârsta şcolară este alegerea viitoarei cariere şi admiterea la facultate. Până acum ascundeam bomboane în sertar şi îi cerem lui Moș Crăciun să nu ne prindă părinţii niciodată sau ca aceştia să înceteze să ”nu ne înţeleagă”, căci ne credeam neînțeleşi de ei. Dar mai devreme sau mai târziu sosește clipa când noi înşine trebuie să devenim părinţi, fie că vrem sau că nu vrem. În asemenea situaţie, ni se pare că lumea se rupe în două şi ne cuprinde panica…

Problema sarcinii la adolescenţă este una dintre cele mai actuale probleme în zilele noastre. Nu e numai una medicală, ci şi una socială. Totuşi, din păcate, sunt puţini aceia care se ocupă cu seriozitate de rezolvarea ei.

Noţiunea de sarcină timpurie se referă la mame însărcinate care au vârstă între 13 și 19 ani. Adolescentele se aruncă adesea în relații intime din dorința de a fi ”mai tari” decât alte colege; dar şi publicitatea cotidiană a sexualităţii joacă un rol important în căutarea acestor relaţii.

De obicei, o mamă tânără nu este în stare să se întreţină pe sine, nu mai vorbim şi de un copil. Nu de puţine ori, ea se loveşte de criticile şi ostilitatea celor din jur, printre care se numără chiar şi cei apropiaţi. Urmează o reacţie firească de şoc, confuzie, ruşine, frică şi panică.

Fetele fac faţă cu greu emoţiilor puternice. Adesea, acestea duc la depresii şi afectează starea psihică a adolescentei. Deodată apare întrebarea: ”Ce să facă mai departe: să păstreze sau să pună capăt sarcinii?” Cum să iasă din această situaţie? Este foarte important ca alături de fata însărcinată să fie un om în care ea are încredere şi care să o ajute să ia decizia corectă.

Despre problemele sarcinii la adolescente corespondentul ziarului ”şcoala” a vorbit cu Mihail Igorevici Hasminski, psiholog ortodox care a scris şi o carte despre psihologia crizei.

Ce o sfătuiţi să facă pe o adolescentă care este într-o asemenea situaţie?

Cel mai important este să înţeleagă că acele emoţii atât de puternice pe care le trăieşte nu o pot ajuta să ia o hotărâre corectă. De aceea ea trebuie să se liniştească şi să înceapă să gândească limpede: să gândească, iar nu să simtă. Adunaţi-vă toate gândurile, scrieţi-le pe o hârtie pentru a fi clare, argumentate, căutaţi toate plusurile şi minusurile. Încercaţi să reflectaţi logic şi limpede. Dar țineţi cont de faptul că trebuie trecute numai gândurile, niciun sentiment. Toate expresiile precum ”îmi vine să…, mi se pare că…, simt că…” trebuie neapărat lăsate deoparte.

Ce anume, în această situaţie, influenţează luarea deciziei?

Te influenţează foarte mult acea teamă pe care o trăieşti. A rămas până astăzi o spusă a filosofului Aristotel, care a afirmat că ”Frica este durerea care apare din anticiparea răului”. De reţinut faptul că aici cuvântul cheie este anticipare: ”Ce vor spune prietenul, părinţii, profesorii? Cum o să trăiesc eu mai departe?” Dar toate aceste probleme nu fac parte din realitate. În cea mai mare parte, e vorba despre imaginaţia dumneavoastră referitor la ceea ce se poate întâmpla. Acest ”se poate” este de obicei foarte departe de realitate şi el este cel care, de fapt, vă alimentează teama. Vă amintiţi cum eram în vacanță în tabere şi noaptea se povestea despre bau-bau şi vampiri? Şi acum tremur de frică când îmi amintesc. Atunci tremuram nu pentru că aceştia ar fi existat cu adevărat, ci pentru că eram obişnuiţi să ni-i imaginăm. Este foarte important pentru dumneavoastră să nu vă păcăliţi, să nu vă temeţi de propriile gânduri. Tocmai acestea vă îngrozesc şi vă tulbură cumplit. Trebuie pur şi simplu să vă limpeziți. Frica e mai rea decât toate. Teama şi emoţiile puternice cel mai adesea nasc panică. Aţi văzut oameni panicaţi? Sunteţi de acord că nu sunt în stare să trateze nici o problemă în mod rezonabil? Mai curând e invers, când suntem liniştiţi putem să luăm hotărâri. Deci într-o astfel de stare de frică nu puteţi să luați nici o hotărâre corectă. Nu încercaţi să faceţi vreo prostie sub influența panicii. Când o să treacă panica, o să regretaţi amarnic. Nu spun că trebuie să fugiţi de problemă, din contră. Nu spun numai să nu fugiţi de ea, ci spun chiar mai mult: problema trebuie să fie rezolvată!

Şi cum se poate rezolva?

E necesar să analizăm problema în mod logic şi clar. Gândiţi-vă la urmările avortului. În afară acestora, nu e nici un secret că există o mare posibilitate ca după avort să deveniţi infertilă pe viaţă. Mai târziu, aceasta poate fi o problemă cu mult mai mare decât naşterea unui copil acum. Apoi, să ştiţi dacă o fată a ucis deja o dată, a trădat pe cineva, atunci percepţia față de ea va fi alta, negativă. Avortul este o crimă. Gândiţi-vă cum v-aţi simţi după aceea, cum vă va fi afectată viaţa în continuare. Poate că ucideţi fiica care v-ar fi fost o bună prietenă sau poate băiatul care ar fi fost un sprijin de nădejde în viitor. Cum ar fi fost dacă şi dumneavoastră aţi fi fost avortată? Acest pas îl lipseşte pe micuţul dumneavoastră copil de soare, de prima iubire, de răsăritul soarelui, de prieteni… iar pe dumneavoastră vă lipsește de posibilitatea de a iubi, de a comunica, de a primi un sprijin, de a trăi pentru acest copil.

Fetele care sunt într-o astfel de situaţie cui să ceară ajutor?

De obicei, e dificil pentru o tânără să facă faţă singură crizei de sarcină şi adesea trebuie să apeleze la mama ei. Compătimind-o, înţelegând-o, mama trebuie să-i acorde ajutor şi sprijin, să creeze condiţiile în care fata să poată să se liniştească şi să gândească corect, să nu-i fie ruşine şi teamă de nimic. Dar dacă nu are o mamă capabilă de aşa ceva, atunci neapărat trebuie să apeleze la o persoană înţeleaptă, duhovnicească, săritoare, bună, indiferent cine este ea – poate fi bunica, mama unei prietene, un preot, un profesor, un psiholog sau altcineva. În mod sigur veţi primi ajutor şi sprijin!

Dar ca să primeşti ajutor, trebuie mai întâi să-l ceri. Cum trebuie făcut acest lucru?

În primul rând, trebuie să se debaraseze de sentimentul acela mincinos de ruşine: ”Cum să merg eu să cer ajutor?” Este absolut normal să ceri ajutor cuiva. Sunteţi firavă, vulnerabilă, aveţi nevoie de sprijin. E firesc să soliciţi ajutorul! Iar pentru aceasta trebuie să faceţi un prim pas: să recunoașteţi că nu sunteți perfectă, că vă aflaţi într-o situaţie dificilă. Să nu vă fie teamă să faceţi asta. Bateţi la toate uşile, cereţi ajutor, nu deznădăjduiţi. Dumnezeu e cu dumneavoastră. Iar El lucrează prin oameni. Dar pentru aceasta, trebuie şi dumneavoastră să faceţi eforturi.

Ce fel de eforturi?

Să nu vă gândiţi prea mult la sine. Trebuie să depăşiţi acest egoism de a vă gândi doar la dumneavoastră şi să începeţi să vă gândiţi la viaţa care se dezvoltă înăuntrul dumneavoastră. Trebuie să înțelegeţi că un copil nu este o jucărie. Numai dumneavoastră puteţi să-i protejaţi viața lui. Nimeni altcineva nu o poate proteja. Sau, invers, puteţi să-l omorâţi. Responsabilitatea acestei hotărâri se află chiar în mâinile dumneavoastră. Cuvântul ”responsabilitate” vine din cuvântul ”răspuns”. Iar răspunsul îl veţi da dumneavoastră în faţa vieţii, în fața lui Dumnezeu, în faţa oamenilor. În pântecele dumneavoastră nu se află un obiect oarecare fără suflet, ci o viaţă care nu poate fi curmată! Credeţi-mă, nu degeaba în toate religiile (iar ele au acumulat toate experiențele generațiilor anterioare) e interzis să pui capăt unei vieţi! Întotdeauna a fost pus semnul egal între avort şi crimă.

În încheierea interviului nostru, vă rugăm să daţi un sfat fetelor care nu sunt majore.

Haideţi să ne imaginăm următoarea situaţie. Plecaţi undeva şi pe drum găsiţi pe neaşteptate o piatră preţioasă mare şi strălucitoare. Vă spuneţi: ”Ce noroc, o adevărată bogăţie! Nici nu pot să îmi dau seama cât de scumpă este!” Dar e foarte greu să o purtaţi. Iar însoţitorii dumneavoastră vă sfătuiesc să o abandonați, argumentând: ”Dar cum o să o târâi? Cum o să mergi cu ea prin discotecă? Cum să trăieşti cu povara asta? La ce bun o asemenea greutate la vârsta ta?” Poate că e pe acolo şi un băiat care se teme să ia asupra lui greutatea şi să vă ajute, şi de aceea o ia la fugă. Dar, spuneți-mi, pot acestea să fie un motiv să aruncaţi piatra cea preţioasă? De fapt acolo e viitorul dumneavoastră, acolo sunt toate bucuriile acestei vieţi: primul strigăt, mânuţele moi, sărutările mamei… Gândiţi-vă că acum purtaţi ceva greu, dar foarte scump. Puteţi oare să-l aruncaţi în mizerie, la marginea unui drum? Sau vă adunaţi puterile şi purtaţi acest dar al vieţii, copilul? Alegerea vă aparţine!

Traducere: Ioana Onofrei
Share

Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat / Revista Pentru viaţă nr.2

5-poza-deshidere-articol-5

 Nu există om care să nu ascundă în inima sa o impresionantă colecţie de vinovăţii, de dureri, suferinţă, întristare, neputinţă şi frustrare, deznădejde şi dezamăgiri. Fiecare le-a pitit straşnic. Fricile, vinovăţiile, ruşinea de gândurile, de sentimentele sau de faptele noastre sunt aruncate în adâncul „dulapului“, acolo unde suntem siguri că nu le mai vedem. Apoi întâmplările vieţii se precipită şi, fără să-ţi dai seama, devii un cârcotaş nemuţumit de viaţă, de cei din jur, de tine însuţi, faci greşeli peste greşeli şi, când te dezmeticeşti, eşti deja bătrân şi singur. Nu-i aşa, măicuţa mea?

Am fost copil din flori. Pe tata nu l-am văzut niciodată. El nici acum nu ştie că exist. Mi-ar plăcea să-l văd, poate mai am fraţi sau surori ale căror nume nu le ştiu şi nu le pot rosti la rugăciune. Sunt rodul dragostei la prima vedere, al unei aventuri trecătoare, rodul păcatului.

5-poza-interior-articol-5

N-am să pot înţelege vreodată de ce am fost o atât de mare povară pentru mama mea. Mama după a cărei îmbrăţişare am tânjit ani la rând. Nu vreau să o judec. Poate a avut motivele ei mai mult sau mai puţin întemeiate. Maica Domnului s-o ocrotească, să-i dăruiască înţelepciune, sănătate şi timp de mântuire. Mă doare însă singurătatea ei şi faptul că nici măcar acum nu ne  acceptă pe mine şi pe sora mea.

Toate încercările ei de a mă avorta au fost zadarnice. Nicio licoare amară si nicio lovitură nu m-au urnit din culcuşul cald al pântecelui. Mă încăpăţânasem să trăiesc, să mă nasc, să fiu o luptătoare.

Două săptămâni împreună au fost prea mult pentru ea. M-a lăsat ghemotoc de scutece în stradă. Mama Ana cea blândă şi dragă, încovoiată de vreme şi de nevoi, mi-a purtat de grijă, mi-a pus „îngeraş în suflet“ şi m-a învăţat primii paşi, primele cuvinte. O străină şi totuşi o MAMĂ, a cărei îmbrăţişare n-o voi uita vreodată.

De la trei ani, casele de copii, cu bune şi rele, mi-au fost acoperiş, hrană, educaţie, dar şi junglă, durere, spaime îngrămădite-n suflet de copil şi nefiresc iad al singurătăţii.

Inventam rugăciuni în dormitoarele întunecate, iar Maica Domnului ne mângâia în vis, ne alina durerile fizice şi sufleteşti, ne ştergea lacrimile de neoprit în miez de noapte. Imaginaţi-vă o casă unde noaptea zeci de copii plâng! Ani la rând m-au urmărit în vis suspinele izorâte din sufletele părăsite de părinţi.

La şcoală eram arătaţi cu degetul („copiii de la Casă“), jigniţi, batjocoriţi, umiliţi, sfâşiaţi cu vorbe tăioase. Nişte proscrişi… În rugăciuni nu ceream jucării, ceream părinţi. Eram cerşetori după un zâmbet. Cerşeam iubire!

Aveam nouă ani când am învăţat să zâmbesc. Chiar de Înviere i-am cunoscut pe cei care aveau să-mi devină părinţi. George şi Maria erau oameni simpli, modeşti, poate puţin cam exigenţi, dar asta mi-a prins bine. Au ştiut să sădească în mine dreptatea, omenia, responsabilitatea, credinţa în Dumnezeu şi mai ales dragostea.

Înfierea a avut loc câteva luni mai târziu şi s-a făcut cu acordul mamei mele naturale. M-a durut lejeritatea cu care s-a lepădat de mine ca de o haină veche şi mi-a rămas întipărită-n suflet bucuria, fericirea noilor mei părinţi.

Mulţumesc bunului Dumnezeu pentru toate câte mi-a dăruit, pentru a doua şansă, a înfierii, pentru cele trei mame (cea care mi-a dat viaţă şi două care m-au crescut) şi un tată minunat. Port cu drag în suflet şi în rugăciuni amintirea lui, mutat acum la Domnul după o luptă mântuitoare cu necruţătorul cancer. Aproape de mine, călugări dragi îmi luminează haina sufletului. Sunt înconjurată de sute de copii în şcoala în care predau. Dumnezeu m-a învrednicit cu patru copii minunaţi – trei băieţi şi o fată – şi un soţ iubitor. Bucuria de a fi mamă, împlinirea de a avea o familie nu se compară cu nimic! Trăiesc modest dar mă simt atât de bogată alături de ei!

de A.S.P., Bistriţa-Năsăud

Share

Fetiţa din vis. Cum am adoptat doi copii / Revista Pentru viaţă nr.2

7-fetita-din-vis

Cineva m-a rugat să scriu câteva cuvinte despre adopția de copii, pentru a încuraja această imensă binefacere. De ce să scriu eu despre asta? Pentru că am făcut acest gest. Nu o dată, ci de două ori! De ce să adopți un copil? Ca să faci un gest frumos, ca să faci un bine, din milă, din simț civic? Nu! Să adopți un copil din iubire! Numai și numai din iubire!

Cine nu iubește copiii, cine nu e capabil să dăruiască iubire, cine nu e capabil de sacrificiu pentru alții, cine nu știe să se uite pe sine, pentru a se dărui total, să nu adopte un copil! Dar cine știe că poate face toate acestea să se ducă într-un centru de plasament și Dumnezeu va îndrepta spre el copilul destinat să-i umple viața. Nu-l alegi tu pe el, te alege el pe tine!

Și, din primul moment, de cum l-ai luat în brațe, știi că va deveni rațiunea ta de a trăi. E greu să spui ce simți atunci! Am trecut de două ori prin aceste momente, dar e ceva atât de profund, încât cuvintele sunt neputincioase.

Primul copil a fost o fetiță abia născută. Dumnezeu mi-a arătat cu două săptămâni înainte semnele că ea va intra în viața noastră. Am visat-o! M-am visat în maternitate, că am născut ușor și stăteam între doctorițe, în picioare, cu o fată frumoasă în brațe. M-am trezit din somn râzând. I-am povestit soțului ce visasem.

Peste două săptămâni, m-au chemat la maternitatea din oraș, unde fuseseră abandonați şase copii, mamele fugind din spital. Cinci băieți şi o fată! Și fata aceea superbă, după trei zile, era în casa noastră: cadou de ziua mea de naștere, cadou de ziua mea de nume, cadou de ziua căsătoriei noastre. Cui nu crede în destin îi spun eu să creadă!

De 21 de ani, această minune e viața, destinul și rațiunea noastră de a trăi! Este frumoasă, deșteaptă, talentată, pentru că pașii ei au fost însoțiți de iubirea noastră imensă, de grija noastră imensă, de prezența și sprijinul nostru permanente. Și fiecare clipă dăruită de ea în viața noastră este o mare bogăție!

La doi ani după prima adopție, în vizită la un centru de plasament, de Crăciun, cu daruri și dulciuri pentru copiii de acolo, Dumnezeu mi-a oprit privirea asupra unui băiețel de patru ani și jumătate care, atunci când fetița de lângă el mi-a mai cerut tort, el i-a dat farfuria lui.

Acest gest i-a schimbat destinul lui, dar și nouă, pentru că, de atunci, a intrat în viața noastră și nu va mai pleca niciodată. Este băiatul nostru pentru totdeauna. Dumnezeu ni i-a trimis, Dumnezeu ne-a netezit drumul adopției lor, Dumnezeu ne-a ajutat mereu, să putem să le fim părinți!

Am fost norocoși. Viața noastră s-a împlinit prin prezența copiilor noştri. Nimic nu e mai greu în viață decât să fii părinte! Dar nimic nu e mai frumos în viață, decât să fii părinte! E multă teamă, e multă grijă, sunt multe spaime, sunt multe obstacole, dar este atât de minunat, atât de multe momente de satisfacție, de împlinire, de iubire! Este păcat să treci prin viață și să nu trăiești asta!

Și sunt atâția copii cu care zarurile vieții nu au fost de la început câștigătoare, dar care doresc să umple viața cuiva! Și sunt atâția oameni care au de dăruit iubire, dar se tem, sau nu știu drumul către brațele întinse de copii care aşteaptă să fie luați în brațe, strânși la piept!

Dacă aveți mintea, inima, sufletul pline de iubire de dăruit unui copil, lăsați-vă conduși de Dumnezeu și dăruiți-le! Un copil adoptat nu înseamnă doar schimbarea unui destin nefericit, ci înseamnă împlinirea vieții voastre. Pe noi Dumnezeu ne-a ajutat. Și viața noastră este plină și cu rost pe acest Pământ. Merită să faceți acest pas! Și copiii nimănui merită această șansă!

de Ioana Vladimir, Bucureşti

(Numele a fost schimbat pentru protejarea identităţii)

Foto: Shutterstock

Share

Hai să-ţi spun o poveste frumoasă! / Revista Pentru viaţă nr.2

8-Hai-sa-ti-spun

Mama nu putea face copii din cauza unui virus. A rămas însărcinată o dată și a pierdut sarcina la 4 luni. După tratamente nesfârșite și nereușite, a decis, împreună cu tata – Dumnezeu să-l odihnească! – să adopte. Au început căutările, conexiunile, relațiile…

Într-un final, niște prieteni apropiați le-au dat o persoană de contact – o asistentă – la Materninatea Bucur.

În dimineața zilei de 25 martie 1986, mama a ajuns la spital, iar prima persoană pe care a întâlnit-o a fost chiar acea asistentă. Apoi m-a cunoscut pe mine, o fetiță „mică și lungă“ (la numai două zile, aveam vreo două 2 kilograme și peste 40 de centimetri). Eram „cel mai frumos bebeluș“ pe care mama îl văzuse vreodată, cu tenul de un roz frumos și cu ochi albaștri. Plângeam, iar când mama m-a luat în brațe pentru prima dată, o legătură divină s-a creat între noi: eu m-am liniștit, iar ea s-a îndrăgostit de mine.

Mama mea naturală avea doar 15 ani când m-a născut. Tatăl meu natural, având treizeci şi ceva de ani. Poveste clasică: ea a crescut sub ochii lui, el s-a îndrăgostit, ea a rămas însărcinată. El nu a știut, pentru că plecase din țară.

Mama a întrerupt studiile. Bunica mea naturală și-ar fi dorit să mă păstreze, să mă îngrijească și să mă educe ca pe propria fiică. Însă, ei erau cinci într-o casă cu două camere: bunicii mei naturali, mama mea naturală, unchiul meu și încă o mătușă. Unchiul meu era olimpic la mai multe materii și cu bacalaureatul la ușă, iar din cauza plânsetelor bebelușului nu putea învăța. A spus că dacă va mai fi încă un bebeluș în casă, pleacă. Și astfel, s-a luat decizia să mă dea spre adopție.

Au urmat apoi o serie de intervenții și șpăgi pe unde se putea, pentru ca eu să ajung acasă. Era cât pe ce să ajung în Suedia. Şi bine că n-am ajuns, că tare nu-mi place frigul!

Când m-a văzut, tata a început să plângă – de fericire! Iar toată viața nu a făcut altceva decât să mă răsfețe ca pe o prințesă: pachetul pentru fiecare zi la școală, mic dejun la pat în weekenduri și vacanțe sau cartofi prăjiți ori de câte ori aveam poftă – chiar când se opreau gazele și trebuia să stea câteva ore ca să mi-i prăjească pe reșou). În rest, și-a dat toată silința să simt cât este de mândru de mine, de prințesa lui!

Mama s-a ocupat de bunele maniere și de drumul meu academic. Astfel, până la nouă ani, a stat cu mine acasă, iar eu la patru ani știam o sumedenie de cântece și poezii. În clasa I știam să citesc, făceam cursuri de engleză, franceză, dansuri moderne, dansuri de societate, studiam vioară și știam să mănânc cu cuțitul și furculița, cu coatele pe lângă corp, ca o domnișoară. Tot ea m-a îndrumat către liceul pedagogic și astfel mi-am descoperit dragostea pentru copii, pe care o fructific și astăzi, în fiecare zi, la job.

Cum le aranjează Dumnezeu pe toate! Tata avea părul șaten, ondulat și ochii verzi, iar mama are nasul mic și buzele pline. Asta „am luat“ de la ei. Pe mâna dreaptă aveam alunițele pe care le avea mama pe mână dreaptă, iar pe mâna stânga aveam alunițele pe care le avea tata pe mâna stânga. Exact la fel, în aceleași locuri, de aceleași dimensiuni! Nu uitaţi că vorbim despre părinții care m-au crescut, nu despre cei care m-au conceput. Pe cei din urmă nu îi cunosc, nu știu absolut nimic despre ei.

Oricum, doar pe cei care m-au crescut îi consider mamă și tată. Toată viața asta m-am simțit carne din carnea lor și sânge din sângele lor.

Asta este povestea mea, pe care mama mi-a spus-o când am împlinit 14 ani. A început cu:

– Hai să-ți spun o poveste frumoasă…

de Mara Nistor*, Bucureşti

(Numele a fost schimbat pentru protejarea identităţii)

Foto: Shutterstock

Share

Centre de consiliere pentru criza de sarcină / Revista Pentru viață nr. 2

Pregnant with ultrasounds ALBA IULIA Centrul de informare şi consiliere pre şi post avort al Episcopiei Ortodoxe Str. Mihai Viteazu, nr. 16 Tel. 0748.498760, 0258.821.693 www.filantropiaortodoxa.ro Bianca Elena Mărginean   Centrul Iochebed Bd. Transilvaniei, bl. 54, ap. 24 Tel. 0358.401.487 centruliochebed@gmail.com www.ccalba.ro   ARAD Asociația M.A.M.A. Arad Calea Românilor, nr. 4-8, bl. K2, sc. A, ap. 1 Tel. 0257.211.041, 0740.167.676 mama_arad@yahoo.com www.mercysactionmission.com Maria Magdalena Mureșan   Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca Tel. 0756.150.645 nuavortarad@yahoo.com www.arsenieboca.org Dr. Corina Guzgă   BRAȘOV  Fundația Iochebed B-dul Griviței, nr. 61, Bl. 46, Sc. E, Apt. 1 Tel. 0368.449.283 iochebedbv@gmail.com www.mercysactionmission.com Daniela Fagadar   BUCUREŞTI Clinica Pro-Vita Internaţional Bd. Nicolae Titulescu nr. 93, sector 1 Tel. 021.223.5855, 0744.389.987 cpvint@gmail.com, www.clinica-provita.ro Psih. Roxana Voicu   Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Bucureşti Str. Brândușelor, nr. 3, bl. V78, sc. 2, ap. 44 Tel. 0744.982.925 roxana@provitabucuresti.ro www.provitabucuresti.ro Psih. Roxana Puiu   CLUJ     Clinica Pro Vita B-dul. 21 Decembrie, nr. 86 Tel. 0264.431.891, 0748.127.021 clinicaprovitacj@clicknet.ro www.clinicaprovita.ro Dr. David Ille   Asociaţia Filantropică Medical Creştină Christiana – Proiectul „Pentru Viaţă“ Policlinica Sf. Pantelimon, str. Ion Meşter, nr. 10 Tel. 0747.033.563 christatodeagross@yahoo.ro www.pentruviatacluj.ro Dr. Christa Todea-Gross   Fundaţia Agape pentru Ocrotirea Vieţii Calea Moţilor, nr. 16, ap. 4 Tel. 0749.067.877, 0743.142.168 agape@terapeuta.ro www.terapeuta.ro   Cabinetul „Providence“ Str. 1 decembrie 1918, nr. 130, ap. 36 Tel. 0740.353.469, augusta_calina@yahoo.com Sr. Augusta Griguţa   CRAIOVA Cabinet Individual de Psihologie Silvia Georgeta Ionescu Str. Popa Șapcă, nr. 2, bl. B1, ap. 8 Tel. 0762.844.234 Psih. Silvia Georgeta Ionescu   CONSTANŢA Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Constanţa Tel. 0723.560.044, 0769.233.631 prflorincarabuz@provitaconstanta.ro www.provitaconstanta.ro Pr. Florin Carabuz   DEVA Centrul Noua Speranţă Str. M. Kogălniceanu, bl. F5, sc. 4, ap. 62 Tel. 0354.419.090, 0771.032.569, 0735.501.797 nouasperanta1@gmail.com Lucica Mîrza   Asociația M.A.M.A. Deva Str. Liliacului, Bl. 17, Sc. A, Apt. 2 Tel. 0354.803.686 mama.deva@yahoo.com www.mercysactionmission.com Nina Kovacs   Asociația Misiunea Ajutor Pentru Femei Al. Jupiter, bl. 22, ap. 46 Tel. 0763.633.909 ajutorptfemei@yahoo.com www.ajutorpentrufemei.cabanova.com Rafila Crișan   GALAŢI Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Galaţi Tel. 0743 040 118 provitagalati@yahoo.com Sabina Costache   HUNEDOARA Asociația M.A.M.A. Hunedoara Str. George Enescu, nr. 12, Bl. 108, Sc. A, Ap. 4 Tel: 0354.416.911 mama_miriam_hd@yahoo.com Iulia Moldovan   Iaşi Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ Strada Tălpălari, nr. 12 Tel. 0232.215.157, 0751.214.017 sfarhangheli@gmail.com www.sfintiiarhangheli.ro   Centrul de Consiliere Psihosocială şi Terapie „Primul Pas“ Bd. T. Vladimirescu, nr. 89, bl. 89, sc A, ap. 2 Tel. 0232.277.901 contact@primulpas.org www.primulpas.org Geanina Ungurianu   Biroul de Asistenţă Socială „Diaconia“ – Centrul Infoadolescent Str. C. Negri, nr. 48 Tel. 0332.456.021, 0771.647.593 infoadolescent@yahoo.com www.infoadolescent.ro   CIP (Centrul de Informare și Prevenție) – Pro vita Iași – MMB Tel. 0753.427.368, dragos.balinisteanu@gmail.com www.provitaiasi.ro Dragoș Bălinișteanu – Coordonator   Centrul de ajutoare a mamelor aflate în dificultate „Praesidio“ (Pro vita Iasi – MMB) Telefon: 0756.333.890 cosmin_brinza@yahoo.com www.provitaiasi.ro Cosmin Brînză – Coordonator   Oradea Centrul de Informare si Consiliere “Puls” Str. Aurel Lazăr, nr. 4A, ap. 8 tel. 0359.800.665, 0755.206.787 email centrulpuls@yahoo.com www.centrulpuls.ro Cornelia Gherle   PIATRA NEAMŢ Consilierii Asociaţiei Familia şi Viaţa Roman şi ai A.S.C.O.R. Iaşi – Proiectul „Dreptul la viaţă“ pot fi prezenţi la Piatra Neamţ   REȘIȚA Asociația MAMA Reșița Str. Independenței, nr. 5, ap. 16 Tel. 0255.223.303 mama_resita@yahoo.com Sanda Molin   ROMAN Asociaţia Familia şi Viaţa Str. Ştefan cel Mare, nr. 228 Tel. 0233.742.505, 0333.404.506, 0745.905.748 afav_roman@hotmail.com www.familiasiviata.ro     Iuliana Petruţ   SIGHIŞOARA Casa Vieţii Str. Tache Ionescu, nr. 10 0265.779.773 jillascough@hotmail.com Jill Mihai   SUCEAVA Centrul Iochebed Str. Curtea Domnească, nr. 1, bl. 14, Sc. B, Ap. 2 Tel: 0230.523.380 iochebedsv@fidel.ro www.centruliochebedsv.ro Gabriela Antonesei   TÂRGU MUREȘ Fundația Mater Bulevardul 22 Decembrie 1989, 12/2 Tel. 0265-250540, 0751189151 office@mater.ro, www.mater.ro Psiholog Aurica Laurențiu   TIMIŞOARA Asociaţia Darul Vieţii Str. Gh. Doja, nr. 25A Tel. 0356.445.040, 0721.335.704 darulvietii@yahoo.com www.darulvietii.ro Gerda Chişărău   Fundaţia Estera Str. Timotei Cipariu, nr. 3 Tel. 0256.492.862, fax 0356.809.205 estcons@mail.dnttm.ro   Fundaţia Pro Vita Medica Str. Bucovinei, nr. 11 Tel. 0723.440.393 provitamed@gmail.com www.provitamedica.com Dr. Cristina Valea

Share

Ştiaţi că au fost adoptaţi? / Revista Pentru viaţă nr.2

Pentru cei care mai cred că un copil adoptat este condamnat la insucces, lista personalităților de primă mărime de mai jos este grăitoare.

C3-a-mare-SteveJobs

Steve Jobs, co-fondatorul firmei Apple, nu şi-a cunoscut tatăl biologic, fiind dat spre adopţie imediat după ce s-a născut, în 1955, când avortul era ilegal în SUA. Părinţii lui nu s-a putut căsători după ce l-au conceput, deoarece tatăl lui era sirian musulman, iar părinţii mamei s-au opus.

C3-b-BillClinton

Bill Clinton, fost preşedinte american, a fost adoptat de bunici în primii ani de viaţă, deoarece tatăl lui murise înainte ca el să se nască

C3-c-imparatul-iustinian

Iustinian cel Mare, împărat bizantin de origine traco-română adoptat de unchiul său, viitorul împărat Iustin I

 C3-d-Nelson-Mandela-Famous-Adopted-People-1

Nelson Mandela, al cărui tată a murit pe când el avea nouă ani, a fost adoptat neoficial de un şef tribal local

C3-e-Nancy_Reagan

Nancy Reagan, fostă Primă Doamnă a Americii, a fost adoptată de unchiul şi mătuşa sa după ce părinţii ei au divorţat

 C3-f-MichaelReaganAmericanFlag

Michael Reagan, adoptat la scurt timp dup naştere de preşedintele SUA Ronald Reagan şi prima lui soţie

 C3-h-Eleanor_Roosevelt_portrait_1933

Eleanor Roosevelt a fost crescută de bunica din partea mamei după ce mama şi fratele ei au murit de difterie.

Share

Marșul pentru viață 2019

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog