ase

O întrebare pusă printr-un banner postat luni, 3 octombrie 2016, pe pagina de Facebook a organizației Human Coalition a făcut ca sute de americani să posteze comentarii în care arată motivele pentru care sunt pro-viață.

Majoritatea comentatorilor sunt femei care au făcut avort și au cunoscut ce înseamnă trauma post-avort, femei care au fost în criză de sarcină și au născut copilul sau părinți care au adoptat imediat după naștere un copil al unei mame care nu a putut să îl crească și a refuzat avortul.

Răspunsurile lor sunt binevenite, pentru că au curajul să spună argumentele de bun simț pentru care atitudinea pro-viață este firească. Între ele: omul este om din momentul concepției, copiii în primele luni ale vieții sunt cele mai vulnerabile ființe umane, adopția este o alternativă eficientă la avort, avortul rănește femeia, trăirea în negare nu anulează trauma.

În România sunt foarte multe persoane pro-viață care nu au curajul să își spună public opiniile. Sperăm că aceste mărturii vor ajuta și în această direcție. Dacă doriți să o faceți, vă rugăm să ne scrieți pe adresa studentipentruviata@gmail.com.

Iată traducerea primelor 8 comentarii.

Mary West: Sunt o femeie în vârstă de 66 ani. Am fost adoptată la 8 luni de doi oameni minunați. Am avut o copilărie extraordinară și nu aș fi putut fi iubită mai mult. Ambii părinți au trecut la cele veșnice acum, dar nu trece o singură zi fără că eu să nu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am avut și am. Fratele meu, care a decedat și el, a fost adoptat, de asemenea. Părinții mei mi-a dat o plachetă pe care scrie „Nu ești carne din carnea mea, nici os din oasele mele, dar, în mod minunat, ești din mine. Să nu uiți niciodată, pentru nici un minut, că nu ai crescut sub inima mea, ci în ea”.

Christine Woodard: Nu m-am gândit cum sunt, pro-viață sau pro-avort, până când am fost agresată sexual și am rămas însărcinată. Toată lumea a presupus că voi face avort. Dar pur și simplu eu nu am putut! Am încredințat copilul spre adopție și, când mă gândesc la viața lui și cât de minunat este, cât de minunat este acest copil, izbucneasc în plâns. Povestea ar fi fost foarte diferită și, deși modul în care acest copil a fost conceput a fost groaznic, copilul este o binecuvântare și există un motiv pentru care el este în această lume, indiferent de modul în care a apărut! Acum sunt atât de pasionată de a fi pro-viață, încât spun tuturor povestea mea de viață atunci când pot… Fiecare copil merită să trăiască și poate fi mai greu pentru tine să dai viață în anumite circumstanțe, dar, la sfârșitul zilei, copilul tău ar trebui să fie mai mult important decât sentimentele tale… Și sunt atât de mulți oameni care s-ar bucura să adopte…

Elisa Rosa: Avem 15 ani. El era abuziv emoțional și a avea o istorie întreagă cu fete tinere. Testul a fost pozitiv. Am fost îngrozită la gândul că eu n-aș iubi copilul făcut cu el, dar am simtit ca nu voi fi niciodată în stare să trăiesc cu mine dacă aș fi făcut avort. Fiica mea are acum 6 ani și de fiecare dată când mă uit la ea îmi amintesc de ce sunt pro-viață – pentru că eu o iubesc din toată inima.

Anne Cooper: Am făcut un avort în prima sâmbătă din luna decembrie 1975. Prin rugăciunea altor femei, m-am vindecat emoțional la câțiva ani mai târziu. În urmă cu aproximativ 10 ani, o femeie care este extrem de apropiată de mine era într-o clinică de avort locală, înaintea unui avort pe care tocmai îl plătise integral. Dintr-o dată, ea a ales să plece de acolo. Fiica ei este absolut cea mai frumoasă, creativă, plină de bucurie și iubitoare de viață fată pe care am întâlnit-o vreodată în viața mea.

Debby Johnson: Am adoptat-o pe fiica mea cu 33 de ani în urmă și mă rog întotdeauna pentru mama ei biologică, care a ales să o nască.

Sheila Dethrow Campbell: Aveam 15 ani. „Iubitul” meu a făcut dragoste cu mine, s-a căsătorit cu mine (am divorțat 6 ani mai târziu) și, cu susținerea părinților și ajutorul celui de-al doilea soț, am crescut un băiețel simpatic. El are acum 40 de ani, este soț și tată, a făcut masterat în agronomie. Sunt foarte mândră de el și de influența pozitivă pe care o are prin cariera sa și prin coaching-ul pentru copii și alte binefaceri pe care le face în societate. Lumea este mai luminoasă cu el în ea. Sunt atât de recunoscătoare părinților mei că nu au crezut în avort, când eram prea mică pentru a lua decizii despre sarcină. Vorbesc cu alte femei care au făcut avort… ele au regrete și au ochii înlăcrimați și se gândesc la datele la care copilul lor ar fi fost născut. Ele plâng pierderea copilului, chiar dacă nu a fost decizia lor. Sunt decizii luate de către părinți și cadre medicale, care nu vor să să cunoască efectul acestei decizii. E atât de trist. Nu este o alegere. Este o ucidere clară, la care închidem ochii.

Diane Sweeney: Am o fiica adoptivă și sunt cu adevărat recunoscătoare mamei ei biologice.

Lisa Anne Long: Era în 1977, în Fort Lauderdale. Aveam 17 ani, iar testul a fost pozitiv. Din fericire, epoca luminată răsărise deja și, de mai mulți ani, lumea se trezise și oferise femeilor libertatea de alegere. Am crezut în ea cu toată inima mea; îmi convenea, pentru că atunci când mă confruntam cu rezultatul inevitabil al propriei mele promiscuități, aveam nevoie să cred în ea.

Angajamentul meu pentru „drepturile femeilor” (ale mele) m-a purtat pe ușa unei clinici de avort. Am fost ușurată când singura consiliere pe care am primit-o a constat în două întrebări. Câți bani am și ce formă de contracepție am folosit?

Am luat cu recunoștință Valium oferit și m-am agățat cu toată puterea mea de luminata mea „alegere” neinformată atunci când m-am întins pe masă. După ce ușurarea pe care o așteptam nu a venit, un sentiment sâcâitor că poate, doar poate, am făcut ceva într-adevăr groaznic a început să apară în mine.

Am plecat de la clinică hotărâtă să astup gura acelui sentiment cu marea pătură numită libertatea de alegere. Pe măsură ce timpul, a trecut îndoielile mele au fost înăbușite de retorica feministă a justificării, negării, a jumătăților de adevăr și de o agendă politică pasionantă.

Câțiva ani mai târziu, am fost rugată să particip la un forum cu privire la avort, unde era posibil să existe și unele dezbateri. Până în acest moment eram sigură că nu pot fi intimidată, deoarece activitățile mele pro-avort au băgat la fund toate îndoielile mele, și eram convinsă că sunt în siguranță, la înălțime, din punctul de vedere al standardelor morale. La urma urmei, toți, de la Jimmy Carter la Dan Rather susțineau același lucru ca și mine.

Înainte de a începe forumul, luminile s-au estompat, și cineva a anunțat că un scurt film despre un avort în primul trimestru va fi difuzat. Asta e bine, mi-am zis, că așa o să vadă oamenii că vorbim doar despre o bucată de țesut.

Imaginea de pe ecran s-a focusat și acolo, înaintea mea, era o persoană mică, cu brațe și picioare și formă de om. Acesta a fost un simplu avort la 10 săptămâni, a spus naratorul. Înainte de a mă putea gândi sau a-mi întoarce privirea, un tub ca de aspirator a apărut pe ecran, a fost pornit, iar părțile corpului au început să fie dezmembrate în mod eficient și apoi micuța formă a dispărut. O groază absolută și o durere copleșitoare au izbucnit din lăuntrul meu. (Avortul meu a fost efectuat la 10 săptămâni.) M-am simțit rău, trădată și furioasă.

Un vechi proverb spune că adevărul doare și, Doamne, cât doare!, pentru că, într-un singur moment îngrozitor, mi-am dat seama că toată raționalizarea, justificarea, vorbele, vorbele, vorbele nu pot niciodată să facă să dispară adevărul elementar de pe ecran, că acei copii mor – că copilul meu a murit într-un avort.

De asemenea, mi-am dat seama cât de complet falsă din punct de vedere intelectual am fost atunci când am apărat ceva despre nu am știut nimic cu adevărat. Din acel moment, am devenit o persoană care își amintește în primul rând acele părți ale corpului care plutesc și rapiditatea cu care ele au fost eliminate.

Am ajuns să înțeleg că „alegerea” de a comite crima a fost tot ce clinica și personalul medical aveau să îmi să ofere mie, căci altfel nu ar mai fi acolo pentru mine sau pentru oricare dintre celelalte femei exploatate pe care le cunosc, care au răni fizice, emoționale și / sau psihologice.

Atât timp cât operatorii clinicilor pot continua să ocolească adevărul și să convingă pe alții că este vorba despre alegere și nu despre uciderea copiilor, femeile vor continua, cu ignoranță, să sporească afacerile prospere ale clinicilor de avort în detrimentul vieții copiilor lor și în detrimentul propriei lor sănătăți emoționale și fizice.
Începând cu Roe vs Wade, au fost date legile cu privire la legalizarea avortului prin minciuni, înșelare și obliterarea adevărului. Milioane de oameni și-au pierdut viața, pentru că femeilor tinere nu li s-a spus nici măcar cele mai elementare lucruri despre dezvoltarea fetală sau posibilitatea complicațiilor fizice ale avortului. O problemă medicală sau chiar moartea, care pot să apară și apar în timpul acestei proceduri chirurgicale invazive, nu sunt menționate niciodată.

Săptămâna trecută m-am dus cu câinele meu, un Springer Spaniel, la medicul veterinar. Doctorul mi-a spus că are nevoie de o operație și, cu politețea firească, pe lângă faptul că asta e prevăzut de legile statului, m-a informat în detaliu cu privire la procedură, la complicațiile posibile și la potențialele probleme care ar putea apărea în timpul operației sau după aceea. Ei bine, cu tot respectul pentru cele drăgălașele ființe cu blană și cu patru picioare, un Springer Spaniel nu este o femeie; și totuși câinele meu este mai respectat, conform legii, decât mine.

Thomas Jefferson a spus „Grija pentru viața și fericirea oamenilor și nu distrugerea lor sunt singurul obiect legitim al unei bune guvernări.”

Dumneavoastră, doamnelor și domnilor, aveți dreptul și, mai mult, responsabilitatea de a respecta și de a proteja tinerele fete și femei, asigurându-vă că li se spune adevărul. Deciziile bazate pe înșelăciune pot să determine și determina durere și suferință peste măsură.

Vă rugăm să nu permiteți ca acest lucru să continue.

Depoziția mea în fața Senatului Floridei la dezbaterea legii „Womens Right to Know” (Dreptul femeilor la informare).

Share