Sursa: theleadingedgeblog.com
Oricât am lua-o pe ocolite, nu putem nega că omorârea persoanelor cu dizabilități pentru a crea o lume mai “bună” era unul dintre principiile malefice ale regimului nazist.
Programul nazist de eutanasiere Aktion T4 nu numai că a omorât aproximativ 200.000 de copii și adulți cu dizabilități și alte caracteristici nedorite, dar a devenit chiar tiparul utilizat pentru “Soluția Finală” (n.t.: sintagmă eufemistică pentru planul de anihilare a evreilor). Arhitecții Soluției Finale au adoptat camerele de gazare și crematoriile proiectate special pentru programul german de eutanasiere, iar personalul programului a avut roluri proeminente în lagărele morții unde aproximativ 6 milioane de evrei au fost uciși.
Orice om de bună-credinţă ar trebui să fie alarmat de faptul că Noua Zeelandă operează propriul ei program de examinare pentru eliminarea persoanelor cu sindromul Down și alte afecțiuni și că majoritatea persoanelor acestea sunt apoi omorâte de doctorii pro-avort din Noua Zeelandă.
Și ar trebui să fim foarte îngrijorați de oricine declară că astfel de programe necinstite ajută la crearea unei lumi mai bune.
Această atitudine nu diferă cu nimic de ostilitatea preconcepută care a fost îndreptată către persoanele cu dizabilități de către regimul nazist, iar să susții contrariul nu e altceva decât semantică ipocrită.
Gândiți-vă doar la cuvintele lui Adolf Hitler:
“Sparta trebuie să fie privit ca primul stat völkisch. Expunerea copiilor bolnavi, slabi, deformați, sau mai pe scurt, distrugerea lor, era mai decentă și cu adevărat de o mie de ori mai umană decât nebunia de astăzi care prezervă subiecții cei mai patologici.”
Acum întrebați-vă dacă o astfel de gândire perversă este chiar așa diferită de afirmația că uciderea oamenilor cu sindromul Down în uter este un lucru bun, sau că va conduce la o lume mai bună.
Adevărul pur și simplu este că istoricii viitori nu vor vorbi de bine Occidentul pentru programele acestea.
Ei o sa scoată în evidență pe bună dreptate ipocrizia alarmantă din faptul că, pe de o parte, am condamnat pe naziști pentru violarea demnităţii umane, iar pe de alta, am lansat și noi o campanie discriminatorie împotriva persoanelor cu dizabilități.
În cuvintele Angelikai Probst, sora lui Christoph Probst, un doctor omorât de naziști pentru aderarea la grupul de rezistență anti-nazism “Trandafirul Alb”:
“Eu însămi nu am pătruns total ororile situației la început. Cristoph mi-a deschis ochii. Mi-a arătat că nicio ființă umană, indiferent de împrejurări, nu are dreptul să judece ceea ce e rezervat numai Domnului să judece. Nimeni, spunea el, nu poate ști ce e în sufletul unei persoane afectate mental. Nimeni nu poate ști ce mărgăritare ascunse pot răsări din suferință și necaz în sufletele lor. Viața fiecăruia este neprețuită. Noi toți îi suntem dragi lui Dumnezeu.”
Sursă: Știri pentru viață