Tag Archives: criza de sarcina

Concursurile „ROMÂNII AU TALENT PRO-VIAȚĂ” 2018

Dragi susţinători ai vieţii,

În sute de orașe din România și Republica Moldova se desfășoară activități în Luna pentru viață 2018 „O lume pentru viață”. Mulți dintre dumneavoastră participați pe 24 martie la Marșul pentru viață 2018.

Cu siguranță dragostea pe care o aveți pentru femeile în criză de sarcină și pentru copiii lor se vor exprima în pancarte istețe, bannere personalizate, fotografii excepționale, clipuri de promovare sau de la Marș.

Așa că și în acest an Asociaţia Studenţi pentru viaţă organizează Concursurile „ROMÂNII AU TALENT PRO-VIAȚĂ” 2018:

  • Concurs de pancarte folosite la marș (puteți trimite pancarta în format pdf sau jpg sau o fotografie cu ea la marș) sau la activități din LPV
  • Concurs de bannere electronice
  • Concurs de fotografii realizate în timpul MPV sau activități din LPV
  • Concurs de videoclipuri de promovare a MPV sau a altor activități din LPV
  • Concurs de videoclipuri cu marșul sau activități din LPV
  • Concurs de eseuri pe tema „O lume pentru viață”

La fiecare concurs, premiile sunt:

Premiul I: 10 reviste Pentru viaţă nr. 7, „O lume pentru viață”, 3 cărți „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul”, 3 seturi din cărțile 1-3 din colecția „Fiecare viață este un dar”, de Veronica Iani: „Bebe. O poveste din burtică”, „Ioana. O poveste despre Sindromul Down” și „Tudor. O poveste despre adopție”.

Premiul II: 5 reviste Pentru viaţă nr. 7, „O lume pentru viață”, 2 cărți „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul” și 2 seturi din cărțile 1-3 din colecția „Fiecare viață este un dar”, de Veronica Iani: „Bebe. O poveste din burtică”, „Ioana. O poveste despre Sindromul Down” și „Tudor. O poveste despre adopție”.

Premiul III: 3 reviste Pentru viaţă nr. 7, „O lume pentru viață”, 1 carte „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul” și cărțile 1-3 din colecția „Fiecare viață este un dar”, de Veronica Iani: „Bebe. O poveste din burtică”, „Ioana. O poveste despre Sindromul Down” și „Tudor. O poveste despre adopție”.

Materialele trebuie trimise pe adresa studentipentruviata@gmail.com

La aproape toate concursurile materialele sunt gata, deci nu trebuie decât trimise. Data limită de trimitere a materialelor este 7 aprilie 2017. Câștigătorii vor fi anunțați pe 16 aprilie.

 

P.S. Dacă cineva va fructifica zăpada existentă în ziua Marșului pentru viață și va face o Familie de zăpadă va lua premiu special!

Share

Comunicat de presă: În circa 300 de orașe din România și Republica Moldova, dragostea românilor a învins frigul într-o lume pentru viață la Marșul pentru viață 2018!

Sâmbătă 24 martie a avut loc în circa 300 de orașe din România și Republica Moldova Marșul pentru viață 2018 cu tema „O lume pentru viață”.

În fața codurilor de frig, doar trei organizatori locali au anulat organizarea marșului. În rest, dragostea pentru viață a învins frigul, a învins zăpada și în circa 300 de orașe din România și Republica Moldova românii am fost împreună pentru sprijinirea femeilor în criză de sarcină!

Misiunea noastră nu se termină aici. Marșul pentru viață nu are un final! Continuă prin viața noastră, prin activitatea noastră de zi cu zi, atunci când e nevoie să fim alături de femeile în criză de sarcină, pentru că viața lor nu e întotdeauna senină. Sunt presiuni, sunt situații în care ele se bucură de nașterea unui copil, dar vestea nu este primită cu bucurie de către partener, de către familie și de către cei din jur și au nevoie de sprijinul nostru.

O lume pentru viață este o lume în care nici o femeie însărcinată nu este presată să facă avort. O lume în care bărbatul își asumă responsabilitatea de a-i fi alături și de a o iubi în continuare pe ea și pe copilul ei. O lume în care familia, care până acum i-a fost alături și a iubit-o necondiționat, îi dăruiește dragoste, o sprijină și nu îi spune: „Te vom da afară din casă”. O lume în care prietenii și oamenii din jurul unei femei în criză de sarcină îi sunt alături și o sprijină.

Foarte mulți dintre românii de astăzi, din dreapta și din stânga Prutului, suntem, de fapt, supraviețuitori ai avortului. Ne-am născut pentru că cineva a fost acolo să o sprijine pe mama noastră. La Marșul pentru viață din București, Aurelian Temișan a povestit pentru prima dată în public că trăiește datorită sfatului unui medic, care i-a spus mamei lui care dorea să îl avorteze: „fă-l, că ai să îmi mulțumești mai târziu!” Așa s-a născut Aurelian Temișan în iunie 1972. Așa ne-am născut mulți dintre noi… Cum să nu fii pro-viață când realizezi să de această opțiune a depins și viața ta?

O lume pentru viață este o lume care se bucură de zâmbetul și bucuria fiecărui copil. Este o lume în care oamenii din diferite profesii, cu diferite capacități, își pun în slujba vieții darurile pe care le au.

Într-o societate pentru viață, personalități publice, oameni importanți schimbă lumea prin implicarea lor.

Invităm toți românii din dreapta și din stânga Prutului să sprijine femeile în criză de sarcină. În special, dorim să existe în cât mai multe județe din România centre care să ofere consiliere gratuită și sprijin concret femeilor în criză de sarcină care solicită ajutor. Dorim ca societatea să recunoască valoarea cu totul special a maternității și să își exprime sprijinul față de orice femei însărcinată prin acordarea unei indemnizații, după a 14-a săptămână de sarcină, care să o ajute în nevoile speciale care apar în această perioada.

Astăzi, la Marșul pentru viață am fost O lume pentru viață. Mergem înainte, pentru viață!

 

Foto: Ionuț Borbe

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

 

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

 

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

Foto: https://www.facebook.com/hartiacolorata.ro/

 

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci, Doxologia.ro

Foto: Benedict Art Photography

Foto: Benedict Art Photography

Foto: Benedict Art Photography

Foto: Benedict Art Photography

Foto: Benedict Art Photography

FOTO: Andrei Daraban și Elena Calmis

Share

Mărturie despre criza de sarcină: Strigătul unui suflet sfâșiat

O mărturie care arată că, din păcate,oricine și oricând poate să ajungă într-o situație de criză de sarcină și, în lipsa sprijinului, sfârșitul crizei de sarcină poate fi profund nefericit. 

Eram o familie fericită…. Aveam un băiețel frumos și sănătos de trei  anișori… Eram sănătoși, aveam un serviciu stabil și o locuință călduroasă… Mergeam la Biserică des… Ne rugam…. Ne împărtășeam copilașul în fiecare duminică….

Împlinisem 40 de ani, o vârstă foarte frumoasă… Începusem să cred că Dumnezeu îmi dăduse un dram de înțelepciune si mă apropiase cu adevărat de El…

Cu această ocazie colegii de serviciu m-au felicitat, urându-mi tot ceea ce îmi doresc, iar eu am răspuns în gând la urarea lor: ”o fetiță”…

După o vreme, într-o Sfântă zi de Sărbătoare, aveam să primesc vestea mult așteptată: eram însărcinată ! Testul de sarcină arăta două liniuțe !

Deși îmi doream mult o fetiță, nu m-am putut bucura, mi-era teama de reacția soțului meu care nu își mai dorea copii… Nu am putut să-i spun decât după câteva zile… Nu m-a îmbrățișat, nu s-a bucurat deloc… Dimpotrivă: au început reproşuri care mai de care, seară de seară, printre lacrimile mele care cereau acest Îngeraș în viața noastră…. În casă atmosfera devenise chinuitoare, tot acest zbucium îl afecta și pe băiețelul nostru… Eu plângeam mai mereu, îi vorbeam des despre surioara lui și atunci plângea și el… Mi-o imaginam adesea pe Anastasia mea în rochiță albă, o copiliță cu părul bălai și ochi albaștri… La fel cu ai frățiorului ei…

Îmi propusesem să lupt cu orice preț pentru minunea mea… Dumnezeu îmi dăruise cel mai frumos dar la împlinirea a 40 de ani…

Auzisem și la  ecograf inimioara bătând…. De atunci iubeam parcă și mai arzător micuța ființă care creștea în interiorul meu….

Plângeam și-L rugam pe Bunul Dumnezeu să îmi dea putere…dar necuratul, prin soțul meu, îmi dădea târcoale… Apăreau tot mai multe întrebări și teama că nu mă voi descurca singură cu doi copii mici, căci tatăl lor mă amenințase că pleacă de acasă dacă decid să păstrez fetița…

Totul pana într-o zi când am mers la o clinică pentru a programa uciderea vieții din mine… Am ieșit de acolo plângând și implorându-l să nu facem asta, să păstrăm copilul.. Nicio luminiță nu se vedea însă pe chipul lui parcă stăpânit de demoni necunoscuți…

Au urmat câteva zile în care am încercat să-i îmblânzesc inima… Am sperat până în ultima clipă că nu mă va lăsa pradă deznădejdii, că nu mă va transforma în cel mai odios om de pe pământ… Pe drumul spre nenorocire am sperat la un accident, la orice întâmplare care să-i fie semn că nu trebuie să ne omorâm copilul…Parcă nu mai eram eu, o forță de nestăpânit pusese stăpânire pe toată ființa mea… Deși îmi doream să se întâmple ceva să pot scăpa, nu am fost lăsată să urlu, să țip, să plâng și să fug …

Necuratul însă mi-a oprit lupta, m-a luat în ghearele sale, fără să pot face sau zice nimic… Poate pare greu de înțeles pentru unii oameni, care ar zice că nu am știut să gestionez situația… Ferească Dumnezeu! Nu doresc nimănui să treacă prin tot acest calvar…

Retrăiesc zilnic acele ore groaznice… Nu înțeleg cum și când diavolul a pus stăpânire pe mine… mi-a luat pur și simplu mințile…m-a împiedicat să lupt pentru viața din pântecele meu până la sacrificiu…

Atunci când m-am trezit a fost prea târziu…viața din mine murise…Dar și parte din viața mea! Toate gândurile bune care m-ar fi putut ajuta să salvez o viață m-au năpădit atunci brusc: de ce nu am vorbit cu familia, cu nașii, cu prietenii… Poate aș fi găsit un sprijin, poate ceilalți l-ar fi influențat pozitiv pe soțul meu… Necuratul însă mi-a închis ochii minții… dar și pe ai soțului… Nici el nu înțelege acum ce i s-a întâmplat…

Adevărata vinovată însă sunt eu: în mine se plămădise viața, eu eram cea care, mai presus de orice griji, neliniști și suferințe trebuia să pun Minunea pe primul loc. Daca însă m-ar fi lăsat forțele răului…

Strig cu inima sfâșiată de o durere care mă va măcina toata viața: “Femeilor, vă imploră un suflet disperat de <<mamă>> ucigașă: luptați până în ultima clipă, cu orice preț, salvați viața din voi dăruită de Bunul Dumnezeu! El vă va ajuta pe voi și pe copilul vostru! Speranța este doar la El! Nu permiteți gândurilor negre, necuratului să vă acapareze! Rugați-vă neîncetat! Vorbiți cu cei din jur! Veți găsi sigur soluția <<PRO VIAȚĂ>>!”

Share

Editorial: O schimbare are loc în lume / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

de Alexandra Nadane, Președinte Studenţi pentru viaţă

Din ce în ce mai mulți oameni devin pro-viață. Realitatea pe care o arată embriologia, bunul simț comun, valoarea veșnică și demnitatea mai înaltă decât orice din această lume pe care credința le recunoaște persoanei umane conving din ce în ce mai mulți oameni.

Adevărurile despre realitatea vieții umane intrauterine și despre realitatea crizei de sarcină sunt din ce în ce mai vizibile. Din ce în ce mai mulți oameni, și în special adolescenți și tineri, le cunosc, iar aceasta le schimbă viața.

Știința oferă an de an noi elemente despre minunea vieții din pântecele mamei. Până în 2016 se considera că primele bătăi ale inimii apar la 21 de zile după concepție. În 2016, Universitatea Oxford a publicat un studiu a cărui concluzie este că activitatea inimii începe la 16 zile după concepție! (http://www.ox.ac.uk/news/2016-10-11-first-our-three-billion-heartbeats-sooner-we-thought)

Chiar și oameni politici care susțineau în trecut avortul la cerere sunt astăzi pro-viață. Cu câteva decenii în urmă, Președintele de azi al Statelor Unite era un susținător al avortului. Dar a cunoscut îndeaproape o situație de criză de sarcină, a văzut copilul care s-a născut și a înțeles că acel copil minunat nu s-ar fi născut dacă mama lui nu alegea viața. Așa a devenit pro-viață, în urma experienței, nu prin urmarea unei ideologii.

De altfel, în SUA, unde oamenii au avut libertatea să cerceteze și unde știința nu a fost ideologizată ca în comunism, sunt mai mult de 2.800 de centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină, în care serviciile sunt oferite gratuit. Acolo, dragostea de aproapele a depășit cu mult marketingul celor 600 de clinici din țară în care se fac, întotdeauna contra cost, avorturi la cerere.

Acestea sunt exemple ale unei lumi pentru viață, o lume a sprijinului, a demnității, a respectului și a iubirii manifestate în fapte concrete.

A fi pro-viață înseamnă a fi pro-știință, pro-femeie, pro-copil, pro-sprijin.

 

Share

Luna pentru viață și Marșul pentru viață 2018  „O lume pentru viață” – fragmente din comunicatul Asociației Studenți pentru viață – / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

În perioada 1–31 martie 2018, în numeroase orașe din România și Republica Moldova se desfășoară Luna pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”, organizat sâmbătă, 24 martie 2018.

O lume pentru viață este o lume firească!

Măsura responsabilității și dezvoltării unei societăți este dată de măsura protejării vieții fiecărui membru al ei.

Dreptul la viață, libertate și demnitate ale omului nu încep și nu se acordă de la un anumit nivel financiar, intelectual, de sănătate ori al vârstei, ci sunt date de faptul că suntem oameni, iar oameni suntem din momentul concepției.

România de azi și de mâine include copiii născuți și nenăscuți.

Fiecare dintre noi, în parte, și toți împreună, ca popor, dorim libertate, demnitate, respect. Dar nu le putem pretinde pentru noi dacă nu le recunoaștem pentru cei mai vulnerabili dintre noi, copiii nenăscuți, și dacă le negăm pentru femeile în criză de sarcină.

Este firesc să dorim ca zâmbetul și lumina din ochii fiecărui copil să ajungă să îi bucure pe cei din jur. La fel de firesc este să sprijinim o femeie aflată în criză de sarcină.

Activitățile care sprijină viața și prețuirea pentru viață sunt o datorie de onoare pentru o societate care vrea să se dezvolte, să ducă mai departe și să îmbogățească ceea ce a primit de la generațiile anterioare.

O lume pentru viață este o lume firească!

De aceea, Luna pentru viață, 1–31 martie 2018, și Marșul pentru viață, 24 martie, au tema „O lume pentru viață”.

Să ne deschidem inimile față de femeile în criză de sarcină

Cel mai adesea, în spatele unui avort la cerere se află o dramă ignorată de cei din jur.

Dacă vrem ca românii și România să aibă un viitor, este nevoie să sprijinim femeile în criză de sarcină. Astfel, ele vor alege ce este mai bine pentru copiii lor.

A da viață și a sprijini viața semenilor au fost valori consacrate în istoria românilor. Doar ideologia comunistă a valorizat și a cerut uciderea semenului, când acesta era considerat un dușman care stă în calea fericirii. Comunismul a legalizat și apoi a restricționat avortul la cerere ignorând, în ambele situații, mamele și copiii, singurul interes fiind ideologia, respectiv nevoia de forță de muncă. De aceea, nu cerem interzicerea avortului, ci cunoașterea realității și deschiderea inimilor.

Să nu fim nepăsători, să nu ne prefacem că nu știm nimic despre frământările care preced avortul!

Criza de sarcină este extrem de dureroasă, iar ignoranța și nepăsarea celor din jur o fac și mai acută. Unde este responsabilitatea tatălui copilului, unde este sprijinul prietenilor, unde este dragostea familiei când o femeie constată că „nimeni nu mă sprijină, nimeni nu îmi este alături, nimeni nu îmi oferă altă opțiune în afară de avort”?

Să ne deschidem inimile pentru a primi aceste micuțe inimi care bat, inimile unor copii care au nevoie de dragoste, de îngrijire și care, când vor fi adulți, vor purta la rândul lor de grijă de cei prin care au venit la viață.

A ține în brațe un copil care ar fi putut sfârși într-un recipient cu resturi biologice, a te bucura de zâmbetul și gânguritul lui, cu gândul la binele pe care îl va face oamenilor când va fi adult – iată ce ne dă încredere că aceasta este calea viitorului.

Să iubim mama și copilul!

Veniți la Marșul pentru viață, ca să mărturisim valoarea și demnitatea vieții! Veniți să mărturisim respectul și prețuirea pentru femeile care se luptă pentru a proteja viața copiilor lor și să le sprijinim!

***

Reluăm și în acest an apelul ca societatea să creeze instrumente prin care să sprijine femeia în criză de sarcină, precum:

  • acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii;
  • înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat în criza de sarcină;
  • crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;
  • valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității disprețuitoare la adresa copiilor adoptați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau părinților care își încredințează copiii spre adopție când consideră că nu se pot ocupa corespunzător de creșterea acestora;
  • legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul; posibilitatea oficierii la cerere a unei slujbe religioase adecvate, cum se procedează în cazul copiilor decedați la scurt timp după naștere și nebotezați.

***

În 2018, Marșul pentru viață este la a VIII-a ediție națională

În lume, Marșul pentru viață a fost organizat pentru prima dată la Washington. D.C., în 22 ianuarie 1974.

În România, a fost organizat pentru prima dată la Timișoara, în 2008.

Evoluția numărului de organizatori ai MPV în 2013 – 2017:

2013 – 23 de orașe din România;

2014 – 40 de orașe din România;

2015 – 79 de orașe (77 din România, 2 din Republica Moldova);

2016 – 130 de orașe (110 din România, 20 din Republica Moldova);

2017 – 287 (138 de orașe din România și 149 localități din Republica Moldova).

Marșul pentru viață este neconfesional și apolitic.

Organizatorii locali sunt independenți unii de alții.

 

Share

A fi pro-viață la… Casa Albă și la Premiile Grammy / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

Faptul că Donald Trump a câștigat alegerile în 2016 și a devenit, din 20 ianuarie 2017, Președintele SUA, a fost o uriașă surpriză pentru mulți. Pentru mișcarea pro-viață a fost o surpriză să constate cât de pro-viață este cel care până în urmă cu un deceniu susținea avortul necondiționat.

Un motiv pentru care mi-am schimbat părerea este că soția unui prieten a rămas gravidă. El nu voia copilul. Dar mi-a spus apoi plângând că acest copil a devenit lumina ochilor lui și că este cel mai măreț lucru care i s-a întâmplat. Și acesta era un copil pe care nu și-l dorea în viața lui.

14 februarie 2011, Fox News

 

Dați-mi voie să fiu clar: sunt pro-viață […]. Nu am avut dintotdeauna aceasta poziție, dar am avut o experiență personală semnificativă, care mi-a deschis ochii cu privire la darul vieții […] De-a lungul timpului, cultura vieții din țara noastră a început să se transforme într-una a morții. Poate că cea mai importantă dovadă în acest sens este faptul că, de când Curtea Supremă a dat sentința în cazul Roe vs. Wade (liberalizarea avortul la cerere la nivel federal în SUA), cu 43 de ani în urmă, peste 50 de milioane de americani și-au pierdut șansa de a se mai bucura de oportunitățile oferite de țara noastră. Nu au mai avut niciodată șansa de a deveni medici, muzicieni, fermieri, profesori, soți, tați, fii și fiice. Nu au mai avut niciodată șansa de a-și aduce la contribuția la cultura acestei națiuni sau să adauge priceperea, viața, iubirea și pasiunea lor la fibrele din care se țese națiunea noastră. Ne lipsesc și le ducem lipsa.

23 ianuarie 2016, Washington Examiner

 

Marșul pentru viață este foarte important. Către toți participanții – aveți deplina mea susținere!

27 ianuarie 2017, Tweet de susținere a Marșului pentru viață Washington 2017

 

Din păcate, sunt prea mulți oameni – atât în ​​Statele Unite, cât și în lume – care încă văd sindromul Down drept o scuză pentru a ignora sau a refuza dreptul la viață.

Acest sentiment este și va fi întotdeauna lipsit de judecată. Trebuie să fim vigilenți în apărarea și promovarea darurilor unice și speciale ale tuturor cetățenilor aflați în suferință.

Salutăm, de asemenea, eforturile membrilor familiilor îngrijitorilor, profesioniștilor din domeniul medical și avocaților care s-au dedicat pentru a se asigura că acești oameni extraordinari se bucură de vieți pline de iubire și de oportunități.

1 octombrie 2017, Declarație oficială despre luna octombrie ca „Luna conștientizării despre sindrom Down”

 

Adopția este o faptă care schimbă vieți și care afirmă viața, prin care se transmite mesajul că niciun copil din America — născut sau nenăscut — nu este unul nedorit și neiubit. Părinții adoptivi sunt agenți altruiști și iubitori ai planului pe care îl are Dumnezeu pentru viitorii lor copii. Ca Națiune, ne exprimăm sincera apreciere și recunoștință față de familiile care și-au deschis casa și inima pentru un tânăr, împărtășind-i darul prețios al familiei și al sprijinului pe parcursul întregii vieți.

31 octombrie 2017, Proclamarea oficială a lunii noiembrie 2017 „Luna Națională a Adopției”

 

Marșul pentru Viață este mișcare născută din dragoste: vă iubiți familiile; vă iubiți aproapele; vă iubiți țara; și iubiți fiecare copil născut sau nenăscut, deoarece credeți că viața este sacră și că fiecare copil este un dar prețios de la Dumnezeu.

Știm că viața însăși este cea mai mare minune. Vedem aceasta în ochii fiecărei proaspete mame care-și strânge la piept cu brațe iubitoare minunatul, inocentul și gloriosul nou-născut. Vreau să vă mulțumesc fiecăruia din cei prezenți astăzi aici sau pretutindeni în țară, care lucrează cu inimă mare și devotament neobosit pentru a se asigura că părinții primesc sprijinul iubitor de care au nevoie pentru a alege viața.

Datorită vouă, zeci de mii de americani s-au născut și și-au atins potențialul dăruit de Dumnezeu. Sunteți martorii în viață a Marșului pentru Viață din acest an, a cărui temă este „Dragostea salvează Vieți”.

19 ianuarie 2018, Discurs adresat Marșului pentru viață Washington 2018

 

Astăzi ne concentrăm atenția pe iubirea și protecția pe care o merită fiecare persoană născută sau nenăscută, indiferent de dizabilități, de gen, de felul în care arată sau de etnia sa. O mare parte din suferințele națiunii noastre – de altfel, și din cele ale planetei noastre – s-au datorat unor încercări greșite și rușinoase de a dezumaniza categorii întregi de persoane pe baza acestor caracteristici care nu se pot schimba. Nu putem permite ca această parte rușinoasă a istoriei să se repete sub alt chip și trebuie să fim deosebit de atenți pentru a proteja viața celor mai vulnerabili dintre noi. De aceea am proclamat Ziua Națională pentru Sanctitatea Vieții Umane: pentru a afirma adevărul că viața tuturor este sacră, că fiecare persoană este înzestrată cu demnitate și valoare inerente și că niciunei categorii de oameni nu li se poate refuza statutul de persoane umane.

Venerația pentru fiecare viață umană, una dintre valorile pentru care au luptat Părinții noștri Fondatori, definește caracterul națiunii noastre. Astăzi, aceasta ne determină să promovăm sănătatea femeilor însărcinate și a copiilor lor. Ne îndeamnă să ne preocupăm de mamele singure, de vârstnici și de cei infirmi sau cu dizabilități, de orfani și de copiii aflați în plasament. Ne obligă să ne preocupăm de epidemia consumului de opioide și să le oferim ajutor celor care se luptă cu bolile mintale. Aceasta ne dă curajul de a le lua apărarea celor slabi și neputincioși. Și aceasta contrazice ideea că valoarea noastră depinde de măsura în care suntem planificați sau doriți.

19 ianuarie 2018, Proclamarea oficială a zilei de 22 ianuarie 2018 „Zi Națională a Sanctității vieții umane”

 

Vicepreședintele Mike Pence

Vicepreședintele Mike Pence participă de ani de zile la Marșul pentru viață din SUA. Acum o face și în calitate de Vicepreședinte al SUA.

 

Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată – chiar mai bun și decât ceea ce mi se întâmplă în această seară – este faptul că, în urmă cu 31 de ani, m-am însurat cu fata viselor mele, o profesoară și o artistă care este totul pentru mine. Vă invit să o aplaudați pe minunata mea soție, Karen Pence!

Și, indiferent ce altă funcție voi mai deține vreodată, cea mai importantă slujbă pe care o voi avea vreodată va rămâne cea de T-A-T-Ă. Eu și Karen am fost binecuvântați cu cei mai minunați copii din lume: Charlotte, scriitoare, Audrey, studentă, și un locotenent din Marina SUA pe nume Michael J. Pence.

20 iulie 2016, Discursul de anunțare a candidaturii pentru vicepreședinte SUA

 

Mă smerește să mă aflu în fața voastră astăzi. Mă smerește să fiu primul vicepreședinte al Statelor Unite care are privilegiul de a participa la acest eveniment istoric.

Cu peste 240 de ani în urmă, părinții noștri fondatori au scris cuvinte care reverberează peste timp.

Au declarat de la sine evident și adevărat că toți suntem înzestrați de Creator cu drepturi inalienabile, printre care viața, libertatea și căutarea fericirii.

Acum 44 de ani, Curtea noastră Supremă de Justiție a întors spatele primului dintre aceste idealuri eterne.

Dar astăzi, la trei generații distanță, datorită vouă, tuturor, și zecilor și zecilor de mii care ne sunt alături la manifestații similare din toată țara, viața câștigă din nou în America.

Viața câștigă în America din mai multe motive.

Viața câștigă prin progresul constant al științei, care pe zi ce trece face lumină cu privire la începutul vieții. Viața câștigă prin generozitatea a milioane de familii adoptive care își deschid căminul și inima către copiii aflați în dificultate. Viața câștigă prin compasiunea îngrijitorilor și voluntarilor de la centrele de criză de sarcină și organizațiile confesionale care fac misiune în rândul femeilor din orașele țării.

Și viața câștigă prin sfatul de taină dintre mame și fiice, bunici și nepoate, dintre prietene care stau la taină cu o ceașcă de cafea la masa din bucătărie sau în campusurile universitare. Acolo se împărtășește adevărul. Acolo compasiunea biruie comoditatea. Iar speranța biruie disperarea.

Într-un cuvânt, viața câștigă în America datorită vouă, tuturor.

Așa că vă îndemn să nu vă lăsați. Dar așa cum stă scris: „Îngăduința voastră să se facă știută tuturor” (Filipeni 4, 5). Faceți cunoscută această mișcare pentru dragoste, nu pentru mânie. Faceți cunoscută această mișcare pentru compasiune, nu confruntare. Când e vorba de inimi, nimic nu e mai puternic decât îngăduința.

Cred că vom continua să cucerim inima și mintea acestei noi generații numai dacă ni se rupe inima pentru tinerele mame și copiii lor nenăscuți, și dacă fiecare dintre noi face tot ce poate pentru a ajunge la ei și a-i accepta așa cum sunt, cu generozitate, nu judecându-i.

Pentru a ne vindeca țara și a reinstaura o cultură a vieții trebuie să rămânem o mișcare care îi îmbrățișează pe toți, căreia îi pasă de toți și care arată respect pentru demnitatea și valoarea fiecărei persoane.

Pe zidurile Monumentului lui Jefferson sunt consfințite cuvintele celui de al treilea președinte al nostru, care ne-a pus în vedere, cu mult timp în urmă, să nu uităm că Dumnezeu ne-a dat viață și ne-a dat libertate.

Și fiți siguri, fiți siguri că, împreună cu voi, nu vom obosi, nu vom avea odihnă până când nu vom reinstaura o cultură a vieții în America pentru noi înșine și pentru posteritate. Mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

27 ianuarie 2017, Discurs la Marșul pentru viață Washington 2017

 

Cu peste 240 de ani în urmă, părinții noștri fondatori au scris cuvinte care reverberează peste timp. Au declarat aceste adevăruri ca fiind evidente, au declarat că fiecare dintre noi este înzestrat de Creator cu anumite drepturi inalienabile, printre care viața, libertatea și căutarea fericirii.

Cu 45 de ani în urmă, SUA a întors spatele dreptului inalienabil la viață, dar odată cu aceasta a început și mișcarea noastră… o mișcare ce continua să cucerească inima și mintea oamenilor.

Să știți că, în acest marș al vostru în favoarea vieții, compasiunea, perseverența, activismul și rugăciunile voastre salvează vieți.

Actuala generație pro-viață să nu se îndoiască de faptul că îi suntem alături. Actualul președinte vă este alături. Și vă este alături și Cel Care a spus: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut” (Ieremia 1, 5).

Prieteni, viața câștigă în America, fiindcă „Dragostea Salvează Vieți”.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin devotamentul și compasiunea voastră neîncetate, împreună cu majoritatea pro-viață in Congresul SUA și cu Președintele Trump la Casa Albă, cred din toată inima că vom reinstaura în centrul legislației americane recunoașterea statutului sacru al vieții.

19 ianuarie 2018, Discurs la Marșul pentru viață Washington 2018

Foto: Joy Villa

Joy Villa, Alegeți viața !

Cântăreața și compozitoarea americană Joy Villa, 26 ani, a purtat la Premiile Grammy 2018 o rochie cu totul specială. A fost o declarație pro-viață văzută de cel puțin cei 20 milioane de spectatori în direct ai spectacolului.

A apărut pe covorul roșu îmbrăcată într-o rochie Pronovias albă, de mireasă, pe care era pictat manual un copil nenăscut înconjurat de placentă, aceasta desenată în nuanțele curcubeului. Poșeta, albă și ea, a fost inscripționată cu mesajul „Choose Life” – „Alegeți viața!”.

Declarația ei a fost clară: „Sunt o femeie care susține viața. Anul acesta aleg să fac o declarație pe covorul roșu, așa cum fac întotdeauna. Totul pentru viață!”

A explicat că s-a inspirat din propria viață pentru această ținută. S-a îndrăgostit la 19 ani, a rămas însărcinată la 20 de ani deși folosea contraceptive, iar tatăl copilului a început să devină violent. În criză de sarcină, nu a făcut avort ci a ales viața pentru copilul ei. A născut la 21 de ani și a încredințat fetița spre adopție:

„Când am fost trântită de perete de către tatăl fetiței, pe când eram însărcinată, am știut că trebuie să găsesc o soluție reală. Fiica mea merita mai mult. Atunci am luat cea mai grea și mai importantă decizie din viața mea: am decis să nasc fetița și să o încredințez spre adopție unei familii iubitoare. Am pus viața ei mai presus de a mea. Acum am o relație care crește și care este minunată cu fiica mea, datorită deciziei de a alege viața.” În SUA este legală și adopția deschisă, prin care mama biologică și părinții adoptivi stabilesc cum va fi legătura copilului adoptat cu mama biologică.

Desenul este inspirat de ecografia de la opt luni a fetiței ei.

Joy Villa susține adopția în criza de sarcină în fața avortului.

Share

Femei fericite că au ales viața copilului lor / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

Eram o femeie tânără, la cei peste 25 de ani ai mei, aflată mereu în centrul atenției bărbaților, ceea ce‑mi oferea o anumită încredere de sine, visând însă în adânc la o dragoste eternă.

Aveam un job foarte bun și eram implicată într‑o relație ca‑n cărțile Sandrei Brown, de o pasiune nebunească, cu un bărbat de o frumusețe răvășitoare. Care nu era al meu, ci era el însuși într‑o relație de câțiva ani cu o altă femeie, pe care, spunea el, nu o mai înșelase niciodată. Nu îmi doream însă să‑l fur cuiva, era chiar prima și ultima oară când, împotriva principiilor mele, eram o „cealaltă femeie” din viața unui bărbat. Știam și simțeam că el încă își iubește prietena (acum știu sigur că nu așa este iubirea, iubirea adevărată nu înșală), însă asta nu mă deranja. Deocamdată eu îi ocupam mințile și asta îmi era de ajuns. […]

Am început să observ după vreo 5 luni de relație că…. arăt din ce în ce mai bine, sânii parcă îmi crescuseră, tenul și pielea erau din ce în ce mai strălucitoare. Ce mai, parcă înflorisem ca o floare de primăvară! […] Până când o colegă de serviciu m‑a întrebat: „Fată, nu cumva ești însărcinată?!” Ups, la asta chiar nu mă gândisem.

Îmi întârziase ciclul aproape 2 luni, dar asta mi se întâmpla de 2–3 ori pe an, de aceea nu mă alarmasem până atunci. În plus, noi ne protejam. Odată luasem chiar și o pastilă de a doua zi.

Îmi iau însă un test de sarcină, mă duc în toaletă. Oroare! Iese pozitiv. Lumea mea se prăbușește! Știam că el îmi va spune să fac avort. Iar eu avort îmi propusesem, încă de când am auzit prima oară cuvântul, să nu fac niciodată așa ceva.

I‑am spus, m‑am dus la control. La ecografie, medicul îmi spune că am o malformație la uter și că sigur voi naște un copil cu probleme, mai ales din cauza pastilei de a doua zi. Lumea mea era la pământ. […]

Ador copiii, iar atunci eram pentru prima dată mamă. Mamă ești din momentul în care copilul este zămislit în pântecele tău. Au urmat zile întregi de discuții, de frământări, de nopți nedormite.

El punea o presiune imensă pe mine, iar eu nu doream sub nicio formă să‑mi clădesc viitoarea viață pe sfâșierea unei alte femei, cu un bărbat pe care nu‑l iubeam și care nici el nu mă iubea, la rândul lui.

Iar să‑mi omor copilul, primul meu copil, printr‑un avort, care, chipurile, m‑ar fi scăpat de probleme, m‑ar fi sfâșiat pe mine. Și nu cred că mi‑aș fi revenit vreodată, știind ce am făcut.

I‑am spus însă că o să fac avort, iar el a promis că mă lasă în pace, după cum l‑am rugat. […] Căutarea mea de atunci, preumblarea mea prin oraș, timp de o oră‑două, nu o voi uita niciodată. Căutam un cabinet să fac avort, rugându‑mă la Dumnezeu să nu găsesc niciunul. Și nu am găsit.

Deși eram într‑un loc în care văzusem foarte multe, acum, în nebunia mea, nu le mai găseam, deși am întrebat. Am amânat avortul.

Mai aveam o săptămână și făceam 2 luni de sarcină. Îl chem pe el la o întâlnire într‑un parc. Îi spun că nu am făcut avort și că m‑am hotărât să păstrez copilașul, fără să cer nimic de la el. El a luat foc, s‑a rugat de mine „să nu‑i distrug viața”. […] Din nou, i‑am spus că voi face avort, ca să pun capăt presiunilor. Și alungându‑mi toate gândurile din minte, a doua zi mi‑am propus să mă duc la medic. Eram ca un robot, fără simțăminte.

Însă, în adâncul meu, așteptam ceva de la Dumnezeu. Să facă cumva… El…

M‑am dus la o clinică unde știam sigur că voi găsi un doctor. Intru la ecografie, îi spun situația mea, că mă gândesc să fac avort. Îi spun și ce mi‑a spus doctorul de la prima ecografie.

Doctorul îmi spune: „Este un copil perfect!” și că să mă gândesc bine până a doua zi, că ar fi păcat să… fac avort.

Deși momentele erau pline de o emoție de maximă intensitate, eu, totuși, în adâncul meu, aveam o liniște pe care nu o puteam nici explica.

Simțeam că… va fi bine… cumva. A urmat noaptea. A doua zi trebuia să mă duc la cabinet cu o decizie finală. Sarcina era deja destul de avansată, nu mai puteam amâna.

Nu‑mi mai aduc aminte zbuciumul din sufletul meu din noaptea aceea. Știți de ce? Pentru că m‑am rugat să‑mi dea Dumnezeu în gând o soluție, astfel încât nimeni, dar nimeni, să nu sufere. Și mi‑a dat.

Am primit un gând care mi‑a spus ceva incredibil: „Minte!” „Minte că ai făcut avort și păstrează copilul, crescându‑l undeva departe, să nu afle el niciodată!”

M‑am hotărât instant să fac exact așa. Atunci mi s‑a întâmplat ceva incredibil. S‑a așternut în sufletul meu o liniște, o pace pe care niciodată, dar niciodată în viața mea nu o mai experimentasem. Nimic nu mă putea tulbura. Puteau să fie împrejurul meu războaie, cataclisme, că nimic nu mi‑ar fi luat acest simțământ adânc.

Am născut un băiețel perfect și frumos care este bucuria vieții mele. Tatăl lui a aflat târziu că eu am născut, a rămas șocat, însă nu s‑a mai putut face nimic, mai ales că el chiar se căsătorise între timp cu prietena lui. Acum băiețelul meu e măricel, e foarte ascultător, cuminte și deștept.

M‑am căsătorit la câțiva ani de la naștere cu un bărbat minunat, care îl adoră pe băiețel. Viața mea s‑a schimbat, pentru că eu m‑am schimbat și am ascultat de glasul conștiinței în cel mai important moment al vieții mele.

Lucrez acum în domeniul asistenței sociale, luptând zi de zi pentru viață, viața copiilor, viața mamelor, contra avortului, sprijinind femeile aflate în criza de sarcină, pe care eu însămi am trăit‑o.

Simt și trăiesc cu intensitate sentimentul că feminitatea nu este deplină decât atunci când femeia devine mamă. Iar Dumnezeu iubește mamele, eu știu asta!

Elena C., 37 ani, București

25 ianuarie 2016

Mărturia integrală este postată pe www.femeifericite.com și este publicată în cartea „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul”.

Share

Ca pe un condamnat la moarte prietenul mă ducea de braț, mă privea din când în când și nu spunea nimic / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

În săptămâna avortului eram deja prăbușită. Am mers la o clinică particulară care nu efectuează chiuretaje în zilele de sărbătoare, m‑au programat pentru data de 3 februarie. Era într‑o marți, ar fi trebuit luni, dar era sărbătoare. M‑am trezit amorțită și sfârșită în dimineața aceea, nu mai simțeam nimic, nici durere, nici tristețe… eram deja goală, deja moartă. […]

Cu cât mă apropiam de clinică, cu atât îmi era mai rău. Simțeam sfârșeală și că mă prăbușesc. Și ca pe un condamnat la moarte prietenul mă ducea de braț și mă privea din când în când și nu spunea nimic, dar era trist și îngrijorat.

Am ajuns la clinica unde mai așteptau câteva femei, toate mai tinere. M‑am „pregătit” pentru crimă, m‑am schimbat și am intrat în așteptare. Una din tinerele de acolo era la primul copil. I se spusese de medici că nu ar putea să aibă copii niciodată, dar acum era gravidă. Nu‑și dorea copilul pentru că nu era pregătită, fiind la facultate. Am ascultat‑o și mă gândeam că nu știe ce o așteaptă…. eu știam. Spunea: „Încă sunt la facultate și nu îl vreau, vreau să mă realizez profesional… nu o să‑mi distrug viața pentru un copil”. Avea să vadă după scurt timp că alta era realitatea. A fost să fie prima care a intrat la chiuretaj. […]

Când au adus‑o eu așteptam cu celelalte femei la rând. Striga și plângea: „Copilașul meeeeeeu! Primul meu copilaș. Ce‑am făcut, Doamne???? Mi‑am omorât copilașul meu… Doamne, n‑am să mai fac asta niciodată.”

Plângea de ne‑am zguduit toate… Se făcuse tăcere. Medicul era și el trist și încerca să o consoleze. A plecat de acolo prăbușită, la brațul prietenului ei. Nu mai era persoana trufașă care venise. Era ceea ce aveam să fiu și eu curând, „o moartă vie”. […]

Am intrat în „camera morții” și am simțit miros de moarte. Am evitat să mă uit la instrumentele cu care se ucidea. A intrat medicul și m‑a consultat. […]

A văzut acul care urma să mă ducă la necunoștință și serul din el.

Am văzut pereții albi ai cabinetului, albi și triști, am simțit prezența morții în cabinet.

Mirosea a moarte… am închis ochii și nu am mai simțit decât înțepătura acului. Apoi ceva s‑a întâmplat, ceva ciudat.

Visam că mă dau pe un tobogan portocaliu care avea din loc în loc pernuțe… pe una era un ursuleț… M‑am dat în toboganul acela care mă ducea undeva în jos. Apoi, brusc, m‑am trezit că pluteam în cabinet și mă loveam de pereți… mă simțeam ușoară ca un fulg.

Am văzut ca într‑un negativ pe medicul care își făcea treaba, pe anestezistă și pe asistentă lângă mine. Apoi am ieșit pe ușă și l‑am văzut pe P. în salon, așteptând. Am auzit voci care‑mi spuneau „Gata, s‑a terminat, încet, te ducem noi la pat”. […]

Nu l‑am recunoscut nici pe P. Eram inconștientă, transformată, o oroare a crimei, asta eram. Încă nu credeam că am avortat, dar am văzut sânge și atunci am știut că s‑a terminat… Nu am putut pleca de la clinică decât după patru ore. Nu puteam sta în picioare, mi‑era rău, cumplit de rău… Celelalte au plecat pe picioarele lor… eu nu am putut… În locul grijii de a nu ști ce o să fac cu copilul meu dacă îl voi naște, au apărut durerea, disperarea și dorința de a muri, mult mai cumplite decât prima…

Diana, 31 ani

5 iulie 2016

Sursa: http://rupetacerea.ro/marturii‑scrise/diana/

Share

„Copiii merg la Parlament” pentru prima dată în România!

Foto: Nikos Photography

„Babies go to Congress” se desfășoară de ani de zile în Statele Unite.  Mame care au trecut prin criza de sarcină și sunt fericite că au ales viața copiilor lor merg în Congresul SUA, sunt felicitate și sunt prezentate ca modele către congresmeni.

Și… după doi ani de când ne-a venit ideea să inventăm și noi apa caldă… astăzi a avut loc prima ediție românească a evenimentului: „Copiii merg la Parlament 2018”!

Trei femei fericite că în criza de sarcină au ales viața copiilor lor au fost felicitate și încurajate de deputatul Daniel Gheorghe, gazda evenimentului, pentru minunile pe care le-au adus pe lume.

Foto: Nikos Photography

Adelina Duduială are 24 de ani și locuiește în Brașov. Când avea 21 de ani, în 2015, a devenit campioană mondială la lupte pe nisip. Dar mai înainte, la 16 ani … a rămas însărcinată în mod neașteptat, iar familia nu i-a fost alături (ca să folosim un termen blând pentru dat afară din casă). Și-a continuat școala, sportul și a reușit să ajungă departe. Mărturia ei ex-tra-or-di-na-ră va fi postată mâine!

Foto: Nikos Photography

Andreea Cosmina Hodinescu are 22 de ani. Este din Rădăuți și are doi copii. La 18 ani a rămas însărcinată. A vrut să facă avort din cauza lipsei de sprijin, dar a găsit medici care au încurajat-o să se mai gândească. Robert, unul dintre copii, a fost vedeta evenimentului zâmbind în toate pozele. Parcă zicea: „Era să nu mă nasc, dar am ajuns la Parlament! Mulțumesc, mami! Pentru toate mămicile: să fiți curajoase ca mami!”

Foto: Nikos Photography

Cerasela Soficiu are 27 de ani și este din Iași. A depășit o criză de sarcină și este fericită că a ales viața copilului. Cum s-a întâmplat? Cum se întâmplă toate minunile! Sora ei a primit un flyer despre Centrul de consiliere „Praesidio” al ProVita Iași. Știind de frământările surorii, i-a dat flyer-ul și i-a spus: „Poate e un semn că trebuie să păstrezi acest copil”. Atât a fost suficient să facă un om pentru ea și copilul ei. Restul a mers ca pe roate. A mers la Praesidio, a fost sprijinită și acum este fericită că a ales viața copilului ei!

Viața bate filmul, da!

Și cum să nu le ofere Domnul Daniel Gheorghe flori acestor trei curajoase mămici ! Au ales viața, au ales să vorbească despre asta și au ales să vină în Parlament!

E drept, și micuții lor îngerași le sunt recunoscători. De exemplu acum le-au făcut rost de invitații la Palatul Parlamentului…

Asta a fost „Copiii merg la Parlament 2018”: Bucurie pentru viață, recunoștință pentru femeile care au depășit o criză de sarcină.

Ne vedem la anul cu „Copiii merg la Parlament 2019”! Cât mai mulți!

Foto: Nikos Photography

 

Share

Andrea Bocelli: „Acea femeie era mama mea și acel copil eram eu”

Mama lui Andrea Bocelli a refuzat avortul și a ales să-l nască. Datorită ei el și-a putut împlini vocația bucurându-ne pe toți cu vocea lui minunată.

Mărturie din cartea  „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul”

O tânără soție însărcinată a fost dusă la spital pentru o simplă criză de apendicită. Medicii au fost nevoiți să‑i pună gheață pe stomac, iar la finalul acestor tratamente medicii i‑au recomandat să avorteze copilul. I‑au spus că aceasta e cea mai bună soluție pentru că pruncul se va naște sigur cu o anumită infirmitate.

Dar tânăra și curajoasa soție a decis să nu facă avortul și copilul s‑a născut.

Acea femeie era mama mea și acel copil eram eu.

Poate sunt subiectiv dar cred că ea a făcut alegerea potrivită. Și sper că această poveste să fie un îndemn pentru acele mame care se află uneori în momente dificile, în momente de viață complicate, dar vor să‑și salveze viața copilului.

Andrea Bocelli, 51 ani, Italia

2009

Cartea în format PDF poate fi descărcată de aici.

Share

Citește Comunicatul Marșului pentru viață 2018

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog