Copiii familiei Bodnariu se vor întoarce acasă! Purtătorul de cuvânt al familiei, Pastorul Cristian Ionescu, a anunțat zilele trecute că, în urma unei înțelegeri între părinți și autoritățile orașului Naustdal, familia va primi înapoi și ceilalți patru copii: Eliana, Naomi, Matei și Ioan.
Aceasta a fost vestea pe care o așteptau zeci de mii de oameni din toate colțurile lumii, care s-au solidarizat cu familia Bodnariu, au participat la proteste, au promovat cauza și au încercat să facă ce au putut pentru reîntregirea familiei Bodnariu.