de Alexandra Nadane, Președinte Studenţi pentru viaţă
Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” este inspirată din tema Marșului pentru viață 2016 de la Washington: „Pro-life and pro-woman go hand in hand”. În România și Republica Moldova, organizațiile pro‑viață au simțit nevoia să adauge și al treilea termen, „pentru familie”, pentru a sublinia că mediul firesc în care binele copilului și binele femeii se realizează este familia și că un copil născut în afara familiei nu exclude realizarea unei familii, ci este un pas înspre ea.
Dacă românii se consideră și sunt considerați un popor în care oamenii se ajută la nevoie, de ce nu există acest sprijin, de ce solidaritatea nu se manifestă și când este vorba de femeia în criză de sarcină?
Principalele motive pentru care societatea nu se implică în sprijinirea femeii în criză de sarcină sunt prejudecata că a fi pro-viață înseamnă a fi anti-femeie și prejudecata că susținătorii alegerii vieții copilului duc un război împotriva femeilor, iar susținătorii alegerii avortului sunt cei care apără femeile. Aceste prejudecăți au apărut din cauza modului în care a fost abordat avortul de către regimul comunist. Legislația comunistă anti-avort nu era o legislație pro-viață, ci s-a datorat interesului politic al statului: ea nu viza sprijinirea femeii în criză de sarcină și ocrotirea dreptului la viață al copilului, ci creșterea demografică pentru împlinirea nevoilor economice ale statului. O consecință foarte gravă a acestui tip de legislație au reprezentat-o copiii abandonați.
Numărul uriaș de copii abandonați și instituționalizați din perioada comunistă este o consecință directă a dictaturii comuniste. Înainte de comunism, comunitatea se simțea responsabilă față de copiii care nu erau îngrijiți de familia naturală. Copiii adoptați erau numiți „copii de suflet” și nu erau stigmatizați.
Prin această temă spunem răspicat că opiniile conform cărora mișcarea pentru viață nu se interesează de femeie și că avortul rezolvă o problemă a femeii nu corespund realității. În realitate, mișcarea pentru viață se interesează de femei și de copii deopotrivă. În schimb, în cele mai multe cazuri, avortul reprezintă o exploatare a femeii în interesul confortului personal și iresponsabilității bărbatului și al confortului și iresponsabilității societății – de aceea avortul a fost numit „ultima exploatare a femeii” de către celebra activistă pentru drepturile femeilor Alice Paul [1].
Prin această temă afirmăm ceea ce experiența ne-a arătat în nenumărate cazuri concrete: nașterea copilului este în interesul femeii, iar avortul la cerere adâncește și perpetuează diferite probleme, creând și altele noi; alegerea vieții copilului dă femeii putere și un viitor împlinit cel puțin de dragostea copilului; avortul o rănește și îi rănește viitorul pe termen lung.
Da, experiența a arătat că o sarcină neașteptată și nedorită poate deveni o mare șansă pentru femeie, pentru familia ei sau pentru viitoarea ei familie și pentru societate, dacă femeia este sprijinită și nu abandonată sau stigmatizată.
Nu întâmplător Norma McCorvey și Sandra Cano, cele două femei care au fost folosite în procesele care au dus la legalizarea avortului la cerere în SUA în 1973, au devenit militante pro-viață. Experiența pe termen lung arată că cine este cu adevărat pro‑femeie este pro-viață și cine este cu adevărat pro-viață este pro-femeie.
Note:
[1] Alice Paul (1885–1977) a fost membră a Mișcării sufragetelor, feministă și activistă pentru drepturile femeilor în SUA. A fost principala coordonatoare a campaniei care a condus la adoptarea în 1919 a celui de-al Nouăsprezecelea Amendament la Constituția SUA, privind dreptul la vot al femeilor.