Tag Archives: Alexandra Nadane

The Romanians’ warm hearts defeated the cold, as a world gathered for life for the 2018 Pro-life March in about 300 Romanian towns

On Saturday, March 24, about 300 towns in Romania and the Republic of Moldova hosted the 2018 Pro-life March, whose theme this year was “A Pro-life World”.

In the face of the cold weather warnings, only three local organisers cancelled the March. As for the rest of the Romanians, their love for life conquered the cold and defeated the snow, as they marched together in about 300 towns in Romania and the Republic of Moldova, to support women in a pregnancy crisis.

Our mission does not end here. The Pro-life March has no ending. It goes on through our lives and our everyday activities, whenever we need to be near women in a pregnancy crisis – as their life is not always easy. There is a whole context of pressures and circumstances surrounding these women, who, although they enjoy giving life to a child, they have to face the fact that the news is not always received joyfully by their partners, families or anyone else around them – and they need our help.

A pro-life world is a world in which no pregnant woman is under pressure to have an abortion. It is a world where man assumes responsibility for being near the woman and continuing to love her and her child. It is a world where the family, who has stood by her and loved her unconditionally until now, will continue to love and support her and will never threaten that they will throw her out of the house. It is a world where the friends and everyone else around a woman in a pregnancy crisis stand by her and support her.

A lot of us nowadays Romanians on both sides of the Prut River are, in fact, survivors of an abortion. We were born because someone was there to stand by our mothers. During the Pro-life March in Bucharest, singer Aurelian Temișan publicly told us for the first time how he is alive because of a doctor’s advice, who told his mother (who wanted to abort him): “Have the child and you will thank me later!”. This is how Aurelian Temișan was born, in June 1972. And this is how many of us were born… How can you not be pro-life, when you realise that your own life once depended on that option?

A pro-life world is a world that enjoys every child’s smile and happiness. It is a world where people of different professional backgrounds and different skills put their talents at the service of life.

In a pro-life society, public personalities and prominent people change the world around by their involvement.

We invite all Romanians on both sides of the Prut River to support women who find themselves in a pregnancy crisis. In particular, we would like to see free counselling and actual support centres for women in a pregnancy crisis seeking help, being established in as many counties as possible in Romania. We want the society to acknowledge the special value of motherhood and show its support to all pregnant women by providing them with an indemnity after their 14th week of pregnancy, to help them through the special needs that appear during this time of their life.

Today, a Pro-life World took part in the Pro-life March. We will march on, for life’s sake!

Share

Editorial: O schimbare are loc în lume / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

de Alexandra Nadane, Președinte Studenţi pentru viaţă

Din ce în ce mai mulți oameni devin pro-viață. Realitatea pe care o arată embriologia, bunul simț comun, valoarea veșnică și demnitatea mai înaltă decât orice din această lume pe care credința le recunoaște persoanei umane conving din ce în ce mai mulți oameni.

Adevărurile despre realitatea vieții umane intrauterine și despre realitatea crizei de sarcină sunt din ce în ce mai vizibile. Din ce în ce mai mulți oameni, și în special adolescenți și tineri, le cunosc, iar aceasta le schimbă viața.

Știința oferă an de an noi elemente despre minunea vieții din pântecele mamei. Până în 2016 se considera că primele bătăi ale inimii apar la 21 de zile după concepție. În 2016, Universitatea Oxford a publicat un studiu a cărui concluzie este că activitatea inimii începe la 16 zile după concepție! (http://www.ox.ac.uk/news/2016-10-11-first-our-three-billion-heartbeats-sooner-we-thought)

Chiar și oameni politici care susțineau în trecut avortul la cerere sunt astăzi pro-viață. Cu câteva decenii în urmă, Președintele de azi al Statelor Unite era un susținător al avortului. Dar a cunoscut îndeaproape o situație de criză de sarcină, a văzut copilul care s-a născut și a înțeles că acel copil minunat nu s-ar fi născut dacă mama lui nu alegea viața. Așa a devenit pro-viață, în urma experienței, nu prin urmarea unei ideologii.

De altfel, în SUA, unde oamenii au avut libertatea să cerceteze și unde știința nu a fost ideologizată ca în comunism, sunt mai mult de 2.800 de centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină, în care serviciile sunt oferite gratuit. Acolo, dragostea de aproapele a depășit cu mult marketingul celor 600 de clinici din țară în care se fac, întotdeauna contra cost, avorturi la cerere.

Acestea sunt exemple ale unei lumi pentru viață, o lume a sprijinului, a demnității, a respectului și a iubirii manifestate în fapte concrete.

A fi pro-viață înseamnă a fi pro-știință, pro-femeie, pro-copil, pro-sprijin.

 

Share

VIDEO: Discursul Alexandrei Nadane, președinta Asociației Studenți pentru viață, la Marșul pentru viață 2017

Pentru că a existat un număr mare de vorbitori și a fost nevoie ca discursul să fie scurtat, Alexandra Nadane a rostit câteva fragmente. Redăm mai jos discursul integral pregătit pentru acest eveniment:

 

Dragi participanți la Marșul pentru viață,

 

Mă bucur că suntem împreună și vă mulțumesc că sunteți aici.

Vă mulțumesc nu numai în numele organizatorilor, ci mai ales în numele celor pe care îi sprijinim: femeile și copiii.

Suntem aici, în toată țara, și în Republica Moldova, în peste 285 de localități. Suntem aici pentru femeile aflate în momente dintre cele mai dificile ale vieții lor, în criza de sarcină. Suntem aici pentru copiii aflați pe muchie între viață și moarte.

Este trist că nu toți se bucură atunci când femeia și copilul sunt sprijiniți. De aceea, voi repeta ceea ce am spus continuu în ultimii ani. Poate acum ne vor auzi cei care continuă să ne acuze că sunt altceva decât ceea ce suntem.

Luna pentru viață și Marșul pentru viață sunt apolitice și neconfesionale, dar sunt deschise participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice. Nu solicităm interzicerea legală a avortului. Nu sprijinim niciun fel de  violență împotriva femeii. Promovăm conștientizarea societății despre criza de sarcină. Promovăm înțelegerea adevărului științific că viața începe de la concepție. Încurajăm sprijinirea femeii să nască viața pe care o poartă în ea.

 

Dragi participanți,

Suntem mulți, suntem sute de mii de români care participăm la acțiunile pro-viață din această perioadă.

Dar nu numărul nostru este cel important, nu numărul este cel care contează, în primul rând, ci adevărul este cel important.

De ce este important adevărul?

Pentru că adevărul dă șansa să mergi mai departe, pentru că adevărul construiește și pe el poți construi. Adevărul se dovedește, în timp, mai puternic decât minciuna.

Oricât s-ar nega, prin minciună, umanitatea deplină a copiilor nenăscuți, din ce în ce mai mulți oameni vor înțelege că suntem oameni din momentul concepției.

Oricât s-ar nega, prin minciună, realitatea crizei de sarcină, din ce în ce mai mulți oameni vor înțelege frământările și vulnerabilitatea unei femei în criză de sarcină.

Știința ne arată că viața începe în momentul concepției.

Morala ne spune că viața este primul drept al omului.

Dar întotdeauna va exista ceva mai convingător decât știința și mai puternic decât morala care să mărturisească despre criza de sarcină și despre umanitatea copiilor nenăscuți, fără să poată fi contestat.

Va exista femeia care a trecut prin criza de sarcină și va exista supraviețuitorul, copilul care a supraviețuit crizei de sarcină.

Femeile care au trecut prin criza de sarcină, indiferent dacă au născut copilul sau au făcut avort, vor vorbi.

Din ce în ce mai mult, își vor găsi curajul să vorbească.

În acest an, pentru prima dată la București, vom asculta două mărturii. Curajul acestor două femei va da curaj și altora.

Vor vorbi, din ce în ce mai mult, cei care au fost în pericol să fi avortați, dar au fost născuți.

Când vom realiza că frați sau surori, tatăl sau mama noastră, soțul sau soția, prieteni, atâtea persoane fără de care nu ne putem imagina viața, erau la un pas de a fi avortați, vom înțelege mai clar ce pierdem prin avort și ce câștigăm lăsând viața copiilor să continue.

Noi înșine, mulți dintre cei care participăm astăzi la marșurile pentru viață, suntem, de fapt, supraviețuitori.

În Cluj Napoca a fost filmat un clip în care mai multor persoane li se prezenta statistica nașterilor și a avorturilor din anii în care se născuseră. Și, pe măsură ce citeau aceste statistici, zâmbetul le dispărea de pe față. Înțelegeau că sunt niște supraviețuitori.

Numărul românilor care nu s-au născut este mai mare decât populația actuală a României. Aceasta înseamnă că mulți dintre noi avem frați, surori, unchi, mătuși, a căror viață a durat mai puțin de trei luni de zile.

Astfel de pierderi există în întreaga lume, iar România și Republica Moldova sunt printre primele locuri pe plan mondial în ceea ce privește numărul de avorturi.

Conform unui raport din ianuarie 2017, în lume s-au făcut 1 miliard de avorturi în ultimii 100 de ani.

Când auzim „un miliard”, ne vine să dăm înapoi.

Ne vine să ne întrebăm: mai are vreun rost să ieșim la marșuri, să citim cărți cu copiii, să facem desene pe asfalt cu ei, să organizăm conferințe, să vedem filme pro-viață?

În fața unui munte, un om poate părea insignifiant. Dar oamenii au ajuns pe toate vârfurile semețe din lume!

În fața unui ocean, un om poate părea neputincios. Dar oamenii au străbătut toate oceanele de pe fața Pământului!

În fața bolții înstelate și a ceea ce este dincolo de Soare, un om poate părea fără valoare. Dar mintea omului a căutat mai departe de ele, iar sufletul omului Îl poate cunoaște pe Cel care a creat bolta cerului și întregul Univers!

Da, în fața morții nedrepte a milioane de oameni, un om poate părea neputincios.

Dar adevărul este de partea noastră și el ne dă putere!

Și adevărul este că fiecare persoană poate să ajute o femeie în criză de sarcină. Acesta este adevărul!

Experiența arată că sprijinul oferit de tatăl copilului, sprijinul unei prietene, sprijinul unui psiholog, sprijinul unui cleric, pot face diferența între avort și nașterea copilului.

Putem ajuta o femeie în criză de sarcină indiferent dacă suntem bărbați sau femei, indiferent de ce vârstă avem, indiferent de cunoștințele noastre, indiferent de posibilitățile noastre financiare.

Pentru a ajuta o femeie în criză de sarcină este suficient să ne pese de ea.

Să nu o ocolim indiferenți, ci să-i întindem mâna și să-i spunem: „Te ajut cu toată puterea mea să treci prin tot ce crezi că nu poți trece singură!”

Și nu pentru că vom fi noi puternici, ci pentru că vom fi alături de ea, ea va avea puterea să treacă prin criza de sarcină.

Un bărbat care îi spune mamei copilului său „Vom păstra copilul indiferent de ce se va întâmpla!” îi dă putere.

Un tată care îi spune fiicei: „Sunt alături de tine! Tata te iubește! O să fie bine! O să am grijă de nepotul meu” îi dă putere!

O mamă care îi spune: „Sunt alături de tine. Te voi ajuta să crești acest copil. Ai încredere, eu te-am crescut pe tine!” îi dă putere!

Un prieten sau o prietenă care spun: „Voi fi alături de tine”, un asistent social, un psiholog, un cleric care spun: „Sunt alături de tine” îi dau putere!

Un copilaș care îi spune mamei: „Vreau să mă joc cu surioara mea pe care o ai în burtică” îi dă putere!

Astfel, îndemnul „Sprijină mama și copilul! Ei depinde de tine!” se adresează fiecăruia dintre noi. Tuturor și absolut fiecăruia dintre noi.

A venit vremea să conștientizăm că, trăind într-o democrație, această țară este țara noastră, iar legile și instituțiile ei sunt cele despre care considerăm că ne ajutăm să trăim armonios și să ne dezvoltăm.

Ce ne oprește, ca societate, în ansamblu, să creăm instrumente prin care să sprijinim femeia în criză de sarcină?

Ca și în ceilalți ani, propunem și acum două astfel de instrumente.

În primul rând, avem nevoie de centre de sprijin a femeii însărcinate. Centre unde o femeie în criză de sarcină să poată beneficia de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat.

În Statele Unite ale Americii sunt 2.800 de astfel de centre. Și ele nu au fost create de stat, ci au fost create de ONG-uri! Fiecare astfel de centru este creat de câte un om echilibrat, care nu a mai răbdat să vadă dramele femeilor în criză de sarcină.

Un alt mod de a sprijini femeia în criză de sarcină este acordarea unei indemnizații în timpul sarcinii, pentru nevoile speciale care apar în această perioadă.

Acestea sunt propunerile noastre, pe care nu le impunem.

Însă în ce măsură vom prețui femeia și copilul,  în aceeași măsură o vom sprijini. Atât fiecare în parte, cât și împreună, ca societate.

Înainte de a-mi încheia cuvântul, vreau să amintesc despre marșul care astăzi se desfășoară la Roma și în multe orașe europene: Marșul pentru Europa.

În apelul Marșului pentru Europa se găsește și următoarea frază: „Statele europene  nu vor avea nici un viitor dacă ele rămân divizate și în competiție unul cu altul în loc să fie împreună”.

Acest „împreună” are un suport extrem de concret, de om alături de om.

Căci Europa nu este în primul rând un teritoriu, un patrimoniu, ori un vis. Europa înseamnă, în primul rând, oamenii Europei.

Și atunci citim astfel constatarea de mai sus: „oamenii din Europa nu vor avea nici un viitor dacă vor rămâne divizați și în competiție unul cu altul în loc să fie împreună”.

Iar cea mai mare divizare între europeni, care străbate continentul de la un capăt la altul, nu este cea economică, nici cea culturală, nici cea etnică, nici cea religioasă sau oricare altă diferențiere a doi europeni.

Cea mai mare divizare este între europenii născuți și europeni care așteaptă să se nască.

Dacă acești europeni vor fi împreună, Europa va trăi.

Avem nevoie să înțelegem că Europa va trăi doar dacă Europa din pântecele femeilor însărcinate trăiește.

Prezentul celor mai mici dintre noi, care au doar câțiva milimetri ori câțiva centimetri, este viitorul Europei!

În aceste condiții, considerăm că proiectul de țară vital, al românilor din dreapta și din stânga Prutului, este responsabilizarea societății față de darul vieții, față de cei care îi pot fi viitorul.

Viitorul românilor, viitorul Europei, are nevoie de sprijinirea concretă a femeilor în criză de sarcină.

Vă mulțumesc.

 

VIDEO:

 

Share

Interviu cu Alexandra Nadane, Președinta Asociației Studenți pentru viață: „Se spune că oamenii își găsesc o cauză pentru care să lupte, însă în situația mea aș spune că ea m-a găsit pe mine”

foto spectacol

Alexandra Nadane are 22 ani și este studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice ( SNSPA) din București și Președinte al Asociației „Studenți pentru viață”. Mai multe detalii legate de activitățile realizate de Alexandra, de care noi, românii trebuie să fim mândri, vom afla din următorul material.

 

Bună ziua Alexandra și îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu.

Bună ziua! Vă mulțumesc și eu pentru invitație și vă felicit pentru inițiativa de a promova viața printre românii din diaspora și nu numai.

Aș dori să ne dai câteva detalii despre felul în care a început proiectul „Studenți pentru viață” și care sunt principiile care stau la baza acestuia.

Se spune adeseori că oamenii își găsesc o cauză pentru care să lupte sau o vocație, însă în situația mea aș putea spune că ea m-a găsit pe mine. Totul a început în urmă cu 6 ani. Aveam 16 ani, eram elevă și, la fel ca mulți adolescenți de vârsta mea, îmi plăcea să mă implic în diferite activități de voluntariat. În acea perioadă eram coordonator media într-o organizație umanitară și într-o zi am primit un mail de la o tânără de 24 de ani, care spunea că este însărcinată și că are nevoie de ajutor, deoarece părinții o presează să facă avort și o amenință că o vor da afară din casă în cazul în care va păstra copilul. Era un apel disperat, chiar ea spunea că e o ultimă șansă pentru viața acelui copil și că nu mai are puterea de a merge mai departe în lipsa unui sprijin. Am arătat mailul superiorilor mei, iar răspunsul a fost că nu îi interesează și că nu e treaba lor. După discuția cu aceștia, am mai citit odată mailul și mi-am dat seama că nu pot să îl închid și să merg mai departe, am simțit că trebuie să fac ceva pentru această tânără. Am sunat-o și am stabilit o întâlnire în următoarele ore. Înainte să o sun m-am gândit că nu știu cum să o ajut și nici ce ar trebui să îi spun, era și prima dată când mă loveam de o astfel de situație, dar am zis, totuși, să mă văd cu ea, așa, ca să știe că îi sunt alături.

Ne-am întâlnit și singurul lucru pe care am putut să i-l spun a fost: „Fii puternică, porți o viață în interiorul tău. Ai curajul să mergi mai departe, indiferent de presiunile care vin de la ceilalți. Eu îți voi fi alături și te voi sprijini de acum încolo, poți să mă consideri sora ta”. A fost un moment emoționant și pentru ea și pentru mine. Ea s-a liniștit că a găsit o persoană care să o asculte și să o sprijine, iar eu m-am bucurat că am putut să îi fiu de ajutor. Stând de vorbă, mi-a trecut prin minte gândul că, dacă va ajunge acasă, presiunile părinților vor continua și lucrurile vor ajunge iarăși în același punct, prin urmare i-am spus: „Vin cu tine acasă să vorbesc cu părinții tăi”. Ea s-a bucurat, pentru că era foarte neliniștită gândindu-se că iarăși se va lovi de atitudinea lor negativă. Când am ajuns la ea acasă am făcut cunoștință cu părinții, iar ei au început să îmi spună dintr-o dată toate motivele pentru care acel copil nu merită să trăiască: lipsa unei locuințe, lipsa banilor, a alimentelor, lipsa unui serviciu pentru tatăl copilului, lipsa banilor pentru controale, investigații medicale și tot ce necesita dezvoltarea sarcinii și nașterea. Era așa, un fel de asalt. Peste tot se auzeau motive care justificau presiunile. Până la urmă i-am oprit și i-am rugat să punem toate problemele existente pe hârtie. După ce s-a făcut acest lucru, am luat hârtia și le-am zis că eu o să îi ajut să își rezolve toate aceste probleme. Din fericire, ei m-au crezut, deși eu n-aveam nicio idee despre cum aș putea să fac asta, mai ales că situația mea financiară nu era una deosebită, iar părinții mei n-aveau idee despre ce promisiuni fac eu în acel moment. Discuția s-a încheiat pașnic, într-o notă foarte optimistă. Ei au început să se pregătească sufletește de venirea pe lume a copilului, eu am plecat acasă cu lista și o poză cu ei. Când am ajuns acasă am început să mă gândesc ce aș putea face eu cu acea listă. Mi-a venit ideea salvatoare de a scrie o poveste despre această tânără și de a o posta pe internet, împreună cu numărul de telefon, deși nu știam dacă va citi sau nu cineva acel mesaj.

A doua zi am primit un telefon de la o doamnă, care mi-a spus că a citit anunțul și ar vrea să asigure costurile pentru investigațiile medicale (tânăra nu avea asigurare de sănătate), apoi cei din cadrul organizației în care făceam voluntariat s-au decis să o sprijine lunar cu un pachet de alimente, după care au început să apară diferite persoane sau organizații care să îi sprijine. Acum tânăra este căsătorită cu tatăl copilului și au împreună 3 copii. Pentru mine, acel moment a însemnat o schimbare foarte mare. Mi-am dat seama că implicarea în salvarea vieții acestor copii este cea mai frumoasă formă de voluntariat pe care o poate face cineva. Prin urmare, am renunțat la toate activitățile de voluntariat pe care le făceam și m-am gândit să merg pe această direcție.

Inițial nu prea știam ce ar trebui să fac, dar, scriind articole de informare pentru viață, am primit într-o zi vreo 20 de mesaje de la tinere din diverse colțuri ale țării, toate cu un conținut asemănător: „Bună ziua, mă cheamă X, sunt din orașul Y, am rămas însărcinată, prietenul mă amenință că mă părăsește dacă nu fac avort, iar părinții îmi spun că dacă voi păstra copilul mă vor da afară din casă. Vă rog să mă ajutați”.

În momentul acela am realizat că femeile aflate în criză de sarcină au nevoie de încurajare și de informare, însă acestea două nu sunt suficiente și că este mare nevoie de sprijin concret. Așa a apărut în anul 2013 Asociația Studenți pentru viață, o asociație studențească înființată cu scopul de a oferi sprijin tinerelor și adolescentelor aflate în situații de criză și de a pregăti, de a forma și informa tinerii pentru viață, pentru familie și pentru integrare socială.

Ai întâmpinat multe obstacole în realizarea acestui proiect? Ce te motivează să continui, chiar și atunci când lucrurile nu sunt întotdeauna roz?

Desigur că există obstacole la tot pasul, nu e deloc ușor și se întâmplă asta din două mari motive. Primul este legat de faptul că majoritatea femeilor nu își doresc cu adevărat să facă avort: circa 85% dintre ele sunt presate de către partener, soț, familie sau alte persoane din jur să facă avort împotriva voinței lor, iar presiunile ajung până la situații de violență gravă. De exemplu, am avut o tânără din Brașov care ne-a cerut ajutorul. Era într-o relație de concubinaj cu un militar, iar acesta a ajuns să o bată cu picioarele în burtă pentru a-i provoca avortul și, cu toate că am încercat să îi oferim sprijin, a ajuns să facă avort pentru că frica a biruit. Astfel de situații grave sunt frecvente, iar încercarea noastră de a sprijini femeile care trec prin astfel de momente este dificilă, uneori siguranța noastră fizică este pusă în pericol. În al doilea rând există obstacole pentru că în societate nu există o cultură care să promoveze și să protejeze viața. De multe ori ne ascundem în spatele indiferenței spunând că este decizia femeii, iar alteori pur și simplu spunem că nu e treaba noastră. O consecință a indiferenței noastre este faptul că femeia ajunge să considere avortul singura soluție. De exemplu, a ajuns la noi o femeie de 35 de ani, care spunea că a făcut 6 avorturi cu același partener și că regretă foarte mult. Vorbind cu ea ne-a spus că i-ar fi păstrat pe toți cei 6 copii, chiar dacă nu era căsătorită cu acel bărbat, chiar dacă el era de altă naționalitate și locuiau într-o țară străină, însă indiferența lui, faptul că i-a spus: „Descurcă-te singură” și faptul că s-a simțit lipsită de orice sprijin au determinat-o să facă 6 avorturi.

Cea mai puternică motivație este bucuria pe care o ai atunci când sprijini femeile aflate în astfel de situații și când știi că ai participat la schimbarea și salvarea unor vieți, iar asta îți dă puterea să mergi mai departe.

Știu că voi ați organizat și „Marșul pentru viață” de pe 21 martie (a.c.)  la București. A decurs conform așteptărilor?

Pe 21 martie a avut loc Marșul pentru viață cu tema „Fiecare viață este un dar”. Evenimentul s-a desfășurat în 77 de orașe din România și Republica Moldova, au fost mii de oameni din toate orașele care au ieșit pe stradă în aceeași zi să transmită un mesaj puternic de sprijin pentru viață. Gestul lor a avut un impact pozitiv în spațiul public în ce privește conștientizarea faptului că fiecare viață este un dar, că viața unui copil cu dizabilități este la fel de importantă ca viața unui om de știință sau ca viața oricăruia dintre noi. Pe 21 martie este și Ziua Mondială a Sindromului Down și, având în vedere că la nivelul Uniunii Europene 96% dintre copiii diagnosticați intrauterin cu probabilitatea de a avea acest sindrom sunt avortați doar pe acest criteriu, am încercat să atragem atenția că acest lucru este nefiresc și este împotriva umanității. Copii diagnosticați cu Sindrom Down sunt copii extraordinari, care pot face multe lucruri dacă sunt încurajați și sprijiniți. Cu ocazia Marșului pentru viață noi am încercat să promovăm poveștile lor. Aici puteți citi o mărturie emoționantă a unui tată care a vrut să își avorteze fetița cu Sindrom Down, despre cum s-a schimbat viața familiei de când s-a născut copilul și despre bucuria pe care le-a adus-o acest copil.

Ne-am bucurat de faptul că mulți oameni au sprijinit acest demers și sperăm ca la anul să crească numărul de localități în care se organizează Marșul pentru viață sau alte activități de informare pentru viață. Marșul pentru viață este pentru fiecare dintre noi o ocazie excelentă de a ieși din spațiul indiferenței și de a sprijini viața.

Problema avortului în România, rămâne un subiect destul de controversat, cu păreri pro și contra, iar statisticile arată niște rezultate greu de imaginat. Cum le putem ajuta pe tinerele fete din ziua de azi, să nu mai recurgă la un asemenea gest?

Dacă tot vorbiți de statistici, aș vrea să vă dau câteva cifre. Din 1958 până în 2012, în România s-au făcut 21.739.412 de avorturi, cu precizarea că avorturile efectuate în clinicile particulare nu sunt raportate, deci nu sunt incluse în statistici, prin urmare, la acest număr se adaugă avorturile făcute în clinicile particulare, a căror număr este necunoscut. De asemenea, cred că la numărul real al avorturilor în România ar trebuie adăugat numărul de avorturi pe care îl fac românii în străinătate, despre care nu am citit niciodată măcar vreo estimare; oricum, având în vedere că sunt plecați în străinătate în general persoane active, cred că acest număr este, la rândul său, uriaș.

Aș vrea să mai precizez un aspect mai puțin cunoscut legat de avort în perioada comunistă. Între anii 1967-1989, în perioada în care avortul a fost restricționat prin celebrul decret 770/1966, în România s-au făcut 6.549.823 de avorturi legale – nu vorbesc despre avorturile ilegale, care nu au fost cuprinse în statisticile oficiale.

Din cauza faptului că din societate lipsește o cultură a vieții, iar informarea legată de această problemă, despre cauze, efecte și soluții este extrem de redusă, se întâmplă de multe ori ca în momentul în care cineva aduce în discuție problema avortului și a consecințelor acestuia asupra femeii, a copilului și a familiei să fie imediat acuzat că dorește să se întoarcă la comunism sau că promovează interzicerea avortului. Puțini oameni își dau seama că în timpul comunismului nu a existat un interes real pentru sprijinirea și protejarea femeilor și a copiilor, pentru viața lor, ci necesitatea forței de muncă pentru realizarea planurilor dictaturii comuniste a determinat apariția acestui decret. Avortul a fost legalizat în România în anul 1958, în perioada Gheorghe Gheorghiu Dej, deci tot de către comuniști, iar faptul că existau o serie de posibilități prin care femeile puteau face avort arată că nu viața femeii sau a copilului era importantă. De exemplu, dacă mama avea deja 4 copii putea face avort în mod legal. În plus, un aspect prea puțin cunoscut este acela că doctorii ginecologi erau obligați să facă avorturi, nu puteau refuza pe motive de conștiință avorturile la cerere, deci cele fără specificații medicale – iar aceasta spune mult despre adevărata atitudine a regimului comunist față de valoarea și demnitatea vieții umane. Pentru a înțelege și mai clar că restricționarea avortului nu este corelată cu ideologia comunistă, avem exemplu primului stat care a legalizat avortului în istorie, URSS, în 1920, de către comuniștii conduși de Lenin. De altfel, o altă țară comunistă, China, urmând același principiu al reglementării forțate a natalității pentru îndeplinirea dezideratelor de stat a introdus în 1979, și menține și în prezent, politica copilului unic, în cadrul căreia se fac circa 10.000.000 de avorturi forțate anual.

Dincolo de aspectele legate de statistici, cam 80-85% dintre femei sunt presate să facă avort de către partener, soț, părinți, familie sau alte persoane din jur. Din cauza acestui lucru, de cele mai multe ori avortul nu este decizia femeii, ci ea este obligată să se conformeze acestor presiuni, în caz contrar rămânând fără sprijin sau chiar pe drumuri. Prin urmare, demersul de sprijinire a femeilor aflate în situații de criză este foarte important și fiecare dintre noi ne putem implica, fie cu o vorbă bună, fie cu o încurajare, fie cu sprijin moral, material, fiecare cu ce putem, important este să le fim alături și să nu ne ascundem în spatele indiferenței. Pe site-ul www.studentipentruviata.ro găsiți datele noastre de contact și modalitățile prin care puteți ajuta.

Pe lângă faptul că ești președintele unei asociații și te ocupi cu foarte multe acte de voluntariat, întâi de toate ești tânără. Povestește-ne despre o zi din viața ta. Ce face Alexandra într-o zi obișnuită, atunci când nu pune bazele unui proiect?

Am o viață obișnuită, la fel ca mulți tineri din generația mea. În primul rând am bucuria faptului că am alături prieteni și oameni dragi care au aceleași preocupări și încercăm întotdeauna să ne gândim la lucruri constructive pe care le putem face împreună. A fi pentru viață nu e doar o activitate de voluntariat, e un mod de viață, care se regăsește și în relațiile personale cu oamenii, în discuțiile cu prietenii sau în alte lucruri pe care încerc să le fac. Pe lângă voluntariat îmi place să fac lucruri care să îi aducă pe oameni împreună, chiar dacă asta înseamnă un meci de volei, o ieșire pe munte sau o plimbare în parc. Cred că este foarte important ca tinerii să își găsească prieteni cu care să împărtășească aceleași idei, pentru că așa se pot lega multe lucruri frumoase, care să pună în practică talentele și capacitatea fiecăruia de a face ceva.

Spune-ne te rog, câteva cuvinte și despre revista „Pentru viață” .

Până în acest moment au apărut 4 numere din revista pentru viață și fiecare dintre ele a avut o temă: „Iubește-i pe amândoi”, în primăvara anului 2013, „Adopția, o alegere nobilă”, în primăvara anului 2014, „Bărbatul și femeia, egali și complementari” în toamna anului 2014 și „Fiecare viață este un dar” în primăvara anului 2015. Le găsiți pe toate pe site-ul nostru, www.studentipentruviata.ro. Revista a apărut dintr-o nevoie de informare. Vorbind cu oamenii ne-am dat seama că foarte multe lucruri nu se știu, iar lipsa de cunoaștere a problemei determină lipsa de atitudine și conduce la decizii greșite, motiv pentru care ne-am gândit că trebuie să facem ceva și așa a început apariția revistei „Pentru viață”. Este un format simplu, A4, de 12 sau 14 pagini și fiecare număr a fost distribuit în zeci de mii de exemplare. Au fost multe persoane în situații de criză, care au ajuns la noi prin intermediul revistei și ne-au cerut sprijinul, la fel cum au fost persoane care și-au schimbat părerea după ce au citit mărturiile și articolele din revistă. Cu această ocazie aș vrea să-i îndemn pe cei care pot da o mărturie să își găsească curajul și să povestească experiența prin care au trecut pentru că astfel de mărturii sunt foarte importante pentru femeile care se află într-o situație de criză și nu știu ce să facă. Mărturiile se pot trimite pe adresa asociației: studentipentruviata@gmail.com.

Care sunt planurile tale de viitor? După ce vei termina facultatea, spre exemplu, ce-ți dorești să faci mai departe?

Am convingerea interioară că n-aș putea să fac altceva decât ceea ce fac acum. Sunt mii de femei și copii din România care au nevoie de sprijinul nostru, care au nevoie de programe care să le vină în ajutor, mai ales că în țara noastră nu există o strategie publică de sprijin pentru femeile aflate în situații de criză de sarcină, care trec prin momentele dificile, descrise mai sus. Prin urmare, efortul fiecăruia dintre noi este extrem de important și poate contribui în mod pozitiv la schimbarea vieților acestor persoane și la salvarea copiilor. Îmi doresc să termin ceea ce mi-am propus să fac pe plan educațional și să folosesc cunoștințele și competențele obținute în dezvoltarea unor programe care să vină în sprijinul femeilor aflate în situații de criză, să îmbunătățească situația lor și să sporească conștientizarea în spațiul public în legătură cu problematica vieții.

Care a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să îl faci, pentru a ajunge aici?

Depinde cu ce comparăm. Dacă comparăm greutatea lucrurilor prin care trecem noi cu dorința ca totul să fie ușor, să nu existe nicio problemă și totul să meargă mereu bine, atunci foarte multe lucruri sunt grele, dar dacă facem comparația între greutățile pe care le întâmpinăm noi și greutățile, abuzurile și presiunile de care se lovesc mii de femei aflate în situații de criză sau cu jertfa unor oameni care și-au dat și viața pentru salvarea celorlalți, atunci nimic nu e greu. De exemplu, Măriuca Zaharia a fost o fetiță care s-a născut în satul Răzoare, în regiunea Moldovei. În anul 1919, când ea avea 12 ani, frontul a ajuns în dreptul satului ei și acolo a avut loc o grea bătălie între armata română și armata germană. S-a întâmplat ca armata română să instaleze un post de observație tocmai în nucul din grădina bunicului ei, Ion Zaharia. Un soldat stătea mereu ascuns între ramurile nucului și supraveghea prin binoclu mișcările armatei germane. Soldatul transmitea tot ce vedea sergentului, care stătea la rădăcina nucului, iar acesta transmitea mai departe ceea ce văzuse. În a zecea zi de luptă, soldații germani au descoperit observatorul din nuc și au început să îl bombardeze, iar o schijă l-a atins pe soldatul observator și l-a ucis. Măriuca, fără să stea pe gânduri, s-a urcat în nuc în locul soldatului observator și a început să transmită și să dea indicații esențiale armatei române. În scurt timp armata română a reușit să contraatace și să îndepărteze armata germană, însă, la un moment dat, un soldat german a observat-o pe Măriuca și a tras, iar glonțul a lovit-o în piept și a ucis-o. Măriuca a îndeplinit o misiune eroică și este singurul copil îngropat în Mausoleul de la Mărășești. Datorită jertfei ei, asaltul armatei germane nu a mai continuat. Nu putem să nu ne întrebăm ce avea Măriuca: putere nu avea, arme nu avea, capacități ieșite din comun nu știm să fi avut, însă a avut foarte mult curaj și dorința de a-și ajuta semenii, iar asta a ajutat-o să meargă până la capăt. Și nouă, de multe ori, ni se pare că e greu să ajutăm, că nu avem ce ne trebuie, însă avem nevoie doar de curaj și de dorința de a sprijini.

Dincolo de asta, da, uneori trebuie să renunți la anumite lucruri legate de propriul confort și să te gândești mai mult la ceilalți, să dăruiești mai mult. Alteori este greu că oamenii nu te înțeleg, nu sprijină astfel de inițiative sau că te privesc în mod negativ pentru că ai ales să faci asta, dar trebuie să îți găsești forța de a merge mai departe.

Te-ai gândit vreodată să pleci în străinătate? Ce te-a reținut să rămâi și să desfășori activități aici în România?

Nu numai că m-am gândit, dar am avut și câteva ocazii. Foarte mulți prieteni și colegi au plecat la studii și nu odată mi-au zis: „Hai cu noi”, dar n-am putut. Nu m-a lăsat inima să plec. Nu se compară sentimentul și bucuria pe care le am când sunt în țară cu momentele în care plec pentru scurt timp în străinătate. Acasă sunt părinții, bunicii, strămoșii, locurile în care m-am născut, oamenii dragi, tradițiile și credința acestui popor, de care eu nu pot să mă despart, indiferent de oportunitățile și avantajele pe care le-aș avea în străinătate. În respect foarte mult pe românii din diaspora, chiar le-am zis prietenilor mei că, din când în când, ar trebui să mai transmitem un gând bun și o rugăciune, pentru că nu e deloc ușor să fii plecat din țară. Fiecare are greutăți, probleme, momente în care simte că nu mai poate, iar la asta se adaugă dorul de casă și de cei dragi.

Cred că nu e rău ca oamenii să plece să facă studii, să aprofundeze anumite domenii sau să se dezvolte, însă este foarte necesar să se întoarcă acasă. Societatea are multe probleme pe care le știm cu toții, dar ele nu se pot schimba fără efortul celor plecați. Am făcut odată un bilanț și mi-am dat seama că cei mai capabili și inteligenți colegi și prieteni, care ar fi putut schimba ceva aici sunt plecați din țară, de aceea consider că întoarcerea e esențială și pentru noi și pentru ceilalți. Desigur, veți spune că în România nu ești la fel de bine primit, că eforturile nu sunt recunoscute la fel, că salariile nu sunt atât de mari, însă schimbările în bine nu se produc fără jertfă. Trebuie să ne propunem să depășim aceste probleme și, în ciuda ostilităților, să avem curajul să facem ceva în țară, iar acest lucru va influența în bine viitorul societății și al copiilor noștri. Și am sentimentul că prea puțini dintre românii plecați în străinătate reușesc, pe termen lung, să se împlinească așa cum ar fi putut să o facă în România…

Eu te-am cunoscut în tabăra de voluntariat „Împreună pentru copiii de la Valea Plopului”, unde împreună cu asociația „Studenți pentru viață” și alte filiale ASCOR, ai făcut parte din organizare. Acolo, pe lângă proiectele pe care le desfășurai împreună cu Pr. Nicolae Tănase, te ocupai și de activitățile din tabără. Când obosește Alexandra? Dar, cel mai important, cum își încarcă Alexandra „bateriile”?

Obosesc repede când sunt multe de făcut, dar mai ales când nu dorm când trebuie. Pentru ca lucrurile să meargă bine, e nevoie de un echilibru în toate. Bateriile se încarcă și în urma acestor activități, pentru că orice ajutor pe care îl oferi aduce multă bucurie și împlinire, iar acestea reprezintă o puternică motivație pentru a merge mai departe. În rest, avem o țară frumoasă și sunt multe locuri în care putem regăsi liniștea și firescul, departe de zgomotul marilor orașe. Însă, până la urmă, cred că puterea de a face binele vine de la Dumnezeu.

Acum pe final, te-aș ruga să le transmiți un mesaj elevilor, studenților, tinerilor dar și cititorilor noștri de peste hotare.

Sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină și salvarea vieții copiilor depinde de fiecare dintre noi. E suficient să privim cu atenție la ce se întâmplă în jur și în scurt timp vom descoperi o rudă, o prietenă, o colegă de serviciu sau de facultate care trece printr-o astfel de situație și are nevoie de ajutor. Hai să ne oprim și să îi fim alături, să nu trecem mai departe ignorând situația. Și chiar dacă nu avem pe cineva apropiat, sunt mii de femei care trec prin astfel de momente, iar unele dintre ele ajung la Asociația Studenți pentru viață și solicită ajutor. Puteți sprijini aceste femei prin intermediul asociației noastre, puteți să le trimiteți un mesaj de încurajare, puteți să le sprijiniți material pe parcursul sarcinii, să ne trimiteți mărturiile voastre sau să faceți voluntariat pentru viață acolo unde sunteți, să scrieți articole de opinie, să faceți traduceri, să distribuiți materiale de informare pe contul vostru de Facebook, orice efort care sprijină îmbunătățirea situației este binevenit.

Și nu în ultimul rând aveți grijă la alegerile pe care le faceți în viață. De multe ori, atunci când o tânără rămâne însărcinată în mod neașteptat, are impresia că lumea se prăbușește peste ea și că tot viitorul ei se va schimba în rău, motiv pentru care ajunge să considere avortul o soluție, dar lucrurile nu stau deloc așa. Atunci când o femeie alege viața spre binele ei și al copilului, efectele pozitive nu vor întârzia să apară. Anul trecut a ajuns la noi o tânără din Suceava, însărcinată în 7 luni, care fusese părăsită de prieten pentru că nu a dorit să facă avort, iar părinții erau din alt oraș și nu știau că fiica lor este însărcinată. Noi am încercat să-i oferim sprijinul de care avea nevoie, ei îi era foarte teamă de ce vor zice părinții, iar într-o zi, când era aproape să nască, mama ei s-a hotărât să-i facă o vizită și a aflat de sarcină. S-a bucurat pentru fiica ei și a rămas cu ea să o ajute în primele luni de după naștere. După ce a născut și s-a întors acasă, prietenul ei care o părăsise a venit și și-a cerut iertare pentru gestul lui și a cerut-o în căsătorie.

Îți mulțumesc frumos pentru interviul acordat și sper să ne revedem curând în noile proiecte în care vom colabora. A fost o onoare pentru mine să îmi acorzi acest interviu, iar România, DA – avem studenți cu care trebuie să ne mândrim. Avem studenți care coordonează și desfășoară activități, asociații și fac un BINE țării.

Vă mulțumesc și eu pentru ocazia de a transmite un mesaj românilor din diaspora și vă felicit pentru entuziasmul cu care promovați viața.

 

Ionela Ifrim

Așii Români

Share

Editorial – Bărbatul și femeia, egali și complementari / Revista Pentru viață Nr. 3

foto alexsâ

de Alexandra Nadane

Am auzit prima dată de problema femeii când nu intrasem încă în adolescență. Cu elanul vârstei de 12 ani, m-am hotărât să îmi dedic viața, sau măcar o parte a ei, apărării drepturilor femeilor.

EGALITATE

Am auzit prima dată de problema femeii când nu intrasem încă în adolescență. Cu elanul vârstei de 12 ani, m-am hotărât să îmi dedic viața, sau măcar o parte a ei, apărării drepturilor femeilor. auzit pe scările tramvaiului. Nu este loc în spațiul acestui editorial să povestesc cum am ajuns la concluzia că inamicii femeilor nu sunt bărbații și că drepturile femeilor nu trebuie să fie cucerite de la bărbați. Scriu doar atât: că, deși avorturile sunt în general decise de bărbați, avorturile selective sunt decise de femei care vor să aibă băieți! Dacă veți vedea documentarul It’s a girl, veți înțelege clar această realitate.

De fapt, binele unui bărbat se află alături de o femeie și binele unei femei se află alături de un bărbat. Așadar, ceea ce pare un inamic este chiar ajutorul cel mai important. Nu numai important, ci de neînlocuit. O femeie aduce în viața unui bărbat ceea ce el nu are, iar un bărbat aduce în viața unei femei ceea ce ea nu are. Bărbatul și femeia sunt complementari fizic și psihic. Cel mai clar se vede această realitate în faptul că, pentru a apărea o nouă viață umană, este nevoie de un bărbat și de o femeie: în absența unui spermatozoid și a unui ovul, nu există concepție.

Concluzia este că un bărbat se va împlini ca om numai alături de o femeie, iar o femeie se va împlini ca om numai alături de un bărbat.

COMPLEMENTARITATE

Am ales pentru copertă imaginea a doi miri, pentru că atunci cei doi sunt într-un moment pentru care s-au pregătit întreaga viață. Familia este cadrul în care egalitatea și complementaritatea se manifestă prin excelență. Dar trăim în secolul XXI, iar postmodernitatea redefinește sau vrea să redefinească totul. Inclusiv familia. Unii consideră că au și reușit.

De ce se dorește redefinirea familiei? Când cineva vrea să schimbe ceva, înseamnă că nu este mulțumit de starea de lucruri. Familia a fost dintotdeauna reperul fundamental al persoanei și al societății. Ca urmare, o familie mai solidă înseamnă persoane mai împlinite și o societate mai bună.

În istoria omenirii există exemple pentru fel de fel de conviețuiri. Dintre toate, în conștiința majorității oamenilor, indiferent de momentul istoric, a rămas ca viabilă familia alcătuită din bărbat și femeie, împreună cu copiii lor. Mai poate face față acest tip de familie aspirațiilor oamenilor din secolul XXI? Da, pentru că el se bazează pe complementaritatea naturală dintre bărbat și femeie! De fapt, soluția la problemele familiei nu este redefinirea acesteia, ci aprofundarea ei. Bărbatul să fie foarte bărbat, iar femeia, foarte femeie. Astfel, fiecare va aduce ceva unic, neprețuit și potrivit pentru celălalt, împlinindu-se atât pe sine, cât și pe celălalt.

Acesta este firea lucrurilor. Plasarea în afara ei generează, pe termen lung, la nivel personal, drame personale, iar la nivel public tragedii precum cele născute de orice utopie. A ține cont de această fire a lucrurilor reprezintă, la nivel personal, temelia unei împliniri, iar la nivel public garanția stabilității și continuității.

Share

Editorial: Romania’s March for Life 2014 – “Adoption, The Noble Choice“

1-Editorial

  by Alexandra Nadane

I. What have we done in a year?

In the first issue of our magazine, I wrote about the change brought in my life by a young woman who was going through a pregnancy crisis. I met her when I was 16. Her pro-life choice, the way things happened and the fact that now she has a family with three kids made me aware that support for mothers, children and family is one of the most important forms of social responsibility. This is how Studenţi pentru Viaţă came into being, this is how I met my colleagues, this is how dear friends who wanted to get involved joined us, and together we’ve tried to offer love, encouraging and support to young women in crisis situations.

A year has passed and I feel emotional writing about all that happened. We have witnessed extraordinary things, especially as we solved some problems by making the impossible happen. This is how I’ve noticed that, when you are ready to make a sacrifice, to get out of the comfort zone, God makes miracles. This is true of all the people who contributed – even just a little – to this effort which goes far beyond our powers. We are deeply grateful to each and every person who helped us, especially to those who did this in the most secret and discreet way.

II. What have we understood in a year?

The responsibility of organizing the March for Life in Bucharest and coordinate all data on its sister events nation-wide is a real test – not as much for our organizational abilities as for our souls.

This time we’ve turned to the parents. We’ve also listened to children. We knew about those who uttered a silent scream. Now we’ve hear those who tell about the difficulties of a child who appears unexpectedly in his or her parent’s life.

“In school they pointed fingers on us (they called us “the foster kids“), we were offended, derided, humiliated, torn apart by sharp words. We were outcasts… In our prayers we only asked for parents, not for toy. We begged for a smile. We were begging for love!“, a mother of four now writes about her childhood before being adopted.

“I was crying, but, when Mom first took me in her arms, a divine connection appeared – I grew quiet and she fell in love with me“, tells us an adopted daughter about her first meeting with her new mother.

“Who doesn’t love children, who is not able to give love, who cannot sacrifice himself for others, who cannot forget about oneself should not adopt a child! Adopting a child does not only mean changing an unhappy destiny, it also means fulfilling one’s life“, wrote a mother who adopted two children.

You will read these testimonies in this magazine. They have shown us an ascending path. What lies at the top of it is most aptly described by the last gestures of the orthodox religious service held for adoption: “The adopted kneels before the adopting parent, who raises him, saying: ′Thou art my Son; this day have I begotten thee′ (Ps. 2, 7), and embraces him while the priest gives his blessings“. New life buds, new people in a new family grow of what might have been the ashes of certain lives. There’s no better definition for nobleness.

III. What do we want for the future?

Romania can and must build the future of its most vulnerable children through policies adapted to reality and internationally tested. We need the Romanian adoption law to provide for real solutions to common situations. For example, we need to legalize starting the adoption process during pregnancy. This will greatly reduce abandonment and infant death and, according to statistics from other countries, where this practice is quite successful for years, will offer to many children the chance to enjoy the loving care of real family – which is the only environment that can give them wings to become accomplished people.

Talk to your family, to your friends, to the lawmakers. Tell them why adoption is always the noble choice.

And some practical advice. In Romania, to adopt, you have to follow first the Course for acquiring the abilities of an adoptive parent. Follow it, who knows when a child will cry after you, naming you “father“ or “mother“!

Photo: Diana Cristescu

Share

Citește Comunicatul Marșului pentru viață 2018

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog