Tag Archives: pro-alegere

O scrisoare emoționantă adresată președintelui Obama

Obama

Sursă foto: reuters.com

de Doug Johnson

Stimate Preşedinte Obama,

Din când în când mi se aduce aminte cât de mult iubesc oamenii cu sindromul Down. Imediat după asta îmi aduc aminte că industria avortului are un target ridicat asupra acestor copii încă din pântec. Mi-am petrecut 5 ani ca profesor pentru copiii cu nevoi speciale şi a fost probabil unul dintre cele mai amuzante, dar şi stresante momente din viaţa mea. Nu ştiu dacă ştiţi ceva despre Tim Harris, dar are propriul restaurant, este un Olimpic Special şi suferă de sindromul Down. Nu l-am întâlnit pe Tim, dar restaurantul său este pe lista mea de aşteptare.

Acum, vreau să urmăriţi videoclipul cu preşedintele Obama adresându-se Olimpicilor Speciali şi chiar îmbrăţişându-l pe Tim.

Sursă: www.dougontap.com

După ce am urmărit asta (are aproape un an), nu m-am putut abţine să nu vin cu zeci de întrebări pentru preşedintele Obama şi poziţia sa pro-avort.

Stimate Preşedinte Obama,

Uitaţi-vă, adresându-vă nu ştiu câtor Olimpici Speciali şi familiilor lor, cu alte milioane de telespectatori urmărindu-vă de acasă. Aţi stat pe podium şi aţi ţinut un discurs tipic dumneavoastră, presărat cu glume şi zâmbete fermecătoare. Aţi prezentat câţiva Olimpici Speciali remarcabili, lăudându-le realizările şi aţi vorbit despre impactul pe care aceştia l-au avut asupra lumii.

La un moment dat, aţi cerut o îmbrăţişare din partea lui Tim Harris. Tim Harris suferă de sindrom Down şi este cunoscut pentru restaurantul său, unde oferă îmbrăţişări oricui cere. Tim s-a apropiat nerăbdător de scenă, a spus „Te iubesc” şi aţi împărtăşit o lungă îmbrăţişare.

Cred că vorbele dumneavoastră şi momentul pe care le-aţi împărtăşit cu Tim au fost sincere.

Bucuria pe care o poartă este molipsitoare şi pot spune că aţi rămas cu un pic din acea bucurie după îmbrăţişare. Cu toate acestea, nu mă pot abţine să nu vin cu câteva întrebări pentru dumneavoastră.

Nu există nicio controversă asupra faptului că sunteţi un preşedinte pro-alegere, pro-avort. La un moment dat chiar aţi spus că cei de la Planned Parenthood şi alţi furnizori ai avortului „fac munca lui Dumnezeu”. De-a lungul carierei dumneavoastră politice v-aţi opus oricărei legislații care ar fi putut limita accesul la avort. Nu este nevoie de multe cercetări pentru a ajunge la concluzia că nu sunteţi în niciun fel împotriva avortului. De fapt, iubiţi avortul!

Ştiaţi că bebeluşii nenăscuţi ce suferă de sindromul Down sunt unele din cele mai vizate grupuri în ceea ce priveşte avortul? Peste 90% dintre copiii diagnosticaţi prenatal cu sindrom Down sunt avortaţi. Partea nebunească este faptul că testele ce decid dacă un copil suferă sau nu de sindromul Down nu sunt 100% sigure. Am auzit poveste după poveste de la femei cărora li s-a spus că viitori lor copii s-ar putea să aibă sindromul Down, doar ca să afle mai târziu că diagnosticul a fost greşit. Cum au realizat că diagnosticul a fost greşit? Au dus sarcina până la capăt. Aceste femei şi familiile lor au ignorat încurajarea medicului de a avorta. De ce? Pentru că ştiau că asta nu va conta. Ele aveau să iubească acel copil în ciuda a orice. Uitaţi cum stau lucrurile. Imaginaţi-vă că sunteţi în cabinetul doctorului, uitându-vă la monitorul cu ultrasunete.

Asistenta face toate măsurătorile şi îşi ia notiţe. Vă spune sexul copilului, în timp ce îl/ o priviţi mişcându-se dintr-o parte într-alta. Se poate simţi emoţia în aer. Apoi, ea pare că observă ceva în neregulă şi îl cheamă pe doctor pentru a examina. Priviti cu atenţie monitorul, aşteptând ca ei să vă spună ce au aflat. Acum imaginaţi-vă că doctorul vă spune „Copilul tău s-ar putea să aibă sindromul Down”. De fapt, imaginaţi-vă că acel copil este Tim. Aţi mai fi la fel de mândru de Tim? L-aţi mai iubi în pântec în felul în care aţi făcut-o pe scenă? V-aţi mai gândi la impactul pe care îl poate avea asupra altora în ciuda aşa-zisului sau „handicap”? Aţi mai aştepta cu nerăbdare toate îmbrăţişările şi toate cuvintele de „te iubesc” care în mod normal vin de la o persoană cu sindrom Down? Aţi fi în stare să o îmbrăţişaţi pe mamă şi să îi spuneţi că poate face faţă situaţiei sau i-aţi spune că va fi prea dificil? Tot acel farmec şi entuziasm pe care l-aţi arătat pe scenă în timp ce vorbeaţi cu atâta mândrie despre olimpicii noştri speciali ar mai fi prezent în cabinetul acela când v-aţi uita la copil pe acel monitor?

De ce este tânărul care v-a îmbrăţişat pe scenă mai important sau mai demn de iubire decât oricare alt copil din pântecul mamei sale? Nu înţeleg, domnule Preşedinte. Nu vă înţeleg. De ce arătaţi atât de multă admiraţie acestor persoane care au realizat atât de multe, dar cu toate astea nu arătaţi nicio dorinţă de a-i proteja pe cei din pântece? Am fost profesor de educaţie specială timp de 5 ani. În acel timp am aflat impactul pozitiv pe care aceşti copii îl au asupra altora. Am învăţat despre ajutarea altora. Am luat parte la bucurii ale tinerilor şi ale mamelor lor. Au fost, de asemenea, şi momente de durere, când unii elevi s-au îmbolnăvit sau au murit. Dar în aceste momente de durere, am văzut comunităţile venind în sprijinul familiei şi al oamenilor ale căror vieţi au fost sensibilizate de acest copil. Întotdeauna îmi aduc aminte cu drag de aceste momente, chiar şi de cele dificile. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat este acela că ar trebui să fie mai multe din aceste exemple pline de curaj, inocenţă şi bucurie de a trăi pe pământ. Ei merită iubirea noastră, respectul nostru, şi protecţia noastră cât timp sunt în pântec.

Sursă: Știri pentru viață

Share

O viață salvată: Eram pro-alegere… până în momentul când a apărut Ava / Revista Pentru viaţă nr.2

00adorable-baby-blue-blue-eye-blue-eyes-cap-favim-com-65142

Consider că a fi pro-viață le va oferi copiilor nenăscuți șansa de a crește, a se maturiza și a-și împlini visurile. Ei merită să trăiască, să le bată inima, să simtă emoțiile dragostei și sentimentul că sunt doriți. Să curmi viața unui miracol inocent și neajutorat este cel mai rău lucru pe care l-ai putea face.

Să simți fluturi în stomac atunci când copilul începe să miște, să poți să-ți vezi micuțul crescând, să-i vezi mișcările gurii, oasele care se formează, să poți în final să-l ții în brațe imediat după naștere – acestea sunt cele mai incredibile sentimente pe care le poți experimenta.

Eu sunt pro-viață, dar am fost pro-alegere. Credeam cândva că dacă nu vrei să ai grijă de un copil nu e necesar să o faci.

Credeam că e în regulă să-ți „stergi” cu buretele greșelile și să nu te mai gândești la asta. N-aș fi putut să greșesc mai mult de-atât. Eu sunt dovada vie a necesității de a fi pro-viață. Am trecut printr-o experiență care mi-a schimbat viața atunci când mi-am dat fiica spre adopție.

Am descoperit pe 7 aprilie 2012 că eram însărcinată în 2 luni. Nu am trait niciun fel de emoție atunci când am văzut testul pozitiv de sarcină. Nu am fost nici șocată și nu m-am simțit nici rușinată. Eram o altă tânără de 17 ani care a rămas însărcinată. Împreună cu iubitul meu Michael am încercat să găsim o soluție pentru această situație.

Da, ne-am gândit la avort dar aveam un sentiment, pe care nu-l pot descrie, care m-a determinat să spun „nu” avortului. Știam că n-aș fi fost capabilă să trec prin asta. Eu eram cea care a rămas însărcinată. Eu eram cea vinovată, nu copilul meu. Trebuia să-mi asum responsabilitatea pentru greșeala mea, iar a avorta acest miracol nu însemna să-mi asum responsabilitatea, ci ar fi însemnat să scap de „asta”, să aleg calea ușoară.

Am mers împreună cu Michael la Newlife, o agenție care oferă posibilitatea adopției deschise între părinții naturali și cei adoptivi. Am cunoscut-o pe Caitlyn, o asistentă socială care ne-a ajutat să alegem între a da copilul spre adopție sau a-l păstra. Ne-a îndemnat să scriem pe o hârtie atât avantajele, cât și dezavantajele ambelor variante.

Ne-am dat seama că nu eram pregătiți să devenim părinți, nu avem nici timpul și nici banii necesari. Nu am fi putut să-i oferim fiicei noastre viața pe care o merită și de aceea am ales să o dăm spre adopție. Ne-am dorit o familie care nu poate avea un copil din motive biologice deoarece doream să împărtășim acea legătură specială prin care primul meu copil era și primul lor copil.

Timp de 9 luni aș fi putut să mă răzgândesc și să decid să o păstrez, dar nu am făcut-o. Am ales familia la câteva zile după ce au trimis dosarul. Așa a fost să fie, fiica mea să fie încredințată unei familii iubitoare.

Familia adoptivă s-a simțit binecuvântată că i-am ales. Puteam vedea în ochii lor dorința de a avea un copil. Așteptau de trei ani șansa aceasta, iar eu am știut că ei sunt cei care aș fi dorit să-mi crească copilul.

Faptul că am născut-o pe fiica mea, că i-am simțit căldura pe trupul meu și respirația pe pielea mea m-a făcut să-mi dea lacrimile. Nu îmi venea să cred că am putut să mă gândesc la avort. Mă simt onorată că i-am putut face acestei familii un așa de minunat cadou.

Prin adopție mi-am dat seama că copiii îți schimbă viața în bine. Da, ești judecat, unii poate că nu te susțin și este cel mai greu lucru pe care îl poți face, dar sentimentul că oferi cuiva ceva ce nu poate avea este neprețuit. Nu pot exprima în cuvinte cât de mult bine aduce asta în viața cuiva. Perspectiva asupra vieții se schimbă și îți dai seama cât poate fi de valoroasă.

După ce mi-am dat copilul spre adopție am devenit pro-viață. Nu e drept să iei viața unui copil atunci când ai oportunitatea de a da copilul unei familii care așteaptă cu nerăbdare să-i ofere toată dragostea lor.

Am știut clar că am făcut alegerea corectă atunci când, fiind de față și eu, mama adoptivă și-a ținut pentru prima dată copilul în brațe. A vărsat lacrimi de dragoste și fericire: aceast lucru m-a marcat într-o fel nemaiîntâlnit. Mama adoptivă mi-a dat brățara de la naștere a copilului, care să-mi amintească zilnic de fiica mea. Fiica mea are la rândul ei brățara mea, astfel încât să știe cine sunt și să avem o legătură.

Ava Elizabeth s-a născut la 5.39 dimineața, în ziua de 29 noiembrie 2012, și a fost pusă în brațele lui Kyle și Marie. Am devenit pro-viață imediat ce am dat naștere acestui miracol. Copiii nenăscuți ar trebui să aibă șansa de a trăi și a experimenta viața. Eu sunt o dovadă vie a acestui lucru și sunt mândră să vă împărtășesc povestea mea.

Întotdeauna voi crede în viață și voi împărtăși asta întregii lumi, fiecărui copil, rând pe rând.

Brittany Rotz, 5 septembrie 2013,
Share

Marșul pentru viață 2019

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog