Blog Știri

Omul a ajuns pe lună, a cartografiat ADN-ul uman, unii dintre semenii noștri au devenit sfinți – dar noi, ca societate, încă nu am învățat să purtăm de grijă copiilor nenăscuți.

De ce atât de multe ființe, unice din prima secundă, nu ajung să vadă lumina zilei, să se odihnească la pieptul mamei, să fie ridicate în brațe de un tată, la câteva clipe de la venirea lor pe lume?

O statistică incompletă spune că în perioada ianuarie-septembrie 2018, în România au fost avortați 44.000 de copii, în timp ce în 2017 în Republica Moldova au fost avortați 12.025 copii. Și mai sunt mulți alții, pentru care nici măcar nu se fac statistici: copii a căror viață a fost oprită prin avorturi medicamentoase, cei a căror viață a fost curmată în clinicile particulare sau din străinătate.

42 de milioane de copii au fost avortați în întreaga lume în anul 2018. Dar și statistica aceasta este incompletă, căci sunt atâtea locuri, din Vest și Est, din Nord și Sud, în care copiii nenăscuți nu contează nici măcar pentru o statistică.

Mai mult de 1 miliard de oameni au fost avortați din 1918 până în prezent, spune o altă statistică. Și ea este incompletă, pentru că în toți acești ani au existat locuri în care copiii nenăscuți au fost totalmente ignorați.
Însă nu doar ei au pierdut ceva: viața! Ci și noi, toți ceilalți, supraviețuitorii, am pierdut prezența lor lângă noi, darurile lor și potențialul fiecăruia dintre ei.

Ne-am prefăcut că nu știm un adevăr simplu: că ei trăiesc și sunt unici încă din momentul concepției. Și am ignorat dragostea pe care era firesc să o revărsăm asupra lor și asupra mamelor.
Să reînvățăm să îi iubim și să îi protejăm pe acești copii și pe cele care îi poartă în pântece!
Binele fiecăruia, binele tuturor, se întemeiază doar pe adevăr și pe dragoste.

Ne adresăm dumneavoastră, clericilor, și vă rugăm: povățuiți-ne să vedem adevărul și să împlinim chemarea de a avea dragoste față de aproapele nostru!

Ne adresăm dumneavoastră, lucrătorilor în asistența socială și tuturor celor care puteți oferi ajutor specializat unei femei în criză de sarcină: salvați un copil, salvați o mamă!

Ne adresăm dumneavoastră, oamenilor politici, care aveți posibilitatea – și aveți datoria! – să sprijiniți femeile în criză de sarcină. Vă rugăm să nu le ignorați, invocând legalitatea avortului, căci o lege nu anulează existența acestor femei și nu vă împiedică pe dumneavoastră să facilitați sprijinirea lor. Am solicitat în anii din urmă, solicităm și acum: ajutați viitoarele mame, acordându-le o indemnizație care să fie plătită în luna a patra și în luna a opta de sarcină. Este un minim semn de recunoștință pentru responsabilitatea pe care ele și-o asumă. Pentru darul pe care îl fac vieții.

Ne adresăm dumneavoastră, părinți și bunici, frați și surori, colegi și prieteni: sprijiniți copiii nenăscuți! Sunt unici din prima secundă, au nevoie de dragostea voastră, o vor răsplăti cu darurile lor unice și cu dragostea lor unică!

Ne adresăm dumneavoastră, femei însărcinate care sunteți presate să faceți avort: nu vă lăsați cuprinse de frică! Dragostea învinge frica – dragostea copilului vă va da putere. Fiecare copil este unic și are un drum unic spre care a fost chemat de Dumnezeu. Dați-i copilului vostru nenăscut șansa să îl descopere!

Marșul pentru viață este apolitic, neconfesional, nu susținem nicio formă de violență împotriva femeii și nu solicităm interzicerea legală a avortului. Organizatorii locali sunt independenți unii de alții.

Să exprimăm dragostea pentru fiecare dintre copiii nenăscuți, să celebrăm unicitatea lor la Marșul pentru viață „Unic din prima secundă”, în 23 martie! Veniți alături de noi!

Eliza-Maria Cloțea,
Președinte – Asociația Studenți pentru viață

1 martie 2019


Reluăm și în acest an apelul ca societatea să creeze diferite instrumente prin care să sprijine femeia în criză de sarcină, precum:
• înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat în criza de sarcină;


• crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;


• valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității disprețuitoare la adresa copiilor adoptați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau părinților care își încredințează copiii spre adopție când dificultăți majore le afectează capacitatea de a se ocupa corespunzător de creșterea acestora;


• legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul.


Marșul pentru viață este la a IX-a ediție națională.
În lume, Marșul pentru viață a fost organizat pentru prima dată la Washington. D.C., în 22 ianuarie 1974. În România, a fost organizat pentru prima dată la Sibiu și Timișoara în anii 2000.

Evoluția numărului de organizatori ai MPV și LPV în ultimii ani:
2013 – 23 de orașe din România
2014 – 40 de orașe din România; a fost introdusă „Săptămâna pentru viață”
2015 – 79 de orașe (77 din România, 2 din Republica Moldova)
2016 – 130 de orașe (110 din România, 20 din Republica Moldova); a fost introdusă „Luna pentru viață” 1-31 martie
2017 – 287 (138 de orașe din România și 149 localități din Republica Moldova)
2018 – 300 orașe și sate din România și Republica Moldova
2019 – estimăm organizarea Marșului pentru viață și a activităților pro-viață în Luna pentru viață în peste 500 de orașe și sate din România și Republica Moldova