Cu ocazia Marşului pentru viaţă 2015 „Fiecare viață este un dar”, asociaţia Studenţi pentru viaţă a lansat cinci concursuri. Vă prezentăm al doilea eseu din cadrul secţiunii Concurs de eseuri sau povestiri pe tema „Fiecare viață este un dar”.
Autor: Teodora
A fost odată ca niciodată… Aşa începe povestea mea. Fiecare dintre noi avem o poveste pe care o anexăm în Cartea Vieţii.
La început, întunericul şi necunoscutul predomina în încăperea mea. Dar totuşi era sentimentul siguranţei că aparţin cuiva. Cine este acel „cuiva”? Oare vocea care îmi vorbeşte mereu,oare mângâierea caldă sau bătaia inimii pe care o simt mereu? Îmi dau seama că aparţin vocii, mângîierii şi inimii… aparţin MAMEI.
Aud şi alte voci:
„Nu mă pot căsători cu tine!”
„Ai tăi nu ştiu.”
„Eşti prea tânără.”
„Rămâi singură!”
Nu înţeleg, doar simt o tulburare ca o furtună şi inima mamei bate foarte tare. Şi atunci îmi fac curaj. Dacă aş putea vorbi!…
Mamă, nu eşti singură, te rog, nu te întrista! Nu asculta, nu renunţa! Îţi promit că voi fi ascultătoare, că-ţi voi aduce bucurie, voi învăţa bine la şcoală, voi urma o facultate, mă voi căsători şi vei avea nepoţi să te mângâie.
Glasul meu, mut, dar atât de profund, liniştise bătaia puternică a inimii mamei: „Nu voi renunţa! Tu eşti darul meu”.
Am crescut, sunt ascultătoare, aduc bucurie, sunt o elevă de zece, mă pregătesc pentru facultate. Povestea mea a devenit fără „sfârşit”.