jeff_Bradford_2_645_693

Jeff Bradford povestește în cartea „Avortul – ultima exploatare a femeilor” despre durerea prin care a trecut împreună cu soția sa după ce și-au avortat primul copil.

„Am tot alungat gândul că fiica mea cea mare nu e azi în viață din cauza propriei mele lașități, nu din alt motiv. M-am dus la nuntă prefăcându-mă că sunt un tânăr corect și moral, alături de tânăra mea mireasă îmbrăcată în alb din cap până-n picioare. Arăta superb, ne stătea bine împreună. Cel puțin în exterior. Sub această mască, nimeni nu vedea cât de distruși eram pe dinăuntru. Cu doar câteva luni înainte, ne avortasem întâiul-născut.

Timp de 15 ani, mi-a fost prea rușine să-i spun cuiva ce făcusem. Numai cel mai bun prieten al meu știa. Nu vorbeam niciodată cu soția despre asta, nu am ținut doliu și am ascuns totul în cel mai îndepărtat colț al minții. Căsnicia a început să se destrame și, după un proces intens de consiliere maritală, ne-am dat seama că o mare parte din acest conflict se datora deciziei de a curma viața primului nostru copil. Am început să ne confruntăm apoi cu propria rușine și vinovăție. Ne-am dat seama ce profundă fusese trauma mintală și emoțională pe care ne-o produsese. Erau mai multe straturi acolo: resentimente, lipsa iertării, sentimentul de abandon – toate au ieșit la iveală când am decis să ne confruntăm cu realitatea acestei decizii luate cu ani în urmă.

Acum, când, prin harul lui Dumnezeu, am devenit tatăl a patru copii superbi, eu și soția începem să ne vindecăm. Suntem căsătoriți de 20 de ani. Totuși, nu trece nicio zi fără să regret decizia de atunci. Un tată cu adevărat bun s-ar arunca în fața trenului numai ca să-și salveze copilul. Viața primei noastre fiice, Sara, nu ar fi trebuit să cântărească mai puțin”.

Citește aici cartea „Avortul – ultima exploatare a femeilor” scrisă de Brian E. Fisher

Share