Colega noastră Paula Popescu a fost agresată pe stradă de un grup de 6 tinere pentru că a îndrăznit să susțină public și să promoveze pe Facebook viața și sprijinul pentru femeile aflate în criză de sarcină.
O felicităm pentru curajul de a nu se lăsa intimidată și pentru puterea de a merge mai departe. Sperăm ca tinerii care sunt pentru viață să nu se mai teamă de astfel de incidente.

Redăm mai jos postarea de pe contul ei de Facebook:

Fb Paula

Unele probleme apar când te aștepți mai puțin, cu atât mai mult când ești în vacanță, acasă, într-un oraș mic. Înainte de a avea loc Marșul pentru viață am decis să-mi fac un selfie cu tricoul Asociației Studenți pentru viață și am postat fotografia pe mai multe grupuri din orașul meu, gândindu-mă că sunt persoane preocupate de cauza pentru viață.
Toate bune și frumoase, Marșul pentru viață a fost un eveniment foarte frumos, la care au participat foarte multe persoane și unde au fost foarte multe zâmbete.


Dacă tot eram acasă, m-am gândit să ies la o plimbare cu niște vechi prietene. Și până să ajung la locul întâlnirii în spatele meu au apărut vreo 6 tinere, care au început să țipe dintr-o dată că sunt obsedată, că avortul este un drept, că fiecare femeie decide asupra corpului ei. Am încercat să le explic frumos cauza în care cred și că inima acelei ființe care a fost concepută începe să bată de la 21 de zile. Cu regret spun că orice le-aș fi zis era în zadar. Vocile lor erau pline de agresivitate și dispreț față de mine și față de cauza pro-viață.


După această experiență am căpătat multă putere de a lupta mai departe pentru a vedea rezultate concrete în domeniul promovării vieții. Ca sfat pentru persoanele care au întâmpinat obstacole, dar și pentru oamenii preocupați de această cauză, vă spun că doar prin luptă și motivație puternică putem reuși să salvăm vieți și să sprijinim femei aflate în cele mai grele momente din viața lor. Și pentru nimic în lume nu trebuie să renunțăm.

Paula Popescu

Share