MPV-2016-(pt-online)

Comunicatul Marșului pentru viață 2016 poate fi descărcat în format PDF și în format Word.

29 februarie 2016

Comunicat de presă

Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie

În perioada 1–31 martie, în România și Republica Moldova va avea loc Luna pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, organizat sâmbătă, 26 martie a.c.

Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, este că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă, ci se construiesc unul pe altul, și că familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.

De aproape șase decenii, un astfel de sprijin lipsește la nivel național.

Nici prin legalizarea avortului prin Decretul 463/1957, nici prin restricționarea lui prin Decretul 770/01.10.1966, statul comunist nu a acționat urmărind binele femeii sau binele copilului, ci punând în practică ideologia comunistă care este pro-avort, respectiv încercând să oprească scăderea natalității, care însemna scăderea forței de muncă. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.

Modelul României comuniste era URSS, prima țară din lume în care avortul a fost legalizat, în 1920, pentru ca apoi să fie restricționat în 1936 din cauza scăderii populației și legalizat din nou în 1955. România și alte state din blocul comunist au urmat exemplul URSS și au legalizat avortul în anii imediat următori (în 1956 Polonia, Bulgaria, în 1957 Cehoslovacia). De aceea, universitarii occidentali au putut vorbi despre o „cultură a avortului” existentă în statele comuniste.

Această cultură a avortului din țările comuniste face ca între primele 25 de state în ceea ce privește raportul dintre numărul de avorturi și populația actuală, 23 să fie țări comuniste, în timp ce procentul corespunzător pentru întreaga omenire este plasat pe locul 46.

În 2008, la 18 ani după căderea comunismului în Europa de Est, la 4 ani de la intrarea în NATO și la un an după intrarea României în Uniunea Europeană:

  • regiunea fostelor state comuniste era încă pe primul loc în lume în ceea ce privește rata de avorturi de 43/1.000 femei, la o distanță uriașă față de alte regiuni din spațiul euroatlantic: 12 în Europa de Vest, 17 în Europa de Nord, 18 în Europa de Sud și 19 în America de Nord1;

  • în România, rata avorturilor raportate la nașteri era cea mai mare din Europa: 578 de avorturi la 1.000 de nașteri; media UE era de 228.

Libertatea de după Revoluția din Decembrie 1989 nu a fost folosită în sensul sprijinirii celor vulnerabili, ci a fost urmată de iresponsabilitatea față de cei vulnerabili. Dovada evidentă a incapacității statului și a societății românești de după 1989 de a-și ocroti cetățenii este migrația uriașă a românilor în afara țării, în căutarea unor condiții pe care nu le găseau în țară. Dacă, înainte de 1989, această lipsă a responsabilității față de copii a făcut ca să fie instituționalizați în condiții sub-umane un număr foarte mare de copii, aceasta a fost continuată prin neasumarea responsabilității față de copiii nenăscuți: în 1990 au fost avortați 992.265 de copii.

După 1958, când a fost legalizat, și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul politic al României sau de regimul legal al avortului! Așa se face că:

  • România este a doua țară din lume în ceea ce privește mărimea raportului avorturi/populație existentă (116,5%), după Rusia;

  • în România, media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort.

Astfel, în România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori2, din 1958 până în 2014 (anul pentru care sunt disponibile ultimele date statistice) au fost înregistrate doar în spitalele de stat din țară 22.638.755 avorturi:

  • 7.521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958–1966 (9 ani);

  • 7.298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967–1989 (24 ani);

  • 7.819.253 avorturi în perioada de liberalizare 1990–2014 (25 ani).

În prezent se fac circa 220 de avorturi pe zi doar în spitalele de stat.

La aceste cifre trebuie adăugate avorturile care se efectuează în clinicile particulare, care nu sunt raportate, și avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate; dacă s-ar avea în vedere și aceste date, pentru care nu există cifre exacte, probabil numărul avorturilor s-ar dubla.

Practic, de aproape șase decenii, milioane de femei care s-au confruntat cu criza de sarcină nu au beneficiat de șanse reale pentru a rezolva problemele care au generat criza de sarcină, iar milioane de bărbați implicați în criza de sarcină au preferat să abdice de la datoria de a sprijini femeia și copilul.

În Republica Moldova, a cărei populație actuală este de circa 3.600.000 de locuitori, statisticile arată că din 1960 până în 2014 au fost înregistrate 2.098.099 avorturi. Și pentru Basarabia, în statistica reală ar trebui adăugat numărul de avorturi făcute de către persoanele tinere și mature plecate în străinătate.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”

Dacă românii se consideră și sunt considerați un popor în care oamenii se ajută la nevoie, de ce nu există acest sprijin, de ce solidaritatea nu se manifestă și când este vorba de femeia în criză de sarcină?

Principalele motive pentru care societatea nu se implică în sprijinirea femeii în criză de sarcină sunt prejudecata că a fi pro-viață înseamnă a fi anti-femeie și prejudecata că susținătorii alegerii vieții copilului duc un război împotriva femeilor, iar susținătorii alegerii avortului sunt cei care apără femeile. Aceste prejudecăți au apărut din cauza modului în care a fost abordat avortul de către regimul comunist. Legislația comunistă anti-avort nu era o legislație pro-viață, ci s-a datorat interesului politic al statului: ea nu viza sprijinirea femeii în criză de sarcină și ocrotirea dreptului la viață al copilului, ci creșterea demografică pentru împlinirea nevoilor economice ale statului. O consecință foarte gravă a acestui tip de legislație au reprezentat-o copiii abandonați.

Numărul uriaș de copii abandonați și instituționalizați din perioada comunistă este o consecință directă a dictaturii comuniste. Înainte de comunism, comunitatea se simțea responsabilă față de copiii care nu erau îngrijiți de familia naturală. Copiii adoptați erau numiți „copii de suflet” și nu erau stigmatizați.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” este inspirată din tema Marșului pentru viață 2016 de la Washington: „Pro-life and pro-woman go hand in hand”. În România și Republica Moldova, organizațiile proviață au simțit nevoia să adauge și al treilea termen, „pentru familie”, pentru a sublinia că mediul firesc în care binele copilului și binele femeii se realizează este familia și că un copil născut în afara familiei nu exclude realizarea unei familii, ci este un pas înspre ea.

Prin această temă spunem răspicat că opiniile conform cărora mișcarea pentru viață nu se interesează de femeie și că avortul rezolvă o problemă a femeii nu corespund realității. În realitate, mișcarea pentru viață se interesează de femei și de copii deopotrivă. În schimb, în cele mai multe cazuri, avortul reprezintă o exploatare a femeii în interesul confortului personal și iresponsabilității bărbatului și al confortului și iresponsabilității societății – de aceea avortul a fost numit „ultima exploatare a femeii” de către celebra activistă pentru drepturile femeilor Alice Paul3.

Prin această temă afirmăm ceea ce experiența ne-a arătat în nenumărate cazuri concrete: nașterea copilului este în interesul femeii, iar avortul la cerere adâncește și perpetuează diferite probleme, creând și altele noi; alegerea vieții copilului dă femeii putere și un viitor împlinit cel puțin de dragostea copilului; avortul o rănește și îi rănește viitorul pe termen lung.

Da, experiența a arătat că o sarcină neașteptată și nedorită poate deveni o mare șansă pentru femeie, pentru familia ei sau pentru viitoarea ei familie și pentru societate, dacă femeia este sprijinită și nu abandonată sau stigmatizată.

Nu întâmplător Norma McCorvey și Sandra Cano, cele două femei care au fost folosite în procesele care au dus la legalizarea avortului la cerere în SUA în 1973, au devenit militante pro-viață. Experiența pe termen lung arată că cine este cu adevărat profemeie este pro-viață și cine este cu adevărat pro-viață este pro-femeie.

Femeia în criză de sarcină are de înfruntat dificultăți greu de imaginat pentru cei care nu au trăit criza de sarcină sau nu s-au aplecat cu atenție asupra ei. Frământarea și drama prin care trece o femeie care alege avortul sunt foarte bine descrise de scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”.

De exemplu, mai ales în mediul rural, dar nu numai, copiii concepuți în afara căsătoriei sunt adesea avortați, motivul principal fiind teama mamei de stigmatizare de către comunitate pentru că are un copil fără a fi căsătorită. Idealul este ca un copil să fie conceput și să se nască în atmosfera iubitoare și sigură a unei familii, dar lipsa unei familii nu justifică în niciun fel avortarea lui. Prin avort, consecințele negative ale situației care a generat criza de sarcină nu sunt anulate, ci sunt multiplicate.

De aceea, prin această temă afirmăm cu tărie că este firesc ca bărbații, familiile și societatea să sprijine cu tot ce este nevoie femeile însărcinate.

Pentru a aduce exemple concrete pentru cele exprimate mai sus, ne-am propus publicarea unor cărți de mărturii despre criza de sarcină: „101 femei fericite că au ales viața copiilor lor”, „101 avorturi regretate”.

Publicăm aceste cărți atât pentru femeile care se vor confrunta cu o criză de sarcină, cât și pentru noi toți, cei care ne aflăm în proximitatea femeii aflate în criză de sarcină și care, de cele mai multe ori, nu știm ce înseamnă în mod concret această criză. Sperăm ca, și prin aceste mărturii, cât mai mulți oameni să înțeleagă că perioada crizei de sarcină este una dintre cele mai dure încercări prin care trece o femeie și că este necesar să o sprijinim, cu atât mai mult dacă ne considerăm familia ori prietenii ei, dacă spunem că ea reprezintă ceva pentru noi.

Scopuri

Prin demersul nostru nu solicităm interzicerea prin lege a avorturilor, ci propunem să conștientizăm că:

  • existența, unicitatea, demnitatea și valoarea fiecărui om încep din momentul concepției;

  • diferite situații defavorabile, precum sarcina neașteptată, nedorită, statutul marital, situația economică ori depistarea posibilității unei afecțiuni la copil conduc la criza de sarcină, o perioadă de maximă frământare și dificultate pentru femeie;

  • răspunsul la criza de sarcină nu este avortul, ci sprijinirea femeii;

  • este firească sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină, înainte și după naștere, de către tatăl copilului, familie, prieteni, culte, societatea civilă, stat;

  • firescul unei societăți care sprijină mama și copilul înseamnă și sprijinirea adopției, a copiilor adoptați, a părinților adoptivi, a părinților care din motive întemeiate nu își pot crește copiii și doresc să îi încredințeze spre adopție, sprijinirea persoanelor singure, a familiilor monoparentale, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor care au nevoie de îngrijire, a tuturor celor vulnerabili, în general.

Reluăm și în acest an solicitările Marșurilor pentru viață din anii trecuți:

  • crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere4, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;

  • acordarea unei indemnizații pentru femeia însărcinată care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii (indemnizație acordată după 14 săptămâni de sarcină).

Marșul pentru viață, Luna pentru viață, atitudinea și faptele pentru viață nu înseamnă condamnarea celor care au făcut avort, ci o mână întinsă cu dragoste și durere. Nu înseamnă judecarea taților și mamelor care, speriați de lipsa siguranței, vor alege să meargă înainte fără copilul care li se pare că le încurcă viața sau a cărui viață li se pare că nu o pot asigura în condiții optime, ci oferirea de sprijin pentru a putea merge împreună mai departe.

Câte femei aflate în criză de sarcină pot rezista singure în fața violenței partenerului, ori a excluderii sociale, a sărăciei, în fața riscului întreruperii educației ori carierei? Răspunsul este evident. De aceea, niciun efort al nostru personal, al familiei noastre, al grupului nostru de prieteni, al Bisericii noastre, al statului nostru, al lumii de azi nu este prea mare pentru miza unică, irepetabilă, de neprețuit, pe care o reprezintă fiecare viață umană.

În acest sens, dorim ca prin tema din acest an să atragem atenția și asupra necesității consilierii și sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină la nivel instituțional și să subliniem necesitatea înființării de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată, ca centre specializate pentru consiliere și sprijin în criza de sarcină.

Pentru a proteja viața copiilor nenăscuți, viețile părinților și viitorul societății este necesară nu doar o atitudine pro-viață, ci și o practică pro-viață. A fi împotriva avortului fără a oferi întregul sprijin de care o femeie are nevoie pentru a naște copilul este fariseic și ineficient. Cui îi pasă de copil îi pasă și de mamă, face tot ce este nevoie pentru a o ajuta.

Exemple de bune practici pe scară instituțională largă se găsesc în Statele Unite. Înțelegând că „nicio femeie nu ar trebui vreodată să se simtă atât de singură, atât de forțată de împrejurări, atât de lipsită de speranță încât să considere că nu are altă opțiune decât să își avorteze copilul”5 și că „răspunsul la criza unei sarcini este eliminarea crizei, nu a copilului6, susținătorii vieții din SUA au căutat să ajute femeile în criză de sarcină să rezolve problemele care au declanșat criza.

Ca urmare, în SUA există circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase (circa 730). Femeile care apelează la servicii de consiliere și sprijin beneficiază în mod gratuit de tot ce au nevoie pentru a depăși criza de sarcină – de la consiliere psihologică, religioasă, juridică, până la oferirea de alimente, serviciu, locuință etc. În anul 2015, în Centrele de Sprijin pentru Femeia Însărcinată din SUA mai mult de 300.000 de femei au fost sprijinite să aleagă viața copiilor lor!

Marșul pentru viață este apolitic și neconfesional, dar este deschis participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice. În localitățile unde nu se reușește organizarea marșului, pot avea loc manifestări pro-viață în Luna pentru viață. Prin astfel de manifestări se pot solidariza cu evenimentul din România și Republica Moldova și românii din diaspora. Începând cu 1 martie a.c., pe siteul www.marsulpentruviata.ro vor fi accesibile informațiile de la organizatorii locali.

Având în vedere cele de mai sus, Vă rugăm să mediatizați evenimentele Luna pentru viață 2016 și Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, spre folosul copiilor, al femeilor, al familiilor și al întregii societăți.

Alexandra Nadane,

Președinte al Asociației Studenți pentru viață

Ioana Picoș,

Purtător de cuvânt al Marșului pentru viață 2016

1 Gilda Sedgh, Susheela Singh, Iqbal Shaw, Elizabeth Åhman, Stanley K. Henshaw, Akin Bankole, „Induced abortion: Incidence and trends worldwide from 1995 to 2008”, The Lancet 379.9816 (2012), pp. 625–632.

2 Populația rezidentă (stabilă) la 1 iulie 2014. Institutul Național de Statistică, „Anuarul Demografic al României ediția 2015”. Notă: Date provizorii.

3 Alice Paul (1885–1977) a fost membră a Mișcării sufragetelor, feministă și activistă pentru drepturile femeilor în SUA. A fost principala coordonatoare a campaniei care a condus la adoptarea în 1919 a celui de-al Nouăsprezecelea Amendament la Constituția SUA, privind dreptul la vot al femeilor.

4 În România nu există legal această posibilitate, pentru că ea este interzisă de către Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 138/2011, și care prevede la art. 5 alin. (5) că mama își poate da consimțământul pentru adopție doar după naștere.

5 Jor-El Godsey, vicepreședintele lanțului internațional de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată Heartbeat International (mai mult de 1.800 de centre afiliate, în 50 de țări).

6 Jeannie W. French, fondatoare a National Women’s Coalition for Life.

Marșul pentru viață 2016

26 martie 2016

Luna pentru viață 2016

1–31 martie 2016

Pentru viață, pentru femeie, pentru familie

Anexe

1.Statistici internaționale 9

1.1.Raportul între numărul de avorturi raportate oficial și mărimea populației,
pe țări, în intervalul 1921–2015. 9

1.2.Grafic cu raportul între numărul de avorturi raportate oficial și mărimea populației, pe țări, în intervalul 1921–2015 12

2.Statistici pentru România 13

2.1.Situația avorturilor în România în perioada 1958–2014 13

2.2.Total avorturi pe județe în România, în anii 1970, 1980, 1989, 1990, 1995–2014[4] 17

2.3.Numărul avorturilor pe grupe de vârstă în România în perioada 1990–2014 20

3.Sub-raportarea numărului de avorturi în statisticile naționale 24

4.Principalele prevederi legale privitoare la avort în România 25

5.Statistici pentru Republica Moldova 26

5.1.Numărul de avorturi efectuate în Republica Moldova
în perioada 1995–2014[1] 26

5.2.Rata avorturilor la 100 copii născuți vii, pe raioane, regiuni, ani,
în perioada 2008–2014[2] 27

6.Scurtă istorie a Marșului pentru viață 28

statistica 1

Statistica 2

Untitled

Sursa datelor:

[1] Summary of Reported Abortions Worldwide, through August 2015, compiled by Wm. Robert Johnston, online at

http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/wrjp3314.html.

[2] Current world population, 2016 estimates based on “United Nations, Department of Economic and Social Affairs, Population Division (2015). World Population Prospects: The 2015 Revision.”, online at

http://www.geohive.com/earth/population_now.aspx. Notă: Aceste numere sunt estimări; rezultatul multiplicării unor estimări trebuie înțeles ca un indicator a ceea ce poate fi, nu a ceea ce este.

* Acest număr a fost obținut pe baza datelor prezentate în Tabelul 2.1.

statistica 4

Untitled5

Untitled6

Sursa datelor:

[1] Abortion statistics and other data—Johnston’s Archive, „Historical abortion statistics, Romania”, September 2015, compiled by Wm. Robert Johnston, online la

http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/ab-romania.html

[2] Institutul Național de Statistică, 2016, Baza de date Tempo-Online, „Întreruperi de sarcină, pe grupe de vârstă”, online la

http://statistici.insse.ro/shop/?page=tempo3&lang=en&ind=POP201G#

[3] Institutul Național de Statistică, „Anuarul Demografic al României ediția 2015, Mișcarea naturală a populației”. Notă: Născuții-vii din anii 2012 și 2013 nu includ născuții-vii din străinătate. Datele din 2013 au fost rectificate față de cele publicate anterior. Din acest motiv, datele nu sunt comparabile cu anii precedenți.

Începând cu anul 2014 sunt incluși numai născuții-vii cu reședința obișnuită în România.

Datele pentru anul 2014, atât numărul de avorturi, cât și numărul de născuți-vii, sunt semi-definitive.

Untitled7

Untitled8

Sursa datelor:

[4] Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică – Institutului National de Sănătate Publică (CNSISP-INSP), Natalitate – Fertilitate – Gravide – Avorturi, 2015, online la

http://data.gov.ro/dataset/demografie-populatiemedii2012/resource/5a446780-5144-4fdd-b3c8-ec9e05205f6a

Untitled10

Sursa datelor:

[5] Institutul Național de Statistică, 2016, Baza de date Tempo-Online, „Întreruperi de sarcină, pe grupe de vârstă”, online la

http://statistici.insse.ro/shop/?page=tempo3&lang=en&ind=POP201G#

Untitled11

Sursa datelor:

[6] Institutul Național de Statistică, 2016, Baza de date Tempo-Online, „Întreruperi de sarcină, pe grupe de vârstă”, online la

http://statistici.insse.ro/shop/?page=tempo3&lang=en&ind=POP201G#

[7] Institutul Național de Statistică, „Anuarul Demografic al României ediția 2015, Întreruperi de sarcină, pe grupe de vârstă”.

Note:

[8] Pentru perioada 2009-2011, ratele au fost recalculate ca urmare a diseminării indicatorului „Populația după domiciliu la 1 iulie”.

[9] Pentru perioada 2012-2014, ratele la 1000 locuitori au fost calculate cu populația rezidentă la 1 iulie a fiecărui an, estimată în condiții de comparabilitate cu rezultatele definitive ale Recensământului Populației și al Locuințelor – 2011.

[10] Date provizorii.

Untitled12

Sursa datelor:

[11] Institutul Național de Statistică, 2016, Baza de date Tempo-Online, „Întreruperi de sarcină, pe grupe de vârstă”, online la

http://statistici.insse.ro/shop/?page=tempo3&lang=en&ind=POP201G#

[12] Institutul Național de Statistică, „Anuarul Demografic al României ediția 2015, Întreruperi de sarcină, pe grupe de vârstă”.

Notă:

[13] Ratele au fost calculate la numărul născuților-vii, născuți în România. Din acest motiv, datele nu sunt comparabile cu anii precedenți.

[14] Începând cu anul 2014 sunt incluși numai născuții-vii cu reședința obișnuită în România.

3. Sub-raportarea numărului de avorturi în statisticile naționale

Autorii studiului „Sănătatea Reproducerii România 1999”1 susțin că estimările lor legate de avort, care se bazează pe datele culese prin anchete proprii, în 1998, erau cu 27% mai mari decât cifrele oficiale.

Cel mai simplu mod în care numărul de avorturi realizate în România este subraportat este lipsa înregistrării avorturilor efectuate în sistemul de sănătate privat.

Dr. Mihai Horga, fost director al Direcției de Asistență Familială și Socială în Ministerul Sănătății și Familiei în perioada 2000–2003, scrie, în lucrarea „Contraception and Abortion in Romania, Background paper for the strategic assessment of policy, programme and research issues related to pregnancy in Romania”:

Rata totală a avortului este cu 70% mai mare decât rata totală a fertilității (2,2 : 1,3). Coeficientul avorturilor provocate raportate la născuți vii este de 1,6 avorturi la fiecare născut viu, în conformitate cu estimările din sondaje din ultimii trei ani. Aceste estimări sunt de două ori mai mari decât cele înregistrate în statisticile oficiale, fapt care arată grave disfuncționalități în sistemul medical de raportare.

Lipsa reglementărilor clare privind cerințele de raportare ale unităților mediale private poate explica această situație. Un sondaj limitat efectuat de către Direcțiile de Sănătate Publică Județene, în 2001, a arătat că, în anul 2000, existau un număr de aproximativ 80.000 de avorturi efectuate la cerere, realizate de către clinicile private și neînregistrate în statisticile medicale (cca. 30% din numărul de avorturi raportat de spitalele de stat în anul 2000, n.n.). Dat fiind faptul că nu toate județele au raportat avorturile efectuate în sistemul privat și că raportarea unui număr mai mic de avorturi din clinicile private a fost foarte posibilă, numărul real de avorturi efectuate în sistemul privat ar putea fi chiar mai mare.”2

De asemenea, datele Institutului Național de Statistică nu iau în calcul avortul chimic, sau hormonal. Prof. Virgil Ancar, șeful clinicii de Obstetrică-ginecologie de la Spitalul Sf. Pantelimon din București, estimează că acest tip de procedură reprezintă 30% din numărul total de avorturi. Așadar, statisticile ar putea fi cu încă o treime mai mari dacă se introduce în calcul această metodă de avort.

4. Principalele prevederi legale privitoare la avort în România

  • 1936: în Codul penal avortul la cerere este interzis, cu excepția cazurilor în care există indicații medicale autorizate de medici și de Parchet;

  • 1957: este adoptat Decretul nr. 463/1957 prin care statul român a permis pentru prima dată avortul la cerere;

  • 1966: este adoptat Decretul 770/01.10.1966, prin care se restrânge avortul. Avortul este permis cu autorizație de la o comisie medicală special constituită prin decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional dacă:

    • sarcina pune viața femeii în pericol;

    • unul dintre părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determină malformații congenitale grave;

    • femeia prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale;

    • femeia are peste 45 de ani;

    • femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;

    • sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.

  • 1989: prin Decretul 1/26.12.1989 este abrogat Decretul 770/1966;

1 Șerbănescu, Florina, Leo Morris, Jay Friedman, „Studiul Sănătății Reproducerii România, 1999. Raport Final”, CDC, ARSPMS, 2001.

2 Johnson, BR, Horga, M, Andronache, L, Contraception and abortion in Romania, Lancet, 1993; 341:875–878.

Untitled13

Sursa datelor:

[1] Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova, 2016, Banca de date „StatBank”, online la

http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/08%20SAN/SAN04/SAN04.asp

Untitled14

Sursa datelor:

[2] Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova, 2016, Banca de date „StatBank”, online la

http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/08%20SAN/SAN04/SAN04.asp

5. Scurtă istorie a Marșului pentru viață

Marșul pentru viață este o manifestare civică de sprijinire a vieții copiilor nenăscuți și a femeilor aflate în criză de sarcină. Pentru prima oară a fost organizat în Statele Unite ale Americii în 1974.

În 2008, la Timișoara a avut loc primul Marș pentru viață în România.

În 2011 a avut loc prima ediție națională, cu tema „Spune DA vieții”, cu 4 orașe organizatoare, în 26 martie.

În 2012, Marșul a avut tema „Fiecare copil are dreptul la viață” și s-a desfășurat în 21 de orașe, pe 24 martie.

În 2013, Marșul a avut tema „Iubește-i pe amândoi” și s-a desfășurat în 23 de orașe, pe 23 martie.

În 2014, Marșul a avut tema „Adopția – o alegere nobilă” și s-a desfășurat în 40 de orașe din România, pe 23 martie 2014.

În 2015, Marșul pentru viață a avut tema „Fiecare viață este un dar” și s-a desfășurat pe 21 martie în 77 de orașe din România și 2 orașe din Republica Moldova.

Comunicatul Marșului pentru viață 2016 poate fi descărcat în format PDF și în format Word.

FacebookGoogle+TwitterPinterestSMSShare