Liam Ó hAlmhain şi Alexandra Nadane, preşedinta organizaţiei Studenţi pentru viaţă, la Parlamentul României, în aprilie 2014
L-am cunoscut pe Liam Ó hAlmhain la o masă rotundă de la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României. Este director de abonamente la o publicaţie catolică şi în aprilie a fost la Bucureşti pentru a participa laconferinţa internaţională Traficul de persoane: O ameninţare la Valorile Familiei. El a venit pentru a susţine cauza pro-familie şi a-i îndemna pe români să fie mai pro-activi ca societate civilă şi a obţine astfel politici publice care protejează familia naturală.
Irlandezii sunt foarte asemănători cu românii prin faptul că au un puternic filon religios. Deosebirea dintre noi şi ei ar putea sta în faptul că ei au încă o cultură pro-viaţă foarte pronunţată. După ce am vorbit un pic cu Liam despre familia lui – conversaţie de rutină, în pauza de cafea –, ne-am dat seama că avem ce învăţa de la irlandezi şi în termeni de cultură pro-adopţie.
Câţi copii aveţi? Am 10 copii – nouă în viaţă.
Câţi dintre ei au fost adoptaţi? Numai al doilea a fost adoptat, când băiatul avea vreo trei ani. Soţia mea devenea îngrijorată. Nu voiam doar un băiat, pur şi simplu. Noi ne doream o familie. De fapt, a fost destul de ciudat. Eu am fost cel care a sugerat adopţia, dar fără succes, până într-o zi, când soţia a descoperit cât de mult iubea… un iepure pe care îl aveam pe lângă casă. Atunci mi-a zis: „Aş putea iubi şi un copil adoptat, de fapt cred că ar fi mult mai bine decât un iepure!”
Femeile adesea se tem că nu ar putea iubi un copil care nu e carne din carnea lor… Exact! Aceasta încă mai reprezintă o problemă. Dar iată că, de atunci şi până acum, soţia mea a ajuns să aibă o mulţime de copii. Şi a devenit şi un adevărat expert în adopţie. Cu toate aceastea, încă i se pare că eu am o relaţie mai bună decât ea cu fiica noastră adoptivă. Eu am spus mereu că mă asemăn cu Dreptul Iosif, fiindcă şi el a fost tatăl adoptiv al lui Iisus. Dar noi i-am spus de la bun început fetei că a fost adoptată. Fratele ei mai mare era băiat, cel care a venit pe lume după ea a fost băiat, iar următorul tot băiat. Aşa că, atunci când soţia mea a rămas gravidă cu al cincilea copil şi era întrebată ce era, ea răspundea: „Sigur că băiat! Fetele le adoptăm!” Cam asta spunea totul, nu-i aşa?
Cei nouă copii ai lui Liam
Câţi nepoţi aveţi acum? 17, din care doi sunt adoptaţi.
Nepoţii adoptaţi sunt ai fiicei voastre adoptive? Chiar aşa. Din punct de vedere medical, nu există motive pentru a nu avea copii, dar cred că motivul poate fi unul psihologic. Aşa că, la opt sau nouă ani după căsătorie, a adoptat primul copil, iar acum se pregăteşte pentru a doua adopţie, deja a ales copilul.
Cum se desfăşoară procesul de adopţie în Irlanda? Fiica mea trăieşte în Spania, unde procesul de adopţie e puţin diferit decât în Irlanda. Iar la noi, din câte ştiu, există firme de adopţie care îi ajută pe cei care vor să găsească un copil adoptabil. În prezent, se adoptă mulţi copii din Rusia, Vietnam, se realizează adopţii internaţionale.
Ne-aţi povestit că aveţi în familie un copil din India. Care dintre ei este? Fata mea din Spania a adoptat un copil Indian. Şi aşa am devenit şi naşul de botez al unui copil indian care s-a convertit la catolicism. Este copilul natural al unui tată catolic din Dehli. Tatăl mai sprijină un copil aflat într-un orfelinat din India. Avem mulţi prieteni care au adoptat. Eu sunt mai în vârstă. Pe vremea noastră, erau şi destui copii irlandezi adoptabili, iar toţi prietenii de vârsta noastră au adoptat copii irlandezi. Generaţia de după noi a apelat la adopţii internaţionale. A existat şi o fază în care se puteau adopta destul de mulţi copii din România. Vecinii de pe strada noastră au adoptat copii din Peru. Vin de departe. Şi copiii lor sunt foarte diferiţi unul de celălalt.
Aşadar, Irlanda are o cultură a adopţiei? Are. Are cultura copiilor. Chiar şi cumnata mea, care, timp de nouă ani, nu a reuşit să facă copii, a adoptat. Iar peste un an a născut şi propriul ei copil natural.
Irlanda este mai conservatoare decât restul Europei, e foarte ataşată de valorile familiei naturale, nu?
N-aş spune „conservatoare”. Aşa spune mai degrabă înclinată către familia tradiţională. Dar nu aş califica-o drept „conservatoare”, totuşi. Însă, într-adevăr, Irlanda este ţara cu cea mai mare rată a natalităţii din Europa – aproape dublă faţă de a României.
Avem o situaţie destul de dramatică aici în ceea ce priveşte rata natalităţii şi valorile familiei. Aveţi un mesaj pentru români? Mi-e greu să mă gândesc la asta. Să ştiţi că şi Irlanda se îndreaptă spre aceeaşi situaţie. Tinerii ar trebui încurajaţi să se căsătorească mai devreme, să se încreadă în Dumnezeu şi să nu caute exclusiv bunăstarea materială. E adevărat că te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung.