ex-lesbi

Ca profesor universitar de engleză și de studii feministe, îmi păsa de moralitate, dreptate și compasiune. Pasionată de viziunile lui Freud, Hegel, Marx și Darwin, mă străduiam le fiu alături celor văduviți de putere. Puneam mare preț pe moralitate.

Mă foloseam de poziția mea pentru a promova principiile oricărei profesoare universitare de stânga și lesbiene. Eu și partenera mea de viață aveam multe interese vitale: campania împotriva SIDA, sănătatea și educarea copiilor, salvarea câinilor Golden Retriever, biserica Unitariană Universalistă, la care aderasem.

Am început să cercetez dreptul canonic și politicile de ură împotriva homosexualilor. În acest scop, trebuia să citesc singura carte care, conform gândirii mele, i-a abătut pe atâția oameni de la calea cea dreaptă: Biblia. Între timp, în 1997, mi-am lansat primul atac asupra „Nesfintei Treimi” formată din Iisus—politici conservatoare—patriarhat, sub forma unui articol în ziarul local.

Articolul a declanșat atât de multe reacții, încât țineam câte o cutie de fiecare parte a biroului: una pentru mesajele de la critici, alta pentru cele de la fani. Dar una din scrisori mi-a sfidat sistemul de organizare. Binevoitoare și curioasă, era semnată de Ken Smith, pastorul Bisericii Prezbiteriene Reformate din Syracuse. Mă încuraja să explorez exact întrebările pe care le admiram: Cum ai ajuns la interpretările tale? Cum știi că ai dreptate? Ken nu argumenta împotriva articolului; mai degrabă îmi cerea să-mi apăr premisele. Ca intelectual postmodern, operam dintr-o perspectivă materialistă, însă creștinismul reprezintă o perspectivă supranaturală. Fără să-și dea seama, Ken a deschis o breșă în integritatea proiectului meu de cercetare.

Citisem la viața mea destule versete biblice pe pancartele creștinilor cărora le plăcea să ne reamintească la marșurile Gay Pride că vom putrezi în iad. Dar Ken nu era așa. De aceea, când m-a invitat la masă, am acceptat. Mă gândeam că mă va ajuta în cercetarea mea. Nu s-a întâmplat asta, dar Ken și soția sa, Floy, au pătruns în lumea mea. Ne-am împrietenit. Schimbam cărți. Vorbeam deschis despre sexualitate și politică. Nu se prefăceau că astfel de conversații îi murdăresc. Înainte de masă, Ken se ruga cum nu mai văzusem pe nimeni, intim, vulnerabil, cu căință. Nu m-au chemat la biserică, așa că am rămas prieteni.

Am început să citesc Biblia ca un gurmand la ospăț. De mai multe ori, în mai multe traduceri. La o masă pe care eu și partenera mea am dat-o, prietena mea transsexuală m-a prins în bucătărie și, punându-și mâna uriașă peste a mea, m-a avertizat: „Treaba asta cu cititul Bibliei te schimbă, Rosaria”. I-am răspuns tremurând de emoție: „Și dacă e adevărat, J.? Dacă Iisus e chiar Dumnezeu adevărat și înviat?” J. a oftat, apoi mi-a zis: „Rosaria, am fost pastor prezbiterian timp de 15 ani. M-am rugat la Dumnezeu să mă vindece, dar nu a făcut-o. Dacă vrei, mă rog și pentru tine”.

Dar eu am continuat să citesc Biblia, care creștea în mine și se revărsa peste universul meu, cu toate că mă împotriveam. Iar într-o dimineață de duminică, m-am ridicat din pat de lângă iubita mea și, peste o oră, eram într-o strană de la Biserica Prezbiteriană Reformată din Syracuse. Băteam la ochi cu tunsoarea mea de lesbiană, dar venisem să mă întâlnesc cu Dumnezeu, nu să mă integrez în peisaj.

Parcă făceam totul împotriva voii mele. Îmi dădeam seama ce preț voi plăti. Dar promisiunile lui Dumnezeu veneau asupra mea ca valurile mării: „De voiește cineva să-I facă voia, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă ea este de la Dumnezeu.” (Ioan 7, 17). Așadar, în noaptea aceea și toată ziua de apoi m-am rugat să primesc voința de a face ascultare, pentru a putea înțelege apoi, după cum promite acest verset. Dar chiar voiam să-mi înțeleg homosexualitatea din perspectiva lui Dumnezeu sau voiam doar să mă cert cu El? Priveam în inima mea și mă întrebam: Sunt lesbiană sau doar e un caz de identitate confuză? Dacă Dumnezeu poate să despice pământul și să pătrundă până la despărțitura sufletului și a duhului, nu poate deosebi și adevărata mea identitate? Cine sunt eu? Cine mă vrea Dumnezeu să fiu?

Și, într-o bună zi, am ajuns la Iisus așa cum mă găseam și cu mâinile goale. Îi aveam doar pe Ken și Floy. Și pe membrii bisericii lor, care se rugaseră de ani de zile pentru mine. Șocul a fost de ordinul unui accident de tren. Pierdeam tot ce iubisem până atunci. Dar vocea Domnului cânta un cântec plin de vitalitate pe ruinele fostei mele vieți. Iar eu am crezut că, dacă El înviase, putea să facă să renască din cenușă și lumea mea.

Azi mă odihnesc cu pace la adăpostul unei familii în care cei dragi mă numesc „soție”, respectiv „mamă”. Fosta mea viață e undeva, la periferie, deși încă îi mai dă târcoale inimii mele, strălucitoare și rece ca un cuțit. de Rosaria Butterfield

Rosaria Champagne Butterfield, din Durham, Carolina de Nord, este autoarea volumului The Secret Thoughts of an Unlikely Convert.

Citește articolul integral pe stiripentruviata.ro.

Share