Din revista Pentru viață

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a apărut la editura Doxologia din Iași broșura „Mărturii ale părinților și rânduieli bisericești despre pierderea unui copil prin avort spontan sau la naștere”, întocmită de masterandul Emanuel Buta.

Anual, la nivel mondial, peste 2,7 milioane de copii mor la naștere. Un număr foarte mare de copii mor prin avort spontan. În Statele Unite ale Americii, aproximativ un milion de copii mor anual prin avort spontan, la naștere sau imediat după naștere.

Despre acești copii „cel mai adesea nu știu decât părinții lor. Un număr impresionant de familii au suferit unul sau mai multe avorturi spontane, iar greutatea cu care fac față unei astfel de pierderi este sporită de faptul că nu li se acordă atenția necesară și că nu sunt aduse în discuție aceste subiecte… Prin neștiința sau nereușita de a gestiona potrivit o astfel de situație, trauma pierderii copilului poate afecta familiile și mai ales mama, pe termen lung.”

În prima parte sunt prezentate succint câteva elemente teologice despre trup și suflet și elemente psihologice despre impactul pierderii unui copil prin avort spontan sau la naștere. Lucrarea mai cuprinde un interviu cu părintele Ioan C. Teșu, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, hotărârea în vigoare a Bisericii Ortodoxe Române cu privire la înmormântarea copiilor nebotezați și mărturii de la persoanele care au trecut prin asemenea experiențe.

Broșura urmărește sprijinul părinților care trec prin aceste situații: „Sperăm ca această lucrare să fie o încredințare pentru părinții care trec prin trauma pierderii unui copil în urma unui avort spontan sau la naștere că nu sunt singuri, că Dumnezeu știe durerea lor și că și semenii le sunt alături, chiar dacă uneori nu au abilitatea de a-și exprima în cel mai potrivit mod compasiunea.”

„Învățătura de credință ortodoxă arată că acești copii nu pot merge direct în Împărăția lui Dumnezeu pentru că nu sunt botezați, dar nici în Iad, pentru că nu au săvârșit niciun păcat.”

„Sfinții, teologii și părinții duhovnicești contemporani au vorbit despre acești copii, oferind mângâiere și sfat părinților care au trecut prin această situație. Sfântul Teofan Zăvorâtul precizează că soarta copiilor care au murit nebotezați este în mâna lui Dumnezeu, Cel care oferă oamenilor multe căi pentru mântuire.”

Rugăciunea de consolare a celor îndoliați

„Doamne al puterilor, Cel ce ești alinarea celor întristați și mângâierea celor ce plâng și sprijinitorul tuturor celor slabi la suflet, mângâie cu milostivirea Ta pe cei cuprinși de plângere pentru cel răposat; vindecă toată durerea care este pusă acum în inima lor, primește-le rugăciunile și ridică-i prin încrederea în milostivirea Ta, pentru că și acesta, care a părăsit viața pământească, se află încredințat iubirii Tale părintești.

Că Tu ești nădejdea tuturor și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.”

Mărturii

La primele două sarcini am reușit să îngrop embrionul, la mormântul bunicii mele. Părintele din sat ne-a făcut o rugăciune de pomenire a bunicii și o rugăciune de alinare pentru noi. Ne-a încurajat sa nu ne pierdem nădejdea și să le lăsăm pe toate în mâinile lui Dumnezeu.

Între timp m-am documentat, am citit, am întrebat doctori, preoți și cunoștințe despre aceste întâmplări. Pare a fi o situație extrem de întâlnită (1 din 4 sarcini se încheie în avort spontan); unele dintre noi sunt mai puternice să treacă peste un avort spontan, iar altele nu.

— S.C., București, ianuarie 2019

Am încercat să avem un copil de câțiva ani și am avut trei avorturi spontane de-a lungul drumului… În lumea deschisă și conectată de astăzi, discutând despre aceste probleme, nu ne îndepărtăm unii de alții; aceste subiecte ne aduc împreună. Ele creează înțelegere, toleranță, și ne oferă speranță. Sperăm că împărtășirea experienței noastre va oferi mai multor persoane speranța pe care am simțit-o și noi și îi va ajuta să se simtă confortabil, împărtășindu-și poveștile lor.

— Mark Zuckerberg, fondator și CEO al Facebook, SUA, 31 iulie 2015
Extras din revista Pentru viață, editată de Asociația Studenți pentru viață, care, începând din 2014, organizează Marșul pentru viață de la București.
Revista Pentru viață este publicația oficială a Marșului pentru viață România și Republica Moldova.
Numărul 8, apărut în Primăvara anului 2019, este dedicat Marșului pentru viață 2019 – „Unic din prima secundă”, care are loc la 23 martie 2019 în 500 de localități din România și Republica Moldova.

Editorul revistei Pentru viață:
Asociația Studenți pentru viață

Valori

Credem în respectarea dreptului la viață al tuturor oamenilor, din momentul concepției și până la moartea naturală

Misiune

Considerăm că prin sprijinul acordat mamei și copilului se pot forma tineri responsabili pentru familie și societate.

Contactează

Email: studentipentruviata@gmail.com
Tel: 0733.487.318
fb.com/StudentiPentruViata
www.studentipentruviata.ro

Donează

Asociația Studenți pentru viață
Cod Fiscal: 3183563
Cont: RO25BTRLRONCRT0V17367901 (RON), deschis la Banca Transilvania, Agenția Lipscani, București

Share