Blog Știri

mihai-moceanu

Foto: somesanul.ro

Mihai Moceanu, elevul cu Sindrom Down din Cluj, care a uimit o țară întreagă după ce a luat media 6,83 la examenul de bacalaureat, a fost premiat astăzi de primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Premiul a fost un moment de bucurie atât pentru Mihai, cât și pentru mama lui, care a făcut eforturi foarte mari în ultimii 12 ani, astfel încât Mihai să poată ajunge la această reușită.

„Am învăţat cu ajutorul lui Dumnezeu şi al lui Iisus Hristos. Am învăţat foarte mult, nimic nu e uşor, omul funcţionează cu mintea, nimic nu se face fără muncă. Am luat 5,20 la română, 6,75 la istorie şi 8,55 la geografie. Sunt fericit. Vreau să urmez acum Facultatea de Teologie, vreau să devin preot, pentru că îmi place să mă rog, să citesc şi să scriu din Biblie. Geografia României îmi place cel mai mult” – a declarat Mihai Moceanu pentru Mediafax.

Maria Moceanu, mama lui Mihai, a făcut chiar și meditații cu profesorii lui, ca să îl poată ajuta. Cu siguranță eforturile mamei ar fi fost mai mici dacă exista un sprijin din partea societății și al școlii, dar până când Mihai a reușit să dovedească faptul că poate reuși ca elev într-un sistem de învățământ normal, Maria Moceanu s-a confruntat cu probleme în integrarea lui la școală: „Am căutat nu știu câte școli până ne-au primit. Când mă duceam și spuneam că am un copil de grădiniță sau am un copil de școală, răspunsul era de fiecare dată: da, perfect, vi-l înscriem! Dar în momentul în care le spuneam că suferă de sindromul Down, răspunsul lor era un nu hotărât”.

Cristina Bălan: „Problema nu e un cromozom în plus la ei, ci o parte a inimii în minus la (unii dintre) noi…”

Cristina Bălan, cântăreața care a câștigat concursul Vocea României, a fost sensibilizată de povestea lui Mihai, mai ales că și ea are doi gemeni cu Sindrom Down. Aceasta a scris o postare pe Facebook pentru Mihai și pentru toți copiii cu Sindrom Down: „Povestea vieții lui Mihai e tipică pentru un copil special. Discriminare, neacceptare, ură, piedici, ignoranță. Cu toate astea, el a luat 7 la un examen pe care-l pică mulți elevi. Poate chiar colegi de clasă. Poate dintre cei care au completat acel chestionar prin care să fie exclus dintre ei. De ce? Bună întrebare și mi-aș dori mult un răspuns. De ce nu are Mihai dreptul de a fi în clasă cu ei, dacă e capabil să ia examenul vieții cu o notă mai mult decât decentă? Cu o notă mai mare decât unii dintre ei.
Sunt tristă că mama lui a trebuit să lupte cu societatea pentru ca fiul ei minunat să poată beneficia de educație și de multe altele”.

La finalul evenimentului festiv de astăzi, mama lui Mihai a transmis un mesaj tuturor părinților care au copii cu Sindrom Down: „E o mare realizare, vreau să transmit părinţilor să nu renunţe, pentru că foarte mulţi părinţi abandonează când dau de greu. Aş transmite societăţii – primiţi-i în mijlocul vostru pe aceşti copii, sunt deosebiţi. Aş spune părinţilor să lupte, să insiste şi vreau să le transmit că prin muncă se poate ajunge la un final fericit. Copiii care pot trebuie susţinuţi”, a declarat Maria Moceanu pentru Mediafax.