Tag Archives: traumă

Ca pe un condamnat la moarte prietenul mă ducea de braț, mă privea din când în când și nu spunea nimic / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018

În săptămâna avortului eram deja prăbușită. Am mers la o clinică particulară care nu efectuează chiuretaje în zilele de sărbătoare, m‑au programat pentru data de 3 februarie. Era într‑o marți, ar fi trebuit luni, dar era sărbătoare. M‑am trezit amorțită și sfârșită în dimineața aceea, nu mai simțeam nimic, nici durere, nici tristețe… eram deja goală, deja moartă. […]

Cu cât mă apropiam de clinică, cu atât îmi era mai rău. Simțeam sfârșeală și că mă prăbușesc. Și ca pe un condamnat la moarte prietenul mă ducea de braț și mă privea din când în când și nu spunea nimic, dar era trist și îngrijorat.

Am ajuns la clinica unde mai așteptau câteva femei, toate mai tinere. M‑am „pregătit” pentru crimă, m‑am schimbat și am intrat în așteptare. Una din tinerele de acolo era la primul copil. I se spusese de medici că nu ar putea să aibă copii niciodată, dar acum era gravidă. Nu‑și dorea copilul pentru că nu era pregătită, fiind la facultate. Am ascultat‑o și mă gândeam că nu știe ce o așteaptă…. eu știam. Spunea: „Încă sunt la facultate și nu îl vreau, vreau să mă realizez profesional… nu o să‑mi distrug viața pentru un copil”. Avea să vadă după scurt timp că alta era realitatea. A fost să fie prima care a intrat la chiuretaj. […]

Când au adus‑o eu așteptam cu celelalte femei la rând. Striga și plângea: „Copilașul meeeeeeu! Primul meu copilaș. Ce‑am făcut, Doamne???? Mi‑am omorât copilașul meu… Doamne, n‑am să mai fac asta niciodată.”

Plângea de ne‑am zguduit toate… Se făcuse tăcere. Medicul era și el trist și încerca să o consoleze. A plecat de acolo prăbușită, la brațul prietenului ei. Nu mai era persoana trufașă care venise. Era ceea ce aveam să fiu și eu curând, „o moartă vie”. […]

Am intrat în „camera morții” și am simțit miros de moarte. Am evitat să mă uit la instrumentele cu care se ucidea. A intrat medicul și m‑a consultat. […]

A văzut acul care urma să mă ducă la necunoștință și serul din el.

Am văzut pereții albi ai cabinetului, albi și triști, am simțit prezența morții în cabinet.

Mirosea a moarte… am închis ochii și nu am mai simțit decât înțepătura acului. Apoi ceva s‑a întâmplat, ceva ciudat.

Visam că mă dau pe un tobogan portocaliu care avea din loc în loc pernuțe… pe una era un ursuleț… M‑am dat în toboganul acela care mă ducea undeva în jos. Apoi, brusc, m‑am trezit că pluteam în cabinet și mă loveam de pereți… mă simțeam ușoară ca un fulg.

Am văzut ca într‑un negativ pe medicul care își făcea treaba, pe anestezistă și pe asistentă lângă mine. Apoi am ieșit pe ușă și l‑am văzut pe P. în salon, așteptând. Am auzit voci care‑mi spuneau „Gata, s‑a terminat, încet, te ducem noi la pat”. […]

Nu l‑am recunoscut nici pe P. Eram inconștientă, transformată, o oroare a crimei, asta eram. Încă nu credeam că am avortat, dar am văzut sânge și atunci am știut că s‑a terminat… Nu am putut pleca de la clinică decât după patru ore. Nu puteam sta în picioare, mi‑era rău, cumplit de rău… Celelalte au plecat pe picioarele lor… eu nu am putut… În locul grijii de a nu ști ce o să fac cu copilul meu dacă îl voi naște, au apărut durerea, disperarea și dorința de a muri, mult mai cumplite decât prima…

Diana, 31 ani

5 iulie 2016

Sursa: http://rupetacerea.ro/marturii‑scrise/diana/

Share

De la cunoașterea realității crizei de sarcină la proiectul de țară vital al românilor: prețuirea darului vieții și sprijinirea femeilor în criză

Foto: Pixabay

Argumentul cărții „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul”

În viața noastră puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.

Este vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului.

Criza de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos… În realitate, oricând poate apărea un element care să determine criza de sarcină.

De aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe mai mulți ani de zile.

Cele mai multe dintre mărturiile cuprinse în acest volum au fost așternute în scris în anul 2016, când s‑a încercat pentru prima dată tipărirea unei cărți de mărturii despre criza de sarcină. Avorturile prezentate sunt avorturi la cerere. Majoritatea numelor de persoane și localități sunt anonimizate, doar în cazul autoarelor care au menționat explicit că nu doresc anonimizarea păstrându‑se numele real. Datele calendaristice sunt reale. Dacă nu este specificată o sursă, mărturiile sunt preluate de pe site‑urile destinate crizei de sarcină femeifericite.com și ­avorturiregretate.ro.

Mărturiile sunt experiențe de viață, sunt lucruri trăite a căror realitate nu poate fi anulată de nicio ideologie și nicio invocare a drepturilor și libertăților.

Este cutremurătoare distanța uriașă dintre gingășia dragostei materne și înverșunarea violentă a presiunii exterioare pentru avort.

Mărturiile arată că, după cuvântul scripturistic despre deplinătatea vieții intrauterine „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m‑ai alcătuit în pântecele maicii mele” (Psalmul 138, 13), al doilea element relevant în problematica vieții și a avortului este gravitatea crizei de sarcină. Cât de adevărată este afirmația Fredericăi Mathewes‑Green: „O femeie nu doreşte să facă avort aşa cum doreşte o îngheţată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care îşi roade picioarele pentru a scăpa!”

Majoritatea mărturiilor se încadrează într‑unul dintre cele două tipare:

– criză de sarcină, frică, lipsă de sprijin, avort, durere, regret;

– criză de sarcină, frică, sprijin, curaj, naștere, efort, bucurie.

În criza de sarcină, frica este de neocolit: frica de ce va spune tatăl copilului, părinții, rudele, prietenii, colegii de serviciu, frica de a nu avea bani, locuință, putere de a face față situației, frica de un viitor pentru care nu s‑a făcut niciun plan. Frica nu este ea singură decisivă, ci contează dacă există sau un cineva care să sprijine.

Circa 80% din cazurile de criză de sarcină s‑ar putea rezolva în mod fericit dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului. Dar un factor‑cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a face avort este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violența fizică gravă. Cel puțin 60% dintre avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață. Este șocant să constați câtă înverșunare poate apărea împotriva micuței ființe a cărei viață pâlpâie.

Adunarea acestor mărturii într‑un volum nu este menită să învinovățească, să acuze, să judece pe nimeni – nici pe femei, nici pe tații copiilor, nici familiile lor, prietenii lor, colegii lor, nici pe doctori și personalul medical, nici pe oamenii politici.

Este o mică oglindă a noastră, din ultimele decenii.

De aceea, sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai mulți ado­lescenți și tineri, pentru a putea înțelege că au o responsabilitate, să nu aleagă lașitatea și fuga de responsabilitate. Să nu folosească iubirea pe care o femeie o are pentru ei pentru a‑i cere să facă avort, căci aceasta este o desfigurare a masculinității sale.

Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai multe adolescente și tinere, pentru a putea înțelege că o cale ușoară se poate dovedi greșită, iar o cale grea se poate dovedi cea corectă. Să înțeleagă că atunci când un bărbat le cere să facă avort, acel bărbat nu le iubește, ci le folosește și le distruge feminitatea.

Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la părinții care cred că viitorul bun al fiicei sau fiului lor se construiește presându‑i să avorteze nepotul lor.

Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la bărbații care își folosesc toată puterea de convingere, iar uneori violența verbală, psihică, fizică pentru a obține avortul și degrevarea de responsabilitate.

Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai mulți doctori ginecologi. Dumneavoastră, doctorii ginecologi, sunteți cei prin care se nasc copiii.

Cu mâinile dumneavoastră îi salvați, adesea, pe copii și pe mame în cazul unor sarcini și nașteri dificile.

Dumneavoastră puteți să le spuneți adevărul pe care îl știți mai bine decât oricine: în burtica ta, mămică înfricoșată, este un copil, băiatul sau fiica ta; în burtica ei, tată înfricoșat, este un copil, băiatul sau fiica ta. Nu la naștere „veți avea un copil”. Copilul este deja! Aveți deja un copil.

Dumneavoastră puteți să informați că avortul nu este o procedură 100% sigură, că există riscuri, de la sindrom post‑avort la infertilitate, și aveți dreptul să informați.

Dumneavoastră puteți să oferiți numărul de telefon al unui centru unde poate fi sprijinită femeia aflată în criză de sarcină.

Dumneavoastră aveți dreptul legal al libertății de conștiință să nu curmați o viață.

Dumneavoastră vedeți disperarea, frica, presiunea cu care adesea o femeie intră pe ușa cabinetului.

Dumneavoastră cunoașteți golul și durerea de după.

Dumneavoastră știți ce spune părintele artei și profesiei medicale în Jurământul lui Hipocrate: „nu voi da niciodată unei femei o substanță care provoacă avort”.

Dumneavoastră sunteți specializați în obstetrică‑ginecologie.

Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai mulți clerici. Oameni ai credinței, nimeni nu știe mai bine decât dumneavoastră valoarea sufletului fiecărui om!

Nimeni nu știe mai bine că sufletul este creat de Dumnezeu atunci când trupul e zămislit dintr‑o celulă a tatălui și o celulă a mamei!

Nimeni nu știe mai bine cât de mult bine poate aduce un om în lume și cât de mult rău aduce luarea vieții unui om nevinovat, a unui prunc.

Sunteți cei în fața cărora sufletele oamenilor se deschid și sunteți martorii revărsării de durere sau de bucurie.

Sunteți cei care constată că, în fața morții absurde și a suferinței, doar Dumnezeu poate interveni și de aceea este chemat cu atâta nădejde – așa cum se vede din mărturii.

Unele dintre mărturiile din acest volum sunt scrise la îndemnul dumneavoastră, iar cei care le‑au scris au simțit că astfel îi vor ajuta pe alții.

Vă rugăm, încurajați‑i pe cei care pot vorbi despre momentele dificile să fie mărturisitori pentru a fi de folos celor care vor trece în viitor prin momente asemănătoare.

Sunteți cei prin care vine iertarea, vindecarea, pacea. Sunteți cei care nu judecă, dar nici nu mint numind răul altfel decât rău și binele altfel decât bine.

Sprijiniți femeile în criză de sarcină, îndemnați‑i pe bărbați să își asume responsabilitățile firești față de copilul lor și de mama copilului lor!

Rugați‑vă pentru ca inimile noastre să se deschidă către cei mai mici dintre noi!

Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai mulți oameni po­li­tici. Pentru a înțelege ce se întâmplă cu românii din 1958 până în prezent.

În anul 2018, România sărbătorește Centenarul Marii Uniri. În Primul Război Mondial, în urma căruia s‑a înfăptuit Unirea, au murit circa 1.125.000 de români.

Dar nu în acest război și‑au pierdut viața cei mai mulți români, nici în Războiul de Independență și nici în al Doilea Răz­boi Mondial.

Cei mai mulți români și‑au pierdut viața prin avort: aproape 23 de milioane de avorturi chirurgicale au fost înregistrate oficial doar în spitalele de stat din țară (7,5 milioane în perioada de liberalizare 1958–1966; 7,4 milioane în perioada de restricționare 1967–1989; 7,9 milioane în perioada de liberalizare 1990–2016).

Media în 2016 a fost de 173 avorturi chirurgicale efectuate zilnic în spitalele de stat.

La aceste date, trebuie adăugate următoarele categorii de avorturi, care nu sunt raportate în statisticile din România:

avorturile care se efectuează în clinicile particulare;

avorturile medicamentoase, prescrise în spitalele de stat și în clinicile particulare;

avorturile făcute în străinătate de persoanele tinere și mature aflate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate.

Nu este cunoscut nici numărul avorturilor ilegale din perioada regimului comunist, dar și după 1990.

Dacă s‑ar avea în vedere și aceste avorturi, care nu sunt înregistrate în statistici, probabil că s‑ar ajunge la un număr total al avorturilor dublu față de cel din statisticile oficiale.

În Republica Moldova, a cărei populație la 1 ianuarie 2016 era de 3.553.056 locuitori, statisticile arată că în perioada 1960 – 1 ianuarie 2016 au fost înregistrate 2.112.158 avorturi chirurgicale în spitalele de stat. Și pentru Basarabia, în statistica reală ar trebui adăugate avorturile medicamentoase și avorturi făcute de către persoanele tinere și mature aflate la muncă în străinătate.

Aceste date fac ca România și Republica Moldova să se afle pe locurile 5, respectiv 6 în lume în privința numărului de avorturi raportat la populația actuală a țării.

Iubiți poporul acesta și – nu prin coerciție, ci prin sprijin – ajutați‑l să își nască fiii și fiicele pe care îi dă Dumnezeu!

Această carte este menită să ne aducă aminte de milioanele de copii care nu au văzut lumina zilei și de milioanele de femei în criză de sarcină care nu au fost informate, nu au fost sprijinite, nu au fost iubite.

Poate acești copii nu ar fi devenit atât de celebri precum Céline Dion și Cristiano Ronaldo, ale căror mame s‑au gândit să îi avorteze, sau Andrea Bocelli, a cărui mamă a fost sfătuită să îl avorteze. Dar fiecare dintre ei ar fi putut fi o lumină în viața părinților, în familiile pe care și le‑ar fi întemeiat, în societate românească sau chiar în lumea întreagă.

Poate mamele lor ar fi avut parte de dificultăți, dar ar fi avut parte și de „te iubesc, mamă” al acelor copii, de sprijinul lor la bătrânețe, de bucuria nepoților.

Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a‑l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s‑au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un avort, că este foarte bine!”

De aceea, publicarea mărturiilor este menită să ne facă să înțe­legem ușurința cu care fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilului pe care l‑au purtat în pântece câteva luni. Este și o ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.

Sperăm că fiecare și împreună, ca societate, vom învăța ceva din aceste mărturii, sperăm că inimile noastre se vor deschide către femeile în criză de sarcină și copiii lor.

Prin cunoașterea realității crizei de sarcină, sperăm să înțelegem că proiectul de țară vital al românilor din dreapta și din stânga Prutului este prețuirea darului vieții și sprijinirea femeilor în criză de sarcină. Doar așa vom avea un viitor!

Alexandra Nadane
1 martie 2018

Cartea în format PDF poate fi descărcată de aici.

Share

Citește Comunicatul Marșului pentru viață 2018

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog