Toate articolele

În perioada 1–31 martie 2020, în peste 900 de localități din România și din Republica Moldova se va desfășura Luna pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, organizat sâmbătă, 28 martie 2020.

Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii

Am ales tema din acest an cu gândul la binele părinților și al copiilor născuți și nenăscuți ai României: cei din țară, cei din Basarabia, din nordul Bucovinei și de lângă granițe, cei din diaspora.

Pe toți acești părinți și pe copiii lor îi unesc viața și dragostea: părinții ocrotesc viața copiilor lor – din dragoste.

Iar viața copilului începe în momentul concepției. O femeie este mamă din momentul concepției copilului. Un bărbat este tată din momentul concepției copilului. Și – niciodată – nimic nu poate schimba această stare de lucruri, indiferent ce li se întâmplă părinților sau copiilor.

A curma viața unui copil, care avea potențialul de a lumina viețile părinților și comunitatea întreagă, care exista pentru a aduce bucurie și sens în lume, este un eșec. Un eșec al dragostei. Un eșec al acceptării responsabilității de părinte.

Avortul măsoară lipsa de funcționalitate a unui cuplu sau a unei familii. Dar el dă și măsura egoismului celor din jur. Știm că e adevărat proverbul „Este nevoie de un sat să crești un copil”. Tot așa de adevărat este că e nevoie de o comunitate de oameni nepăsători față de semeni pentru ca avortul să ajungă prima soluție la criza de sarcină.

De ce suntem neputincioși în fața destrămării societății noastre?

De câțiva ani, avem la dispoziție statisticile internaționale și aflăm de traficarea a milioane de adolescente și de tinere românce. Ele nu vor fi visat în copilărie nici să facă videochat, nici să devină victime ale pornografiei și ale prostituției. Au ajuns în această situație sau prin minciună, sau prin violență, sau prin abuz. Sau prin toate la un loc. Și, mai ales, prin lipsă de sprijin. Prin indiferență.

Câți știm, de pildă, că femeile românce constituie 4% din populația de sex feminin din provincia Ragusa, Italia, dar că ele fac 20% din totalul avorturilor înregistrate acolo? Medicii din zonă consideră că situația lor este legată de exploatarea sexuală sistematică la care sunt supuse.

Aflăm despre aceste femei, ne mirăm și alegem să ignorăm dramele lor.

Ne cutremurăm când auzim breaking news-urile periodice despre moartea unora dintre ele. Dar vom continua să le ignorăm, atâta timp cât vom ignora pierderea a zeci de milioane de vieți prin avort, atâta vreme cât vom ignora crizele de sarcină care provoacă avorturile.

Pentru că nu putem să îi tratăm pe cei din jurul nostru mai bine decât tratăm copilul nenăscut. Adică viața umană însăși, în forma ei cea mai vulnerabilă. Și cea mai inocentă. Și nu putem să ne comportăm față de cei din jurul nostru mai bine de cum ne comportăm față de o femeie aflată în criză de sarcină.

O femeie în criză de sarcină se confruntă cu lipsă de sprijin, adesea cu un partener abuziv, cu dificultatea de a-și continua studiile, cu lipsa unei locuințe sau a unui serviciu, ori cu amenințarea că va fi dată afară din casă ori de la serviciu dacă păstrează copilul. Dacă pe ea nu o ajutăm, pe cine altcineva vom sprijini?!

Câtă grijă ai de familie, atâta grijă ai de societatea în care trăiești. Și cât te îngrijești de amândouă – atâta grijă ai de copiii nenăscuți și de femeile în criză de sarcină.

Printr-o criză majoră trec părinții care primesc în perioada de sarcină un diagnostic sever pentru copilul lor. Principiile eugenice clasice, în care unele vieți sunt considerate nedemne pentru a fi lăsate să continue, duc astăzi la avortarea a circa 96% dintre copiii diagnosticați cu Sindrom Down în Uniunea Europeană. În același timp, cei 4% care supraviețuiesc sunt în centrul atenției pe 21 martie, de Ziua Mondială a Sindromului Down, ca o cortină menită să ascundă ce le facem celorlalți.

Acești copii și părinții lor au nevoie de sprijin.

În criză de sarcină ajung familiile ai căror copii nenăscuți sunt diagnosticați cu alte boli grave, unele tratabile după naștere, altele nu. Și în cazul lor, presiunea socială a avortului este foarte mare. Dar avortul pe motive de dizabilitate a copilului este eșecul în a urma chemarea nobilă de a sprijini viața unui copil lipsit de putere.

Aceste familii, acești copii au nevoie să le fim alături.

De sprijin au nevoie și părinții cărora le moare copilul fie prin avort spontan, fie la naștere. Drama lor este atât de puțin înțeleasă, încât nici măcar nu au dreptul să-și ia fiul sau fiica de la spital, pentru a-i face o înmormântare. Câți știm că un copil mort înainte de 28 de săptămâni de sarcină este socotit un simplu deșeu biologic?

Dar se poate și altfel! În Austria este posibil ca, la cererea unuia dintre părinți, dar întotdeauna cu acordul expres al mamei, să fie eliberat un certificat pe numele copilului mort în urma unui avort spontan indiferent de vârsta lui.

Marșul pentru viață este neconfesional și apolitic. ­Organizatorii locali sunt independenți unii de alții.

Nu cerem interzicerea legală a avortului, ci lucrăm pentru a schimba inimile față de femeile în criză de sarcină și față de copiii lor nenăscuți. Considerăm că fără schimbarea inimilor, fără conștientizarea adevărului, fără sprijin real și suficient, nu poate exista schimbare reală. De ce? Pentru că avorturile se fac din lipsă de cunoaștere, din lipsă de dragoste și din lipsă de sprijin, iar legea nu poate oferi nimic din toate acestea.

Marșul pentru viață va fi pe 28 martie, dar nu se termină atunci. În România este nevoie de activități de sprijinirea vieții pe tot parcursul anului, iar atitudinea pro-viață este firescul fiecărei zile a vieții noastre.

Proiectul actual de țară, unitatea românilor, nu poate fi înfăptuit fără să ne pese de cei mai mici și mai vulnerabili dintre noi, copiii nenăscuți.

România viitorului este România vieții, este România părinților și a copiilor! Indiferența și avorturile o distrug, dragostea și responsabilitatea o construiesc!

Eliza Maria Cloțea

Președinte – Asociația „Studenți pentru viață”

Alexandra Nadane

Președinte – Asociația „România pentru viață”

Statistici internaționale

De când avortul a fost legalizat pentru prima dată în fosta Uniune Sovietică, în 1920, au fost uciși prin avort peste un miliard de copii în întreaga lume. Acest număr îngrozitor a fost prezentat în raportul Global Life Campaign publicat în 2017.Reamintim că, pentru România, statisticile nu includ nici avorturile care se efectuează în clinicile particulare, nici avorturile medicamentoase din spitalele de stat și din clinicile particulare, pentru că nu sunt raportate. În plus, avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate, au fost numărate în contul țărilor respective. În aceste condiții de subraportare, în anul 2017

România se afla pe locul 8 în lume la numărul total de avorturi din istoria ei și pe locul 5 în lume în privința raportului dintre numărul istoric total de avorturi și populație. Republica Moldova este cu un procent în urma României în acest al doilea clasament, arătând că mentalitatea românilor în privința avorturilor este aceeași și în stânga, și în dreapta Prutului.