Tag Archives: participare

Concursurile „ROMÂNII AU TALENT PRO-VIAȚĂ” 2017

Dragi susţinători ai vieţii,

Suntem la finalul Lunii pentru viață 2017 „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”. La Marșul pentru viață 2017, în cele 138 de orașe din România au participat peste 110.000 de oameni. În Republica Moldova, Marșul s-a desfășurat în 149 de localități.

În acest an, românii au dovedit mult talent la inscripționarea de pancarte, realizarea de bannere personalizate, iar câțiva fotografi cu suflet mare au realizat fotografii excepționale. De asemenea, numărul de clipuri de promovare a Marșului a fost mai mare decât în orice an de până acum.

Așa că și în acest an Asociaţia Studenţi pentru viaţă organizează Concursurile „ROMÂNII AU TALENT PRO-VIAȚĂ” 2017:

  • Concurs de pancarte folosite la marș (puteți trimite pancarta în format pdf sau jpg sau o fotografie cu ea la marș) sau la activități din LPV
  • Concurs de bannere electronice
  • Concurs de fotografii realizate în timpul MPV sau activități din LPV
  • Concurs de videoclipuri de promovare a MPV sau a altor activități din LPV
  • Concurs de videoclipuri cu marșul sau activități din LPV
  • Concurs de eseuri pe tema „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”

La fiecare concurs, premiile sunt:

Premiul I: 10 reviste Pentru viaţă nr. 6, „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” și 3 seturi de cărți „Bebe. O poveste din burtică” și „Ioana. O poveste despre Sindromul Down”

Premiul II: 5 de reviste Pentru viaţă  nr. 6, „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” și 2 seturi de cărți „Bebe. O poveste din burtică” și „Ioana. O poveste despre Sindromul Down”

Premiul III: 3 reviste Pentru viaţă  nr. 6, „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” și 1 set de cărți „Bebe. O poveste din burtică” și „Ioana. O poveste despre Sindromul Down”

 

Materialele trebuie trimise pe adresa studentipentruviata@gmail.com

La aproape toate concursurile materialele sunt gata, deci nu trebuie decât trimise. Data limită de trimitere a materialelor este 3 aprilie 2017. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Voluntarilor pentru viață 2017 de la București, miercuri, 5 aprilie.

Vă așteptăm !

Share

Comunicat de presă legat de interzicerea, în ultimul moment, a participării asociației studențești Studenți pentru viață la Târgul Educației organizat la Universitatea din București

spv

10.04.2014

Comunicat de presă legat de interzicerea, în ultimul moment, a participării asociației studențești Studenți pentru viață la Târgul Educației organizat la Universitatea din București

În perioada 10-11 aprilie a.c., Universitatea din București organizează Târgul Educației. În urma aplicației depuse, a respectării întregii proceduri de înscriere și a menționării în catalogul evenimentului, asociația Studenți pentru viață a primit un stand și a fost programată în ziua de 10 aprilie, între orele 18.00-19.00, să prezinte revista Pentru viață, nr. 2 – „Adopția, o alegere nobilă”.

În dimineața zilei de 10 aprilie ni s-a comunicat că este interzisă participarea noastră, în urma unor presiuni făcute asupra conducerii Universității. Am luat act de interzicere și, pentru că nu dorim să afectăm acest important eveniment pentru Universitate și pentru viitorii studenți, am acceptat retragerea, în ciuda eforturilor organizatorice pe care le-am făcut, trimițând următoarea scrisoare deschisă Rectorului Universității, Președintelui Senatului Universității și membrilor Senatului Universității în care prezentăm punctul nostru de vedere față de cele întâmplate:

Stimate Domnule Rector, Stimate Domnule Președinte al Senatului și stimați Membri ai Senatului Universității din București,

În perioada 10-11 aprilie, Universitatea din București organizează Târgul Educației. În urma aplicației depuse, a respectării întregii proceduri de înscriere și a menționării în catalogul evenimentului, asociația Studenți pentru viață a primit un stand și a fost programată în ziua de 10 aprilie, între orele 18.00-19.00, să prezinte revista Pentru viață, nr. 2 – „Adopția, o alegere nobilă”.

Chiar în dimineața zilei de începere a Târgului Educației ni s-a comunicat că este interzisă participarea noastră, în urma unor presiuni făcute asupra conducerii Universității. Am luat act de interzicere și, pentru că nu dorim să afectăm acest important eveniment pentru Universitate și pentru viitorii studenți, am acceptat retragerea, în ciuda eforturilor organizatorice pe care le-am făcut. Considerăm că este de datoria noastră să ne prezentăm însă punctul de vedere față de cele întâmplate, de aceea Vă trimitem această scrisoare deschisă.

Cu durere trebuie să constatăm că interzicerea a fost urmarea constituirii unei presiuni, care nu s-a manifestat pe față: grupuri private pe Facebook, întâlniri, contactarea conducerii Universității, fără a ni se adresa un singur cuvânt. Era firesc ca o decizie să fie luată în urma unei dezbateri, în care fiecare parte să-și prezinte argumentele. Poziția noastră a fost clară, am afirmat-o în acțiuni publice. Suntem pentru valorizarea vieții umane începând din momentul concepției și sprijinim femeile care se confruntă cu o sarcină nedorită, adresându-ne în special mediului studențesc. Menționăm că în statutul asociației este prevăzută clar că asociația este împotriva oricăror forme de violență și împotriva discriminării.

Nu suntem la primul eveniment desfășurat în spațiul Universității din București. Cu doar câteva săptămâni în urmă, în cadrul Săptămânii pentru Viață (19-25 martie), am organizat mese rotunde și conferințe la care au participat studenți și membri ai corpului didactic universitar. În aceste condiții, interzicerea ne-a surprins profund. Ne întrebăm cu teamă dacă nu cumva riscăm să ne întoarcem către o nouă formă de totalitarism, în care este interzisă libertatea de opinie. Secolul XX a demonstrat că ideologii opuse pot fi totalitare: nazismul și comunismul au fost în război, dar au pricinuit fiecare răni cumplite societății. Și în nazism, și în comunism a fost afectată activitatea educațională a universităților. Aceasta doresc cei care au făcut presiuni? Sperăm că nu este așa.

Atâta vreme cât nu am încălcat Carta Universitară, atâta vreme cât nu am încălcat legile statului român, de ce suntem pedepsiți, fiind lipsiți și de posibilitatea de a ne apăra? Opinii pe diferite teme care nu întrunesc un consens general și simpatii și antipatii personale poate să aibă orice cetățean român, orice participant la procesul educațional al Universității din București. Dar este de datoria celor care conduc Universitatea să nu lase ca acest spațiu educațional să fie afectat de presiuni, ci să vegheze ca el să rămână un spațiu al dialogului, al schimbului liber de idei, al dezbaterii bazate pe argumente. Astăzi am asistat la stoparea unei discuții libere, înainte de a începe.

Considerăm interzicerea participării noastre ca profund nedemocratică. Este evidentă asemănarea cu epurările din anii ’40, ’50 și ’80, care au afectat atât de mult Universitatea din București. De ce nu ne este permis să activăm liber, dacă o facem în concordanță cu regulile Universității?

Este îngrijorător faptul că această interzicere are loc în cea mai importantă instituție universitară a României, în care sunt pregătiți cei care vor conduce în viitor această țară și o vor reprezenta atât în cadrul Uniunii Europene, cât și pe plan mondial. Sperăm ca Universitatea să nu pregătească o generație de intelectuali care să uite că principala lor menire este dezbaterea și dialogul, pentru găsirea soluțiilor optime.

Temele privind viața umană reprezintă o dezbatere deschisă în toate țările din Occident, cărora le sunt dedicate dezbateri academice, campanii civice, spații ample în media. Oare în România nu poate să fie la fel? Tocmai studenții și cercetătorii ar trebui să cântărească argumentele și să-și folosească spiritul critic, fără a practica și fără a se lăsa intimidați de violență, sub orice formă ar fi ea.

Menționăm că acuzațiile aduse s-au bazat în principal pe interpretarea pe care un reportaj difuzat de către ProTv, realizat de doamna Adriana Stere, și un articol al doamnei profesoare Oana Băluță, publicat în cadrul blogurilor ziarului Adevărul, au dat-o organizării de către asociația Studenți pentru viață în București a Marșului pentru Viață 2014 – „Adopția, o alegere nobilă”. Din păcate, autoarea reportajului și autoarea articolului s-au folosit în mod abuziv de girul instituțiilor unde au publicat aceste materiale pentru a promova în spațiul public o atitudine manipulatoare despre asociația noastră.

La Marșul pentru viață, doamnei Adriana Stere i s-a spus în mod repetat că organizația noastră nu a militat și nu militează pentru interzicerea avortului în România. Însă, după un scenariu prefabricat, a invitat-o pe doamna profesoară Oana Băluță, care a declarat că organizatorii vor interzicerea avortului, prilej pentru autoarea reportajului să inventeze un inexistent conflict între cele două părți, pentru care ar fi fost nevoie de intervenția jandarmilor! Ne vedem acum obligați să luăm atitudine publică față de reportajul ProTv și față de articolul doamnei profesoare Oana Băluță, care se baza pe reportajul ProTV-ului, după o logică circulară, distorsionând adevărul în mod evident.

Stimate Domnule Rector, Stimate Domnule Președinte al Senatului și stimați Membri ai Senatului Universității din București,

Vă rugăm să luați în discuție cele prezentate mai sus și Vă punem la dispoziție orice alte informații despre intențiile și atitudinea asociației Studenți pentru viață.

Cu speranța că Universitatea din București va rămâne un spațiu al libertății de opinie și al dialogului, Vă mulțumim pentru atenție.

Alexandra Nadane

Președinte

Asociația Studenți pentru viață

studentipentruviata@gmail.com

0751.859.467

Share

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog