Acum ceva timp, am primit o mărturie din partea unui student medicinist, care a preferat să rămână anonim. Tocmai ce fusese martor al unui avort, ca parte a pregătirii sale universitare. Profund tulburat, a vrut să povestească cuiva ceea ce văzuse, fiind marcat de întâmplare.

Studentul începe prin a spune că era pe deplin pro-alegere înainte de a fi martor la avort:

Pentru început, trebuie să spun că până ieri, vineri, 2 iulie 2004, eram ferm pro-alegere. Sunt student la medicină și fiind obișnuit să privesc lucrurile științific, am înțeles că masa de țesut care formează corpul fetal nu poate, în general, să supraviețuiască [n.tr.: în exteriorul uterului] înainte de 24 de săptămâni de sarcină. De asemenea, având și convingeri oarecum liberale, credeam că orice femeie trebuie să aibă dreptul să aleagă ce face și cu propriul corp, dar și cu acela care poate crește în corpul ei.

Studentul auzise sloganurile mișcării pro-alegere, pe care le-a luat drept adevărate, crezând că bebelușul nenăscut e o „masă de celule”, și nu o ființă umană individuală. Considera că o femeie „are dreptul să-și controleze corpul” și nu empatiza cu copilul minuscul din interiorul ei. Studentul nu credea în umanitatea copilului sau în dreptul la viață.

Apoi a profitat de șansa de a vedea cum se execută un avort. Date fiind credințele sale pro-alegere, nu se aștepta să fie perturbat de nimic ce avea să vadă:

În vara asta am fost acceptat la un program medical din New York, în care ni se permite să stăm în preajma medicilor și să vedem tot felul de proceduri medicale. Când mi s-a dat ocazia să văd un avort, nu am ezitat să accept oferta. Era ceva nou, intens și foarte interesant, ce nu văzusem niciodată.

Apoi descrie în detaliu la ce fusese martor:

Când am intrat în sala de operații, m-am simțit ca în oricare altă sală. Pe masa din față am văzut o femeie, care stătea cu picioarele în sus, de parcă năștea, deși dormea. Lângă ea se afla o tavă cu instrumente pentru avort și o mașină cu vacuum, pentru aspirarea țesuturilor fetale din uter. Doctorul și-a pus halatul și măștile, iar procedura a început. Colul uterin era ținut deschis cu un instrument metalic rudimentar, și un tub transparent și mare a fost fixat în interiorul femeii. În câteva secunde, a fost pornit motorul aparatului de aspirare, iar sânge, țesuturi și organe minuscule au fost trase afară din mediul lor, într-un filtru. După un minut, mașina cu vacuum se oprește. Tubul a fost scos, iar la capătul său stătea fixat un corp mic și un cap atașat aiurea de el, iar gâtul era rupt. Coastele se formaseră și erau acoperite de o piele subțire, ochii se formaseră, iar organele interne începuseră să funcționeze. Inima minusculă a fătului, care era în mod clar un băiețel, tocmai se oprise – pentru totdeauna. Filtrul aparatului de aspirare a fost deschis, iar micuțele mâini și picioare care fuseseră rupte din făt au fost contabilizate. Degetele de la mâini și picioare aveau începuturi de unghii pe ele. Doctorii, mândri de munca lor, au reasamblat corpul pentru a mi-l arăta. Ochii mi s-au umplut de lacrimi când au luat bebelușul de pe masă și i-au băgat corpul într-un recipient pentru a-l arunca.

Din moment ce avortul a fost făcut prin aspirare, copilul trebuie să fi avut mai puțin de 13-14 săptămâni, însă suficient de mult cât să fie evidentă umanitatea sa. [n.tr.: în SUA, avortul este legal până la vârste mari ale sarcinii] 

Studentul a fost marcat de ceea ce văzuse:

Nu am fost în stare să mă gândesc la nimic de ieri de la 10:30, în afară de ceea ce ar fi putut deveni acel bebeluș. Nu cred că oamenii își dau seama ce este cu adevărat avortul până nu îl văd cu ochii lor. Am fost torturat de aceste imagini – atât de reale și de vii – de două zile deja …și am fost doar un spectator.

Nu voi mai fi niciodată pro-alegere și nu voi mai susține niciodată uciderea vreunei ființe umane, indiferent de stadiul de dezvoltare în care se află.

Spre deosebire de larga majoritate a avorturilor, acest copil a fost jelit. Cineva a simțit tristețe și oroare la moartea sa. Mii de astfel de bebeluși sunt aspirați [n.tr.: în SUA, în 2004] din uterul mamelor lor în fiecare zi. Sunt respinși de mame și priviți drept deșeuri medicale de către ucigașii lor. Societatea permite ca acești copii să moară în tăcere, fără nicio recunoaștere sau încredințare a umanității lor.

Acest bebeluș nu va avea niciodată un nume. Nu va lua niciodată o gură de aer, nu va mângâia un câine, nu va privi un apus, nu va merge pe bicicletă… Nu va experimenta niciodată lucrurile pe care noi le considerăm obișnuite. Dar acest copil, poate, nu a murit complet în zadar – moartea sa tragică i-a dezvăluit adevărul acestui tânăr.

https://www.liveaction.org/news/medical-student-abortion-pro-life/

Share