Tag Archives: avort

Concurs de eseuri: Viaţa este TOT ce avem. Şi o primim gratis, în dar

IMG_3492-prelucrat-v1-rs

Cu ocazia Marşului pentru viaţă 2015 „Fiecare viață este un dar”, asociaţia Studenţi pentru viaţă a lansat cinci concursuri. Vă prezentăm mai al patrulea eseu din cadrul secţiunii Concurs de eseuri sau povestiri pe tema „Fiecare viață este un dar”.

Autor: Oana Maxim, Botoşani

Văzând ceea ce se întâmplă în societate şi percepţia pe care unele persoane o au despre mica făptură din pântecele mamei, am început să mă gândesc serios la cauzele care îi împiedică pe oameni să înţeleagă valoarea unui copil şi să se gândească mai mult la factorii externi (stare materială, posibilităţi de întreţinere, carieră, succes pe plan profesional).

Am ajuns la ideea că omului îi este foarte greu să aprecieze ceva ce nu percepe cu ajutorul simţurilor, pentru că este dependent de simţuri. Chiar dacă mămica simte unele schimbări din momentul în care rămâne însărcinată, totuşi nu se poate asemăna cu momentul în care ochişorii copilului se deschid pentru prima dată la chipul mamei. Astfel, tendinţa viitoarei mămici şi a celor ce o înconjoară este să se raporteze mai întâi la lucrurile materiale şi această tendinţă devine mai importantă decât minunea care se produce în pântecele femeii: naşterea unei alte vieţi.

Dar ce este viaţa până la urmă? Nu este oare darul pe care noi toţi l-am primit în momentul în care mamele noastre au spus „DA” vieţii? Nu este oare ce avem noi cel mai de preţ, lucrul pentru care muncim din greu, ne sacrificăm, la care nu suntem niciodată pregătiţi să renunţăm şi pe care marea majoritate îl apreciem cel mai mult în momente critice?

Câţi dintre noi nu ar da orice pentru a-şi prelungi viaţa, pentru a ajunge să aibă o viaţă fericită, încununată cu reuşite, cu mulţumire şi linişte sufletească? Oare chiar avem nevoie neapărat de un necaz sau de o nenorocire în viaţa noastră pentru a descoperi cu adevărat că viaţa este TOT ce avem?

Din păcate, adesea aşa se întâmplă. Atunci când omul cunoaşte suferinţa pe propria-i piele, începe să privească dincolo de aparenţe, să se întrebe cum şi de ce a ajuns în starea în care se află, ce îl poate ajuta să se ridice şi să îşi continue drumul mai departe, sau pur şi simplu care îi este rostul şi de ce nu îşi află liniştea în ceea ce face.

Să ne gândim puţin la un caz de îmbolnăvire gravă a unei rude (mamă, tată, frate, soră etc). În momentul în care aflăm de o boală gravă, de un diagnostic dur care nu lasă loc speranţei, este inevitabil ca o stare de nelinişte, de neputinţă sau tristeţe să nu ne cuprindă. Atunci începem să acumulăm în interiorul nostru tot felul de amintiri, gânduri, sentimente, speranţe, rugăciune şi dorinţa de a face orice ne stă în putinţă pentru a ajuta persoana suferindă. Nu-i aşa că cel mai mare dar pe care am putea să i-l oferim ar fi zile din propria viaţă, picături din propria sănătate, firimituri din a noastră vitalitate?

Cine ar putea să îşi privească mama sau tatăl murind fără să se simtă neputincios că nu poate să îi dăruiască din propria viaţă, pentru că, la rândul său, viaţa i-a fost dăruită de aceste două persoane minunate care l-au crescut, învăţat, sfătuit, ascultat, îndrumat şi ajutat oricând a avut nevoie?

Sau ce om ar putea să îşi privească un frate sau o soră murind, fără a rememora toate momentele, năzbâtiile, râsetele şi năzdrăvăniile pe care le făceau împreună, pe care le împărţeau şi le trăiau cu maximă intensitate, fără a vrea să îşi dăruiască propria viaţă doar pentru a prelungi zilele acelui frate sau prieten, acelei surori sau şi prietene?

Analizând puţin, realizăm că, într-adevăr, viaţa pe care nu putem să o definim cu prea multe cuvinte din punct de vedere fiziologic decât prin bătăile inimii, respiraţie sau alte aspecte care ne indică prezenţa vieţii, este cel mai mare dar pe care îl avem şi pe care, în unele situatii, ne-am dori să îl dăruim la rândul nostru mai departe.

Viaţa este motivul pentru care astăzi ne aflăm aici (oriunde ar fi acest loc), motivul pentru care spunem: „Sărut mâna, mamă!” şi „Sărut mâna, tată!”, motivul pentru care respirăm, vorbim, simţim, iubim şi multe altele.

Viaţa este cea care ne dă toate oportunităţile pe care ni le-am putea dori! Muncim pentru a avea o viaţă fără griji, iubim pentru a avea o viaţă frumoasă, ajutăm pentru a avea o viaţă bună, ne întemeiem o familie sau urmăm calea pe care inima ne-o indică, pentru a avea o viaţă împlinită. Alergăm zilnic după idealuri,  muncim mult,învăţăm şi ne străduim să creştem permanent (spiritual, material, profesional), dar uităm să ne mai oprim niţel, să ne odihnim sufletul, să ne limpezim gândurile şi să ne liniştim cugetele.

Să ne gândim puţin şi la „mititeii” din burticile mamelor. Ei au viaţă, fiind cel mai fraged „stadiu”, dacă am putea să îl numim aşa. Ei bine, fiind o făptură vulnerabilă, mică, dar care are în propriile celule aceeaşi viaţă pe care o avem şi noi (căci nu ne-a adus barza pe niciunul!), ei trebuie să fie protejaţi şi îngrijiţi cu mare atenţie până când devin capabili să intre în contact cu lumea de dincolo de burtica mamei.

E ca vorba aceea: „Nu uita niciodată de unde ai pornit!” Ei bine, tot de acolo am pornit şi noi, de la momentul concepţiei, când mama şi tata ne-au dăruit şi nouă din celulele şi din materialul lor genetic. Trecând zilele şi săptămânile, ne-a adăpostit pantecul mamei călduţ şi confortabil. Era tot ceea ce aveam în acel moment. Uneori mama ne cânta, alteori vorbea cu noi, ne povestea, ni se destăinuia, aşa încât relaţia dintre noi a devenit una cu adevărat unică şi deosebită.

Chiar dacă poate a întânit unele obstacole sau probleme, mama mereu ne-a liniştit cu o mângâiere, cu o şoaptă, spunând: „Totul va fi bine! Mami are grijă de tine!”. Cu ce am putea noi să echivalăm tot ceea ce trăim din primul moment al concepţiei şi până în momentul de acum? Cu absolut NIMIC.

Cât de minunat trebuie să fie a simţi cum o nouă viaţă se dezvoltă în tine! Ce simte cea care trece prin tot felul de sentimente – de la stările de rău, momentele în care îi asculţi inimioara propriului copil, primul picioruş în burtă, durerile naşterii şi până la primul contact cu bebeluşul – dacă nu împlinire şi fericire? Ce om mai poate şterge cu buretele absolut toate cele enumerate mai înainte doar privind ochii sau ascultând primul plâns al copilului? NIMENI. Doar mama.

Aşadar, ea este cea care înţelege cel mai bine ceea ce înseamnă darul sfânt al vieţii în toate formele ei, deoarece, pe lângă propria experienţă şi propriile trăiri, ea este şi cea care poate să aducă pe lume o altă viaţă. Ea este cea care spune „MULŢUMESC!” din toată inima şi tot ea este exemplul viu şi grăitor care ne ajută pe noi ceilalţi să înţelegem acest minunat dar pe care îl avem.

În mod cert, FIECARE VIAŢĂ ESTE UN DAR!Trebuie doar să ne dorim să descoperim acest lucru, pentru că, în sinea noastră, deja îl conştientizăm, însă trebuie să trecem prin unele experienţe pentru a fructifica şi preţui cea mai mare avuţie pe care – culmea! – o  primim gratis!

Noi ne-am primit darul! De acum este responsabilitatea noastră să îi ajutăm şi pe alţii să îl primească pe al lor şi putem face acest lucru prin susţinerea mamelor însărcinate, prin ajutor, sfaturi şi bunăvoinţă. Trebuie să respectăm dreptul la viaţă al fiecărui copil pentru că şi dreptul nostru la viaţă a fost respectat. Aşa cum noi ne bucurăm de tot ce ne dăruieşte Bunul Dumnezeu, tot aşa trebuie să îi oferim şansa oricărui prunc să se bucure, să îşi bucure părinţii, să le mulţumească pentru că au spus „DA” vieţii şi să îi iubească din tot sufletul.

Fiecare viaţă este un dar!

Share

Concurs de eseuri: Copiii, paradisul sortit oamenilor pe Pământ

mama

Cu ocazia Marşului pentru viaţă 2015 „Fiecare viață este un dar”, am lansat cinci concursuri. Vă prezentăm mai jos primul eseu din cadrul secţiunii Concurs de eseuri sau povestiri pe tema „Fiecare viață este un dar”

Autor: Simona Poclid

Nu știam ce înseamnă avortul. Dacă m-ar fi întrebat cineva dacă sunt de acord cu el, probabil aș fi ridicat din umeri și aș fi mers mai departe, așa cum merg oamenii prin viață fără să se oprească și să cumpănească. Viața poate să nu reprezinte nimic, dacă nu știi ce înseamnă să ai șansa să trăiești și într-o zi mama ta să-și spună: ,,Nu, nu voi avorta acest copil. E al meu și vreau să îi dau viață. Deși nu îi știu ochii, zâmbetul și nici nu l-am strâns în brațe, îl iubesc”.

Faptul că în fiecare clipă mor copiii, sunt ciopârțiți și aruncați într-un ,,colț” poate să treacă pe lângă noi așa cum trec mai toate lucrurile vieții, dacă nu simți pe propria ta piele durerea de a vedea un copil avortat. Până nu simți că sufletul tău se împotrivește uciderii pruncilor, avortul va rămâne doar ceva… normal.

Medicul aborționist se va spăla pe mâini; copilul va fi ,,aruncat”, mama va trebui să plece acasă cu o bucată din ea smulsă, fără să știe că unele răni, oricât le-am coase, nu se vindecă și că există ,,boli” apăsătoare; va fi chemată următoarea femeie și i se va spune că totul va trece. Într-adevăr, ceva trece, pălește și se stinge: minunea vieții și a fericirii pe care o poate aduce un copil. Ce rămâne? Durerea, remușcarea și gândul că ai fi putut să-ți strângi în brațe copilul, să-l adăpostești la piept și să-l însoțești prin viață. Într-o zi, mama într-un moment în care nu a mai putut suporta durerea, l-a strâns pe fratele meu de cinci ani în brațe și a spus: ,,Of, copile, cât de frumos ești, când mă gândesc ce-am vrut să-ți fac…”, a început să plângă și, în acea zi, deși avea diverse treburi de făcut, nu s-a dezlipit de el. Nu am înțeles atunci durerea ei, căci eram la rândul meu un copil. Fratele meu creștea frumos. Îmi treceam mâinile prin părul lui blond și uneori mă speriam că e atât de firav și subțire precum o coală de hârtie. Pielea incredibil de albă, parcă lăsa să i se vadă carnea și sufletul.

Cum mama lucra la vremea aceea, îl țineam în brațe cu greu, căci aveam 14 ani, îl schimbam, făceam curat, mâncare și verificam de zeci de ori laptele, ca să nu fie prea fierbinte, până se răcea și lui nu îi mai plăcea. Anii au trecut, iar eu am văzut în fratele meu întruchiparea unui Înger care își încolăcea brațele în jurul meu, îmi săruta obrajii, apoi o zbughea la joacă. Când mâncam împreună, mă privea pe furiș să vadă dacă mâncăm egal, număra bucățelele de carne și-mi spunea: ,,Mai ai una să mânânci, ca să fie egal. De data asta nu te mai cred, căci tu de fiecare dată îmi lași mie mai mult. Nu e bine… că uite, tu ești mai mare, deci trebuie să mănânci mai mult”. Avea 8 ani atunci, iar eu nu am mai avut cuvinte. Mereu așteptam să mănânce el primul, așa făcusem de când era mic și îmi simțeam sufletul sătul când el termina și zâmbea. Bunătătatea lui, frumusețea ce o purta și fericirea ce mi-o aducea în suflet când își lua mingea și pleca să joace fotbal cu prietenii, când venea de la școală cu ghiozdanul imens în spate, vocea șoptită ca un susur erau bucăți întregi de Paradis. Momentele când mă strângea în brațe și mă întreba ce se întâmplă, ori de ce plâng îmi arătau că un copil este o minune.

Într-o zi, după câțiva ani, mi-am făcut curaj și m-am dus la mama să o întreb ce voise să-i facă copilului cu ochi căprui și adânci. Mama m-a privit pierdută, s-a întors spre mine și a spus cu durere: ,,Am vrut să îl avortez”. Nu am știut ce să spun atunci, m-am dus în camera fratelui meu și l-am privit cum desfăcuse tastatura calculatorului și o curăța cu mâinile mici. Gândul că ar fi putut să nu existe m-a făcut să izbucnesc în plâns și să simt o durere crâncenă. Mă gândeam că ar fi fost mai bine să nu știu lucrul acesta împovărător. L-am iubit mereu, dar, din acel moment, ori de câte ori îl strângeam în brațe, simțeam ceva apăsător în piept și îmi venea să-i spun cât de mult înseamnă pentru mine. Uneori mă privea cu ochii mari și începea să râdă, de parcă ar fi înțeles și voia să mă asigure că e totul bine… el nu fusese ucis.

La scurtă vreme, a trebuit să plec de acasă. Nici acum nu știam ce presupune avortul. Cunoșteam doar durerea apăsătoare a gândului că un copil ar fi putut să nu existe. Locuiam la etajul zece și îmi petreceam serile pe acoperișul blocului, scriind, citind cu întreg orașul aprins la picioarele mele. Venise primăvara. Era 1 Martie și un Soare întreg și plin cum nu mai văzusem cuprinsese Cerul. Era sărbătoare, pe trotuar mai erau tarabe întinse cu mărțișori și găleți pline cu lalele, pâlcuri de tineri gălăgioși se plimbau, iar bătrânii stăteau pe banca din fața blocului. În acea zi, mă vizita un prieten. Am început să alergăm pe scări, ținându-ne de mână, să îi arăt acoperișul și orașul de sus. Când priveai în jos, oamenii păreau mărunți, iar clădirile înghesuite îți dădeau impresia unui furnicar tulbure. Ca să ajungem pe acoperiș, trebuia să ne furișăm printr-o spărtură în zid.

M-am aplecat și îmi țineam piciorul suspendat deasupra zgurei murdare de sânge. M-am retras îngrozită, țipând. În fața mea era un copil spintecat în două. Deși nu mai văzusem așa ceva până atunci, am știut că e un copil. Avea ochii închiși îndreptați spre mine, picioarele răsfrânte și mânuțe incredibil de mici. Era rupt în două și zăcea în sânge precum o rană. Carne vie zăcând în Soare. Atunci am înțeles ce înseamnă să ucizi un copil și să ți-l smulgi din pântece. Am văzut cu ochii minții și ai sufletului ce ar fi însemnat moartea fratelui meu. Am văzut și am înțeles ce înseamnă greșeala pe care ar fi putut-o face mama, pe care aș fi putut-o face chiar și eu într-un moment de cumpănă, frică și neputință. Mi-am promis în acel moment că niciodată nu voi renunța la copilul meu dacă voi rămâne însărcinată, chiar dacă asta ar însemna să cerșesc sau să mânânc resturi din gunoaie.

Acea zi mi-a schimbat viața. L-am numit pe copilul de pe bloc Martie, căci era prima zi a primăverii, am așteptat să plece poliția și l-am păstrat în suflet. L-am făcut copilul meu și am început să mă interesez despre avort. Urmăream diverse campanii de promovare a avortului și priveam cum mamele zâmbesc după ce aleg să scape de propriul copil, spunând că sunt libere să-și continue viața. Mie mi se strânge inima de durere de fiecare dată și-l văd pe Martie zăcând în sânge, aruncat acolo ca și cum ar fi fost ceva nefolositor. Îmi este tot mai greu gândindu-mă la fratele meu, care ar fi putut fi unul dintre milioanele de copiii lepădați și aruncați în smârcurile uitării. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și mamei în fiecare zi pentru gândul bun de a alege să-i dea viață.

De atunci, fiecare copil pe care îl văd este o fericire uriașă, iar gândul că în acel moment alți copiii mor e neîndurător. Uneori îți vine să strigi și să le spui oamenilor să se oprească. Așa înțelegi truda celor care luptă să apere din răsputeri viața. Așa ajungi să simți durerea avortului în suflet și să vrei să faci orice, ca să arăți că orice viață este un dar, că fiecare copil merită să se nască și este o minune.

Martie este o minune care, dacă ar fi trăit, acum ar fi împlinit doi ani. Fratele meu este o minune căreia i s-a dat șansa să trăiască. Eu am avut norocul să nu fiu ucisă de propria mamă. Și tu, cel ce citești aceste rânduri, ești o minune care a avut norocul să nu fie în tabăra copiilor uciși. Toți cei care nu s-au născut aveau aceleași drepturi ca și noi. Erau persoane așa cum suntem noi astăzi. Aveau inimă, suflet și harul lui Dumnezeu. Aveau dreptul să trăiască și nu greșiseră cu nimic ca să fie uciși așa, sfârtecați și aruncați. Nimic nu poate justifica uciderea unui copil, așa cum nu există scuze pentru ,,accidente”. Un copil va fi mereu cea mai mare frumusețe a vieții.

Share

Centre de consiliere pentru criza de sarcină / Revista Pentru viață nr. 2

Pregnant with ultrasounds ALBA IULIA Centrul de informare şi consiliere pre şi post avort al Episcopiei Ortodoxe Str. Mihai Viteazu, nr. 16 Tel. 0748.498760, 0258.821.693 www.filantropiaortodoxa.ro Bianca Elena Mărginean   Centrul Iochebed Bd. Transilvaniei, bl. 54, ap. 24 Tel. 0358.401.487 centruliochebed@gmail.com www.ccalba.ro   ARAD Asociația M.A.M.A. Arad Calea Românilor, nr. 4-8, bl. K2, sc. A, ap. 1 Tel. 0257.211.041, 0740.167.676 mama_arad@yahoo.com www.mercysactionmission.com Maria Magdalena Mureșan   Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca Tel. 0756.150.645 nuavortarad@yahoo.com www.arsenieboca.org Dr. Corina Guzgă   BRAȘOV  Fundația Iochebed B-dul Griviței, nr. 61, Bl. 46, Sc. E, Apt. 1 Tel. 0368.449.283 iochebedbv@gmail.com www.mercysactionmission.com Daniela Fagadar   BUCUREŞTI Clinica Pro-Vita Internaţional Bd. Nicolae Titulescu nr. 93, sector 1 Tel. 021.223.5855, 0744.389.987 cpvint@gmail.com, www.clinica-provita.ro Psih. Roxana Voicu   Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Bucureşti Str. Brândușelor, nr. 3, bl. V78, sc. 2, ap. 44 Tel. 0744.982.925 roxana@provitabucuresti.ro www.provitabucuresti.ro Psih. Roxana Puiu   CLUJ     Clinica Pro Vita B-dul. 21 Decembrie, nr. 86 Tel. 0264.431.891, 0748.127.021 clinicaprovitacj@clicknet.ro www.clinicaprovita.ro Dr. David Ille   Asociaţia Filantropică Medical Creştină Christiana – Proiectul „Pentru Viaţă“ Policlinica Sf. Pantelimon, str. Ion Meşter, nr. 10 Tel. 0747.033.563 christatodeagross@yahoo.ro www.pentruviatacluj.ro Dr. Christa Todea-Gross   Fundaţia Agape pentru Ocrotirea Vieţii Calea Moţilor, nr. 16, ap. 4 Tel. 0749.067.877, 0743.142.168 agape@terapeuta.ro www.terapeuta.ro   Cabinetul „Providence“ Str. 1 decembrie 1918, nr. 130, ap. 36 Tel. 0740.353.469, augusta_calina@yahoo.com Sr. Augusta Griguţa   CRAIOVA Cabinet Individual de Psihologie Silvia Georgeta Ionescu Str. Popa Șapcă, nr. 2, bl. B1, ap. 8 Tel. 0762.844.234 Psih. Silvia Georgeta Ionescu   CONSTANŢA Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Constanţa Tel. 0723.560.044, 0769.233.631 prflorincarabuz@provitaconstanta.ro www.provitaconstanta.ro Pr. Florin Carabuz   DEVA Centrul Noua Speranţă Str. M. Kogălniceanu, bl. F5, sc. 4, ap. 62 Tel. 0354.419.090, 0771.032.569, 0735.501.797 nouasperanta1@gmail.com Lucica Mîrza   Asociația M.A.M.A. Deva Str. Liliacului, Bl. 17, Sc. A, Apt. 2 Tel. 0354.803.686 mama.deva@yahoo.com www.mercysactionmission.com Nina Kovacs   Asociația Misiunea Ajutor Pentru Femei Al. Jupiter, bl. 22, ap. 46 Tel. 0763.633.909 ajutorptfemei@yahoo.com www.ajutorpentrufemei.cabanova.com Rafila Crișan   GALAŢI Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Galaţi Tel. 0743 040 118 provitagalati@yahoo.com Sabina Costache   HUNEDOARA Asociația M.A.M.A. Hunedoara Str. George Enescu, nr. 12, Bl. 108, Sc. A, Ap. 4 Tel: 0354.416.911 mama_miriam_hd@yahoo.com Iulia Moldovan   Iaşi Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ Strada Tălpălari, nr. 12 Tel. 0232.215.157, 0751.214.017 sfarhangheli@gmail.com www.sfintiiarhangheli.ro   Centrul de Consiliere Psihosocială şi Terapie „Primul Pas“ Bd. T. Vladimirescu, nr. 89, bl. 89, sc A, ap. 2 Tel. 0232.277.901 contact@primulpas.org www.primulpas.org Geanina Ungurianu   Biroul de Asistenţă Socială „Diaconia“ – Centrul Infoadolescent Str. C. Negri, nr. 48 Tel. 0332.456.021, 0771.647.593 infoadolescent@yahoo.com www.infoadolescent.ro   CIP (Centrul de Informare și Prevenție) – Pro vita Iași – MMB Tel. 0753.427.368, dragos.balinisteanu@gmail.com www.provitaiasi.ro Dragoș Bălinișteanu – Coordonator   Centrul de ajutoare a mamelor aflate în dificultate „Praesidio“ (Pro vita Iasi – MMB) Telefon: 0756.333.890 cosmin_brinza@yahoo.com www.provitaiasi.ro Cosmin Brînză – Coordonator   Oradea Centrul de Informare si Consiliere “Puls” Str. Aurel Lazăr, nr. 4A, ap. 8 tel. 0359.800.665, 0755.206.787 email centrulpuls@yahoo.com www.centrulpuls.ro Cornelia Gherle   PIATRA NEAMŢ Consilierii Asociaţiei Familia şi Viaţa Roman şi ai A.S.C.O.R. Iaşi – Proiectul „Dreptul la viaţă“ pot fi prezenţi la Piatra Neamţ   REȘIȚA Asociația MAMA Reșița Str. Independenței, nr. 5, ap. 16 Tel. 0255.223.303 mama_resita@yahoo.com Sanda Molin   ROMAN Asociaţia Familia şi Viaţa Str. Ştefan cel Mare, nr. 228 Tel. 0233.742.505, 0333.404.506, 0745.905.748 afav_roman@hotmail.com www.familiasiviata.ro     Iuliana Petruţ   SIGHIŞOARA Casa Vieţii Str. Tache Ionescu, nr. 10 0265.779.773 jillascough@hotmail.com Jill Mihai   SUCEAVA Centrul Iochebed Str. Curtea Domnească, nr. 1, bl. 14, Sc. B, Ap. 2 Tel: 0230.523.380 iochebedsv@fidel.ro www.centruliochebedsv.ro Gabriela Antonesei   TÂRGU MUREȘ Fundația Mater Bulevardul 22 Decembrie 1989, 12/2 Tel. 0265-250540, 0751189151 office@mater.ro, www.mater.ro Psiholog Aurica Laurențiu   TIMIŞOARA Asociaţia Darul Vieţii Str. Gh. Doja, nr. 25A Tel. 0356.445.040, 0721.335.704 darulvietii@yahoo.com www.darulvietii.ro Gerda Chişărău   Fundaţia Estera Str. Timotei Cipariu, nr. 3 Tel. 0256.492.862, fax 0356.809.205 estcons@mail.dnttm.ro   Fundaţia Pro Vita Medica Str. Bucovinei, nr. 11 Tel. 0723.440.393 provitamed@gmail.com www.provitamedica.com Dr. Cristina Valea

Share

Statistici: Victimele războiului vs. victimele avortului – Revista Pentru viaţă nr. 1

statistici-avort-2

Pentru a promova pacea în lume, din istorie sunt aduse mărturiile dramatice ale pierderii a milioane de vieți omenești în războaie. Numărul de români care au murit în cele trei războaie importante la care a participat România în secolele XIX-XX este cu mult mai mic decât al celor care și-au pierdut viața neputând să se apere de o chiuretă. Să vorbim despre ei, pentru a învăța să ne protejăm de cel mai sângeros război: cel împotriva copiilor nenăscuți.

Nr. de morți din Războiul de Independență:  4.300 victime

Nr. de morți din Primul Război Mondial:  1.125.000 victime

Nr. de morți din Al Doilea Război Mondial:  833.000 victime

Nr. de avorturi între anii 1958-2010:  22.395.869 victime

Clic aici pentru consiliere în criza de sarcină

statistici-avort-1

Share

Marșul pentru viață 2019

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog