Tag Archives: “Adopţia – o alegere nobilă”

Scrisoarea adresată Pro TV despre reportajul manipulator al doamnei Adriana Stere nu a primit răspuns în 6 luni

Saturday, 27 September 2014 11:03

(See English letter addressed to the CEO of PRO TV, below the Romanian letter to the PR Officer of PRO TV)

În 22 martie 2014 a avut loc Marşul pentru Viaţă – „Adopţia, o alegere nobilă”, având ca organizator Asociaţia Studenţi pentru Viaţă. În conferinţa de presă, în perioada de dinaintea Marşului, în timpul evenimentului şi după încheierea lui au fost oferite informaţiile organizatorice necesare şi s-a răspuns la solicitările media. Din păcate, reportajul realizat de doamna Adriana Stere pentru Pro TV a ignorat informaţiile puse la dispoziţie, inclusiv interviul luat preşedintei SPV, inventând un scenariu fictiv al desfăşurării Marşului pentru Viaţă – „Adopţia, o alegere nobilă”.

În 14 aprilie 2014 am trimis scrisorile de mai jos doamnei Camelia Cavadia, PR Manager Pro TV, şi domnului Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV. Întrucât nu am primit niciun răspuns timp de 6 luni, considerăm potrivit să facem publică această scrisoare. Menţionăm că elementele false introduse de doamna Adriana Stere în acel reportaj au fost folosite în demersul interzicerii participării Asociaţiei Studenţi pentru viaţă la Târgul Educaţiei organizat de Universitatea Bucureşti în perioada 10-11 aprilie 2014.

Doamnei Camelia Cavadia

PR Manager Pro TV

Stimată Doamnă Camelia Cavadia,

Vă scriu în calitatea Dumneavoastră de PR Manager al Pro TV, aducându-Vă în atenție modul în care un reportaj difuzat de către ProTv, realizat de doamna Adriana Stere, a reflectat activitatea asociației Studenți pentru viață, fără a prezenta onest şi integral punctul de vedere al acesteia şi inventând realităţi nesusţinute prin imaginile preluate de la eveniment.

Nu am fi făcut acest demers dacă în urma difuzării materialului nu ar fi existat şi consecinţe serioase în spaţiul public, care au afectat direct imaginea şi activitatea noastră.

Pe data de 22 martie, doamna Adriana Stere a fost pezentă la Marşul pentru viaţă 2014 – „Adopţia, o alegere nobilă”, pentru a realiza un reportaj de la faţa locului, care de altfel a şi fost difuzat în seara respectivă.

După ce a vorbit cu o participantă la marş, care a ales să-şi exprime în faţa camerei opţiunea în defavoarea avortului, doamna Adriana Stere a prezentat opinia unei activiste feministe, doamna Oana Băluţă, lector univ. dr. la Facultatea de Jurnalism și Ştiinţele Comunicării. Aceasta a opinat:„Marşul pentru viaţă este folosit ca o umbrelă pentru a ascunde altceva. A limita dreptul femeilor asupra propriului corp nu este o soluţie”.

Până aici, prin prezentarea a două opinii, s-a creat o falsă temă, paralelă cu adevărata temă pe care noi, organizatorii o comunicam prin eveniment. Nici chiar aceasta nu ar fi fost atât de grav dacă totuşi s-ar fi prezentat şi punctul nostru de vedere, al organizatorilor. La întrebările adresate de doamna Adriana Stere pe această temă, reporterul Pro TV a putut afla că organizația noastră nu a militat și nu militează pentru interzicerea avortului în România.

Cu toate acestea, doamna Stere (sau editorul materialului prezentat la ştiri) a considerat de cuviinţă să nu includă tocmai aceste declaraţii în montajul final!

Şi, pentru a da o notă şi mai tendenţioasă relatării sale, care astfel numai obiectivă nu se poate numi, a inventat un inexistent conflict între două tabere (anti- şi pro-avort), susţinând că jandarmii erau prezenţi la marş pentru a împiedica escaladarea unei situaţii conflictuale.

În mod cu totul straniu, noi nu am văzut la eveniment niciuna din cele două tabere menţionate. Am văzut circa o mie de oameni (conform estimărilor Jandarmeriei) care au venit să susţină valorile vieţii şi ale familiei. Unii dintre aceştia e posibil să fi avut şi alte opinii personale, cum a fost doamna prezentată în deschiderea materialului.

Cât despre „membrele mişcării feministe” prezente „pe margine” – ei bine, această „tabără” a fost inventată cu totul, altfel reporterul şi-ar fi susţinut relatarea şi cu câteva imagini.

Procedurile de funcţionare ale Jandarmeriei prevăd ca la toate manifestaţiile publice să fie prezenţi negociatori – aceasta nu a fost o situaţie specială, după cum în mod fals afirmă autoarea relatării. Este un lucru cunoscut de toţi cei care au participat la cel puţin o manifestaţie publică în ultimul an – sau măcar au văzut la televizor astfel de imagini.

În realitate, nu numai că „tabăra feministă” invocată era formată dintr-o singură persoană – doamna lector univ. dr. Oana Băluţă –, dar aceasta nici măcar nu a stat „pe margine” de teamă ca „taberele” să nu se „confrunte”.Dimpotrivă, în imaginile video pe care Studenţi pentru viaţă le-a filmat la eveniment, se vede clar că doamna Băluţă nu are nicio problemă să stea în mijlocul mulţimii şi să fotografieze evenimentul, amestecându-se cu manifestanţii.

Stimată Doamnă Cavadia,

Nu V-am fi răpit din timpul care ne e atât de preţios tuturor doar pentru a Vă semnala acest trist exemplu de tendenţiozitate şi lipsă de deontologie profesională. Se mai întâmplă şi scăpări, iar nouă ne place să reţinem lucrurile pozitive, mai ales că evaluarea post-eveniment a Marşului pentru viaţă 2014 – „Adopţia, o alegere nobilă” ne-a demonstrat că acţiunea a fost un succes.

Cu toate acestea, o serie de dezvoltări ulterioare, pe care materialul explicitat în detaliu mai sus le-a favorizat, ne obligă să Vă cerem un răspuns şi o asigurare că astfel de practici nu îşi vor mai găsi locul într-o redacţie atât de prestigioasă precum Ştirile Pro TV, unde lucrează atâţia profesionişti stimaţi şi îndrăgiţi de public.

Practic, această prezentare tendenţioasă pe care Pro TV a lansat-o (conform căreia organizatorii Marşului, Studenţi pentru viaţă, se opun avortului) a fost ulterior reluată de doamna Oana Băluţă într-un articol pe blogul personal, Marşul mesagerilor dreptăţii din uter, unde aceasta mai sugerează şi că Studenţi pentru viaţă ar face parte dintr-o zonă a unei „drepte religioase nu foarte apropiată de drepturile femeilor”. În aceeaşi postare, autoarea deplânge şi faptul că celelalte televiziuni de la faţa locului, spre deosebire de Pro TV, nu au identificat-o în mulţime pentru a-i cere în mod special opinia.

Campanie de denigrare a continuat pe pagina de Facebook a cadrului universitar, unde aceasta susţine din nou că asociaţia noastră „militează pentru restrângerea drepturilor şi libertăţilor persoanelor”, referindu-se din nou – aţi ghicit, cred – la subiectul avortului, pe care tot domnia sa l-a creat în mod artificial, cu puţin ajutor venit din presa audio-vizuală.

Toate aceste lucruri au contribuit la crearea unei false imagini despre activitatea şi scopurile noastre, consecinţa directă văzându-se dureros pentru noi în dimineaţa zilei de 10 aprilie 2014 când, în urma presiunilor făcute de doamna lector Băluţă pe lângă Rectoratul Universităţii din Bucureşti, asociaţiei Studenţi pentru viaţă i s-a retras aprobarea pentru a participa la Târgul Educaţiei organizat de Universitatea din Bucureşti, pe motivul că suntem anti-avort, fundamentaliști religioși, extremiști, incompatibili cu valorile democrației și cele universitare.

În realitate, noi urma să prezentăm acolo ce am realizat şi ce propunem pe viitor ca soluţie la nişte probleme reale cu care se confruntă tinerii de azi.

Stimată Doamnă Cavadia,

În urma celor întâmplate, am trimis o scrisoare deschisă Rectorului Universității, Președintelui Senatului Universității și membrilor Senatului Universității, în care prezentăm punctul nostru de vedere față de cele întâmplate.

Iar instituţiilor de presă implicate în această terfelire publică la care considerăm că am fost supuşi le-am trimis mesaje private pentru a le avertiza că unele persoane de pe platformele sau – mai grav – din redacţiile lor s-au folosit în mod abuziv de girul acestora pentru a promova în spațiul public o imagine tendențioasă a asociației noastre.

V-am scris cele de mai sus și din durerea de a vedea cum, la 25 de ani de la Revoluția din 1989, minciuna și dezinformarea continuă să se propage în presa – liberă acum – şi cu speranța că, totuși, mai sunt șanse pentru combaterea altor asemenea alterări nepermise ale realității.

Cu respect,

Alexandra Nadane

Președinte

Asociația Studenți pentru viață

*

To Mr. Aleksandras Cesnavicius

CEO Pro TV

Dear Mr. Cesnavicius,

I wish to present to You a situation concerning the media company You are managing and the way its activity has impacted – in a negative way – the image of the non-profit organization I represent, with total disregard for journalistic standards.

I am referring to a report made by Mrs. Adriana Stere and broadcasted on the ProTV evening news bulletin in the evening of March 22nd, 2014.

This report did not honestly present the activity of Studenti pentru Viata. Moreover, it made up things which it presented as realities, despite the fact it did not support allegations with footage from the event.

We would not have sent You this formal complaint had this not led to further developments with serious consequences for us in the eyes of the public. The report, presented by Your prestigious TV channel at the news bulletin with the largest audience of the day, permitted other media to use it and further promote the allegations it contained. This escalating tendentiousness has in the end affected our public image and our activity.

On March 22^nd, Mrs. Adriana Stere was at Romania’s March for Life – “Adoption, the Nobel Choice” to make a report, which was later seen on the evening news.

Mrs. Stere spoke to a participant to the march who chose to make public in front of the camera her personal option against abortion. Then Mrs. Adriana Stere presented Dr. Oana Baluta’s opinion, a feminist activist and Head of Journalism Department at the Faculty of Jurnalism and Communication Sciences. The professor’s off-topicopinion presented in the report was:“The March for Life is being used as an umbrella to hide something else. Limiting women’s rights to decide on their own bodies is not a solution”.

So far, by presenting two opinions, a false theme was created, parallel to the real theme the organizers wished to communicate through the event. This would not have been so bad provided the organizer’s point of view on this parallel theme were presented as well. When Mrs. Adriana Stere asked for our opinion on it, she was informed our organization has never promoted abortion restrictions in Romania.

Nevertheless, Mrs. Stere (or the final editor of the material) considered fit NOT to include exactly that declaration at the final cut!

To add more tendentiousness to her report, which can be qualified as anything but objective, the reporter invented a non-existing conflict between two sides (allegedly anti- and pro-abortion), claiming the gendarmes were present at the March with negotiators in order to prevent a conflict situation from escalating.

Oddly enough, we haven’t seen at the event any of the so-called sides. We saw around one thousand people (according to Gendarmerie estimates) who came to support the value of life and family. It is quite possible that some of them had also other personal opinions, just like the lady presented in the opening of the report.

As for the “members of the feminist movement” present “from aside” at the event – this opposite “side” was entirely invented, otherwise the Pro TV reporter would have supported her claim with footage.

Also, Gendarmerie internal rules stipulate that negotiators must be present at all public events – which was not an exceptional thing as falsely claims the author of the report. This is common knowledge for all people who have participated in public evens this year – or at least who saw reports about them on TV.

Actually, not only that the pretended “feminist side” was formed of a single person – Lecturer Dr. Oana Baluta –, but this person did not even stand „aside” for fear of a “confrontation”. On the contrary, in the footage Studenti pentru viata shot at the event, one can clearly see Mrs. Baluta has no problem whatsoever standing in the middle of the crowd and taking pictures of the event from among the participants.

Dear Mr. Cesnavicius,

Initially, we did not wish to take any of Your precious time in order to complain about such an instance of tendentiousness and lack of professional deontology – as sad as it was. Mistakes happen and we like to retain positive aspects, especially since the post-event evaluation of Romania’s March for Life 2014 – “Adoption, the Noble Choice” showed it was a success.

Nevertheless, a series of subsequent developments which the above-mentioned material facilitated has forced us to solicit You for a response and for guarantees that such practices will not repeat in such a prestigious newsroom as Stirile Pro TV, where so many respected and beloved professionals work.

Practically, the tendentious report that Pro TV launched (which is that Studenti pentru Viaţă, the March for Life organizers, are against abortion) was subsequently perpetuated by Mrs. Oana Baluta in a post on her personal blog, which was entitled Marşul mesagerilor dreptăţii din uter (“The March of the Messengers of Womb Righteousness”), and claimed Studenti pentru Viata are part of a so-called „ religious (political – ed. note) right-wing not very close the women’s rights”. In the same place, the author of the blog post also deplores the fact that other television teams present at the event, unlike Pro TV, have not identified her in the crowd to specifically ask for her opinion.

The vilification campaign continued on the lecturer’s Facebook page, where she claimed again that our organization “promotes restricting people’s rights and liberties”, in relation to – you may have guessed by now – the same subject of abortion, which actually was falsely and artificially created by herself with a little help from a member of the audio-visual media.

All these have contributed to promoting a false image of our activity and goals. A direct and painful consequence for us appeared in the morning of April 10^th, 2014 when, following pressure made by the same Lecturer Dr. Baluta by the University of Bucharest Deanship, Studenti pentru Viata association was withdrawn participation approval to the Education Fair organized by the University of Bucharest. The decision was motivated by the affirmation that we were an anti-abortion, religious fundamentalist and extremist organization, incompatible with democracy and university values.

We intended to present at the fair what he have accomplished so far and what we aim to do further in order to bring solutions to the real problems today’s young people are confronted with.

Dear Mr. Cesnavicius,

After all that happened, we have sent an an open letter to the University Dean, to the Chairman and the members of the University Senate, which presents our point of view on the events.

We have sent private messages to the media institutions involved in this defamation campaign to warn them that some persons from their platforms or – even worse – from their newsrooms – are abusing the prestige they offer in order to promote a tendentious image of our association.

I also wrote to You because it hurts to see how, 25 years after the fall of the communist regime in Romania, lying and misrepresentation continue to survive in our media landscape – which is now free – and hoping there are still chances to avoid such intolerable alterations of reality.

Respectfully Yours,

Alexandra Nadane

President

Studenti pentru Viata

Interviu cu capul unei familii care numără zeci de membri: „Te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung”

Sunday, 03 August 2014 19:37

Liam Ó hAlmhain şi Alexandra Nadane, preşedinta organizaţiei Studenţi pentru viaţă, la Parlamentul României, în aprilie 2014

L-am cunoscut pe Liam Ó hAlmhain la o masă rotundă de la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României. Este director de abonamente la o publicaţie catolică şi în aprilie a fost la Bucureşti pentru a participa laconferinţa internaţională Traficul de persoane: O ameninţare la Valorile Familiei. El a venit pentru a susţine cauza pro-familie şi a-i îndemna pe români să fie mai pro-activi ca societate civilă şi a obţine astfel politici publice care protejează familia naturală.

Irlandezii sunt foarte asemănători cu românii prin faptul că au un puternic filon religios. Deosebirea dintre noi şi ei ar putea sta în faptul că ei au încă o cultură pro-viaţă foarte pronunţată. După ce am vorbit un pic cu Liam despre familia lui – conversaţie de rutină, în pauza de cafea –, ne-am dat seama că avem ce învăţa de la irlandezi şi în termeni de cultură pro-adopţie.

Câţi copii aveţi? Am 10 copii – nouă în viaţă.

Câţi dintre ei au fost adoptaţi? Numai al doilea a fost adoptat, când băiatul avea vreo trei ani. Soţia mea devenea îngrijorată. Nu voiam doar un băiat, pur şi simplu. Noi ne doream o familie. De fapt, a fost destul de ciudat. Eu am fost cel care a sugerat adopţia, dar fără succes, până într-o zi, când soţia a descoperit cât de mult iubea… un iepure pe care îl aveam pe lângă casă. Atunci mi-a zis: „Aş putea iubi şi un copil adoptat, de fapt cred că ar fi mult mai bine decât un iepure!”

Femeile adesea se tem că nu ar putea iubi un copil care nu e carne din carnea lor… Exact! Aceasta încă mai reprezintă o problemă. Dar iată că, de atunci şi până acum, soţia mea a ajuns să aibă o mulţime de copii. Şi a devenit şi un adevărat expert în adopţie. Cu toate aceastea, încă i se pare că eu am o relaţie mai bună decât ea cu fiica noastră adoptivă. Eu am spus mereu că mă asemăn cu Dreptul Iosif, fiindcă şi el a fost tatăl adoptiv al lui Iisus. Dar noi i-am spus de la bun început fetei că a fost adoptată. Fratele ei mai mare era băiat, cel care a venit pe lume după ea a fost băiat, iar următorul tot băiat. Aşa că, atunci când soţia mea a rămas gravidă cu al cincilea copil şi era întrebată ce era, ea răspundea: „Sigur că băiat! Fetele le adoptăm!” Cam asta spunea totul, nu-i aşa?

Cei nouă copii ai lui Liam

Câţi nepoţi aveţi acum? 17, din care doi sunt adoptaţi.

Nepoţii adoptaţi sunt ai fiicei voastre adoptive? Chiar aşa. Din punct de vedere medical, nu există motive pentru a nu avea copii, dar cred că motivul poate fi unul psihologic. Aşa că, la opt sau nouă ani după căsătorie, a adoptat primul copil, iar acum se pregăteşte pentru a doua adopţie, deja a ales copilul.

Cum se desfăşoară procesul de adopţie în Irlanda? Fiica mea trăieşte în Spania, unde procesul de adopţie e puţin diferit decât în Irlanda. Iar la noi, din câte ştiu, există firme de adopţie care îi ajută pe cei care vor să găsească un copil adoptabil. În prezent, se adoptă mulţi copii din Rusia, Vietnam, se realizează adopţii internaţionale.

Ne-aţi povestit că aveţi în familie un copil din India. Care dintre ei este? Fata mea din Spania a adoptat un copil Indian. Şi aşa am devenit şi naşul de botez al unui copil indian care s-a convertit la catolicism. Este copilul natural al unui tată catolic din Dehli. Tatăl mai sprijină un copil aflat într-un orfelinat din India. Avem mulţi prieteni care au adoptat. Eu sunt mai în vârstă. Pe vremea noastră, erau şi destui copii irlandezi adoptabili, iar toţi prietenii de vârsta noastră au adoptat copii irlandezi. Generaţia de după noi a apelat la adopţii internaţionale. A existat şi o fază în care se puteau adopta destul de mulţi copii din România. Vecinii de pe strada noastră au adoptat copii din Peru. Vin de departe. Şi copiii lor sunt foarte diferiţi unul de celălalt.

Aşadar, Irlanda are o cultură a adopţiei? Are. Are cultura copiilor. Chiar şi cumnata mea, care, timp de nouă ani, nu a reuşit să facă copii, a adoptat. Iar peste un an a născut şi propriul ei copil natural.

Irlanda este mai conservatoare decât restul Europei, e foarte ataşată de valorile familiei naturale, nu?

N-aş spune „conservatoare”. Aşa spune mai degrabă înclinată către familia tradiţională. Dar nu aş califica-o drept „conservatoare”, totuşi. Însă, într-adevăr, Irlanda este ţara cu cea mai mare rată a natalităţii din Europa – aproape dublă faţă de a României.

Avem o situaţie destul de dramatică aici în ceea ce priveşte rata natalităţii şi valorile familiei. Aveţi un mesaj pentru români? Mi-e greu să mă gândesc la asta. Să ştiţi că şi Irlanda se îndreaptă spre aceeaşi situaţie. Tinerii ar trebui încurajaţi să se căsătorească mai devreme, să se încreadă în Dumnezeu şi să nu caute exclusiv bunăstarea materială. E adevărat că te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung.

Interview With The Head of A Family With Dozens of Members: “It Costs Money To Have Children, But It’s More Important In The Long Run”

Sunday, 03 August 2014 19:23

Liam Ó hAlmhainat and Alexandra Nadane, President of “Studenti pentru viaţă” pro-life student association, at the Parliament of Romania, in April 2014

We’ve met Liam Ó hAlmhainat a roundtable organized by the Health Commission of the Chamber of Deputies in Romania’s Parliament. He is the subscription manager of a Catholic publication and this April he traveled to Bucharest for the international conference Human Trafficking: A Threat to Family Values. He was here to show support for family values and encourage Romanians to become more pro-active as a civil society protecting the natural family. The Irish are very religious and that brings them closer to Romanians. But, unlike us, maybe, they seem to have a more solid pro-life culture.After we chatted with Liam about his family during the coffee break, we realized we also have a lot to learn from the Irish in terms of adoption culture. How many children do you have? I have 10 children – nine living. How many are adopted? Only the second one was adopted, when the second boy was 3 years old. My wife was concerned. We did not want just a boy. We wanted a bit of a family. In fact, it was very strange. I suggested adoption, but she was not persuaded until she found she could love a rabbit we had. Then she said: “I could love an adopted child. In fact, this might even be better!” Women are often afraid they couldn’t love a child they did not nurture… Exactly! It’s still kind of a problem. My wife now has a lot of children. And she is the real expert in adoption. Nevertheless, she still thinks I have a better relationship than her with our adopted daughter. I used to say I was the same way as St Joseph, because in a way, he was the adoptive father of Jesus. But we talked to the child from the beginning about being adopted. Her older brother was a boy, the younger was a boy and the next was yet again a boy. So, when my wife was pregnant with the fifth child and was asked whether it was a boy or a girl, she said: “A boy, of course! Girls are adopted!”. That was the essence of it, you know?

Liam’s nine children

How many grandchildren do you have? 17, including two adopted. Was it your adoptive daughter who adopted? It was in fact. Medically, it seems there is no reason why she can’t have children, but I think maybe psychologically she is not successful in having children. So eight or nine years into her marriage she adopted. And she is now in the process of adopting the second one. The child is already selected. How is the process of adoption in Ireland? She is in Spain and the adoption process there is different from ours in Ireland. In Ireland, as far as I know, there are adoption societies which help those who want to find children to adopt. Nowadays quite a lot of the adoption are of Russian, Vietnamese, foreign children. You said you have someone from India in your family. Who is it? In my family, the Spanish one has adopted the Indian. I am myself the God-father of an Indian child who converted to Catholicism. It is a natural child of an Indian Catholic father from Dehli. The father also supports a child from an orphanage in India. We have quite a lot of friends who have adopted children. Being of the age that I am, at the time we adopted there were plenty of Irish children available for adoption. At that stage, our friends of our vintage have adopted Irish children. It’s the next generation who are adopting foreign nationals. There was a phase when quite a few Romanians were there. Our neighbors down the street have adopted Peruvians from Peru. It‘s a long way to adopt. And they adopted two totally different children, one after the other.

So there is an adoption culture in Ireland? There is. There’s a culture that you need children. Even my wife’s sister, who had no children for nine years and then she adopted. A year later, she had a natural child.

Ireland is more conservative than the rest of Europe, it’s a lot about the natural family, isn’t it? I wouldn’t say “conservative”. I’d say more towards traditional families. I wouldn’t call it “conservative”, though. But yes, Ireland is the country with the highest birth rate in Europe, nearly twice as much as the one in Romania.

We have quite a dramatic situation here with the birth rate and family values. Do you have a message for Romanians? It’s very difficult for me to think about it. In fact, in a way, Ireland is drifting towards the same situation. People should be encouraged to get married earlier, to trust in God and not look at economic well-being. It does cost money to have children, but it’s more important in the long run.

Starul american Jim Caviezel a adoptat doi copii cu dizabilităţi

Friday, 06 June 2014 11:32

Jim Caviezel a devenit faimos pentru rolul lui Iisus pe care l-a interpretat în filmul „Patimile lui Iisus”. Însă, viaţa personală este chiar mai remarcabilă decât incredibilul său talent actoricesc. Alegând un drum pe care puţini se încumetă să meargă, el şi soţia lui Kerri au adoptat doi copii din China, ambii cu nevoi speciale. Primul a fost Bo, un băieţel ce fusese abandonat într-un tren imediat după naştere. El a fost crescut într-un orfelinat până la vârsta de cinci ani, spunându-i-se că nu va avea niciodată o mamă. O tumoare pe creier ce era vizibilă şi la nivelul capului îi ameninţa viaţa, eliminând astfel orice şansă la o familie iubitoare. Mai târziu, Caviezel şi soţia sa au decis să adopte un alt copil, o fetiţă nou născută ce era sănătoasă. Însă, înainte de adopţie, cuplul a întâlnit o altă fetiţă de cinci ani ce avea, de asemenea, o tumoare pe creier. Gândindu-se că fetiţa sănătoasă va putea găsi o familie iubitoare care să o adopte, cei doi au ales să o adopte pe cea cu probleme ce nu ar fi avut niciodată o astfel de şansă. Vă prezentăm mai jos câteva fragmente din interviul pe care actorul l-a acordat publicaţiei Catholic Digest: Tu şi soţia ta Kerri aţi devenit părinţii adoptivi ai unui băieţel Bo şi ai unei fetiţe, LeLe, ambii orfani din China. Ce impact a avut acest lucru asupra ta şi asupra credinţei tale? Nici nu ştiu cum am fost înainte (râde). Dennis Quaid mi-a spus acum mult timp când l-a avut pe fiul său Jack . Acum ştiu ce înseamnă asta cu adevărat. Chiar dacă ei sunt adoptaţi, simt ceva la fel de puternic ca un instinct. Asta m-a dat peste cap. Totdeauna am crezut că dacă voi adopta un copil nu voi avea acelaşi sentiment ca atunci când ar fi genetic copilul meu. Total greşit. În ce manieră a influenţat acest lucru credinţa ta şi a soţiei tale? Ei bine, noi suntem nişte oglinzi, nu-i aşa? În fiecare zi când mergem la şcoală noi ne rugăm. Nu vorbim, ci ne rugăm. Tot timpul simt că noi comunicăm mai bine în rugăciune. Dacă eu nu rămân statornic, nici ei nu rămân. Ce altceva din rolul de tată te-a schimbat? Cred că iubeşti mai mult. Văzând-o pe soţia mea îngrijind copiii şi modul în care ei răspund la asta, precum şi felul lor de a fi, mă face să-i iubesc mai mult. În plus, sunt mult mai responsabil de atribuţiile mele. Nu sunt condus de sentimentele mele, ci de dragoste, care este o alegere. Şi asta se manifestă prin faptul că sunt absorbit de copii mei – nu mai e un mod de a simţi, ci devine un mod de a acţiona. Asta e ceea ce m-a învăţat credinţa mea şi e ceea ce acum îi învaţă pe ei, dar pentru aceasta ei trebuie să o vadă venind de la amândoi. Care sunt lucrurile care îţi aduc cea mai mare satisfacţie atunci când eşti tată? Zilele trecute, fetiţa mea mi-a sărit în poală, şi-a pus mâna pe faţa mea şi mi-a şoptit la ureche: „Tăticule, te iubesc atât de mult.” Te atinge la inimă. Când ajungi acasă şi copiii fug către tine, se urcă pe tine şi te apucă de picior. Noi avem un mic ritual. Ei stau pe picioarele mele şi eu îi duc în bucătărie şi nu facem altceva decât să râdem. Ce rol a jucat soarta în procesul de adopţie pentru tine şi soţia ta? Ieşeam de la slujbă când Susie McEveety, soţia lui Steve McEvety, care a regizat „Patimile lui Iisus”, mi-a zis: „Am văzut poza unui copil cu o tumoare în vârful capului şi pe creier”. Şi i-am văzut ochii – asta sună cam siropos, dar vă spun adevărul: în inima mea l-am auzit pe acest băieţel spunându-mi: Mă vei iubi? Apoi i-am spus soţiei. Credeam că o nu o să fie deloc de acord, dar a spus: „Eu am spus că nu am fost dispusă să adopt, eu vreau propriii mei copii”. Am fost foarte aproape de a avea copii, dar nu a mers, şi asta e tot ce pot să spun deşi încă sper să avem copiii noştri biologici cu toate că ştiu în străfundul inimii mai puternic decât orice, chiar şi decât întâlnirea cu soţia mea şi devenirea mea ca actor, că asta e ceva ce Dumnezeu a rânduit pentru noi. Unul dintre lucrurile care te-a îndemnat să alegi procesul de adopţie a fost provocarea pro-viaţă. Poţi să ne împărtăşeşti ceva despre asta? Un cunoscut mi-a spus: „Eşti pro-viaţă, dar dacă tu crezi cu adevărat în ceea ce vorbeşti, adoptă un copil, dar nu orice copil, ci unul cu o deficienţă serioasă şi vei deveni pro-viaţă”. El nu şi-a schimbat poziţia niciodată şi acest lucru m-a convins. Nu cred că şi-a imaginat vreodată că o să fac acest pas uriaş. Ascultam Johnny Mathias zilele trecute şi am zis: Încă nu am auzit niciodată o persoană care să cânte ca şi Johnny Mathias. Cât de aroganţi suntem ca doar să ne gândim la cei 51,5 milioane de copii ce au fost avortaţi în ţara asta (n.red. – SUA) fără a face nimic… Uite, eu sunt pentru ajutorarea femeilor. Pur şi simplu nu văd avortul ca şi o soluţie pentru ajutorarea femeilor. Şi nu îmi iubesc cariera atât de mult încât să spun că voi rămâne indiferent la aşa ceva. Apăr fiecare bebeluş care nu s-a născut. Şi, totodată, fiecare voce care ar fi fost unică ca cea a lui Johnny Mathias. Cum putem şti cu siguranţă că nu am ucis chiar copilul care ar fi putut crea un tip special de medicină care i-ar salva pe ceilalţi? Care este motivul pentru care aproape ai refuzat rolul lui Iisus şi de ce acceptarea rolului a fost una dintre cele mai grele decizii din viaţa ta? În viaţa mea, au fost patru decizii cu adevărat greu de luat – unde aş fi putut spune cu uşurinţa „Nu, nu vreau să fac asta”. Prima, să devin actor. A doua, legată de întâlnirea cu soţia mea – decizia de a mă căsători. În această societate în care lumea are concepţia „Acordă-ţi timp”, am ştiut că am întâlnit o doamnă specială şi am ştiut că dacă nu fac asta o să fie o greşeală. A treia a fost „Patimile lui Iisus”. Au fost extrem de mulţi oameni din echipa mea care au spus să stau departe de acest film. Mergeam la culcare şi să îmi spuneam că nu o să fac asta. Şi apoi nu puteam să adorm. Aveam toate semnalele ca să nu fac acest pas, dar ceva din interiorul meu continua să îmi spună: <Fă-o!>. În al patrulea rând, e vorba de copiii mei şi de decizia a adopta copii cu dizabilităţi. Cele patru decizii sunt strâns legate una de alta. Dacă m-aş fi lăsat condus de sentimente, aş fi spus nu la toate patru. Mă gândesc la moarte, la Judecată, iar Dumnezeu ar fi spus că asta avea în plan pentru mine şi eu am refuzat. Iar eu aş fi răspuns că am fost prea speriat. Acesta a fost punct de cotitură. Nu pot să îmi hotărăsc viaţă bazându-mă pe sentimente. Când Îl simt pe Iisus, simt o pace şi un calm de nedescris. Şi nu pot spune că mă însoţeşte peste tot. Dar recunosc pacea când o simt şi îmi spun că sunt pe calea cea bună.

De Ziua Naţională a Adopţiei, studenţii le-au amintit bucureştenilor că adopţia este o alegere nobilă

Tuesday, 03 June 2014 13:44

Pe 2 iunie, la căderea serii, bucureştenii ieşiţi să se relaxeze la un pahar în Centrul Vechi au urmărit din fotoliile lor scoase pe terasele localurilor parada unor trecători mai speciali. Fiind Ziua Naţională a Adopţiei, voluntarii de la Studenţi pentru viaţă şi-au amintit de succesul Marşului pentru viaţă 2014 – „Adopţia, o alegere nobilă” şi au ieşit şi ei în oraş: cu pancarte, baloane şi reviste dedicate temei adopţiei.

Mesajele lor:

„Adopţia este o manifestare a iubirii”

„Tati, dacă vrei, hai cu mami să mă iei!”

„Naşte iubire în viaţa unui copil: adoptă-l!”

„Copiii sunt bucuria vieţii. Adoptă şi tu un copil!”

„Te rog, ajută-mă să cresc şi să devin la fel de frumos ca tine!”

Cei mai receptivi la acţiunea studenţilor au fost tot tinerii, fie ei singuri sau în cuplu. Pe unii îi găseşti stând pe jos sau pe treptele din spatele Băncii Naţionale. Cu bicicleta sau pe role.

O tânără care stătea la masă alături de prietenul ei şi avea o privire cam melancolică, s-a luminat când a văzut alaiul colorat.

Alta a încercat să ne explice că nu înţelege româna, dar tovarăşul ei de pahar, care nu părea nici el vorbitor de română, a primit cu drag numărul 2 al revistei Pentru viaţă, dedicat adopţiei.

Preţ de vreo oră, ne-am simţit ca nişte predicatori nebuni pentru iubire responsabilă şi familie, într-un oraş care se gândeşte numai la distracţie şi la clipa prezentă.

Cu toate acestea, oriunde l-ai „predica”, mesajul îşi croieşte drum către cei care au urechi de auzit. Viaţa însăşi îl duce mai departe în chip tainic către cei pregătiţi să îl primească.

Iar eforturile ne-au fost recompensate de copiii care se opreau să ne ceară baloane colorate. Credeţi că ne-au mai rămas multe până la final?

La mulţi ani tuturor copiilor şi familiilor! La mulţi ani şi tuturor celor care vor o familie, chiar dacă nu se simt încă pregătiţi! Să auzim numai de bine!

Poveşti pentru trezit copiii, de Ziua Naţională a Adopţiei: Cucul Cuc şi gâscanul cu cap pătrat

Monday, 02 June 2014 12:52

Povestire şi ilustraţii de Veronica Iani

În ogradă era mare agitaţie. Gâştele sâsâiau şi dădeau din aripi. De obicei, la ora aceea a dimineţii, era linişte, însă, de data aceasta, viaţa comunităţii fusese perturbată. Dar care era motivul agitaţiei? Un ou. Cum un ou? Un ou e un ou, de ce ar isca aşa forfoteală? Da, dar nu era orice fel de ou.

De dimineaţă, când de abia răsărise soarele, iar gâştele îşi întindeau tacticos aripile, se auzise un ţipăt disperat. Mă rog, un sâsâit disperat:

– Ajutor! Ajutor!, începu să strige una din gâşte. În câteva secunde, toate suratele ei o înconjuraseră. – Dar ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva?, îşi arătară ele îngrijorarea. – O…O…, doar atât reuşea ea să spună. – O.., ce? Ce vrei să spui? Ai ceva în gât? – Chemaţi repede un doctor, se îneacă, îşi dădu repede cu părerea o gâscă mai bătrână şi experimentată. O fi tras-o curentul la baltă. Şi doar vă spun de atâtea ori să nu mai staţi atât cu capul sub apă. Când eram eu tânără…, vru să continue ea o poveste plină de învăţăminte din tinereţea ei.

Dar acum nimeni nu avea chef de aşa ceva. Surata lor suferea şi trebuia ajutată. Câteva chiar se apucaseră să aplice nişte tehnici de resuscitare văzute pe o pagină de ziar ce plutea într-o zi pe baltă.

– Ţineţi-o de aripi. O să îi apăs pe abdomen iar altcineva să înceapă să îi facă respiraţie cioc-la-cioc, strigă un gâscan voinic. – Lăsaţi-mă în pace, vă rog. Nu am nimic, mai apucă ea să spună, dar asta de abia după ce primi câteva ghionturi în stomac. Uitaţi ce am făcut aseară, arătă ea înspre cuibul ei plin de ouă. – Da, nişte ouă. Ce să vedem? – Da, dar printre ouă este şi altceva, ce nu arată a ou. Eram obosită aseară şi nu m-am uitat în cuib după ce am făcut şi ultimul ou.

Toate capetele se îngrămădiră asupra cuibarului, pentru a vedea despre ce e vorba. Ochii li se măriră brusc, mai să le sară din orbite, când au văzut grozăvia. Surata lor făcuse ceva ce nu prea arăta a ou. În loc să fie oval, ca orice ou normal de gâscă, avea o formă de cub. Ce e drept, cu capetele rotunjite, dar cub.

– Are formă de cub, spuse gâscanul ce se îndeletnicea cu lecturarea hârtiilor găsite prin ogradă sau pe islaz. – Cub, necub, ăsta nu e ou, strigară indignate gâştele. Aşa ceva nu s-a mai văzut vreodată. – Păi eu deja am început să-l clocesc. Cred, totuşi, că din el va ieşi un boboc. L-am scuturat şi aşa se pare, spuse cu jumătate de sâsâit cea care făcuse oul-cub. – Mda, aşa se pare, dădu verdictul gâsca cea bătrână şi experimentată. Dar nu ne putem asuma niciun risc. Cine ştie ce ar putea ieşi din el. Un boboc cu patru capete? Câte un cap pentru fiecare colţ al cubului. Nu, nu. Nu putem permite aşa ceva. Vă daţi seama ce s-ar putea întâmpla apoi. Gâsca cea cu patru capete ar face apoi şi alţi pui ca ea şi ne va umple ograda de ciudăţenii. Vom ajunge de râsul curcilor.

Se făcu linişte. Toate gâştele păreau să analizeze situaţia. Însă, în liniştea din ogradă se auzi un cântec: – Cu-cu! Cu-cu! – A, uite un cuc. Asta ne mai trebuia acum pe cap. O să meargă şi o să le povestească tuturor despre nenorocirea noastră. Or să râdă toţi de noi. Aruncaţi cu ceva în el, ca să plece, spuse, zburlindu-şi penele din vârful capului, gâsca experimentată ce devenise lider de opinie. – Poate ar fi mai bine să-l întrebăm pe el dacă a mai văzut un astfel de ou, spuse mama oului. El îşi lasă oul de fiecare dată în alt cuib. Cred că a văzut multe ouă la viaţa lui. – Bine, fie. Chemaţi-l!

Auzind că este strigat, cucul coborî în mijlocul lor.

Se uitară la el destul de circumspect. Culoarea lui ştearsă şi reputaţia de a-şi lăsa ouăle prin cuiburi străine nu le prea inspira încredere. L-au întrebat totuşi ce părere are despre oul-cub.

– Măi, să fie, spuse el după ce examină oul. Cu siguranţă este ou, dar aşa ceva nu am mai văzut vreodată. De abia aştept să văd ce o să iasă din el. – Nu va ieşi nimic, declară hotărâtă gâsca experimentată, ridicând şi o aripă pentru a întări cele spuse. – Păi din orice ou iese ceva, orice formă ar avea, spuse cucul. Îndrăzneala lui însă le enervă pe gâşte. Cum îşi permitea el, un simplu cuc iresponsabil, să îşi dea cu părerea în astfel de probleme? – Gata, mulţumim, domnule cuc. Puteţi pleca. Noi deja am luat o hotărâre. Acest ou-cub, sau ce o fi, va fi dus departe de ograda nostră. Nu vrem să stricăm integritatea neamului, spuse gâsca ce îşi atribuise rolul de lider. Cred că nu are nimeni ceva de obiectat la această decizie. Mai trebuie să supunem la vot? Să ridice aripa cei care vor să păstrăm oul.

Nimeni însă nu avu curajul de a fi de altă părere decât restul cârdului. Doar mama oului încercă să spună timid ceva, dar nici ea nu a ridicat aripa. Astfel, soarta oului fu hotărâtă. Va fi dus departe pe islaz.

– Vreţi să vă ajut eu?, propuse cucul. Sunt obişnuit să car ouă şi, pentru că zbor, pot să îl duc suficient de departe.

Toată lumea fu de acord, aşa că, de-abia ridicându-se de la sol din cauza greutăţii oului, cucul dispăru în zare. Toate gâştele răsuflară uşurate şi reveniră la activităţile lor zilnice, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar mama oului rămase cu ochii pierduţi în zare. „Poate că totuşi nu ar fi avut patru capete”, se gândi ea. „Şi, până la urmă, chiar şi cu patru capete, ar fi fost un pui drăguţ.” Era însă prea târziu pentru regrete. Cucul nu se mai vedea.

Să revenim la cucul nostru, ce de abia mai zbura, cu limba atârmându-i afară şi cu penele ciufulite.

„Uite cum mă chinui eu acum. Nu puteam să stau liniştit şi să îmi văd de treabă? Dar nu, conştiinţa asta a mea îmi dă tot felul de bătăi de cap. Să nu mai spună cineva că suntem iresponsabili. Da, lăsăm ouăle în alte cuiburi, dar nu le aruncăm pe câmp. Căutăm de fiecare dată un cămin cald pentru ele. Şi dacă nu e oval oul, acum să îl aruncăm? Dar ce mă fac eu acum cu oul ăsta? E prea mare ca să îl pun pe furiş într-un cuib de pasăre. Ouăle de cuc sunt micuţe şi nici nu sunt observate atunci când sunt strecurate. Ăsta distruge cuiburile dacă îl pun în ele. Singura soluţie ar fi să îl clocesc eu, dar cine a mai auzit de cuci care să clocească ouă? Iar apoi ce să fac cu puiul? Noi plecăm iarna în ţările calde. Ar însemna să îl las singur. Cine o să aibă grijă de el?”

Cam astea erau gândurile cucului ce se oprise şi se uita la ou scărpinându-se cu o aripă în vârful capului.

– Ei, asta e. O să văd eu ce fac. Trebuie să mă apuc repede să fac un cuib destul de mare.

Spre seară, totul era gata, iar cucul se aşeză cu grijă pe ou, întinzându-şi aripile, pentru a-l acoperi în întregime. Vai, dar ce greu e să cloceşti un ou! Ba îţi amorţeşte un picior, ba o aripă, ba ţi se face sete sau foame. Dar, până a doua zi, nu se mişcă de pe ou. Nu putea risca să lase oul să se răcească. Doar ziua pe la amiază se mai ridica de pe el, dar asta doar pentru a mânca pe fugă ceva. Însă, după câteva zile, se auzi un zgomot din interiorul oului. Apoi apăru o mică fisură care deveni tot mai mare, iar un cioculeţ reuşi să spargă găoacea. Emoţionat, cucul aştepta să vadă cum va arăta puiul. Aha, nu avea patru capete ci doar unul, ce e drept, nu foarte rotund. Mda, avea un cap în formă de cub, dar asta nu îl făcea să arate deloc urât. Era doar altfel decât alte capete. Ba chiar era tare haios!

– Bună, eu sunt cucul Cuc. – Cu-cu, răspunse bobocul. – Vai de mine! Dar tu trebuie să spui ga-ga. Nu eşti cuc. Eu doar te-am clocit. Nu ştiu ce voi face cu tine. – Cu-cu, spuse iar bobocul. – Vai, mai că-mi vine să plâng, deşi cucii nu obişnuiesc aşa ceva. Bine, bine, vei rămâne cu mine. Acum trebuie să-ţi caut de mâncare. Oare ce mănâncă gâştele? Sper că nu trebuie să învăţ şi să înot.

Astfel, cucul nostru a adoptat micul boboc şi, încetul cu încetul, a învăţat cum să aibă grijă de el. Nici nu vă daţi seama ce înseamnă asta. Cucii nu au grijă decât de ei, dar, de dragul micului boboc, cucul Cuc a renunţat la confortul lui şi nu mai cânta toată ziua fără nicio grijă, sărind de pe o creangă pe alta. Dar, chiar dacă uneori îi era greu, se simţea minunat ştiind că salvase viaţa cuiva.

Încetul cu încetul, săptămânile au trecut, iar bobocul era acum un mic gâscan cu pene albe şi lucioase. Capul îi rămăsese însă tot în formă de cub. Cucul îi povestea în fiecare zi despre locurile pe care le vizitase, astfel că micul gâscan ştia o mulţime de lucruri.

Totul ar fi fost minunat dacă nu ar fi început să se răcească vremea. Cucul se gândea cu disperare că va trebui să plece în ţările calde. Dar nu îl lăsa sufletul să-şi lase puiul adoptiv singur. Aşa că se hotărî să rămână, chiar dacă asta va însemna moarte prin îngheţare. Măcar până la iarnă puiul va ajunge suficient de mare.

Dar, cum soluţii se găsesc întotdeauna, micul gâscan a venit cu o idee salvatoare. Cucul va sta sub aripa lui. Doar capul îl va ţine afară pentru a putea respira.

Problema fiind rezolvată, şi-au văzul liniştiţi de treburile zilnice. Însă, într-o dimineaţă, când soarele de abia începea să răsară, fură treziţi de nişte ţipete disperate de gâscă. Ce să vezi? Chiar în faţa lor apăru o vulpe ce ţinea în gură un pui de gâscă ce se zbătea şi striga disperat. Fără să mai stea pe gânduri, micul nostru gâscan a sărit în picioare şi s-a aşezat chiar în faţa vulpii.

Cucul a scos şi el repede capul de sub aripă pentru a vedea ce se petrece. Vă daţi seama ce sperietură a tras vulpea trezindu-se deodată în faţa ei cu o gâscă cu două capete? Unul pătrat şi altul de cuc. Unul făcea: Ga-ga!, iar altul: Cu-cu! Aşa grozăvie nu mai văzuse în viaţa ei. S-a oprit şi, de spaimă, a rămas cu gura deschisă, prilej folosit imediat de gâscă, ce fugi repede spre ograda de unde fusese furată. Când şi-a revenit niţel, a luat-o şi vulpea la fugă, dar în direcţia opusă.

În ogradă, jale mare. Toată lumea plângea după puiul ce fusese răpit. Cea mai îndurerată era însă mama lui. Cum de nu avusese mai multă grijă de el?, îşi reproşa ea întruna.

Dar iată, printr-o crăpătură de gard intră chiar puiul răpit!

– Mamă, mamă!, se repezi el spre mama-gâscă. Am scăpat. – Cum, cum ai scăpat?, se îngrămădiră toate gâştele din curte în jurul lui. Nimeni nu a mai scăpat din colţii vulpii. – Staţi să vă povestesc. În timp ce mă ducea spre vizuina ei ţinându-mă în gură, în faţa noastră a apărut o arătare atât de ciudată, încât vulpea s-a oprit pe loc îngrozită şi, de spaimă, a deschis gura. Dacă nu mi-ar fi fost atât de groază că mă va mânca vulpea, aş fi fost şi eu la fel de îngrozit de arătarea aceea albă din faţa noastră. Ştiţi, avea două capete. Unul mare şi pătrat, iar altul mai mic şi gri. Şi scotea nişte strigăte tare ciudate. Arăta a gâscă, dar avea două capete.

O linişte adâncă se lăsă. Nicio gâscă nu mai spunea nimic. În cele din urmă, începu să vorbească gâsca cea experimentată.

– V-am spus eu. Ar fi trebuit să distrugem oul. Vedeţi? Acum trăieşte. Cât credeţi că îi va lua ca să vină la noi în ogradă? Ne va face de râs. Cred că are mintea în colţuri din cauza capului pătrat. – Tu să taci din gură!, se repezi spre ea mama puiului răpit, care era şi mama gâscanului cu cap pătrat. Am regretat enorm că nu am avut curajul să păstrez oul. Mi-am pierdut atunci un pui şi acum era să mai pierd unul. Dar, culmea, el a fost salvat chiar de puiul pe care noi am vrut să-l omorâm. Ce dacă are două capete? Eu mă duc după el şi să nu îndrăzneşti să mă opreşti. Va sta de acum înainte cu mine. Bineînţeles, dacă va mai vrea, spuse ea cu glas tremurând.

Plecă împreună cu puiul care tocmai fusese scăpat din ghearele morţii, dar urmată şi de alte gâşte cuprinse de remuşcări. Gâsca experimentată se duse nervoasă la ea în coteţ, fără să mai spună nimic.

Iată că alaiul gâştelor ajunse la locul în care îşi făcuseră culcuşul micul gâscan cu cap pătrat şi cucul. Auzind gălăgie, au ieşi repede afară. Întâlnirea a fost foarte emoţionantă. S-a lămurit repede şi misterul celui de al doilea cap după ce cucul a ieşit cu totul de sub aripă. Gâscanul cu cap în formă de cub şi-a iertat mama şi a fost de acord să se întoarcă în ogradă. Evident că l-a luat şi pe cuc. Acesta nu mai stătea decât noaptea sub aripa lui, dar asta doar de dragul micului gâscan. Acum putea zbura fără nicio grijă, căci mama-gâscă îi făcuse o hăinuţă din puf de gâscă şi care era tare călduroasă. Ar fi putut rezista chiar şi la Polul Nord cu haina aceea, îi spusese gâscanul, care citea multe cărţi şi reviste. Dar cucul nu mai dorea să plece nicăieri de lânga noua lui familie de gâşte.

Aşa că, dacă iarna o să vedeţi vreo pasăre cu capul gri, cu corpul acoperit de puf alb de gâscă şi cântând Cu-Cu, să nu vă speriaţi. Este doar cucul nostru. Mic, dar cu o inimă mare.

Vara e posibil să îl găsiţi pe baltă, stând la soare pe spatele unui gâscan cu cap pătrat.

Sursa: stiripentruviata.ro

Flash-mob la Universitate, de Ziua Națională a Adopției (2 iunie)

Saturday, 31 May 2014 09:39

În România sunt peste 60.000 de copii instituționalizați. Dintre aceștia doar cca 1.600 sunt adoptabili. Dintre cei adoptabili mai bine de jumătate au peste 4 ani, iar șansele lor de a intra într-o familie scad exponențial odată cu creșterea în vârstă. Cât despre șansele celor cu dizabilități sau cu probleme de sănătate…

În România sunt și peste 1.500 de familii care așteaptă să adopte. Procesul de adopție, în cel mai fericit caz, durează cca 1 an și jumătate. Pentru fiecare familie care a depus dosarul de adopție sunt cel puțin 1-2 familii care și-ar dori să o facă, însă ezită. În România sunt familii care au adoptat și care sunt blamate de cei apropiați pentru această alegere. „Ce-ți trebuie ție să crești copilul altuia?!?”, „N-ai nevoie de mai mult de un copil!”, „Habar n-ai cine l-a făcut, poate-ți dă în cap când crește”, „Lasă să-l crească statul, de ce să semnez ca să-l adopte niște necunoscuți?” sunt doar o parte din prejudecățile referitoare la adopție.

Adopția este un gest de iubire şi de împlinire. Copiii au multă iubire de oferit, la fel și părinții și cu toții merită sprijinul și respectul nostru.

Vino cu mesajul tău pentru adopție luni, 2 iunie 2014 la ora 19.30, lângă statuile din Piața Universității din Bucureşti! Hai să punctăm împreună Ziua Națională a Adopției printr-un lanț de mesaje personale pentru adopție.

Cuprinsul revistei „Pentru viaţă” nr. 2, ediţia Primăvara 2014

Saturday, 31 May 2014 01:19

Cu ocazia Marşului pentru viaţă 2014, a cărui temă a fost „Adopţia, o alegere nobilă”, Asociaţia Studenţi pentru Viaţă a publicat cel de al doilea recent număr al revistei „Pentru viaţă”, publicaţie distribuită gratuit care se bazează aproape exclusiv pe contribuţia voluntarilor şi a celor pe care îi interesează soarta copiilor din România.

Vă încurajăm să preluaţi pe site-urile şi blogurile voastre orice articole vă inspiră din revista publicată în primăvara aceasta. Găsiţi mai jos linkurile către toate articolele publicate.

Pentru viaţă – Primăvara 2014

Coperta 1 O versiune hi-res a coperţii 1 puteţi descărca de aici

Coperta 2 Centre de consiliere în criza de sarcină

Cuprins

1 Editorial

2 Am devenit pro-viaţă imediat ce am născut

3 Adopţia începută din timpul sarcinii. Practica britanică şi australiană

4 Problemele adolescentelor însărcinate

5 Cerând iubire. Amintirile unui copil adoptat

6 „Adopţia, o soluţie nobilă“. Comunicatul Marşului pentru viaţă 2014

7 Fetiţa din vis: Cum am adoptat doi copii

8 Hai să-ţi spun o poveste frumoasă!

Coperta 3 Celebrităţi care au fost adoptate

Coperta 4 Citate celebre despre adopţie

Voci pentru viaţă

Saturday, 31 May 2014 01:08

Câteva citate celebre despre copilărie şi citate despre adopţie de la un superstar şi de la scriitori clasici şi contemporani:

Cred că adopţia este o binecuvântare pentru toată lumea, când este făcută corect.

Hugh Jackman, actor australian

A nu avea copii înseamnă mai puţină muncă, dar şi o casă pustie.

Susan Glaspell, jurnalistă, câştigătoare a Premiului Pulitzer

Sufletul se vindecă atunci când eşti în preajma copiilor.

Feodor Dostoievski, scriitor rus

A fi părinte e mai mult decât a naşte copii. E a fi martor la viaţa lor.

Jodi Picoult, scriitoare americană

De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!

Antoine de Saint-Exupery, scriitor francez

În casele cu mulți copii, ca și în frumusețile Limbii Române, nu rămâne loc de plictiseală.

Grigore Vieru, poet basarabean

Oriunde este mama, acolo este şi casa.

Felicity Martin, scriitoare şi fotografă americană

O adolescentă de 15 ani decide să nu mai avorteze, oferind copilul spre adopţie

Friday, 30 May 2014 00:10

La începutul lunii mai, Charles şi soţia sa Ashley au primit un telefon care le-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Li s-a spus că o fată de 15 ani era însărcinată şi se gândea să avorteze. Fiind un cuplu pro-viaţă, au ştiut că trebuie să facă ceva imediat. Au luat legătura cu ea şi au dus-o la două centre pentru criza de sarcină. Ashley îşi aminteşte de frica din vocea tinerei fete. După vizita la primul centru ea încă înclina spre avort. Viaţa ei dureroasă de familie a făcut-o să creadă că avortul e singura opţiune pentru ea. Ashley a dus-o în oraş să ia prânzul, după care au mers la cumpărături de haine pentru gravide. Charles şi Ashley s-au rugat pentru un miracol şi ca Dumnezeu să îi arate fetei cât de preţioasă este creşterea de prunci. La momentul acela bebeluşul avea 25 de săptămâni şi era format în totalitate. Ashley i-a împărtăşit acest adevăr cu gingăşie tinerei fete. La al doilea centru tinerei i s-a făcut o ecografie. Acesta a fost momentul în care ea s-a hotărât. Le-a spus lui Charles şi lui Ashley că va lăsa copilul să trăiască. Pe măsură ce ochii lui Ashley se umpleau de lacrimi, ea le-a spus că vrea ca ei să devină părinţii copilului. În momentul acela Ashley s-a simţit atât de recunoscătoare, binecuvântată, nevrednică şi emoţionată în acelaşi timp. Charles şi ea s-au rugat pentru această situaţie şi au discutat apoi riscurile adopţiei. Erau conştienţi de faptul că mama ar putea să se răzgândească după ce copilul se va naşte. Totuşi, ei au hotărât să adopte acest copil. Ashley a scris pe pagina lor GoFundMe: “Biblia spune: «Copiii sunt o moştenire de la Domnul» şi un dar (Psalm 127,3). Fiind implicată în mişcarea pro-viaţă timp de aproape 10 ani şi mama unei fetiţe de 1 an, ştiu cât de binecuvântată sunt să fiu aleasă a fi mamă pentru acest copil. Suntem foarte onoraţi şi recunoscători că El ne-a încredinţat adoptarea şi creşterea fetiţei care se va naşte în august. E un privilegiu să vezi cum Dumnezeu orchestrează întreaga situaţie!” Bebeluşul pe care ei îl vor adopta este o fetiţă ce se va numi Stella Kate Baldwin. Se va naşte peste 3 luni şi familia Baldwin are mare nevoie de ajutor. Pe primul loc e rugăciunea. E nevoie de rugăciune pentru ei, pentru momentul naşterii şi pentru Stella. Ei au nevoie de asemenea de ajutor financiar. Adopţia va costa 7.000 $. Pentru un cuplu tânăr cu un copil acasă este o sumă foarte mare de bani. Ei au nevoie cu adevărat de ajutor financiar de la comunitatea pro-viaţă. Din fericire, ei au găsit un avocat care se ocupă de adopţii şi care va presta serviciile gratuit. Totuşi, costul documentaţiilor, taxele de tribunal, cheltuielile medicale şi personale şi multe altele se vor ridica la 7.000$. Un preţ mic pentru o viaţă, dar o sumă uriaşă pentru un cuplu tânăr cu un singur venit. Notă: În doar zece zile, tânăra familie a reuşit să strângă din 127 de donaţii cei 7.000 de dolari de care aveau nevoie pentru finalizarea adopţiei. Sursa: stiripentruviata.ro Traducere: Mihaela Sânpetrean

Page 1 of 3

Tag Archives: “Adopţia – o alegere nobilă”

Scrisoarea adresată Pro TV despre reportajul manipulator al doamnei Adriana Stere nu a primit răspuns în 6 luni

*

Interviu cu capul unei familii care numără zeci de membri: „Te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung”

Liam Ó hAlmhain şi Alexandra Nadane, preşedinta organizaţiei Studenţi pentru viaţă, la Parlamentul României, în aprilie 2014

Cei nouă copii ai lui Liam

Interview With The Head of A Family With Dozens of Members: “It Costs Money To Have Children, But It’s More Important In The Long Run”

Liam Ó hAlmhainat and Alexandra Nadane, President of “Studenti pentru viaţă” pro-life student association, at the Parliament of Romania, in April 2014

Liam’s nine children

Starul american Jim Caviezel a adoptat doi copii cu dizabilităţi

De Ziua Naţională a Adopţiei, studenţii le-au amintit bucureştenilor că adopţia este o alegere nobilă

Poveşti pentru trezit copiii, de Ziua Naţională a Adopţiei: Cucul Cuc şi gâscanul cu cap pătrat

Povestire şi ilustraţii de Veronica Iani

Flash-mob la Universitate, de Ziua Națională a Adopției (2 iunie)

Cuprinsul revistei „Pentru viaţă” nr. 2, ediţia Primăvara 2014

Voci pentru viaţă

O adolescentă de 15 ani decide să nu mai avorteze, oferind copilul spre adopţie

Marșul pentru viață 2019

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

Arhivă Blog