Durere, durere, durere… Oare de câtă durere este nevoie pentru ca omul să spună stop cu adevărat, să ceară ajutorul și să își schimbe viața? De când mă știu ascultam melodii triste, profunde, ca suferința mea, care a urmat tendințelor mele de a căuta plăcerea scurtă și imediată.
La 19 ani credeam că lumea este a mea, iar cu această atitudine am încheiat liceul. Am intrat în industria modellingului, călătorind prin țări străine, unde am reușit să mă îndrăgostesc de un om cu nenumărate boli psihice și dependențe, fără să ținem niciunul cont de lipsa unui angajament real sau de faptul că nu aveam aceeași religie și cultură.
Familia lui nu mă voia și legătura cu familia mea nu mai exista. Inevitabilul s-a întâmplat după aproximativ jumătate de an de relație, când am rămas însărcinată. El era și mai răvășit decât mine, repetând că nu putem avea acest copil. Atunci am cerut ajutor de la Dumnezeu pentru prima oară de când mă aflam în acest coșmar. La spital, doctorița, încercând să mă liniștească, mi-a spus că se rezolvă prin avort, dar eu am urlat cu toată puterea mea: „NEVER!” Singurul gând și poate cel care mi-a salvat atunci viața a fost că avortul este omor și că așa ceva NU SE FACE. Slavă Ție, Doamne, pentru luciditate!
Însă, pe urmă, îmi luaseră pașaportul și cheile de la apartament și mi-au spus că nu plec nicăieri până nu scot copilul din mine. Într-un moment de neatenție din partea lor, am reușit să fug. La aeroport, Dumnezeu a făcut astfel încât puținii bani pe care îi aveam să îmi ajungă pentru a mă întoarce acasă. Iar în România, m-a întâmpinat mama și cuvintele ei: „Lasă, mamă! Nu îți face griji! Are grijă Dumnezeu de noi! Fiecare copil se naște cu bucata lui de pâine în mână!”
Sarcina și nașterea au fost foarte grele, pe un fond de depresie profundă. Aș minți dacă aș spune că lucrurile s-au îndreptat după ce a venit copilul. Au fost momente când mi-am respins copilul și momente în care am fugit de responsabilitatea de mamă. Dar în furtuni există și sprijin – și am avut.
Acum, după 11 ani, realizez că singurul lucru bun pe care l-am ascultat vreodată, acela să NU fac avort, mi-a salvat viața și m-a ajutat să văd puterea, lucrarea și mila lui Dumnezeu.
Fiul meu, te iubesc și îți mulțumesc că m-ai salvat!
Mărturie publicată integral pe rolifenews.ro.
Articolul face parte din revista „Pentru viață” nr. 14, primvară 2025.