Tag Archives: consecințe

A douăsprezecea ediție a Marșul pentru viață Berlin, 17.09.2016 (FOTO, VIDEO)

123-14-700x438

Peste 7.500 de persoane s-au adunat sâmbătă, 17 septembrie, pe străzile capitalei Germaniei pentru a lua parte la Marșul pentru viață.

Marșul s-a desfășurat în tăcere, iar scopul lui a fost apărarea valorii vieții umane.

„A douăsprezecea ediție a Marșul pentru Viață din Berlin a fost un succes fantastic și o mărturie impresionantă pentru viață!”, a declarat Martin Lohmann, președinte al „Bundesverband Lebensrechte” (BVL – Asociația Federală pentru Drepturile la viață). „Le mulțumesc în mod deosebit celor 7.500 de participanți din toată Germania și celor cinci episcopi care au mers alături de noi, precum și nenumăratelor persoane care ne-au ajutat și poliției, care ne-a protejat atât de bine.”

 

 

Cinci episcopi germani au mers în primele rânduri: Arhiepiscopul Berlinului, Heiner Koch, Episcopul Regensburgului, Rudolf Voderholzer, și episcopi auxiliari Matthias Heinrich din Berlin, Dominikus Schwaderlapp din Köln și Florian Wörner din Augsburg.

Cu câteva zile înainte de eveniment, președintele Conferinței Episcopale Germane, Cardinalul Reinhard Marx, a trimis un comunicat de presă în sprijinul mișcării pro-viață și a participanților. Episcopii au mers împreună cu mulți participanți în tăcere pentru a sprijini motto-ul: „Orice om are aceeași demnitate – nici un copil nu este de nesuportat.”

Marșul a fost organizat de BVL și a reunit 13 grupuri pro-viață din Germania. Este continuatorul așa-numitului „Marș al celor 1.000 de cruci”, un protest tăcut în care oamenii purtau 1.000 de cruci albe în amintirea de 1.000 de copii care sunt avortați în fiecare zi în Germania.

Participanții la Marșul nu au redus mesajul lor la repudierea avorturilor, ci au exprimat, de asemenea, o atitudine pozitivă față de valoarea vieții umane. În timpul unei sesiuni de mărturii de la începutul marșului, o tânără femeie cu sindrom Down a vorbit despre viața ei: „Viața este ceva foarte valoros. Acest lucru este valabil și pentru mine și pentru toate celelalte ființe umane”.

Ea a povestit despre viața ei privată, hobby-urile ei, munca ei și prietenii ei. O mama a cinci copii a dat o mărturie captivantă despre modul în care a aflat că copilul cu care era însărcinată este posibil să trăiască doar pentru câteva momente după naștere și de ce a decis să-l nască, indiferent de ce se va întâmpla după naștere. Alte femei au descris experiențele traumatizante ale avorturilor pe care le-au făcut.

Circa 1.700 de extremiști de stânga, uniți sub un grup de acțiune numit „What the f***?”, au încercat în mod violent și hotărât să perturbe marșul. După numai sute de metri de mers pe jos, feministele extremiste, activiștii homosexuali și ceilalți au strigat sloganuri hulitoare și au încercat să întrerupă participanții cu tobe și muzică tare.

„Nici Dumnezeu, nici un stat, nici patriarhat”, a fost unul dintre sloganurile cele mai blânde pe care participanții la marșul pro-viață au trebuit să îndure, alături de continue gesturi obscene Unul dintre extremiști a reușit să sară peste baricadele instalate de poliție și a scuipat-o în față pe politiciana Beatrix von Storch, care mergea pe jos, în primul rând al marșului.

Participanții la marș nu s-au lăsați perturbați de aceste întreruperi. Ei au mărșăluit cu persoane în vârstă și copii, în tăcere, în sprijinul vieții. „Voi luați partea celor care – după unii – nu au dreptul să trăiască, pentru că viața lor este lipsită de valoare sau ei nu sunt doriți pentru un motiv oarecare. Și trebuie să faceți asta cu putere, pentru ei, cei care nu ar trebui să trăiască, pentru că nu au nici o funcție, nici un statut și par să fie doar o povară. Prin participarea dumneavoastră, faceți mai solid viitorul omului în țara noastră!”, a spus episcopul Voderholzer demonstranților.

„Să avem răbdare. Să rămânem pașnici. Să spunem „Da” vieții. Acesta este înțelesul acestui marș. Este legitim, democratic, filantropic și drept. Acesta este motivul pentru care suntem aici”, au fost cuvintele de încheiere ale lui Martin Lohmann, președinte LBV.

În Germania, ca în toate țările unde se organizează Marșul pentru viață, numărul participanților crește de la an la an pentru că, în ciuda contestărilor activiștilor de extremă stânga, din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că avortul e o ucidere care afectează nu doar pe copilul care își pierde viața, ci și pe mamă, pe tată, familia și întreaga societate.

Sursă: LifeSiteNews

Share

Un star bollywoodian s-a sinucis la câteva zile după ce a suferit un avort

Pratyusha Banerjee

Pratyusha Banerjee s-a sinucis la câteva zile după ce suferit unui avort. Poliția indiană investighează de la începutul lunii cauzele sinuciderii starului TV, pornind de la rolul jucat de avortul făcut.

Pratyusha Banerjee, o actriță de 24 de ani care a ajuns celebră prin telenovela Balika Vadhu, s-a sinucis în casa ei din Mumbai pe 2 aprilie. S-a afirmat că gestul a fost făcut ca urmare a problemelor pe care le avea în relația ei de concubinaj cu Rahul Raj Singh.

Sarcina și avortul

Doctorii au mărturisit, însă, că Pratyusha fusese însărcinată și că suferise un avort cu doar câteva zile înaintea morții. India Today a dat mai multe detalii: „Conceperea fătului a avut loc în ianuarie, iar avortul în prima săptămână din martie, în urma unui consult. Metoda de avort folosită a fost pilula avortivă. În urma unui interogatoriu, Rahul i-a dezvăluit unui ofițer de la Oficiul de Poliție din Mumbai că era conștient de sarcina iubitei sale, însă nu a acompaniat-o la momentul procedurii.”

Interogatoriul poliției

Rahul a fost interogat de Poliția din Mumbai în legătură cu sarcina Pratyushei și cu avortul care a urmat. Mai jos poate fi citită stenograma interogatoriului:

Deepak Phatangre, ofițer de investigații, Oficiul de Poliție din Mumbai: Era Pratyusha însărcinată când a murit?

Rahul: Nu. Nu mai era însărcinată în acel moment.

Deepak Phatangre:  A fost fătul conceput în perioada în care vă aflați într-o relație?

Rahul: Da, în ianuarie.

Deepak Phatangre: Când, mai precis?

Rahul: Nu îmi amintesc exact, însă cred că era prima săptămână din ianuarie.

Deepak Phatangre: Când a fost avortat bebelușul?

Rahul: În prima sau a doua săptămână din martie.

Deepak Phatangre: Ați consultat împreună un doctor înainte de avort?

Rahul: Pratyusha a fost la un ginecolog înainte să avorteze.

Deepak Phatangre: Ați însoțit-o la consultul ginecologic?

Rahul: Nu. S-a dus singură. Eu aveam de lucru atunci.

În mod tragic, Pratyusha Banerjee este numai ultima dintr-o lungă listă de femei care s-au sinucis la scurt timp după ce au suferit un avort. La începutul acestei luni, s-a scris despre cazul lui Jade Rees, o mamă singură în vârstă de 21 de ani care s-a sinucis la 3 săptămâni după un avort. Rapoartele spun că femeia a ascultat cântecul lui Ed Sheeran, „Small Bump”, pe telefon chiar înainte de a-și lua viața.

 

Traducere: Romanescu Maria

Sursă: SPUC

Share

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog