În data de 19 iunie a fost ales un nou președinte al Asociației Studenți pentru viață. Eliza Cloțea este studentă în anul IV la Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” și despre acest nou început a declarat:

„Ca medic, știi că viața începe la momentul concepției. De acolo înainte este de datoria ta să lupți atât pentru binele mamei, cât și pentru cel al copilului nenăscut, cele două fiind strâns unite. Mă bucur să am această ocazie, de a-mi completa activitatea profesională cu experiența unei astfel de responsabilități. Îmi doresc să pot contribui, alături de ceilalți colegi, la consolidarea mentalității pro-viață în rândul studenților. Este o muncă grea, dar doar prin voință și dragoste putem construi o lume pentru viață.”

Cu ocazia finalizării mandatului de președinte, Alexandra Nadane a declarat: „Sunt recunoscătoare pentru acești 5 ani colegilor mei studenți, alături de care am încercat să promovăm viața, și tuturor oamenilor minunați, organizațiilor și instituțiilor care au pus umărul și au sprijinit eforturile noastre. Au fost ani frumoși, ani în care n-am avut mereu soluțiile și rezolvările cele mai bune, dar am încercat să fac ce am putut, astfel încât împreună să înfrumusețăm viețile mamelor și copiilor născuți și nenăscuți. Voi fi în continuare alături de Eliza și alături de Studenți pentru viață, iar activitatea mea va continua cu noi proiecte pro-viață.”

 

Share