Viața este miracolul marii iubiri – Editorial de Nadejda Usatîi / Revista „Pentru viață” nr. 9, Primăvara 2020

Viața e legată de iubire.

Noi am fost plămădiți într-o mare și splendidă grădină, în umanitatea creată de Dumnezeu Creatorul și Grădinarul. Chiar de la concepție, din primul moment al existenței biologice, ființa umană primește în dar mantie împărătească – chipul lui Dumnezeu, de copil chemat la asemănarea liberă cu Părintele ceresc.

Cu traista plină de daruri și harisme, copilul este pregătit să călătorească pe drumul vieții, să-și cunoască potențialul, să-l dezvolte, să se împlinească și să-i bucure pe cei din jur. Așa ajunge pe drumul veșniciei.

Omul iese din mâinile lui Dumnezeu datorită unui miracol al marii iubiri. E iubirea Sfintei Treimi care îl creează. Acest Creator sălășluiește copilul în pântecele cald al mamei, sub altarul inimii ei, pregătindu-l să fie iconom al întregii creații.

Așa a fost de la început: primii oameni i-au zămislit, i-au născut și i-au ocrotit pe copiii lor. Copiii au devenit apoi adulți și, la rândul lor, au construit noi familii, unde s-au născut și au crescut membrii următoarei generații, ca o grădină bine udată și roditoare, care crește și înflorește mereu.

În grădina vieții, cu fiecare copil, o infinită chemare spre frumusețe vine în lume: chemarea ca el să se bucure de frumusețea celorlalți și chemarea ca ceilalți să se bucure de frumusețea lui.

Pentru împlinirea acestei grădini a frumuseții este firesc să se nască toți copiii care sunt în burtica mamei.

Dar nu se întâmplă mereu așa. Ba chiar unii vor să schimbe modul cum privim părinții și copiii: să nu vedem frumusețea lor, să nu îi prețuim, să nu îi sprijinim.

Atunci pierdem. Când nu iubim și nu prețuim demnitatea vieții, se risipește ceva în noi și se instalează în noi o profundă nefericire. Neiubind pe alții, neprețuindu-le viața, în noi cresc golurile unde trebuia să fie iubirea și prețuirea.

Când cineva nu respectă și oprește cu bună știință acest demers uman, iese din ordinea firească, se împotrivește firii sale proprii. Cum să nu fie așa, când rațiunea și dragostea ne spun că un copil mic și fără sprijin trebuie protejat, la fel și o mamă cu un pruncuț în pântec? Cum să nu fie așa, când darul vieții este menit să fie continuat, să fie dăruit următoarei generații? Iar avortul distruge viața copilului, distruge integritatea și afectează sufletul femeii și situația ei familială și socială și întunecă legăturile dintre oameni.

Pentru apărarea demnității umane, a dreptului la viață al fiecărui copil nenăscut, pentru sprijinirea oricărei femei în criză de sarcină suntem responsabili cu toții, ca societate. Doar așa ne iubim unii pe alții și suntem mulțumitori pentru darul vieții pe care l-am primit. Doar așa potențialul fiecărui copil se dezvoltă și cu toții ne bucurăm de zâmbetul și lumina din ochii lui.

Când facem binele, când îmbrățișăm viața, când ajutăm mamele însărcinate, iese din strâmbătate un neam întreg, o lume întreagă.

Împreună putem construi o cultură a vieții și o grădină a iubirii!

Să sprijinim viața, părinții, copiii!

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *