Concurs de eseuri: Jurnalul unei fetiţe

IMG_3502---prelucrat-v1-rs

Cu ocazia Marşului pentru viaţă 2015 „Fiecare viață este un dar”, asociaţia Studenţi pentru viaţă a lansat cinci concursuri. Vă prezentăm mai al cincilea eseu din cadrul secţiunii Concurs de eseuri sau povestiri pe tema „Fiecare viață este un dar”.

Autor: Ana-Maria Tomi, 12 ani

S-au împlinit 30 de zile de când trăiesc sub inima ta, mamă. Inima mea, ca și a ta, bate deja. Și bate-bate repede de tot atunci când mă gândesc cât de mult mă veți iubi voi doi: mama și tata. Acestea vor fi primele persoane pe care le voi striga: mama și tata și iarăși mama și tata! Vă iubesc atât de mult! Poate nici nu știi încă, mamă, că eu trăiesc aici: oi fi eu micuță, dar trăiesc! Cordonul ombilical ne leagă, mamă, chiar dacă poate nu simți. O să afli în curând că în trupul tău mai e o inimioară care bate.

Mamă, acum am deja şase săptămâni. Sunt fetiță. Îți imaginezi, mamă, cât de mult o să mă iubești? O să mă îmbraci în rochițe, o să-mi împletești părul cu flori… Și eu te iubesc foarte-foarte-foarte mult! O să ne plimbăm amândouă cu bicicleta prin parc vara, iar iarna o să stăm sub pătură să citim povești. O să avem secretele noastre: numai noi două, ca între fete! N-o să-i zicem nimic lui tati! Iar tata o să-mi citească povești și o să-mi cânte, iar eu voi râde de vocea lui caraghioasă, pe care o aud și acum, în burtă, când vorbește cu mine: „Hei, bebe, ești bine?”

Ce repede trece timpul, mamă! Iată, trăiesc ca un omuleț în miniatură de trei luni. Voi, părinții mei, nu știți că voi avea părul blond, iar ochii mei vor fi albaștri! Ochii mei albaștri se vor oglindi în ochii tăi albaștri, mamă, întocmai cum se oglindește cerul în mare! O să-ți treci degetele prin părul meu, care aproape că va scoate scântei la atingerea ta plină de dragoste!

Am 14 săptămâni. Parcă văd: ai aranjat camera mea. Îmi doresc un pătuț alb, cu perne moi, pereții camerei să fie roz deschis, pe dulăpioare să am hăinuțe, jucării și cărți frumos colorate. Însă cel mai mult îmi doresc să te văd pe tine, mamă! Cred că și tu ești nerăbdătoare. Oare pregătești cu mâinile tremurânde camera mea?

Dar… ce se întâmplă? Unde ești, mamă? De ce văd acest cârlig venind spre mine? Ce e, amă, ce e? Ce vrea? Mamă! Mamă! Ajută-mă! Mă taie! Îmi taie mâinile, picioarele… mă doare atât de tare, mamă! De ce îl lași să mă rupă? Mânuțele mele, mamă… De ce lași cârligul să le taie? Mă doare atât de rău… Te iubesc, mamă! Nu te voi vedea niciodată.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *