Cu ocazia Marşului pentru viaţă 2015 „Fiecare viață este un dar”, asociaţia Studenţi pentru viaţă a lansat cinci concursuri. Vă prezentăm mai al şaptelea eseu din cadrul secţiunii Concurs de eseuri sau povestiri pe tema „Fiecare viață este un dar”.
Autor: Adriana-Tamara Pescaru, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”, jud. Satu Mare
Aveam șaisprezece ani, eram tânără studentă la liceu, lipsită în totalitate de griji, abordând atitudinea tipică adolescenților de a acționa pe moment fără a se gândi la consecințe. Toată lumea face greșeli, mă gândeam mereu, unele sunt mai mari, altele mai mici, este un lucru omenesc. Una dintre greșelile mele, care aparținea categoriei de greșeli mari, imense de fapt, era că am rămas însărcinată. Când am aflat, eram deja în luna a doua și nu îmi venea să cred că tocmai mie mi se întâmpla așa ceva. De asemenea, am realizat extrem de greu că în pântecul meu se dezvolta o ființă umană, de care ar fi trebuit să răspund eu.
Atunci trebuia să iau cea mai importantă decizie din viața mea: destinul copilului. Încercam să mă gândesc într-un mod matur și la binele tuturor. Teama față de reacția părinților mei, care nu m-au fi iertat niciodată, și de părerea lumii domina. Ca să nu menționez faptul că așa-zisul „tată” al copilului se mutase înainte cu o lună într-o altă țară. Trebuia să iau decizia cât mai repede, înainte de a fi prea târziu. După mult timp de gândire, nopți nedormite și lacrimi, am ajuns la concluzia că unica soluție era ca copilul să nu se nască. Încă în ziua aceea am sunat la spital şi am făcut o programare pentru ziua următoare.
În noaptea aceea nu am putut adormi, gândindu-mă că poate procedez greșit, dar, într-un final, am reușit. Aveam un vis extrem de ciudat. Era o zi senină, eu eram încă mică. Mama mă ținea de mână; era prima zi de grădiniță. Purtam o rochiță roz cu imprimeu floral. Eu nu vroiam să îi las mâna, fiindcă în lipsa prezenței ei mă simțeam în pericol. Totul părea altfel fără mama, aveam sentimentul că m-a abandonat. Apoi m-am văzut pe mine din prezent. Mă aflam într-o cameră goală cu pereții albi. Un plânset mi-a atras atenția, am urmat zgomotul și am dat peste un pătuț în care se afla un bebeluș. Micuțul zâmbea, avea ochi mari, albaștri și chip strălucitor din care i se reflecta inocența. M-a cuprins un sentiment minunat, de nedescris, pe care nu l-am mai simțit înainte. Simțeam tentația de a-l lua în brațe preț de o secundă, dar, când să mă apropii, a dispărut din senin.
M-am trezit; era doar un vis, dar care părea incredibil de real. Am scăpat o lacrimă, fiind tulburată de cele văzute. Mi-am dat seama că nu eram capabilă să fac un asemenea lucru, de a lua viața unei ființe nevinovate în urma neglijenței mele. Am sunat la spital ca să anulez programarea.
În următoarele luni ale sarcinii încercam să îmi ascund abdomenul, care se dezvolta pe zi ce trece, purtând haine largi. La un moment dat, însă, când nu mai puteam ascunde secretul, am fost nevoită să le spun părinților. Reacția lor a fost de neașteptat, fiindcă au fost cât se poate de înțelegători și mi-au oferit sprijinul de care aveam nevoie de mult timp. Mi-au spus că am făcut decizia corectă păstrând copilul și împreună am decis să întrerup un an școala. Peste câteva luni, i-am dat viață unei fetițe de o frumusețe excepțională. Acum stau lângă patul fiicei mele, admirându-i detaliile feței și fiecare mișcare de ai ei. În curând va împlini nouă ani. Timpul trece repede. Adeseori mă gândesc înapoi la trecut, când eram pe cale să fac cea mai mare greșeală a vieții mele, fapt pe care nu mi l-aș fi iertat niciodată. Copilul meu mi s-a arătat în vis, sugerându-mi că vrea să vină pe lume și că merită o șansă. Maternitatea îți arată adevăratul sens al vieții, că cel mai de preț dar este de a avea un copil pe care să îl ocrotești și să îl iubești necondiționat. Există momente incomparabile, cum ar fi când îi crește primul dințișor, sau spune primul cuvânt, succesul primilor pași, să îi auzi râsul sincer, să îl îmbrățișezi, ascultându-i bătăile inimii. Alte experiențe de neuitat în viața unei mame sunt desenele făcute la grădiniță, învățarea primei poezii, cadoul primit de Ziua Mamei, pe care nu le-aș schimba cu nimic din lumea aceasta. Nașterea fetiței mele este cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla.