Recent a apărut o știre conform căreia medicii ginecologi din Spitalul Județean Botoșani refuză să mai efectueze avorturi la cerere. La scurt timp, ginecologii din Spitalul Județean de Urgență Vaslui au anunțat și ei că au încetat să mai facă întreruperi de sarcină la cerere.

De ce îi înțeleg pe acești medici ginecologi și nu sunt numai ei, ci foarte mulți alții, dar care nu ies public? De ce îi înțeleg că refuză să mai facă avorturi la cerere?

1. În primul rând datorită faptului că aceștia, atunci când au devenit medici, au depus Jurământul lui Hipocrate. Ce spune acest jurământ? Că vor respecta viața de la începuturile ei și că nu vor utiliza cunoștințele lor contra legilor umanității. Atunci, știind că avortul oprește o viață, de ce nu ar putea refuza cineva, care își dedică toată viața slujind binelui și încercând să vindece suferințele oamenilor, să pună capăt unei vieți?

2. În al doilea rând, pentru că un ginecolog știe că avortul este de cele mai multe ori opusul a ceea ce numim alegere. De-a lungul anilor, ca medic, efectuezi nenumărate anamneze (anamneza = discuția pe care o are medicul cu pacientul în scop medical) și reușești să vezi dincolo de afecțiunea medicală. Să întrezărești și componenta psihologică a acestui proces. Pe scurs spus, ei aud de ce este solicitat avortul la cerere. După ani și ani, câteva tipare ies la lumină. Tipare care au un loc comun: faptul că majoritatea femeilor care apelează la avort sunt femei fără alte opțiuni.

Sunt femei amenințate de parteneri că vor fi părăsite, care sunt jignite, sau chiar bătute dacă  nu renunță la copil. Una dintre cele mai dese acuze, false, este „nu-i copilul meu, dă-l afară că eu nu îl cresc”.

Sunt femei care se tem să nu își piardă locul de muncă dacă vor intra în concediu de maternitate.

Sunt studente care, deși își doresc să continue să studieze ca mame, nu au această posibilitate.

Sunt tinere necăsătorite, care încă locuiesc cu părinții și sunt amenințate că vor fi date afară din casă dacă păstrează copilul.

Lista e lungă. Ginecologii în vârstă ajung să își dea seama exact care sunt motivele invocate pentru avort imediat ce pășește pe ușa cabinetului femeia. Și ginecologii în vârstă s-au întâlnit cu femeile care plângeau înainte de avort după 5, 10, 15, 20 de ani. Și le-au văzut întorcând privirile în altă parte, cu regret. Când trăiești aceste experiențe, e greu să te prefaci că nu le știi.

3. Iar în al treilea rând, deoarece înțeleg ce simte ginecologul.

În mâinile lui, copilul trage prima gură de aer și scoate primul său strigăt. Un ginecolog simte primul bucuria vieții din copilașul pe care îl ajută să se nască. Dar simte și că, atunci când face un avort, el a curmat viața aceea, chiar dacă nu el a decis să fie curmată.

Aceasta o înțeleg și medicii tineri, nu doar cei care au experiență îndelungată. Voi cita din mărturia unui tânăr medic care, în urma asistării la un avort, a devenit pro-viață:

„În câteva secunde, a fost pornit motorul aparatului de aspirare, iar sânge, țesuturi și organe minuscule au fost trase afară din mediul lor, într-un filtru. După un minut, mașina cu vacuum se oprește. Tubul a fost scos, iar la capătul său stătea fixat un corp mic și un cap atașat aiurea de el, iar gâtul era rupt. Coastele se formaseră și erau acoperite de o piele subțire, ochii se formaseră, iar organele interne începuseră să funcționeze. Inima minusculă a fătului, care era în mod clar un băiețel, tocmai se oprise – pentru totdeauna. Filtrul aparatului de aspirare a fost deschis, iar micuțele mâini și picioare care fuseseră rupte din făt au fost contabilizate. Degetele de la mâini și picioare aveau începuturi de unghii pe ele. Doctorii, mândri de munca lor, au reasamblat corpul pentru a mi-l arăta. Ochii mi s-au umplut de lacrimi când au luat bebelușul de pe masă și i-au băgat corpul într-un recipient pentru a-l arunca.”

Același sentiment l-a descris și doamna Olimpia Oprea, medic ginecolog din Timișoara.

„În 2012 am decis să nu mai fac avorturi. După ce ai un copil și îl vezi cum se dezvoltă îți e din ce în ce mai greu. Eu am născut în 1998.”

„Este foarte greu atunci când faci o asemenea intervenție și sarcina este până la 14 săptămâni, când este legal. Trebuie să extragi fătul bucăți, mâini, picioare, capul. Femeia de pe masă nu conștientizează că pe noi ne afectează manevra pe care o facem.”

Cred, așadar, că nu este greu să îi înțelegem pe acești ginecologi. Chiar dacă nu își propun la începutul carierei, cu vremea simt că nu lucrează cu țesuturi ci cu persoane depline, chiar dacă foarte mici. Știu de la școală că fiecare om este o om din momentul concepției și se problematizează pe parcurs dacă este etic să fie ei cei care îi iau unui om dreptul la viață, posibilitatea de a iubi și a fi iubit, demnitatea de a purta un nume și a-și trăi viața așa cum crede de cuviință. Și mai ales, doctori fiind, simt că este ne-etic ca unei persoane fără putința de apărare și consimțământ să îi faci ceva atât de grav.

 

 

 

Share